Etichetă / Liviu Antonesei

de VATRA

Ioana Boștenaru – Scântei în întuneric

Să fie un rezultat al „autoterapiei” sau al „obligației asumate” și cel mai recent volum de poezie publicat de Liviu Antonesei? Fără doar și poate,da, dacă luăm în calcul spusele poetului de acum câțiva ani, într-un interviu acordat Revistei Vatra. Intelectualul ieșean a încheiat așa cum se cuvine anul 2021, publicând la Editura Junimea volumul intitulat Semne galbene pe ecran negru.

Citește în continuare →
de VATRA

Liviu Antonesei – Sfârșitul filmului. Priviri prin El Aleph

Puțin după jumătatea lui decembrie, am scris dintr-o suflare, dar la computer, cum sânt nevoit de vreo jumătate de an să scriu și poeziile, prima secvență. În timp ce o postam pe blog, știam că voi mai scrie una, care mi-a luat mai multe zile, despre care credeam că e ultima, de unde și subtitlul. Doar că odată terminată, mi-au sosit încă două, cumva amestecate. Le-am ordonat în minte și le-am scris. Mi-am dat seama că intrasem într-un El Aleph, magica invenție a lui Borges, că am avut acces la o întâmplare privită într-un continuum spațio-temporal. Sigur, ideal ar fi ca secvențele să poată fi citite simultan, dar asta e imposibil! Așa că am lăsat oarece distanță de la postarea ultimei secvențe, ca să poată fi privite oarecum ca necunoscute. Ar trebui citite într-o singură ședință de lectură.

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de Viorel Mureșan, Andrei Zanca, Liviu Antonesei, Dan Dănilă și Alexandru Ovidiu Vintilă

Viorel MUREȘAN

Arhiva păianjenului

astăzi trebuie să-mi arunc în cuptor

mâinile

s-ar cădea să le cert

că în lipsa mea acolo departe

aprindeau chibrituri în sloiurile de gheață

păreau că mătură podul bisericii

Citește în continuare →
de VATRA

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea II)

 

Costi ROGOZANU 

O lume minunată fără povești

Cum invitația voastră este la ghicit în trecut și în viitor, voi folosi diverse impresionisme pentru a explica și o certitudine clară a dezvrăjirii complete a unei lumi care scârțâie, și un optimism ciudat pe care îl simt, dar pe care nu prea am de ce-l lega, deocamdată.

De exemplu, îmi compar uneori anii 90-2000 cu perioada 2010-2020 prin două mari personaje ale baschetului american. E ceva mai clar decât la fotbalul mondial, măcar mai ușor de explicat. Ai, pe de o parte Michael Jordan, apogeul a tot ce s-a văzut pe terenul de baschet. Ai, de cealaltă parte, forța nebună a lui LeBron James, un tăvălug de talent și mușchi care stă la cel mai înalt nivel de deja 17 ani. Citește în continuare →

de VATRA

Liviu Antonesei – Cinci povești filosofice cretane din AD 2019

 

Orice bărbat…

 

Dacă este cu adevărat sincer, dacă poate fi sincer,

orice bărbat va recunoaște că preferă destinul

încrucișat de Apollo și Dyonisos, rătăcind prin

codri, taverne și vii înălțîndu-se spre cer, din strugurii cărora

nimfe dezgolite vor stoarce vinul cu picioare desculțe,

vor prefera acest destin celui al unui crucificat din deșertul

chinuit mii de ani de soarele dogoritor, de cealaltă parte

a mării noastre fără odihnă și fără de moarte…

Dar de bună seamă, și dintre vii, dintre livezile

de smochini și măslini, dintre pîlcurile de chiparoși.

își pot înălța steagurile cu franjuri culorile negre

ale masochismului, ale urii de sine – oricît de ușor

e un destin eroic, un bărbat nu va fi în stare să îl evite!

23 August 2019, Herssonissos Village

Citește în continuare →

de VATRA

Poeme de Liviu Antonesei, Monica Rohan, Nicolae Coande, Liviu Ofileanu și Roxana Cotruș

Liviu ANTONESEI

 

Soarele de Crăciun. Un triptic

 

  1. Secolul meu

Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,

oricît de lungă ar fi programată aceasta –

secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă

călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,

de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,

de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir

al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles

al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim… Citește în continuare →

de VATRA

Liviu ANTONESEI – Educaţia umanistă, educaţia globală şi societatea (2). Reforme fără frontiere!

Antonesei (1)

A doua „crimă fondatoare” – finanţarea pe student. Educaţia devine marfă

Dacă prima „crimă fondatoare” – explozia necontrolată a învăţămîntului universitar prin înfiinţarea de universităţi de stat în toate orăşelele mai răsărite datorită presiunilor politrucilor locali şi ciupercăria rezultată din înfiinţarea universităţilor private prin Legea 15/ 1990, a SRL-urilor – procese nereglementate vreme de zece ani! -, au fost mai degrabă factori favorizanţi ai dezastrului, schimbarea sistemului de finanţare a pus cireaşa pe tort. Trecerea de la finanţare pe post la „finanţarea pe cap de vită furajată academic”, cum glumeau amar profesorii, operă a ministeriatului reformist Andrei Marga, ministru, Panaite Nica, secretar de stat, din anii 1997-2000, a declanşat o puzderie de efecte perverse. Citește în continuare →

de VATRA

Vatra-dialog cu Liviu ANTONESEI: „A ieșit un fel de ciclotimie benignă, cu treceri bruște de la entuziasm la depresie”

antonesei

– Domnule Liviu Antonesei sunteţi licenţiat în Psihologie-Sociologie şi, în prezent, profesor universitar doctor la facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Faptul că aţi studiat psihologia a adus cu sine o altfel de cunoaștere a lumii, a oamenilor şi asta v-a modelat într-un anume fel scrisul? Au avut aceste studii o contribuție în devenirea dumneavoastră literară?

– Am studiat psihologia – și sociologia – printr-o întîmplare fericită. Pe parcursul liceului, pe rînd, am vrut să studiez istoria, ca să mă fac arheolog, din pricina citirii cărții despre descoperirea Troiei, apoi medicina, probabil din pricina mediului familial, iar prin clasa a XI-a, am ajuns la psihologie, din pricina primei mele iubiri adevărate! Prietena mea de atunci se hotărîse pentru asemenea studii și m-am contaminat în mod fericit. De bună seamă că aceste studii mi-au fost de folos, mai întîi pentru că efectiv m-au ajutat să mă cunosc ceva mai bine decît aș fi reușit fără ele, apoi pentru că, pe acest fundament, am izbutit, cred eu, să iau unele măsuri „împotriva” firii mele nu tocmai comode pe atunci, nici pentru mine, nici pentru cei din jur. Este vorba despre trăsăturile temperamentale, deci structurale. După școala hipocratic-pavlovistă, aș fi un fel de coleric cu pronunțate nuanțe melancolice, iar după cea caracterologică un sentimental, caracterizat prin emotivitate, non-activitate și secundaritate. Citește în continuare →

de VATRA

Liviu ANTONESEI – Educația umanistă, educația globală și societatea (1). Un diagnostic

Nota red.: Continuăm dezbaterea începută în numărul anterior al revistei noastre și consacrată soartei învățămîntului umanist din universități (și nu numai) cu această primă parte din intervenția d-lui profesor universitar dr. Liviu Antonesei. Îi invităm la dezbatere pe toți cei interesați, ale căror contribuții le așteptăm pe adresa redacției: revista.vatra@gmail.com.

antonesei

0. La ieșirea din vechiul regim, învățămîntul umanist din România era într-un fel de moarte clinică – psihologia și sociologia dispăruseră din nou din 1977, fără a mai fi declarate științe burgheze, ca în 1948, filosofia se ideologizase tot mai mult, limbile străine primeau locuri la admiterea în universități o dată la doi, trei sau chiar patru ani. Facultățile de filosofie-istorie, văduvite de specializări, aveau să se unească cu cele de educație fizică, probabil ca să respecte îndemnul antic mens sana in corpore sano. Sînt rezultatele „filosofiei educației” lansată la începutul anilor ’70, clădită pe două slogane repetate obsedant – „politehnizarea învățămîntului” și „triada învățămînt – cercetare – producție”. Interesant este că acel sistem de educație era aberant, dar era pe deplin coerent, sinergic – asta ca să cităm un clasic marxist încă în viață, șef al ideologiei PCR în epocă, cu sistemul social care-l conținea, care parcurgea în aceeași perioadă a doua vîrstă a industrializării forțate și, pe cale de consecință, a urbanizării la fel de forțate. Populația marilor orașe nu era majoritar urbană, ci rur-urbană, cum nici cea rurală, prin fenomenul navetist, nu mai era pe deplin rurală. Tăranul epocii este foarte bine surprins în ciclul Georgicele din volumul de debut al lui Mircea Cărtărescu. O cultură propriu-zis urbană mai exista cumva insular în marile orașe universitare, iar una rurală doar în sate isolate de munte, care scăpaseră de cooperativizare în anii ’50… În ciuda declarațiilor sale demagogice privind „societatea socialistă multilateral dezvoltată” și „omul nou”, nu mai puțin multilateral dezvoltat, vechiul regim a produs o societate cenușie, ternă, uniformizată și un om unilateral dezvoltat, în sensul unui homo faber și acela prost înțeles, în sensul unui executant docil, fără spirit critic, fără imaginație, lipsit de orizont. Excepțiile cîte au fost – și au fost! – sînt mai degrabă meritul exuberanței naturale a ființei umane și a eforturilor personale de dezvoltare decît al regimului și al sistemului său de educație.

Citește în continuare →