La aproape două secole de la premiera sa, piesa satirică în cinci acte a lui Gogol, Revizorul, continuă să tulbure la fiecare reprezentație, oriunde ar fi jucată*. Poate pentru că corupția și logoreea duplicitară nu sunt doar trăsături familiare Rusiei secolului al XIX-lea, ci au devenit aspecte comune ale tuturor sistemelor de guvernare și ale oricărei administrații, recognoscibile pentru publicul lui Gogol, indiferent de limbă sau cultură.
Citește în continuare →
În vara lui 1923, istoricul și arheologul Vasile Pârvan publica în revista orădeană Cele Trei Crișuri (IV, nr. 8 (august) 1923, p. 119) textul intitulat „țara de Apus” (retipărit în Opere. Scrieri, ed. de Dorina N. Rusu, București, Academia Română & Fundația Națională pentru știință și Artă & Muzeul Național al Literaturii Române, 2018, p. 794-795). În el spunea că „În munții patriei mele crește un neam de oameni deosebit de toate cele care umplu șesurile dimprejur… […] și trupul și sufletul lui e altfel. Căci cum îi este trupul de vânjos și ușor așa îi e și mintea, iute la înțeles lucrurile grele și gata la hotărâri viteze. Stăpân s-a deprins să nu aibă. Căci fiecare e împărat în vâlceaua lui dintre două dealuri. și chiar de-o fi piatra pleșuvă, locul unde s-a trezit pe lume, el nu-l dă jos pe cel mai mănos ogor de la șes.
Citește în continuare →
„Școala” lui Noica: cultură și putere în România comunistă*
(Partea I)
La începutul toamnei lui 1983 a apărut în România o carte care avea să modifice timp de circa un deceniu dezbaterile din această țară legate de cultură, politică și ceea ce e important în viață. Cartea aceasta, Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă, a devenit imediat un best-seller, un articol mult râvnit pe piața neagră a schimburilor în natură, un simbol al culturii elevate, un Bildungsroman, obiect al unui adevărat cult și, în același timp, subiect al unor înflăcărate – chiar dacă uneori oblice, esopice – discuții în sferele vieții private și publice ce se influențau reciproc în România lui Ceaușescu.
Citește în continuare →
În data de 24 februarie 2022 am făcut un Atac Vascular Cerebral. (Primele imagini cu intrarea rușilor în Ucraina le-am văzut de pe un pat de la Urgențe, ceea ce m-a făcut să-mi caut în minte rădăcini ucrainene. Nu am găsit.) „Am făcut” e un fel de a spune, căci eu nu am făcut nimic cu mâinile mele. Nici n-am creat ceva cu mintea mea. Însă și dacă aș spune că „mi s-a făcut”, tot nu aș rezolva mare lucru. Căci ar însemna că presupun un creator al răului care și-a abătut asupra mea un potop de gânduri rele. De ce să fac judecăți in rem? Cel mai cinstit este să spun „am suferit un…” Dar și formularea asta lasă să se întrevadă, într-un colț al ei, pe un făcător de suferințe. Poporul evită discuțiile inutile (oricum lucrul e făcut!), printr-o sentință care taie orice pornire spre speculații inutile: „l-a bătut Dumnezeu”. Păs de mai comentează ceva! De fapt toate vorbele de mai sus, acum îmi dau seama, ascund ezitarea mea de a mărturisi ceea ce mă frământă, de a pune degetul pe rană. Or, ca să mai atenuez indecizia, mă voi ascunde după un vers al lui Rilke: „N-ați văzut pe stelele antice prudența gestului uman?”. Într-o conferință, Andrei Pleșu spunea că de la o vârstă încolo corpul devine plictisitor, căci e previzibil. Câștigul teoretic al unui AVC (un câștig bun numai și numai pentru a fi temă de conferință) este acela că propriul tău corp îți devine un ținut necunoscut, iar cunoașterea lui devine o aventură. Toate vechile comenzi sunt anulate, șterse, nu mai ascultă nimeni de ele, iar dragostea pentru propriul corp se intensifică nebănuit de mult. Fiecare ezitare învinsă devine un act de împroprietărire peste un nou „hectar” al propriului trup.
Citește în continuare →
Rămâne enigmatică moda romană a portretizărilor stauare de daci. Leonard Velcescu s-a ocupat de alcătuirea dosarului chestiunii, ducând până departe cercetarea sa. El a repertoriat statuile păstrate și a identificat care dintre ele au servit drept modele artiștilor de mai târziu, din Renaștere, Baroc și Iluminism. În studiul lui Importanța reprezentărilor sculpturale de daci, din Forul lui Traian (Roma), pentru cultura română (Argesis, XVIII, Pitești, 2009) precizează că„au fost analizate și inventariate mai mult de o sută de sculpturi romane, ce reprezintă vechii locuitori ai Daciei…” (p. 18).
Citește în continuare →
Despre poezia algoritmică
Nu există un autor căruia să-i fie atribuită expresia „poezie algoritmică” – termenul şi practica au evoluat treptat într-un dialog între arte, literatură şi informatică.
Un istoric pe scurt. Anii 1920–1930: primele experimente „procedurale” vin dinspre avangarda dadaistă şi suprarealistă – Tristan Tzara publică instrucţiuni pentru a-ți construi un text automat („How to make a Dadaist Poem”), iar metoda Cut-Up a lui Brion Gysin din 1959 recurge la combinări „aritmetice” de fragmente textuale: cuvintele și expresiile erau tăiate în fragmente pentru a se pierde semnificațiile lor inițiale și prin rearanjare să se poată crea semnificații noi. Așa s-a născut The Third Mind, un manifest-colaj despre această metodă, realizat împreună cu prietenul său William S. Burroughs. A experimentat această metodă cu poezii intregistrate pe bandă magnetică utilizând un algortim computerizat. Dreammachine, concepută de Brion Gysin împreună cu Ian Sommerville, datează din aceeași perioadă. O metodă aplicată picturii cinetice, care dezvoltă viziuni interioare, „alterând percepția timpului și spațiului și provocând o stare de visare” și un protospatiu virtual de „psudo-evenimente”(https://archive.newmuseum.org/exhibitions/1057). Cu implicații pentru poezie desigur.
Citește în continuare →
Istoricul Radu Varga trecea în revistă, într-un studiu recent („Prosopographyon the non-elite in Roman Dacia. Historiographic approach”, în Sorin Nemeti, Irina Nemeti, Florin-Gheorghe Fodorean & Sorin Cociș, Est modus in rebus. Essays presented to Professor Mihai Bărbulescu at his 75th anniversary, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2022, p. 63-64), unele date demografice avansate pentru Dacia pre-romană și cea romană. Până cu câteva decenii în urmă, abordarea demografic cantitativă ar fi părut lipsită de soliditate, stârnind neîncrederea specialiștilor. Astăzi însă, în pofida ezitărilor, a supralicitărilor sau, dimpotrivă, a precauției exagerate, discuția poate avea loc, plasând pe harta locuirii teritoriul vizat măcar într-o ordine de mărime, pe o scară permițând comparații și ajustări.
Citește în continuare →
La șaptesprezece ani de la apariție, o carte occidentală despre viața urbană în Rusia de acum opt-nouă decenii este tradusă în românește. Succintele mele note liminare își propun să faciliteze, prin examinarea contextelor sale de emergență și o reflecție asupra conținutului (nu un rezumat sau o reluare perifrastică), recepția acestei lucrări la noi. Textul meu începe cu o prezentare a autoarei și a carierei sale, continuă cu rememorarea primirii cărții originale, se oprește puțin la conceptul de eccezionale normale (pentru a-l testa în analiza “normalității excepționale” din stalinism), se încheie cu rapide reflecții pe teren românesc.
Citește în continuare →
În interpretarea lui Ioan Slavici, „O idee avuse Traian în vedere, când s-a hotărât să verse sângele oștenilor romani pentru cucerirea Daciei: voia să stabilească ordinea și să așeze un strat de cultură omenească la gurile Dunării.// Această idee, din care s-a zămislit neamul românesc, nici până în ziua de astăzi nu s-a realizat…” (Ioan Slavici, „[Misiunea culturală a statului român], în Opere, VII: Publicistică literară. Scrieri istorice și etnografice, ed. de Constantin Mohanu, București, Academia Română & Fundația Națională pentru Știință și Artă & Ed. Univers Enciclopedic, 2006, p. 29; text scris la București, în 1/ 13 noiembrie 1879). Expansiunea nord-dunăreană a Imperiului Roman însemna deci, pentru clasicul născut la Șiria, instituirea ordinii și a culturii asupra Barbaricum-ului; într-un cuvânt, civilizarea spațiului dacic. Lui Traian i se atribuie intenții de civilizator, dorința de a extinde spațiul civilizației clasice pe noi suprafețe, la nord de linia statornicită a limesului roman. Pentru Slavici – care s-a dovedit și un competent editor de documente în colecția Hurmuzaki, dar și un înzestrat autor de sinteze istorico-politice și etnografice – împăratul fondator al latinității noastre are un profil de principe iluminist, din familia despoților Habsburgi din sec. al XVIII-lea, Maria Tereza și Iosif al II-lea, mai cu seamă.
Citește în continuare →
Memorialul Insurecției antifasciste slovace din Bratislava
Se apropie cea de a 78-a aniversarea Insurecției Naționale Slovace1 (SNP) și am considerat că este de datoria noastră să readucem în discuție activitatea antifasciștilor români, care au luat direct parte la evenimente.
Această contribuție este de fapt o actualizare a celei din anul 1982, realizată de subsemnatul, având titlul Antifasciștii români în lupta de eliberare națională a națiunilor europene – cu accent special pe Slovacia[Rumunskí antifašisti v národno-oslobodzovacom boji európskych národov – s osobitným zreteľom na Slovensko]2. Titlul articolului de față ar putea să-i surprindă pe cititori pentru că istoricii din Cehoslovacia s-au referit aproape întotdeauna doar la participarea celor două armate românești, I-a și cea de a IV-a, la eliberarea Cehoslovaciei sau anume a Slovaciei3. Între acești autori se aflau în primul rând specialiștii cehi, admiratori ai limbii române și ai României. Până la anul 1989 presa slovacă a scris doar sporadic despre luptele armatelor române pe teritoriul Slovaciei. Din fericire, informații despre împrejurări interesante și fapte ale soldaților români, sacrificiul, eroismul lor și relațiile pozitive cu populația slovacă pot fi găsite și în cronicile municipale și orășenești locale. Propaganda politică până la anul 1989 a subliniat, în primul rând, sacrificiile armatei sovietice în timpul eliberării Cehoslovaciei. Publicul a devenit mai interesat de contribuția românilor doar după anul 1989 datorită analizelor mai profunde ale unor jurnaliști. Dintre acestea ne-a atras atenția mai ales articolul profund implicat al lui Vladimir Jancura O treime din Slovacia a fost eliberată de români[Tretinu Slovenska oslobodili Rumuni]4.
Citește în continuare →
revistavatra.org 