Ce mai rămâne din Mai ’68? (8/12)

image-7-page-site-mai-68

Lucian Butaru

Restructurarea sistemului capitalist din a doua jumătate a secolului al XX-lea

Reproșul recurent adus „Noii Stângi” născută după 1968 este că și-a diluat mesajul prin schimbarea accentului dinspre lupta de clasă spre o paletă întreagă de bătălii identitare purtate în numele egalității. Înlocuind o categorie precum clasa, care unifică grosul electoratului, cu categorii identitare care îl divid (ex.: gen, rasă, orientare sexuală etc.), stânga a renunțat la un model care și-a dovedit succesul în multiple rânduri și în numeroase locuri. Dincolo de acest real-politik al luptei electorale, mutarea accentului a produs o abordare mai prietenoasă cu sistemul capitalist, deoarece lupta împotriva inegalităților bazate pe elemente produse socio-cultural nu destabilizează sistemul capitalist în aceeași măsură precum lupta împotriva inegalitatății de clasă, produsă socio-economic. Ca urmare, întregul spectru politic pare să se fi deplasat mai la dreapta, acceptând într-o formă sau alta neoliberalismul ca bază de plecare pentru orice discuție. Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (7/12)

mai 68 712

Cristian Nichitean

Despre turnura melancolică a filosofiei

  1. Nu există o istorie imanentă a filosofiei, desprinsă de contextul social și politic, și nici măcar o rezoluție imanentă a conflictelor de idei. La apogeul războiului rece, cei mai importanți dialecticieni în viață au fost prinși într-o dispută virulentă, marcată de atacuri directe și sentințe inapelabile. De la Frankfurt, Theodor Adorno denunța alinierea lui Georg Lukács la ideologia oficială a marxismului sovietic. Aflat în spatele cortinei, la Budapesta, acesta din urmă replica cu prilejul reeditării unei lucrări mai vechi, Teoria romanului: „o parte considerabilă a intelighenției germane, inclusiv Adorno, s-a instalat în Grand Hotel Abis… un frumos hotel, dotat cu toate facilitățile, pe marginea unui abis, a neantului, a absurdității. Iar contemplarea cotidiană a abisului, între rafinamente culinare sau producții artistice excelente, poate doar să sporească satisfacția pentru deliciile oferite”. Pe scurt, o metaforă a reinstalării filosofiei în atitudinea contemplativă pe care o părăsise, nu fără ezitări, într-un secol plin de turbulențe sociale și politice.

Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (6/12)

rue-gay-lussac-lendemain-matin-357b-diaporama

Claudiu Gaiu

Deschiderea pieței dorinței

(Lecturi Clouscard 1)

O polemică

Spre sfârșitul anilor 90, apele se despărțiseră. Cele două văluri, cel al conflictului între două sisteme opuse și cel al triumfalismul căderii autocrațiilor răsăritene, se risipiseră. Acum se vedea bine. Spiritul contestatar din  mai 68 nu fusese altceva decât semnul unei contrarevoluții, desigur libertare în moravuri, pentru a camufla mai bine asaltul asupra societății. Însă chiar la începutul  acestei perioade de umbre și miraje, găsim un op vizionar semnat de Michel Clouscard. În 1973, el scrie pamfletul  „Neofascismul și ideologia dorinței”. E prima sa lucrare de după o monumentală istorie a claselor sociale în Franța, „Ființa și codul” (1972), o decriptare marxistă a apariției și evoluției nobilimii și burgheziei. În ciuda caracterului său punctual, broșura anunță începutul unor analize asupra structurărilor societății contemporane, din care cea mai populară va fi „Capitalismul seducției” (1981). Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (5/12)

adorno

 

Ciprian Bogdan

„Dacă Adorno e lăsat în pace, capitalismul nu va înceta!” Despre teorie şi practică în „minunata lume nouă”

 

1969

Întors în Germania în 1949 ca membru al Institutului de Cercetări Sociale condus de Max Horkheimer, Theodor W. Adorno încearcă să prindă din nou rădăcini într-o țară care-l respinsese pe considerentul apartenenței la o „rasă inferioară”. Acomodarea la mediul german postbelic este lentă și frustrantă semănând, în bună măsură, cu experiența exilului american. Suspiciunea localnicilor față de niște intelectuali cu origini evreiești și simpatii marxiste combinată cu suspiciunea membrilor Institutului față de reflexul autorităților și cetățenilor nou înființatei Republici Federale Germane de a ascunde sub preș trecutul nazist, contribuie la adaptarea greoaie a lui Adorno la contextul german. Citește în continuare →

Alex Goldiș -Moromeții I. O lectură în cheia naratologiei ideologice

goldis

Într-un eseu semnat de Alexandre Gefen intitulat Responsabilités de la forme. Voies et detours de lʼengagement littéraire contemporain (2005), autorul atrage atenția asupra diversificării strategiilor prozei cu substrat politic – mai ales în a doua parte a secolului XX – prin deplasarea interogațiilor tematice spre căutări formale, vorbind despre tensiunea permanentă dintre puritatea ideilor și impuritatea mijloacelor tehnice. În culturile est-europene aflate sub un regim strict al cenzurii (aplicate adesea mai mult conținutului și mai puțin strategiilor literare), reflecția asupra raportului dintre formele narativului și ideologia lor implicită a avut un caracter privilegiat. Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (4/12)

1968-scuola

Giordano Altarozzi

De la inocență la violență. Mișcarea protestatară din 1968 în Italia

Anul 1968 a fost un adevărat annus mirabilis pentru istoria recentă a unei lumi care, tocmai atunci, începe un proces inexorabil de globalizare și mondializare. Este anul în care tensiunile produse de procesele de modernizare izbucnesc în mișcări protestatare care străbat întregul Pământ, depășind granițele impuse de reorganizarea lumii de după cel de-al doilea război mondial. Motivele revoltelor, precum modul lor de manifestare, prezintă diferențe uneori deloc neglijabile, răspunzând unor nevoi politice, economice, culturale, sociale diferite, fiind însă acomunate de o aspirație generală la schimbarea radicală a structurilor existente. Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (3/12)

May_1968_800_543_80

Christian Moraru

Noi nu am fost niciodată postmoderni. Despre alfabetizarea critică

 

Majoritatea întrebărilor formulate de revista Vatra în chestionarul ce aniversează cei 50 de ani de la momentul 1968 ar putea fi reduse la următoarea „Ur-interogație” formulată de Bruno Latour în titlul unui articol influent publicat în 2004 în Critical Inquiry: „Why Has Critique Run out of Steam? From Matters of Fact to Matters of Concern”. În cele ce urmează, nu o să acord prea multă atenție nici prezumțiozității implicate în prima parte a titlului lui Latour și nici detaliilor alambicate ale argumentului lui. Aș vrea să observ, în schimb, că eseul – care a marcat o turnură epistemologică largă si extrem de mediatizată – a fost receptat drept o mișcare de întoarcere la problematicile realismului, o schimbare împărtășită în Italia de derriderieni precum Gianni Vattimo și Maurizio Ferraris, o cotitură aprobată de Quentin Meillasoux și alții în Franța (numele lui Slavoj Žižek merită și el reținut aici, chiar dacă intervențiile sale trădează obsesia de a se afla mereu în centrul atenției) și reprodusă, dincolo de Ocean, de „noii materialiști” precum Ian Bogost sau Graham Harman. Citește în continuare →