Categorie / Pop-cult

de VATRA

Hana Stroe – Spectre de serie, petice cu prestigiu

Mirrors No. 3 alcătuiește un inventar de preocupări tematice devenite emblematice pentru creația lui Christian Petzold și îndeplinește cu brio rigorile tehnice și estetice ce i-au asigurat reputația. Aclamat pe bună dreptate drept unul dintre cei mai eficienți și inteligenți autori contemporani, cineastul german atinge în noul său film un nivel de suplețe narativă și reținere afectivă ce sfârșește prin a-i fi nefavorabil. Nici productivă și nici prea atractivă, această subtilitate abia se mai deosebește de sterilitatea unei producții ordinare. După o carieră plină de enigme alambicate, Petzold construiește o poveste frapantă prin previzibilitatea ei. Pivotul narativ inițial și deznodământul final se vor deopotrivă îmbrăcate în mister, dar rămân nesubstanțiale, căci nu pare că ar ascunde altceva decât găuri în scenariu peticite grăbit. Temele și tiparele narative precum proiecția și substituția de identități, ambivalența dorinței, renașterea prin violență, recurența amintirilor și persistența fantomelor sunt recombinate aici într-o manieră mai lipsită de inventivitate ca niciodată. Motivele vizuale devin instrumente prea transparente pentru a putea surprinde, în ciuda faptului că sunt tratate ca mici epifanii de fiecare dată când reapar. Într-adevăr, suspansul e sabotat sistematic și tensiunea dramatică e disipată în mod deliberat, deci nu aici trebuie căutată miza filmului. În ciuda atmosferei sale predominant aride, Mirrors No. 3 este, pe alocuri, presărat cu clipe de liniște și frumusețe autentice, care-l fac măcar plăcut de urmărit.

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Frunze uscate și alte suprafețe deteriorate

Cel mai recent lungmetraj al cineastului georgian Alexandre Koberidze, Dry Leaf, a fost proiectat la BIEFF. Mai ales pe marele ecran, filmul oferă o experiență intensă, care persistă în memoria spectatorului, îi tulbură percepția asupra realității imediate și relația cu propriile simțuri. Mijloacele sale materiale minimale fac acest experiment să-mi pară cu atât mai deosebit. Văd limbajul cinematografic insolit al lui Koberidze drept un punct de întâlnire între arte. Prin urmare, voi invoca medii conexe – pictură, poezie și jocuri video – pentru a revela aspecte latente ale Dry Leaf. Voi avansa prin asocieri laterale și planuri transversale, mai degrabă decât o logică argumentativă fixă. Textul meu ia forma unei cutii de rezonanță afectivă: o rețea laxă de referințe și interferențe menită să răspundă filmului din mișcare, nu să-l prindă între rânduri.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – Festivalul Internațional de Teatru Transilvania, la a doua ediție

Între 25 și 28 septembrie 2025, la Cluj, a avut loc a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Transilvania, creat din inițiativa actriței Elena Ivanca.  Manifestarea, demnă de toată admirația prin amploare și diversitate, a fost urmărită cu deosebit interes de publicul clujean, prezent în număr mare la propunerile de pe afișul festivalului.

Citește în continuare →
de VATRA

Victor Morozov – Reverie comunistă

În recentul Dinți de lapte (din 14 octombrie în cinematografe), cineastul Mihai Mincan aduce la lumină o felie îngustă de societate comunistă, un pachet subțiratic de memorabilia pe tema vieții chinuit-epifanice sub Ceaușescu. Creioanele cu capetele mâncate de dinții copiilor, păpușile cu ochi stranii și înspăimântători, radiourile sovietice sunt scoase la înaintare – nu ca simple artefacte șarmante, așa cum se întâmpla în Anul nou care n-a fost (Bogdan Mureșanu, 2024), acel muzeu audiovizual al acareturilor comuniste, ci ca obiecte simbolice, purtătoare de revelații. Populând câte un colț de cadru, pierzându-se în câte un plan doi cețos al imaginii, ele vin să ancoreze subtil o poveste altminteri general valabilă despre dispariția subită a unei fetițe și ravagiile tăcute ale acestui eveniment asupra familiei apropiate. Contextul acestei dispariții – mai mult o pânză de fundal difuză – e ceaușismul crepuscular, dar el nu e reconstituit aici dintr-o plăcere de arhivist sau de colecționar din talcioc, ci ca o suită de talismane cu valoare sentimentală, de portaluri pulsatile către universul infinit al memoriei afective.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – Elena Ivanca, artist polivalent

Cu Silvius Iorga în Cîntăreața cheală de E. Ionesco, regia Gabor Tompa

Despre actrița Elena Ivanca se pot spune și scrie multe, foarte multe lucruri. A fost remarcată încă din facultate, când, sub îndrumarea lui Radu Afrim, reușea să-și uimească spectatorii – colegi și profesori – cu o Fedra de o forță uriașă, captând și subjugând privitorii, încât nu mai exista nimeni în afară de ea pe scena Sălii Studio de la filologia clujeană. Tot acolo, a realizat, la examenele de clasă, roluri despre care cunoscătorii vorbesc și azi, în Trei surori și Cîntecul lebedei de A.P. Cehov, ori rolul mic, cât un… bob de mazăre din Visul unei nopți de vară.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – Un musical de familie. Tom Sawyer la Teatrul Maghiar din Cluj

 Publicat de Mark Twain în anul 1876, romanul Aventurile lui Tom Sawyer a devenit un fermecător musical de familie în adaptarea scenică a lui Lénárd Róbert pe muzica compusă de Erős Ervin și Klemm Dávid, în regia lui Puskás Zoltán, care a avut premiera vineri, 7 martie 2025 în sala mare a Teatrului Maghiar din Cluj.

Citește în continuare →
de VATRA

Valentina Sandu-Dediu – Glissando și sforzando: despre muzici clasice românești ale secolului XX

2. Priviri către Franța: „școala Castaldi” și preferințe enesciene

Am început serialul de față punând un accent pe legăturile muzicii românești de la începutul secolului XX cu celebra instituție pariziană Schola Cantorum și controversatul ei director (anti-dreyfusard), Vincent d’Indy. Această amprentă franceză a glisat prin orientări uneori adverse ale muzicii românești moderne: fie în convingerile lui Dimitrie Georgescu Kiriac despre muzica națională și tradițiile autohtone, fie în „școala Castaldi” care pleda pentru imprimarea tehnicilor europene în partiturile românești. Fără doar și poate, în România primelor decenii ale veacului trecut, și compozitorii se asortează cu climatul cultural marcat de polarizarea taberelor între curentele tradiționaliste și sincronismul lovinescian.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – La Teatrul Național din București, Mary Stuart de Robert Icke, în regia lui Andrei Șerban

Regizorul și dramaturgul Robert Icke a adaptat tragedia lui Friedrich Schiller, Maria Stuart (apărută în 1800) și a pus-o în scenă la Teatrul Almeida din Londra în urmă cu opt ani. Andrei Șerban, entuziasmat de adaptările făcute de Icke, se află, cu Mary Stuart la a treia montare a unui text scris de englez, după ce a realizat la Teatrul Maghiar din Cluj (2022) și Teatrul Bulandra din București (2023) Oedip (după Sofocle) și la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara (2022), Doctorul (după Profesorul Bernardi de Arthur Schnitzler) .             Premiera cu Mary Stuart a avut loc în Sala Studio a Naționalului bucureștean în zilele de 12 și 13 decembrie 2024, fiind precedată de mai multe repetiții generale cu public. Daniela Dima semnează o versiune scenică remarcabilă, fiind și regizor asociat, dar și naratorul din off al spectacolului, comentînd și analizînd, cu o voce egală și profundă situații, gînduri, trăiri ale personajelor.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – Festivalul de Teatru Interetnic, ediția a XI-a

Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag György” a găzduit, pentru a treia oară din seria celor unsprezece ediții, în perioada 14-24 noiembrie 2024, Festivalul de Teatru Interetnic. Startul întâlnirii l-a dat Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara cu Doctorul de Robert Icke, după textul lui Arthur Schnitzler, Profesorul Bernardi în regia lui Andrei Șerban. De la data premierei (16 decembrie 2022) spectacolul a câștigat în profunzime și în subtilitatea relațiilor dintre personaje. La baza poveștii stă conflictul iscat între specialista în medicină, Ruth Wolf și un preot catolic, căruia i se interzice  accesul în salonul unei tinere de 14 ani, aflată pe moarte, din pricina unui avort provocat. Cazul este intens mediatizat, doctorița fiind acuzată nu doar de bruscarea preotului (de culoare), ci și de promovarea pe motive etnice a unor persoane din institut, fiind adusă în discuție originea ei evreiască. Diferendul devine atât de grav încât, în cele din urmă, Ruth Wolf, eminent om de știință care a pus bazele institutului, este înlăturată de la conducere, ba chiar i se interzice, pentru o perioadă de zece ani, profesarea medicinei. De astă dată am văzut spectacolul cu Eder Enikő în rolul lui Ruth Wolf (premiera a fost jucată de Fülöp Erzsébet), care a reușit să imprime spectacolului o energie așezată, calmă, și în același timp alertă, un omenesc profund, dar și o exactitate, o directețe, un firesc al atitudinilor în scena filmată a dezbaterii din studio. Reacția publicului sătmărean a fost pe măsura spectacolului: atent la cele mai mici detalii, manifestând o profundă implicare emoțională la lucrurile de o problematică acută, de pe scenă. (Întrucât am scris despre spectacol la data premierei, nu voi mai adăuga aici echipa de realizatori.)

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – La Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, o pagină de istorie: Maria Stuart de Friedrich Schiller

Ilustrarea ultimelor trei zile din viața nefericitei Maria Stuart se desfășoară într-un cadru scenic auster (decorul: Diego de Brea) compus dintr-un pian, câteva scaune, o masă lungă pe rotile. La marginea spațiului de joc, „ieșind” din scenă, un cap vorbitor clipește din ochi pe tot parcursul spectacolului. Este masca mortuară a nenorocitei regine, dăinuind peste timp, ca o amenințare. Picturile lui Francisco de Zurbarán, Agnus Dei și a lui Pieter Bruegel cel Bătrân, Vînători în zăpadă, precum și o cruce din plastic (prevăzută cu un sistem sofisticat de tuburi) plutesc deasupra capetelor actorilor. Austere sunt și costumele (Bocskai Gyopár): bărbații au cămăși și pantaloni negri, iar în completare, cizme negre naziste, din piele, până la genunchi. Maria Stuart, victima inocentă poartă o rochie din pânză albă, semănând cu cămașa (trasă la sorți a) lui Cristos. Elisabeta apare într-o fustă scurtă, un taior lunguț și o așa-zisă bluză, compusă dintr-o fâșie lată din material, abia acoperindu-i sânii. Ținuta este completată cu o perucă lungă roșcată, cu breton tăiat drept, conferindu-i o figură încremenită, blocată în intransigență. Proiectat pe ecranul din fundal (video: Buksa Péter), chipul reginei Scoției se perindă într-o multitudine de imagini ce surprind sufletescul măcinat de neliniști și frici, dar cu o notă accentuată de dîrzenie.

Citește în continuare →