Publicat de Mark Twain în anul 1876, romanul Aventurile lui Tom Sawyer a devenit un fermecător musical de familie în adaptarea scenică a lui Lénárd Róbert pe muzica compusă de Erős Ervin și Klemm Dávid, în regia lui Puskás Zoltán, care a avut premiera vineri, 7 martie 2025 în sala mare a Teatrului Maghiar din Cluj.
Citește în continuare →
2. Priviri către Franța: „școala Castaldi” și preferințe enesciene
Am început serialul de față punând un accent pe legăturile muzicii românești de la începutul secolului XX cu celebra instituție pariziană Schola Cantorum și controversatul ei director (anti-dreyfusard), Vincent d’Indy. Această amprentă franceză a glisat prin orientări uneori adverse ale muzicii românești moderne: fie în convingerile lui Dimitrie Georgescu Kiriac despre muzica națională și tradițiile autohtone, fie în „școala Castaldi” care pleda pentru imprimarea tehnicilor europene în partiturile românești. Fără doar și poate, în România primelor decenii ale veacului trecut, și compozitorii se asortează cu climatul cultural marcat de polarizarea taberelor între curentele tradiționaliste și sincronismul lovinescian.
Citește în continuare →
Regizorul și dramaturgul Robert Icke a adaptat tragedia lui Friedrich Schiller, Maria Stuart (apărută în 1800) și a pus-o în scenă la Teatrul Almeida din Londra în urmă cu opt ani. Andrei Șerban, entuziasmat de adaptările făcute de Icke, se află, cu Mary Stuart la a treia montare a unui text scris de englez, după ce a realizat la Teatrul Maghiar din Cluj (2022) și Teatrul Bulandra din București (2023) Oedip (după Sofocle) și la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara (2022), Doctorul (după Profesorul Bernardi de Arthur Schnitzler) . Premiera cu Mary Stuart a avut loc în Sala Studio a Naționalului bucureștean în zilele de 12 și 13 decembrie 2024, fiind precedată de mai multe repetiții generale cu public. Daniela Dima semnează o versiune scenică remarcabilă, fiind și regizor asociat, dar și naratorul din off al spectacolului, comentînd și analizînd, cu o voce egală și profundă situații, gînduri, trăiri ale personajelor.
Citește în continuare →
Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag György” a găzduit, pentru a treia oară din seria celor unsprezece ediții, în perioada 14-24 noiembrie 2024, Festivalul de Teatru Interetnic. Startul întâlnirii l-a dat Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara cu Doctorul de Robert Icke, după textul lui Arthur Schnitzler, Profesorul Bernardi în regia lui Andrei Șerban. De la data premierei (16 decembrie 2022) spectacolul a câștigat în profunzime și în subtilitatea relațiilor dintre personaje. La baza poveștii stă conflictul iscat între specialista în medicină, Ruth Wolf și un preot catolic, căruia i se interzice accesul în salonul unei tinere de 14 ani, aflată pe moarte, din pricina unui avort provocat. Cazul este intens mediatizat, doctorița fiind acuzată nu doar de bruscarea preotului (de culoare), ci și de promovarea pe motive etnice a unor persoane din institut, fiind adusă în discuție originea ei evreiască. Diferendul devine atât de grav încât, în cele din urmă, Ruth Wolf, eminent om de știință care a pus bazele institutului, este înlăturată de la conducere, ba chiar i se interzice, pentru o perioadă de zece ani, profesarea medicinei. De astă dată am văzut spectacolul cu Eder Enikő în rolul lui Ruth Wolf (premiera a fost jucată de Fülöp Erzsébet), care a reușit să imprime spectacolului o energie așezată, calmă, și în același timp alertă, un omenesc profund, dar și o exactitate, o directețe, un firesc al atitudinilor în scena filmată a dezbaterii din studio. Reacția publicului sătmărean a fost pe măsura spectacolului: atent la cele mai mici detalii, manifestând o profundă implicare emoțională la lucrurile de o problematică acută, de pe scenă. (Întrucât am scris despre spectacol la data premierei, nu voi mai adăuga aici echipa de realizatori.)
Citește în continuare →
Ilustrarea ultimelor trei zile din viața nefericitei Maria Stuart se desfășoară într-un cadru scenic auster (decorul: Diego de Brea) compus dintr-un pian, câteva scaune, o masă lungă pe rotile. La marginea spațiului de joc, „ieșind” din scenă, un cap vorbitor clipește din ochi pe tot parcursul spectacolului. Este masca mortuară a nenorocitei regine, dăinuind peste timp, ca o amenințare. Picturile lui Francisco de Zurbarán, Agnus Dei și a lui Pieter Bruegel cel Bătrân, Vînători în zăpadă, precum și o cruce din plastic (prevăzută cu un sistem sofisticat de tuburi) plutesc deasupra capetelor actorilor. Austere sunt și costumele (Bocskai Gyopár): bărbații au cămăși și pantaloni negri, iar în completare, cizme negre naziste, din piele, până la genunchi. Maria Stuart, victima inocentă poartă o rochie din pânză albă, semănând cu cămașa (trasă la sorți a) lui Cristos. Elisabeta apare într-o fustă scurtă, un taior lunguț și o așa-zisă bluză, compusă dintr-o fâșie lată din material, abia acoperindu-i sânii. Ținuta este completată cu o perucă lungă roșcată, cu breton tăiat drept, conferindu-i o figură încremenită, blocată în intransigență. Proiectat pe ecranul din fundal (video: Buksa Péter), chipul reginei Scoției se perindă într-o multitudine de imagini ce surprind sufletescul măcinat de neliniști și frici, dar cu o notă accentuată de dîrzenie.
Citește în continuare →
Prima întîlnire a scenografei Carmencita Brojboiu cu regizorul Andrei Șerban s-a petrecut în anul 2007, cînd la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, au realizat acel Unchiul Vanea, imposibil de uitat. De atunci, numele lor au stat alături pe afișele multor spectacole. În decorul creat marea sclipește în nuanțe de albastru turcoaz, spațiul de joc este înconjurat de o perdea sclipitoare din fîșii argintii fluide, mlădiindu-se la cea mai ușoară mișcare. La anumite intervale de timp, panglicile lucitoare împrumută irizări din culorile curcubeului (luminile excepționale: Cristian Niculescu asistat de Alexandru Bibere). În acest univers instabil înconjurat de ape cîțiva bolovani, de dimensiuni și forme diferite constituie mici insule de stabilitate. O pudră din praf de stele îmbracă totul într-o atmosferă de basm. Un podeț cu un aproape imperceptibil aspect de labirint – meandre ale sufletului? – împarte spațiul în mai multe arealuri de joc: cînd pe țărm de mare, cînd în fața casei Oliviei sau a lui Orsino. Costumele și machiajul întregesc lumea de vis, materialele folosite avînd unduiri și transparențe sub care doar se poate bănui forma trupurilor.
Citește în continuare →
Ediția a XXXIII-a a Festivalului Național de Teatru de la București s-a desfășurat pe parcursul a unsprezece zile (20-30 octombrie 2023) avându-i drept curatori pe Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari. Oferta festivalului a fost deosebit de bogată: lansări de carte, masterclass-uri, comunicări tematice despre colaborarea dintre scenografi și ceilalți artiști implicați în realizarea spectacolelor, momente in memoriam George Banu, dezbateri, expoziții, o secțiune on air cu spectacole și emisiuni realizate de Radio România Cultural și Radio România Actualități, ateliere, spectacole-lectură, instalații și nu în ultimul rând spectacole selectate din teatrele din țară dar și câteva producții din străinătate. Din multitudinea de propuneri mă voi referi doar la trei spectacole – Mass de Fran Kranz, Băieții de zinc după Svetlana Aleksievici și Exod de Marius Ivaškevičius.Mass de Fran Kranz este o coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și un teatru din București în regia lui Andrei și Andreea Grosu. Patru actori – Ofelia Popii, Richard Bornoczki, Mihaela Trofimov și Marius Turdeanu – aduc, de o manieră exemplară, în fața publicului, cumplita poveste a confruntării dintre două familii, în care copilul uneia a fost ucis de al celeilalte într-un atac armat într-o școală, atacatorul omorându-și zece colegi, după care s-a sinucis. Spectacolul dens, apăsător prin problematica abordată pune oglinda în fața unei societăți măcinată de boala excesivei violențe, a neputinței de a (mai) ține în frâu adolescenți care și-au pierdut direcția. Totodată, vorbește și despre debusolarea părinților, despre imposibilitatea lor de a comunica cu propriii copii deveniți un soi de autiști emoționali. Cele două mame și cei doi tați distruși de tragedia prin care au trecut încearcă o împăcare într-o situație în care păstrarea calmului, depășirea, lăsarea în urmă a ceea ce s-a întâmplat e mult prea greu de făcut, dacă nu chiar imposibilă.
Citește în continuare →
Un proiect amplu, derulat la Teatrul de Nord din Satu Mare Trupa Harag György pe parcursul a două luni de muncă intensă, My fair lady de Alan Jay Lerner și Frederick Loewe, după filmul cu același titlu în regia lui George Cukor realizat în 1964 (cu Audrey Hepburn și Rex Harrison) și Pygmalion de G.B. Shaw a avut întîlnirea cu publicul la sfîrșitul lunii septembrie 2023 (26, 27 septembrie – repetiții generale; 28 și 29 septembrie – premiere).
Citește în continuare →
Printre simpozioanele și conferințele care jalonează obligatoriu viața universitarului, două întâlniri din acest an m-au determinat să reflectez la un subiect încă nu suficient explorat: relația muzicilor românești cu cele din spațiul de limbă germană. Timp de multe decenii, muzicologia românească s-a concentrat pe îngroșarea acelor trăsături naționale ale muzicilor autohtone. A sosit treptat timpul să dezvăluim mai insistent ideile, mentalitățile și tehnicile care au adus compoziția românească la un nivel european. Un foarte bun studiu de caz îl poate constitui investigarea legăturilor componistice cu o instituție germană care, în epoca postbelică, a concentrat masiv energiile avangardei: cursurile internaționale de vară de la Darmstadt (Internationale Ferienkurse für Neue Musik).
Citește în continuare →
Într-un context în care sub un procent din populația României se declară la ultimul recensământ fără religie (0,37%), atee (0,3%) sau agnostică (0,13%), mult sub media europeană de 15%, filmul lui Alexandru Solomon despre cultul din jurul lui Arsenie Boca este detabuizant și curajos. Cum o zecime din populație nu și-a declarat religia la recensământ, procentul e, probabil, mai mare. Nu are cum să nu fie mai mare din moment ce în Viața de Apoi cred doar două treimi din români, mai bine de o zecime fiind nehotărâți, potrivit altor sondaje, diferență netă față de religiozitatea declarată, dar cu multe subcurente de superstiții populare, religiozitate similară la nivel mondial cu Afganistanul.
Citește în continuare →
