Școala de la Brașov (ep. 7)

 

Virgil PODOABĂ 

Școala de la Brașov – O perspectivă de martor și de participant (II)

 

(Un text pornind de la câteva întrebări ale lui Ioan Șerbu)

 

Școala de la Brașov. Carențe: solidaritatea programatică și autoprezentarea

 

– Ce avea (are) Școala de la Brașov și nu au alte școli? Și invers, ce lipsea (lipsește) la Brașov?

– Fiind mereu un fenomen în plină… fenomenalizare/desfășurare, nu prea știu – firește, dincolo de carențele materiale, de infrastructură și logistică, din primele două decenii ale fazei ei instituționalizate academic – ce lipsea Școlii de la Brașov și nici nu știu mare lucru din ce-i lipsește acum. Totuși, acum îi lipsește ceva de genul întâlnirilor Clubului Oamenilor Inteligenți, adică atmosfera psiho-morală informală descrisă mai sus – cu momentele ei de ebuliție mentală extra-ordinare – care dădea până nu demult coeziunea și motivația cotidiană necesare celor care edifică ceva împreună, chiar dacă fiecare era angajat pe un traseu propriu. De fapt, îi lipsește sau mai degrabă, vădește într-o prea mică măsură, solidaritatea membrilor ei și consecvența în a se autoprezenta ca Școală de la Brașov. Îi lipsește, în două cuvinte, solidaritatea programatică și autoprezentarea prin înfăptuirile ei concrete, deja numeroase și solide: operele personale produse de-a lungul timpului de reprezentanții ei din toate generațiile, precum și activitățile colective cu caracter public.

Citește în continuare →