Octavian MORE – Alice Munro sau povestirea ca monografie a liminalului

canadian art 8

Despre Alice Munro, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2013 și deținătoarea titlului onorific de „maestru al prozei scurte contemporane”, este greu să scrii în zilele noastre fără să fii acuzat de adoptarea unei poziții părtinitoare sau fanatice. Un nume relativ obscur pentru publicul românesc până în momentul conferirii acestei prestigioase distincții, acceptat însă de mult ca un „monstru sacru” printre admiratorii și criticii literaturii de expresie anglo-saxonă, prozatoarea, care urmează să împlinească în acest an venerabila vârstă de 85 de ani, ocupă un loc special în galeria scriitorilor canadieni de renume universal din ultima jumătate de veac. Pe de o parte, este singurul exponent al Canadei căruia meritele literare incontestabile i-au fost răsplătite prin acest mult-râvnit premiu (dacă îl excludem pe romancierul Saul Bellow, scriitor născut în Quebec, dar naturalizat în Statele Unite și devenit reprezentativ pentru literatura produsă în acest din urmă spațiu cultural). Pe de altă parte, numele lui Munro este invocat, în aceeași măsură atât de către critici, cât și de vocile marcante din mediul academic sau de publicul iubitor de carte ca etalon de marcă ori de câte ori vine vorba de a oferi evaluări calitative asupra artei povestirii. De la comparația făcută la sfârșitul anilor ’80 de către editorul ei de atunci, Cynthia Ozick, devenită antologică – „Ea este Cehov al nostru și va rămâne mai mult timp în istorie decât oricare dintre contemporanii săi”1 (citată în Thacker, 443) – până la aprecieri mai apropiate de zilele noastre, Munro ne este prezentată, aproape fără excepții, ca întruchiparea supremă a talentului prozastic. Iată cum o descrie, de exemplu, Margaret Atwood (celălalt nume de referință al literaturii canadiene contemporane și singurul ce poate rivaliza în popularitate cu Munro) în cuvântul inroductiv la Cele mai bune povestiri ale lui Alice Munro (2006): „Asta numiți voi scriere?” iată ce spun, de fapt, cei ce dau cu piatra. „Alice Munro! Asta da, scriere!” E genul de scriitor despre care deseori se zice – indiferent cât de cunoscut devine – că ar trebui cunoscută mai bine. Citește în continuare →