Ana Rapcea publică rar poezie. După Dulceață de coarne (Chișinău, Lumina, 2011) revine editorial abia în 2018 cu volumul Când lumina se clatină (Chișinău, Arc). Ambele cărți sunt o confirmare a faptului că poezia ei ține de combustia existențială, de momentele liminale care își caută expresia poetică. Ceea ce nu înseamnă că pentru Ana Rapcea poezia ar fi doar o defulare. Este vocație și destin, cu o miză a simbiozei textului cu acutizările existențiale, cu marile întâmplări ale vieții. Nu e un „capriciu”, cum scrie ea într-o ars poetica, este un dat care își configurează formele când poeta acumulează stări, emoții, gânduri, adică materie umană ce caută să se decanteze poetic.
