Etichetă / ars legendi

de VATRA

Gheorghe Perian – Cercul Literar de la Sibiu: concepțiile despre literatură

Fragmentul 1. O emulație deosebită a produs la sfârșitul anilor 1960 apariția la Universitatea din Timișoara, sub coordonarea profesorului Eugen Todoran și a lui Gabriel Manolescu, a unei serii editoriale intitulate Folclor literar, nu numai de înaltă ținută științifică, dar și metodologic inovatoare1. Nu l-am cunoscut personal pe Eugen Todoran și nici pe folcloriștii grupați în jurul său, dar în mod indirect, prin intermediul fostului meu profesor din gimnaziu, Gheorghe Doran, colaborator la Folclor literar, m-am situat în raza de influență a acestei serii editoriale prestigioase. Din „cercul științific” constituit la Timișoara făceau parte cercetători experimentați, cu pregătire serioasă, care au publicat colecții mari de literatură populară, au cules poezii din satele bănățene și au scris studii temeinice în domeniul lor de specialitate. Ei au reușit să imprime „cercului” o orientare distinctă în folcloristica română și să fixeze un program de lucru bine definit. Ca metodă, studiile publicate în Folclor literar se împart în trei categorii: unele privilegiază o abordare din perspectivă mitologică a materialului, altele se folosesc de mijloacele etnologiei, iar altele sunt cercetări formaliste, tributare structuralismului în vogă atunci. Acestea din urmă prezintă un interes deosebit, fiindcă au dat nota dominantă a volumelor din serie și fiindcă aici folclorul era tratat drept literatură, nu doar ca expresie a unor mituri străvechi și nici ca parte a unor practici și obiceiuri ancestrale, conservate în lumea rurală.

Citește în continuare →
de VATRA

Ștefan Borbély – Thomas Mann: Considerațiile unui apolitic (contextul)

Considerațiile unui apolitic (Betrachtungen eines Unpolitischen, Octombrie 1918) reprezintă, dacă exceptăm câteva articole politice prilejuite de declanșarea Primului Război Mondial, cel mai pătimaș text scris vreodată de către Thomas Mann, de care el nu s-a dezis niciodată, deși circumstanțele socio-politice care l-au declanșat l-ar rostui fără doar și poate în categoria scrierilor datate, a căror vivacitate e inevitabil estompată de curgerea timpului și de mutarea interesului public de pe subiectele care l-au generat. Așa se face că el reprezintă probabil, până în zilele noastre, volumul cel mai puțin citit al lui Thomas Mann, întrucât, trebuie să recunoaștem, puțini dintre cititori se încumetă la o lectură anevoioasă de peste 600 de pagini (!), evident excesive ca număr dacă ținem cont de faptul că Betrachtungen și-a propus, inițial, să fie un text polemic de dimensiuni mai mici, cât să încapă într-o revistă, sporind apoi pe măsură ce implicarea Germaniei în război se adâncea, pentru a deveni – așa cum l-au caracterizat unii cunoscători – chiar ilizibil din cauza apărării consecvente a „cauzei germane”, aflată în dezacord cu poziția multor intelectuali europeni de calibru, partizani ai ideii că „civilizația” trebuie să înfrângă „barbaria” militaristă, instaurând o lume a păcii, a frumosului și a armoniei intelectuale.

Citește în continuare →
de VATRA

Teodora Fărăgău – Universul lui Ion Stratan în Magazinul de timp

Ion Stratan întruchipează una dintre vocile distinse ale poeziei românești postmoderne, remarcându-se printr-un lirism intelectualizat, articulat printr-un discurs intertextual, simbolic și adesea ancorat într-o viziune filosofică asupra condiției umane. Creația sa se înscrie organic în paradigma postmodernistă, caracterizată prin dislocarea convențiilor moderniste, prin asumarea unui limbaj fragmentar, autoreferențial și ironic, precum și printr-o estetică ce privilegiază pluralismul stilistic și reevaluarea critică a tradiției.

Citește în continuare →
de VATRA

Virgil Pană – Antecedente literare mureșene

În perioada care a despărțit cele două Războaie Mondiale, a lipsit aproape în totalitate dialogul politic dintre reprezentanții  etnicilor minoritari cu pondere importantă în România, respectiv maghiarii și germanii, și autoritățile române, primii susținând că articolele din Rezoluția de la Alba Iulia nu au  fost respectate niciodată sau întrutotul. În aceste condiții, s-a încercat potențarea acestui firav dialog cu unul cultural, manifest, îndeosebi, în presa vremii, care găzduia diferitele aspecte ale paralelismelor și interacțiunilor culturale românești și maghiare. Un accent deosebit s-a pus pe subiectele care abordau reprezentările alterității în Transilvania. ardeleană cu mereu prezenta temă a înțelegerii  celuilalt nu reprezenta ceva nou în discursul public maghiar și român, fenomenul fiind  aproape identic în toată Europa centrală. Reprezentarea maghiarilor din Transilvania după 1918, și imaginea lor în conștiința colectivă a românilor conțin multe elemente comune precum naționalismul și modul de judecare al acestuia, atitudinea față de trecut și de istorie etc.1

Citește în continuare →
de VATRA

Gertrud Roesch – La curtea din Ragusa (1902). Un roman cu cheie despre curtea regală din România

Contextul istoric

Istoria casei regale din România și, în principal, a celor două perechi regale mai proeminente, este cunoscută prin publicarea multor documente, precum și a multor cercetări biografice și istorice. Trebuie amintită aici, înainte de orice, ediția de corespondență îngrijită de Sorin Cristescu, dar și numeroasele studii, unele dintre ele bogat ilustrate, semnate de Silvia Irina Zimmermann, Edda Binder-Iijima și Gabriel Badea-Păun.1 Mai puțin sistematice sunt însă analizele documentelor literare rezultate în principal din activitatea primei regine, Elisabeta (1843-1916), în ciuda ineditului legat de faptul că vorbim, totuși, de o femeie, autoare – parțial sub pseudonimul Carmen Sylva – a unei opere cuprinzătoare, constând din texte de autor și din traduceri.2 În schimb, ideea în sine a unei regine scriitoare a alimentat încă de timpuriu ficționalizări romanești. Unele dintre acestea au fost generate de un scandal politic, în centrul căruia s-au aflat Elisabeta și una dintre domnișoarele ei de onoare, Elena Văcărescu (1864-1947).3

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Ilie – Sinele ca altul: actul critic de identificare

 „Criticul este ființa care începe prin a deveni o altă ființă,

care acceptă să trăiască mental o altă viață diferită de a sa”. (Georges Poulet)

 În teza sa de doctorat, Jean-Pierre Richard alege să descrie universul imaginar al lui Mallarmé prin cuvintele poetului din corespondență: „Devant le papier, l’artiste se fait”. Pentru cei care se apleacă asupra studiului poeziei moderne cu o conștiință critică deplină, precum Marcel Raymond și Jean-Pierre Richard, cuvintele lui Mallarmé ar trebui adaptate și modelate după specificul actului critic al identificării, atunci am putea spune: „Devant le texte/ la poésie, le critique se fait”. Marcel Raymond se situează cel dintâi în cadrele acestei previziuni, nu doar prin cartea-sinteză asupra poeziei moderne, De la Baudelaire la suprarealism (1933), dar și prin studiile aspura operei lui Sénancour, Rousseau, Valéry ori prin eseurile cuprinse în Être et dire, în Verité et Poésie.

Citește în continuare →
de VATRA

Ștefan Borbély – Centenarul Muntelui vrăjit – premisa burgheză

Prima ediție a monumentalului roman Muntele vrăjit (Der Zauberberg) al lui Thomas Mann a apărut în data de 28 Noiembrie 1924 la S. Fischer Verlag din Berlin, în două volume masive, cel dintâi terminându-se cu despărțirea Doamnei Chauchat de „prințul ei de Carnaval” la sfârșitul capitolului al cincilea, pentru ca al doilea să debuteze cu considerațiile lui Hans Castorp despre timp („Ce este timpul? O taină – ireală și puternică…”1), ceea ce înseamnă că în transpunerea românească de referință, cea a lui Petru Manoliu din 1969, de la Editura pentru Literatură (colecția BPT), editată în trei volume, linia imaginară de demarcație a celor două blocuri de text originale poate fi trasată cu puțin dincolo de jumătatea volumului al doilea, înainte de capitolul intitulat Schimbări, unde se modifică nu numai fluxul narativ al întregului, dar și comportamentul „bunului, răbdătorului, ordonatului Joachim” (Ziemssen, vărul protagonistului Hans Castorp, ofițer în devenire în viața sa civilă), care, deși „total pătruns de statorniciile serviciului și ale disciplinei, era, de o bucată de vreme, copleșit adesea de ispita răzvrătirii” (II, 269) împotriva obligației de a mai petrece cel puțin o jumătate de an la Sanatoriul Internațional Berghof, de deasupra Davosului, unde, cum toată lumea știe, el primește, la începutul romanului, vizita de curtoazie a vărului său hamburghez Hans Castorp, viitor inginer naval, sosit doar pentru trei săptămâni scurte, care se vor face, în cele din urmă șapte ani lungi, numărul anilor petrecuți de acesta în aerul rarefiat al Berghofului fiind doar un indiciu al obsesiei pentru cifra 7, pe care Thomas Mann o va introduce în roman nu doar pentru a-i provoca pe interpreți (sunt zeci de mii de soluții furnizate până în momentul de față), ci în primul rând pentru a sugera că protagonistului său, Hans Castorp, i se furnizează un ciclu inițiatic complet de-a lungul sejurului său de șapte ani la sanatoriu, dar care leagă, în cel din urmă, într-un subtil spirit ironic, două stadii de relevanță identitară în esență similare, caracterizate prin lipsa de sens, prin anonimitate.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea-Cristiana Oană – George Topîrceanu: memorii de război

Cele mai importante scrieri în proză, aparținând lui George Topîrceanu, sunt cele memorialistice, cu caracter autobiografic.Aminitirea „cumplitelor suferințe pricinuite de Primul Război Mondial”1 (Mircea Handoca) a dat naștere a două opere: „Amintiri din luptele de la Turtucaia” și „Pirin-Planina”. Nicolae Manolescu ne semnalează faptul că scriitorul Camil Petrescu „n-a putut avea, eventual, cunoștință, înainte de a scrie partea a doua a romanului «Ultima noapte», decât de «Amintiri din luptele de la Turtucaia.»”2 Așadar, experiențele de pe front și din perioada de captivitate ale scriitorului George Topîrceanu, au reprezentat adevărate izvoare de inspirație. „Însemnările de la Turtucaia și din captivitate, sunt mai întâi documente umane, care acuză autenticitatea reportajului”3, după cum afirmă Alexandru Săndulescu.

Citește în continuare →
de VATRA

Alexandra-Ioana Arsene – Întoarcerea realului în literatură: o perspectivă franceză

În ultimele decenii, teoretizarea literaturii non-ficționale a devenit un subiect de interes pentru mai mulți teoreticieni, iar acest fenomen a început în America cu Mas’ud Zavarzadeh, John Hollowell și Morroe Berger, iar ulterior în Europa cu teoreticieni precum: Marie-Jeanne Zenetti, Ivan Jablonka, Laurent Demanze, Dominique Viart, Philippe Daros, Alexandre Gefen și Aleksandar Prstojević. Alături de o lucrare apărută în Franța, La non-fiction, un genre mondial?1, ea vizând o introducere în teoretizarea non-ficțiunii, fiind incluse aici un amalgam de intervenții asupra literaturii non-ficționale și mai multe analize ale unor opere literare; Le Troisième Continent Ou la littérature du réel2 este ultimul eseu al lui Ivan Jablonka, apărut la începutul anului februarie la Paris. Aici, autorul urmărește delimitarea literaturii „realului”, dar în același timp și clasarea unor anumitor opere într-un nou gen.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă Corin Braga

Iulian Boldea

Fascinația prozei onirice

Redutabil critic literar, comparatist și teoretician al literaturii (Nichita Stănescu – Orizontul imaginar, Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare, 10 Studii de arhetipologie, De la arhetip la anarhetip, Du Paradis perdu à l’Antiutopie aux XVIe-XVIIIe siècles, Les antiutopies classiques etc.), Corin Braga este și un important prozator, ce rămâne încă să fie receptat la adevărata valoare. Noctambulii, Claustrofobul, Hidra, Luiza Textoris, Ventrilocul sunt romane din spectrul epicii onirice, de atmosferă și de substanță ontologică, în care expresivitatea estetică pare estompată în favoarea trasării unor trăiri-limită, cu fervori, nuanțe, crispări și jocuri intense de culori și forme. Noctambulii, de pildă, oameni cu simțul vizual alterat, trăiesc viziuni onirice intense. Personajele emblematice (Anir, Adela Margus, Frigator, Luiza Textoris) au trăsături insolite, ele trăind cu fervoare fascinația abisalului, a subliminalului și marginalului.  Proza autobiografică este exersată în jurnalele de vise (Oniria și Acedia), cu explorări ale propriului psihism, cu acolade imagistice, simbolice și alegorice mai pregnante decât în proza propriu-zisă, dar și cu tentația mai apăsată a eliberării de tutela intelectului, cu scopul de a sonda în chip autentic interioritatea și de a explora legăturile multiple și dinamice dintre eu și lume. Accentul este plasat, așadar, asupra intuiției, asupra forțelor inconștientului și ale pre-conștiinței, care favorizează tensiunile, disimetriile, energiile arhetipale, forțele abisale, precum și imersiunile, nu puține, în tectonica imaginarului.

Citește în continuare →