Alex CISTELECAN – Utopii la promoție

Fredric Jameson et. al., An American Utopia. Dual Power and the Universal Army, Verso, Londra & New York, 2016

jameson-an-american-utopia

O utopie pe măsura realității americane, a celei de astăzi mai mult ca oricând – ceea ce nu o face însă o utopie neapărat mai „realistă”. În același timp, și din perspectiva tiparelor obișnuite ale contextului și genului în care se înscrie, o utopie destul de insolită, chiar provocatoare, al cărei rol declarat e tocmai acela de a tulbura consensul idilic al reveriilor comunarde, localiste și escapiste ale noii stângi. „Acolo unde utopiile anilor 60-70, în spirit anti-instituțional și anarhist, și influențate de teoria foucauldiană a „puterii”, visau la societăți eliberate de „putere”, adică de orice formă de organizare politică”, revendicând mai degrabă expresia imediată a comunității și a subiectivității, utopia lui Jameson e una voit anti-locală și universalistă, organizațională, instituțională și impersonală chiar până în punctul de a fi antipolitică. Citește în continuare →

Boris GROYS – Google: cuvinte dincolo de gramatică

miles_featureimage_1

Viaţa umană poate fi descrisă ca un dialog prelungit cu lumea. Omul interoghează lumea şi e interogat de către ea. Acest dialog e reglat de modul în care definim întrebările legitime pe care le putem adresa lumii sau pe care lumea ni le poate adresa nouă – şi de modul în care identificăm răspunsurile relevante la aceste întrebări. Dacă credem că lumea a fost creată de Dumnezeu, punem întrebări şi aşteptăm răspunsuri diferite decât dacă credem că lumea este o „realitate empirică” necreată. Iar dacă credem că fiinţa umană este un animal raţional, practicăm acest dialog altfel decât am face-o dacă am crede că omul este un corp de dorinţă. Astfel, dialogul nostru cu lumea este întotdeauna bazat pe anumite presupoziţii filosofice care îi definesc mediul şi forma retorică.

Citește în continuare →