Iovan Drehe – Jaloane pe pârtia istoriei filosofiei

În interbelic, pe când Martin Heidegger (1889-1976) era o veritabilă avalanșă de filosofare pe continent, un tânăr englez de formație mai analitică și interesat de istoria filosofiei antice, Richard Robinson (1902-1996), și-a exprimat dorința de a deveni un veritabil filosof în fața profesorului său. Profesorul, David Ross (1877-1971), cunoscut publicului din România pentru o monografie a lui Aristotel (probabil insipidă pentru unele gusturi), l-a trimis în Germania, să ia contact direct cu ce însemna filosofia pe atunci, cu Heidegger. Mulți ani mai târziu, la pensionare, un mai venerabil Richard Robinson i-a dăruit exemplarul personal din Sein und Zeit unuia dintre studenții săi preferați, Jonathan Barnes (n. 1942). Acesta din urmă l-a întrebat cu mare curiozitate: Ce anume a învățat de la Heidegger? Răspunsul a fost scurt: „M-a învățat cum să schiez”. După ce ne trece presupusul șoc mai mult sau mai puțin autentic rezultat din automata comparație cu marii români trecuți prin fața baghetei heideggeriene, poate ne-am putea întreba ce anume ar fi dus la un asemenea răspuns. În cele ce urmează, în discuție voi introduce inevitabil tradiția concurentă filosofiei continentale, anume pe cea analitică (notă: mai târziu Robinson a ajuns să scrie una dintre monografiile canonice despre dialectica platoniciană timpurie, cea influențată de Socrate).

Citește în continuare →