Irina Trocan – Eșantionarea cadrului lung: Elogiu și distorsiune în critica videografică

[Textul de față a fost prezentat în cadrul colocviului „Miturile realismului. André Bazin la centenar”, organizat în 29 noiembrie 2018, împreună cu Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, la Facultatea de Litere a Universității București.]

***

Cadrul lung e un reper calitativ frecvent al filmelor de artă, deci e lăudat adesea pentru virtuțile sale estetice în critica de film. În cazul criticii audiovizuale, lucrurile se complică pentru că, deși laudative, eseurile video nu își permit, în cadrul unui montaj care are în total câteva minute, să citeze un cadru lung în întregime, astfel încât, odată cu elogierea lui, îl și distorsionează.

Un eseu video sugestiv despre mizanscena în cadru lung (și foarte popular, de altfel) este What is neorealism? Videoeseistul, cunoscut sub pseudonimul kogonada, compară două versiuni ale unui film din 1953 de Vittorio De Sica, cunoscut sub numele de Stazione termini și, în versiunea producătorului – montată mai alert, pentru a-l face mai acceptabil comercial -, Indiscretion of an American Wife. Citește în continuare →