Ce mai rămâne din Mai ’68? (4/12)

1968-scuola

Giordano Altarozzi

De la inocență la violență. Mișcarea protestatară din 1968 în Italia

Anul 1968 a fost un adevărat annus mirabilis pentru istoria recentă a unei lumi care, tocmai atunci, începe un proces inexorabil de globalizare și mondializare. Este anul în care tensiunile produse de procesele de modernizare izbucnesc în mișcări protestatare care străbat întregul Pământ, depășind granițele impuse de reorganizarea lumii de după cel de-al doilea război mondial. Motivele revoltelor, precum modul lor de manifestare, prezintă diferențe uneori deloc neglijabile, răspunzând unor nevoi politice, economice, culturale, sociale diferite, fiind însă acomunate de o aspirație generală la schimbarea radicală a structurilor existente. Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Lungul an ’68. Cazul italian

mai 68 10

Văzut sub lupa receptării şi interpretării sale, „mai 68”-ul reprezintă ceea ce s-ar putea numi, paradoxal, un consens în dezacord (sau invers). Pe de o parte, puţine evenimente istorice au reuşit să împartă atât de tranşant opinia publică în două blocuri aflate încă la cuţite, chiar şi la patruzeci de ani de la consumarea faptelor. Pe de altă parte, rareori s-a mai întâmplat ca atât criticii, cât şi apologeţii unui eveniment să-şi legitimeze lectura faptelor şi, implicit, poziţia antagonistă prin exact acelaşi argument ca şi adversarii. Pentru criticii 68-ului, mişcările de protest care au zguduit acea perioadă au fost un fel de inexplicabilă infantilizare generală, o neruşinată răbufnire de tupeu la nivel planetar, o momentary lapse of reason a spiritului – altfel înţelept – al istoriei. Pentru nostalgici, 68-ul a fost structurat pe modelul unui vânt de primăvară, reprezentând o victorie – inevitabil trecătoare – a imaginaţiei şi creativităţii asupra organizării ierarhice, birourilor cenuşii şi fatalei zile de luni[i]. De unde rezultă că, în ambele interpretări, mai 68-ul a fost un fel de chef. Cu asta par să fie de acord ambele echipe de interpreţi. Atâta doar că unii arată cu degetul mustrător sticlele sparte, în vreme ce ceilalţi insistă asupra faptului că măcar s-a băut. Citește în continuare →