Monica Patriche s-a făcut remarcată ca poetă suficient cât să-i fie dedicate un număr semnificativ de recenzii, unele semnate și de nume foarte importante ale criticii literare. După Dar de nuntă (volumul de debut, 2007) și Ascultând plânsul ghitarei (2008), revine în peisajul poetic cu Memoria fluviului. Scrisori către o prietenă (Brumar, 2009), despre care scriu în „România literară” Gheorghe Grigurcu și Luminița Corneanu, ambii manifestând încredere în disponibilitățile poetice ale autoarei, și, chiar în prefața cărții, Paul Aretzu, accentuând latura religioasă a creației. S-au mai exprimat tot în sensul încurajării Horia Gârbea și Dumitru Augustin Doman. În 2011 publică Semințe de piatră / Graines en pierre (Traduction et adaptation Florentina-Mădălina Tudor, Timișoara: Brumar, 2011), volum în care Al. Cistelecan semnalează un „salt” atât de „spectaculos”, încât n-ar mai fi decât un pic până va face deranj prin vârful ierarhiei („Încă un pas decisiv și Monica Patriche va amenința deschis establishment-ul tinerei noastre poezii.”). Cam în aceeași direcție, chiar dacă și cu un mic plus de rezervă, receptează volumul și Gabriela Gheorghișor.

Citește în continuare →