Greutăţile literaturii noastre – semnalate de Becher şi Seghers în referatele lor – îşi au originea tocmai în măreţia, în cuceririle, în superioritatea ei socială-ideologică. Această problemă devine mai acută îndeosebi în ceea ce priveşte perspectiva. Este aproape banal să spunem astăzi că marea diferenţă dintre realismul critic şi realismul socialist constă tocmai în problema perspectivei, în raport cu care superioritatea literaturii noastre iese cel mai mult la iveală. La un studiu concret, dacă citim diferite opere literare – mai mult operele noastre -, vom vedea că în problema înfăţişării perspectivei îşi au originea încă multe alte probleme. Şi îndrăznesc să spun că una din cauzele schematismului literaturii noastre îşi are rădăcinile tocmai în înţelegerea nejustă, mecanică a perspectivei. Pe scurt, în legătură cu perspectiva se poate spune în primul rând că numai ceva ce nu există încă poate fi întrevăzut în perspectivă, căci dacă acest ceva ar exista, ar înceta de a reprezenta o perspectivă pentru lumea în care creăm; în al doilea rând: această perspectivă nu este o simplă utopie, nu este un vis subiectiv, ci consecinţa necesară a unei dezvoltări social-obiective, care se manifestă poetic în desfăşurarea mai multor caractere în anumite situaţii, şi în al treilea rând: ea este obiectivă, dar nu fatalistă. Dacă ar fi fatalistă, nu ar fi perspectivă. Ea este perspectivă prin faptul că nu este încă realizată; există însă tendinţe pentru înfăptuirea acestei realizări prin acţiunile, prin gândirea anumitor oameni în care se reflectă o mare tendinţă socială – o tendinţă care se realiza pe căi întortocheate, poate cu totul altfel decât ne putem închipui.
revistavatra.org 