Primarul Mitruţ – exerciţiu dramatic [inedit]

ALEXANDRU MUȘINA

 

Nota red.: Pornind de la un episod biografic real (cel în care maică-sa a fost acuzată că ar cultiva cînepă pentru droguri), Alexandru Muşina avea de gînd să scrie o comedie de moravuri actuale. N-a realizat însă decît aceste tablouri.

 p14-mitchell-cannabis-b-20140420

Lelea Vetă: Iar s-or îmbătat ăştia ca porcii la hotelul neamţului. Halal primar! Cînd nu bea şi nu mîncă, minte şi fură, cînd nu minte şi nu fură, smotoceşte femeile altora. P-ormă îi ţine isonul la biserică popii Mozaic, se roagă şi se spovedeşte la stareţul Pafnutie. Care-l dezleagă de toate păcatele… Te cred şi eu, că-i face ditamai mănăstirea pe Valea Brusturilor. Şi iar o ia de la capăt. Zi-i Gogoş şi pace! C-aşa a fost neamul lor de cînd se ştie: mincinoşi, hoţi şi curvari. Şi fuduli, nevoie mare… Da’, ce să-i faci? Dacă proştii l-or votat pe Mitruţ să le fie primar, îl au primar. Nu le-o plăcut Nică-al Albului, care era om de omenie, cu şcoală, inginer, harnic şi respectos. Nu, l-or vrut pe Mitruţ, care le-o promis marea cu sarea: că bagă apă, că bagă gaz, că bagă canalizare… Şi-o băgat banii la el în buzunare. Că face podul din jos şi p-ăla din sus, că face moară şi fabrică de nutreţ, că face străzile asfaltate… Şi şi-o făcut el case pe la Bascov şi la Bucureşti şi mai cine ştie pe unde… Şi-o-nceput ditamai palatul la el în bătătură, mai ceva ca boierii de pe vremuri. Pe noi ne-o iertat Dumnezeu de boieri pîn-acum, da’ uite c-avem unul: pe Mitruţ al Tudorii lu’ Coţofenea… Că nu-i ajunge ce-o furat, c-o tăiat toată pădurea de pe Valea Frumoasei şi-o vîndut pe nimic lemnul la harapi şi la ovrei, vrea s-o taie şi p-aia de pe Valea Ursului… Şi ca să-i ierte bunul Dumnezeu păcatele, vrea să se facă şi cititor – sau cum îi zice – de bisearici, de mănăstiri. Doamne fereşte! (îşi face cruce) C-o ajuns dracu’ să ridice bisearici! C-ai lui Gogoş sînt sămînţă de drac de cînd se ştiu: se fură unul pe altul şi se bat ca chiorii. Păi nu s-o bătut Mitruţ cu frate-so, Vian, pentru gater, de ăla şi-o luat lumea-n cap şi-o fugit în America!

Da’ lu’ Mitruţ nici că-i pasă. S-o-nhăitat cu unii ca el şi fură şi chefuieşte şi se ţine numa’ de blăstămăţii. Şi nimeni n-are ce să le facă şi să le zică: că şi şeful de post, Bostan, e-n ceată cu ei, şi Valerică-al Marinii Popeanga, inginerul de la Depozit… Şi ca să nu-i bată Dumnezeu, cum ar merita, l-o încîrduit şi pe popa Mozaic, care nu-i cu nimic mai bun ca ei. La slujbă şi la biserică e numa’ lapte şi miere, da’ dacă nu-i dai cît cere la nuntă, la botez şi la-nmormîntare, strigă şi se stropşeşte la tine şi te-afuriseşte, de parcă nu ştiu ce păcate-ai făcut.

Ptiu! (îşi scuipă-n sîn.) Doamne fereşte! (îşi face cruce.) Ucigă-l toaca, nu popă! Că pentru bani şi-ar vinde sufletul una-două… Auzi ce i-o mai fătat mintea. Aveau chef, el cu Mitruţ şi cu nevestele, să se ducă la mare-n Grecia, că, deh, aşa-i la modă-acum, România nu mai e de nasul lor… Şi-ntr-o duminică, după slujbă-ncepe: „Fraţi boncani, am stat şi-am cugetat şi mi-am zis că n-ar strica să se roage cineva pentru sufletele şi păcatele voastre la Sfîntul Munte Athos! Că acolo multă putere şi milă de la Domnul este, că-s numa sfinţi călugări, ăi mai curaţi din toată lumea creştină… Şi dă-i, şi-mbrobodeşte-i, c-o fi, c-o păţi… Şi-o rămas ca fiecare familie să dea cîte 5 euroi, auzi, euroi, că leu’ nostru nu mai e bun… Şi cînd oamenii or zis că n-au euroi, popa o părut că se-nmoaie şi-o zis că merge şi-n lei, că s-o ocupa el şi cu Mitruţ să reguleze treaba cu euroii… Ptiu, drace! (iar îşi face cruce) De unde pînă unde Mitruţ?! Că nu-i popă, nici călugăr…

Da’ dracul ăla mic al Tudorii, care era-n dreapta popii, o ieşit în faţă şi-o-nceput: „Dragi consăteni, voi m-aţi ales primar şi, ca să vă mulţumesc, m-am hotărît să-mi las trebile mele deoparte – voia să zică hoţiile – şi să mă duc să mă rog şi eu pentru voi, alături de părintele Bahmuţeanu.” Şi iar o-nceput popa, că hîr, că mîr, că Mitruţ are esperenţă la umblatul prin străinătăţuri şi aşa i-o-nvîrtit şi i-o ameţit, c-o rămas ca să se dea cîte 200 de mii de fiecare familie… Şi proştii or dat, cum să nu dea. Da’ cînd or vint la mine, am zis că nu dau, că ruga cătră Domnul îi la fel şi-n Bonca de Sus şi la Muntele Athos şi, dacă vor, să-mi dea ei mie 200 de mii să mă rog pentru ei, nu o dată, ci de zece ori. Că măcar zece rugăciuni aici la noi, ale unei babe, tot or face cît una a popii la Sfîntul Munte. Da’ hoţu’ de Mitruţ şi-o-ngustat ochii lui de drac şi-o-nceput a rînji şi-a rîde şi-o zis: „Uite, lele Vetă, cum facem: io-ţi dau o primă de 4 milioane, găsesc io pentru ce, iar matale dai 200 de mii pentru escursie.” „Ei, aşa mai vii de-acasă!”, i-am zis. „Dă prima şi-ţi dau banii de bilet.” Că-npieliţatului nu-i convenea să-i stric io afacerea, că dacă unu’ nu dă, ăilalţi încep să se gîndească  „Da’ io de ce să dau? Io-s mai prost?” Şi prima n-o dădea din buzunarul lui, ci de la primărie, adică tot de la noi, de la proşti…

(mătură şi şterge praful în continuare)

Iar întîrzie!… Da’ oricum, toţi întîrzie, că şi-aşa n-au nicio treabă. Numa se fac că muncesc şi iau bani grămadă. Că-s neamurile primarului. Bună treabă! Vreo două-trei curve, ca Jenica şi Mimi, ce mai lucră, da’ mai mult prin fîn, cu Mitruţ, că-n rest… Numa eu şi slugoiul de Lilă…Da’ şi el, mai mult se face că lucră, numa stă aplecat din şale, parcă are romantism, şi zice: „Da, şefu’! Am înţeles, şefu’! Se face, şefu’!” Acuma precis dă gunoiul din grajd şi le dă de mîncare la porci şi la găini, acasă la Mitruţ. Că Tudora, mă-sa, şi Iţuca, nevastă-sa, s-or fi făcut mari doamne. N-ar mai pune mîna pe sapă sau pe furcă, nici să le arzi cu fieru’ roşu. Stau numa pe bancă-n faţa casei, la soare, şi pun ţara la cale… „Că de ce să muncim, că Mitruţ al nostru-i primar!” Ce să zic?! S-o suit scroafa-n copac… Uite-aşa se strică lumea, vai de păcatele noastre. (iar mătură şi şterge praful)

Acuş acuş apare şi Luţă. Ăsta mereu vine primu’, să fie cît de cît cineva-n primărie. Ditamai malacu’ şi prost de-mpunge. Păi, de-aia l-o şi ales Mitruţ şi l-o pus vice. Că-i nepotul lui şi-i prost ca noaptea, face tot ce-i zice. Dacă-i zice să dea cu capu-n zidu’ ăsta (şi arată un zid), Luţă zice „Da, unchiule.” şi dă! Mare-i grădina ta, Doamne! (îşi face cruce). Şi bine-o mai ajuns satul nostru: un hoţ şi-un prost. Sacul şi peticul… (şterge biroul…) Şi pe mine-o vrut să mă dea afară, să-şi aducă-un neam de-al lui, că cică-s din „vechiul regim”… Da’ i-o fost frică de nepotu-meu, Gigel, care-i şef pe la finanţă… Noroc cu el, să-l ţie Dumnezeu (îşi face cruce). Că slujba nu-i rea: iei bani puţini, vai de capul meu, da’ ai timp de ale tale: dau la găini, îmi mulg văcuţa, o dau la ciurdă, p-ormă viu aici, fac ce-i de făcut, mă duc acasă, sap, plivesc în grădiniţă, fac o mîncărică lu’ bietu’ bărbatu-meu, iar viu, fac curăţenie, strîng ce e de strîns, apoi îmi văd d-ale mele, că mereu e cîte ceva de făcut… Mai viu seara, să le-ajut pe matracucile lui, cînd e cîte-un bairam pentru procurorii sau judecătorii de la Zăreşti, pentru poliţaii şi şefii de la Bascov şi Bucureşti… Da’ parcă-n ultima vreme îs tot mai dese, parc-o dat foamea-n ei…

(intră Luţă. Lelea Vetă încremeneşte cu mătura în mînă).

Luţă: Săru’mîna, tanti Veta!

Lelea Vetă: Bună să-ţi fie inima… Ce mai face Minodora?

Luţă: Mulţam, bine…

Lelea Vetă: Văd că eşti cam mototolit… Cît aţi stat asară la hotelul neamţului?

Luţă: Nu ştiu, lele Vetă, că io n-am fost.

Lelea Vetă: (ricanînd) Ce, te-o lăsat Mitruţ să nu mergi?

Luţă: (încurcat) Păi, mi-o fătat o drăgană şi…

Lelea Vetă: Care? Joiana?

Luţă: Nu, Lunarea.

Lelea Vetă: Şi ghiţălu’?… Sănătos?

Luţă: Mulţam lui Dumnezeu, că or fost doi.

Lelea Vetă: Doi… Norocul tău… Semn de belşug… Mîine-poimîine te văz şi primar…

Luţă: (se înroşeşte şi se uită speriat în jur) Tanti Veta… Nu mai vorbiţi aşa… Cum s-ajung io primar? Primar îi unchiu’.

Lelea Vetă: (dă pe jos cu mătura) Uite, iac-aşa! Astăzi el, mîine tu.

Luţă: (ezitant) Nu… se… poate… Îi unchiu’…îi primar.

Lelea Vetă: (hotărîtă) De ce? Ce, el s-o născut primar? Ce, tu eşti mai prost ca el?

Luţă: (vesel-plîngăcios, se uită-n jur) Tanti Veta, mă băgaţi la necaz… Dac-ar auzi unchiul… (tare, spre uşa de la intrare) Io-s al lui trup şi suflet, că el m-o făcut ce îs! (apoi, cu voce scăzută către Lelea Vetă). Da-i încă în putere şi la cîte pile are…

Lelea Vetă: (tot şoptit, aproape filosofic) Eh, lumea e schimbătoare… Tu eşti încă fraged, puiul maichii, n-ai văzut ce-am văzut io. Că de cînd fac curat p-aici, cinci primari am schimbat. (se face că dă cu mătura de cîteva ori)

Luţă: (mirat, cu speranţă) Cinci?

Lelea Vetă: (hotărîtă) Cinci. Doi (dă cu mătura) pe vremea (mătură) comunismului şi trei (mătură) după (mătură). Numa ăsta (mătură), Mitruţ (mătură) se lasă greu (mătură)… Dar n-or intrat zilele-n sac (mătură). Fiecare pasăre pe limba ei piere. (mătură) Şi crez c-o să-l mai văz şi p-al şaselea… (cu voce tare) Luţă, băiatul mamii, io mi-am gătat treaba, mă cam duc… (cu voce scăzută, conspirativ) Ai grijă de primărie, să n-o fure careva. (iese)

Luţă: Săru’mîna, tanti Veta. (apoi se uită atent în stînga şi-n dreapta, trage cu urechea, apoi se-ndreaptă spre masa cea lungă; se-aşază în scaunul-tron din capul ei. Îşi îndreaptă spatele, pune mîinile pe masă şi începe) Bună dimineaţa! În calitatea mea de primar al comunei Bonca de Sus, declar deschisă şedinţa de lucru a consiliului comunal… Vom discuta, pe rînd, diverse probleme… aaa… problemele care sînt… aaa… că sînt probleme, nu-i aşa?… (dă din cap) Da, da… mereu sînt probleme… iar eu, primarul, trebuie să le rezolv. (se întoarce spre scaunul din dreapta) Să-ncepem cu religia… Părinte Bahmuţeanu, ce-aveţi de raportat? (se preface că ascultă şi dă din cap, rînjind) Da…, da… da… bine… da… Vom rezolva. (se întoarce spre scaunul din stînga) Şi acum: ordinea publică. Agent-şef Bostan?… (iar dă din cap, aprobator) Da… da… am înţeles… da… da… O să am în vedere. (apoi se încruntă) Dar şi tu trebuie să fii mai sever cu beţivii şi derbedeii din sat, începînd cu Corneluş Precup, ai înţeles?… Bine! (se întoarce iar spre dreapta) Şi acum, silvicultura. Brigadier Vasile, cum stăm cu exploatarea? (iar dă din cap) Da… da… aşa… da… sigur, sigur… da (iar se încruntă). Dar fii atent că se fură cam mult şi… (arată cu capul spre tavan) vă ţiu eu în spate, dar pînă cînd? Vezi ce faci!… Da… Bine. (se întoarce spre stînga şi zîmbeşte larg.) Şi acum educaţia… Doamna directoare Glojdan. (dă din cap mai des, zîmbind) Da… da… aşa e… da… da… aveţi dreptate… da… Nu vă faceţi nicio problemă, am să rezolv… Mulţumesc… (se-ntoarce spre dreapta)

Acum sănătatea… Domnul doc… (se-aude un zgomot afară. Luţă sare de la loc şi se aşază pe primul scaun din dreapta) Intră baba Leana.

Baba Leana: Bună ziua. Vint-o primaru’?

Luţă: N-o vint. Da’ ce treabă ai cu el?

Baba Leana: Ştiu io ce treabă am… Da’ pe tine ce te interesează?

Luţă: Păi, poate poci să te-ajut…

Baba Leana: (îşi duce mîna la gură şi rîde înăbuşit) Tu, maică?

Luţă: (ofuscat, îşi îndreaptă spatele) Io. Că-s viceprimar.

Baba Leana: Iaa…? Păi, poate mi-aduci un car de fîn din chiscul lui Căbian…

Luţă: (se-nroşeşte, jignit) Tanti Leana, io te respect, da’… Aici îs viceprimar, al doilea după unchiu’, ai înţeles?!

Baba Leana: Am înţeles, da’ io vreau cu primu’.

Luţă: Cu cine?

Baba Leana: (îşi duce iar mîna la gură şi rîde înfundat) Cu Mitruţ, cu primaru’… Ce ştii, cînd vine?

Luţă: Vine, vine…

Baba Leana: Iar s-o-mbătat la hotelu’ neamţului?

Luţă: Nu, de unde-ai mai scos-o? Are treabă multă, şi…

Baba Leana: Are, are… Să-şi facă un palat mai mare ca faraonu’.

Luţă: (se uită-n jur, îngrijorat) Te rog să nu-l mai vorbeşti de rău pe unchiu’… pe domn primar, că…

Baba Leana: Că ce?

Luţă: Că… Nu-ţi spui cînd vine.

Baba Leana: Cînd vine?

Luţă: Nu ştiu… ăăă… vine el, vine… Stai şi mata pe-aici, c-acuş apare…

(Baba Leana dă să tragă un scaun de la masă şi să se-aşeze)

Luţă: (sever) Nu aici, în anticameră, la Genica! Acuş lasă-mă, c-am treabă. (scoate din buzunar un carneţel şi un pix şi se face că scrie) Săru’ mîna!

(Baba Leana iese. Luţă se uită-n stînga şi-n dreapta, bagă carneţelul la loc şi se instalează iar în scaunul-tron) Şi-acum… acum… da… Sănătatea… Domnul doctor, te rog, raportul… (dînd din cap din cînd în cînd) Da… da… aşa… bine… da… Cu vaccinul cum stăm… da… am înţeles… da… bine… mulţumesc!

(iar zgomot pe sală. Luţă ţîşneşte şi se-aşază pe primul scaun din dreapta. Baba Leana bagă capul pe uşă)

Baba Leana: O vint?

Luţă: Cine?

Baba Leana: Cum cine? Primaru’…

Luţă: (se enervează) Păi nu ţi-am zis s-aştepţi? Cînd să vie… Pe fereastră, că nu-i pasăre, să zboare…

Baba Leana: (rîde înfundat) Nu? Credeam că-i, dacă-i al lu’ Coţofenea…

Luţă: (roşu la faţă) Tanti Leana, o ţîră de respect! Te rog s-aştepţi la Genica!… Ţi-am spus c-am treabă, da?! (iar scoate carnetul şi pixul şi se face că scrie. Baba Leana dispare) A dracului babă, Doamne iartă-mă! (îşi face cruce)… Asta-i mai rău ca rîia. Iar o să-l enerveze pe unchiu’, că să-i dea ajutor de lemne, că ciurdaru’ nu-i aduce vaca la timp, că o bate ginerele, că nu-i făcut drum pe Valea Făgetului, că să-i dea adeverinţă de handicapată…. Şi mai trage şi cu urechea şi p-ormă se duce şi-mprăştie vorbe-n sat… (se uită-mprejur şi iar se aşază în scaunul-tron) Şi acum, îl rog pe părintele stareţ Pafnutie să ne spună cum mai stă treaba cu mănăstirea… (zâmbitor) Da… da… aveţi dreptate… aşa… da… O să contribuim… da… se face, se face… Din tot sufletul, cu drag… da, mulţumesc, părinte sta… (zgomot afară. Luţă ţîşneşte şi se instalează în scaunul din dreapta. Intră Lilă. Zîmbeşte larg şi se apleacă din şale.)

Lilă: Bună dimineaţa! Să trăiţi, domnu’ viceprimar!

Luţă(între timp, a scos carnetul şi pixul şi se face că scrie) Bună, bună…

Lilă: (numai zîmbet) Şi cum s-or distrat şefii aseară?

Luţă(surprins) Care şefi?

Lilă: Păi… domnul primar, dumneavoastră, doctoru’, popa, Cornel… toată echipa.

Luţă: Nu ştiu, că io n-am fost.

Lilă: Păi cum aşa? Fără dumneavoastră?

Luţă: Mi-o fătat drăgana şi-o trebuit să stau cu Florică, să-l ajut.

Lilă: Drăgana?… Bună treabă. Şi care din ele, Joiana?

Luţă: Nu, Lunarea.

Lilă: Aha! Bună treabă. Şi ghiţălu’?

Luţă: (satisfăcut) Ghiţăii, c-or fost doi…

Lilă: (numai zîmbet) Doi? Bună treabă! Semn de belşug.

Luţă: (mulţumit) Aşa zicea şi Lelea Vetă…

Lilă: (se-ntunecă) Zicea… Multe zice… Mai vorbeşte şi gura fără ea… Noroc că dom’ primar Mitruţ îi om de treabă, că dac-ar fi după mine… (îşi freacă mîinile.) Vreo treabă pentru mine, ceva…

Luţă: Păi nu… Stai să ghie unchiu’… Pîn-atunci stai în antecameră şi nu mai lăsa pe nimeni să intre, c-am treabă… Vezi de baba Leana, că tot…

Lilă: Asta-i ca rîia cîinească…

Luţă: Aşa ziceam şi eu… Vezi, ai grijă de ea! Că Genica parcă-ntr-adins o lasă să intre…

Lilă: Domnişoara Genica? Nu crez… Poate-aşa, că are inimă prea bună, are milă de ea şi…

Luţă: (se face că scrie-n carnet) Bine, bine… Acuş, lasă-mă, c-am treabă!

Lilă: (se-ndoaie din şale) Am înţeles, domnu’ viceprimar, să trăiţi! (iese)

 

*

 

Lelea Vetă: S-o-mbătat popa, muci, şi-o-nceput să ţie slujba şi să cădelniţeze aşa-n aer, pînă doctoru’ i-o zis: „Las-o mai moale, părinte, că nu sîntem la biserică, ci la crîşmă”, da’ popa da înainte şi i-o zis: „Ce mi-i una, ce mi-i alta, unde-i popa-i şi biserica.” şi iar cînta şi cădelniţa şi doctoru’ i-o zis: „Da-i crîşmă dă neamţ, şi-ăsta nu-i ortodox.” şi popa s-o oprit o ţîră şi p-ormă o zis: „Nu-i bai, că io-s iecumenic, c-aşa ne-o dat ordin preafericiţii” şi iar dă-i cu cîntări şi cădelniţat şi nu se mai oprea… Şi-atunci Cornel s-o pus în patru labe şi s-o dus la el şi i-o zis că el îi cerbu’ carpatin, şi s-o făcut că-l împunge şi-atuncea popa s-o tras îndărăt şi-o zis: „Ce vrei, bă, cerbule carpatin?!” Şi Cornel: „Ce să vreau, părinte, vreau iertarea păcatelor.” Şi popa: „Ce iertare? Că eşti dobitoc cu coarne şi-ntruparea Satanei?” Şi Cornel o-nceput să plîngă: „Nu-s Satana, nu-s Satana, îs animal protejat, pe cale de stingere.” Şi p-ormă o-nceput să-i pupe mîna popii şi să zică: „Iartă-mă, părinte, iartă-mă, c-am tăiat toată pădurea şi-am vîndut-o.”. Şi popa se da-napoi, da’ Cornel nu şi nu, se ţinea-n patru labe şi-i zicea: „Iartă-mă, că şi ţie ţi-am dat moca pentru casă şi pentru poartă şi pentru gard… Şi pentru nepotu-tu din Ohaba şi…”. Şi-atunci popa l-o iertat, hă, hă, hă… Şi Cornel i-o pupat mîna şi tot aşa, o vint în patru labe şi ne-o pupat mîna la toţi, şi mie şi lu’ Silvica, şi lu’ doctoru’ şi lu’ Bostan şi lu’ arheologu’ şi lu’ patapufniţa lui… Şi-o vrut să-i pupe şi lu’ Helmunt, da’ ăla s-o făcut ca racu’ şi şi-o tras mîna şi-o-nceput să guiţe: „Nain, nain! Nu bună, nu bună! Tu om, nu animal!”. Şi-atuncea Cornel parcă s-o trezit o ţîră şi-o dat din cap şi-o zis: „Ia?”, şi-o dat să se ridice, da’ p-ormă s-o lăsat la loc şi-o zis: „Da’ şi omu-i tot animal!”, hă, hă, hă! Băiat dăştept, Corneluş ăsta al nostru. Le-ntoarce ca la Ploieşti.

 

 

*

Reporterul: Domnule viceprimar Nicolae Gliganu, ne puteţi spune, concret, cum participă primăria, angajaţii primăriei, cum se implică în viaţa comunităţii locale?

Luţă: Da… se implică, se implică… Ne implicăm mult şi tot timpul… Participăm la nunţi, la botezuri, la înmormîntări… Cum moare cineva, cum îi trimitem o coroană mare, frumoasă, cu o urare. Aşa… din suflet. Şi la nunţi, participăm la nunţi – nu ne scapă una – şi jucăm şi strigăm şi dăm darul… Şi la Crăciun… la Crăciun mergem la colindat, mergem cu turca…

Primarul: (agitat, ia microfonul) Că veni vorba de obiceiuri, io personal m-am implicat şi-am reinventat tradiţii pierdute de mult: strigatul peste sat, dusul pe grapă, paparudele şi altele şi altele… Nu degeaba ne-or dat titlul de comună turisticăşi comună ecologică… Că toată lumea, la sărbători, se-mbracă iar în costum popular, care are le scoate de prin lăzi, care nu îşi cumpără de la artizanat, că io am introdus regula că-i mare ruşine să n-ai costum popular… De cînd sînt io primar, pînă şi ţiga… ăăă… romii din comună umblă-n costume populare româneşti. Că şi ei îs de-ai noştri, din sat, şi musai să-i integrăm… Ah, şi am uitat să spui că-n curînd o să refacem şi hora, după slujba de duminică, cum era pe vremuri. Că românu-i credincios, dar mai trebuie să se şi distreze. Să veniţi neapărat să filmaţi cînd o să inaugurăm hora din nou şi dacă nu v-o plăcea…

Reporterul: Mulţumim, domnule primar! Acum aş vrea să o întreb pe doamna directoare, Valeria Glojdan, în legătură cu şcoala din comună.

Valeria Glojdan: Şcoala e foarte importantă în comuna noastră, învăţămîntul în general. Că, de fapt, sînt trei, două cu clasele I-IV, una în Frasini, cu 16 elevi, şi alta în Valea Frumoasei, cu 9 elevi. Şcoala din centru are 128 de elevi la secţia română şi 4 elevi la secţia germană, recent înfiinţată, cu concursul domnului primar, care…

Primarul (agitat, ia microfonul) Da, io am fost cu ideea. Că ce mi-am zis? Dacă tot sîntem sat european, musai o secţie în limba minorităţilor şi, he, he, care-i mai tare ca germana? Că aici or rămas puţini saşi, da-n Germania… Şi sîntem înfrăţiţi şi cu comuna Franenfeld din Bavaria şi-avem şi-un investitor strategic neamţ, Helmuth Spilzeng, care-o venit cu familia. Şi ce mi-am zis? Numa bine!… Da’ să ştiţi c-am investit şi-n şcolile româneşti, de exemplu, în centru, am făcut, în curte, şase toalete ecologice şi pe coridoare-am montat camere de luat vederi, cum numai americanii în filme mai au… Şi… ah, da: şcoala din Frasini… O ars pînă la temelie – o zi întreagă s-or luptat pompierii, dar degeaba, că ieşea fum gros, să-l tai cu cuţitu’, că era numai putregai, era din lemn, veche de-o sută şi ceva de ani… Ghine că n-or fost copchii în ea, că era vacanţă. (şi-şi face cruce. După el, toţi cei de la masă.) Da’ acuma o să facem una nouă, europeană, cu învelopare şi termopane, am băgat-o deja în buget, mai contribuie şi cetăţenii…

Reporterul: Mulţumim, domnule primar!

 

*

Lelea Vetă: O luat-o razna de tot cu terceptarea… Terceptare-n sus, terceptare-n jos. Peste tot vede numa microfoane… Nebun de legat, ca unchi-său Cribeanu… Şi-o făcut o cameră unde cică nu-l poate tercepta nimeni cînd vorghieşte la motobil sau cînd îşi pune la cale hoţiile… Nici nu mă lasă să intru-n ea, să-i fac curat, că-i e frică să nu-i pun microfoane, e mai murdar ca-ntr-o cocină, s-o adunat prafu’ de zece deşte… Da’ lui nu-i pasă, zice că la el în „colivie” – aşa-i zice! curat unchi-su Cribeanu – poa’ să vorghiască ce şi cu cine vrea. (face semn la cap, cu degetul rotit, de nebun) Şi nici nu ia niciun televizor, să-ţi mai clăteşti ochii, să te relaxezi… Cînd începe „Copil găsit” tre’ să dau fuga pîn-acasă, c-aici n-am unde-l vedea. Şi nici computere n-o luat, decît trei, la cotabilitate, ca să nu-l tercepteze. Aşchia nu sare departe de trunchi. Unchi-so, Cribeanu, înainte să-l ducă la balamuc, vorbea numa-n şoaptă şi la ureche, că zicea că-l ascultă Dumnezeu, că i-i frică că-ntr-o zi o să-i crească atîta puterea, c-o să-i ia locul… Doamne păzeşte! (îşi face cruce) Şi scotea toamna cîte-un cocean de cucuruz şi-l ridica uite-aşa-n aer (ridică mătura) şi urla: „O să sfărîm munţii, o să-ntorc apele, o să dărîm pădurile şi-o să ar casele cu foc ceresc, ca să luaţi seama şi să vă temeţi de puterea mea!” Hmmm! Săracu’!

*

Primarul: (iese-n uşa „coliviei” şi strigă.) Genico, ia fă-te-ncoa’! (apoi cu glas coborît) Putoarea dracului… Doamne iartă-mă! (îşi face cruce)

(Intră Jeni, o brunetă cu părul vopsit blond, cu o bluziţă decoltată, galbenă, fustă ultrascurtă, roşie, ciorapi plasă şi pantofi înalţi, cu toc cui. Traversează alene scena, dînd din şolduri, şi intră în „colivie”. Primarul închide uşa cu cheia după ea.)

Genica: Ce-i, puişor? Ţi s-a făcut dor de Genica ta? (dă să-l pupe)

Primarul: (o respinge.) Tacă-ţi fleanca! Te-am chemat cu treabă…

Genica: (languros, dîndu-şi ochii peste cap) Treaba pe care-o ştim noi? (se instalează cu fundul pe birou, picior peste picior, şi se lasă pe spate)

Primarul: (agitat, se-nvîrte între uşă şi birou, aproape fără s-o vadă, apoi se opreşte.) Uite care-i şmenul: mi s-o pus pată pe băiatul ăl mare al Ogorăncii.

Genica: (languros, dîndu-şi ochii peste cap) Ştiu, puişor, ştiu… Genica-i alături de tine… da?

Primarul: (nervos) Las-o, muiere!… Uite ce m-am gîndit. Acu’ o lună, cînd o fost la vînătoare pe Valea Frumoasei, la colonelu’ Rogojinaru de la S.R.I., i-ai căzut cu tronc… Ce mai, ţi-ar fi tras-o dacă nu era atîta lume!

Genica: (languros) Ştiu, puişor, ştiu… Dar io tot pe tine te iubesc…

Primarul: Ghine, ghine… Ce zici, n-ai putea să-i fluturi niţel pizdulicea pe la nas şi p-ormă să-l laşi pe om să-şi facă şi el treaba?

Genica: (languros) Nicio problemă, puişor dragă!… Pentru tine fac… ori-cee. (brusc rece) Din păcate, degeaba!… Ştii că nu-s proastă, mi-am dat seama ce vrei şi i-am dat un telefon şi l-am luat pe departe.

Primarul: (interesat, cu speranţă) Şi… poa’ să-i monteze ceva, un şantaj, o corupţie… Că numa el mai poate, că ăştia de la poliţie şi procuratura nu se mai bagă, c-o ieşit scandal în presă şi… Ei?

Genica: (ironic) Ciuciu! Nici colonelu’ nu se bagă.  Cică fiică-sa-i studentă chiar la facultate la Ogoranu şi toţi îi ştiu de frică… Plus c-a fost coleg de clasă cu nuş’ ce general Bustuchină.

Primarul: (furios) Anafura şi Cristoşii!… Doamne iartă-mă! (îşi face cruce. Genica îşi ţuguie buzele şi-şi saltă sînii.) Mi-o zis şi mie procu… cineva, da’ n-am vrut să-l cred. Ai dreacului ăştia cu şcolile lor înalte, Paştele şi Dumnezeii mamei lor!… (stă cîteva minute, se gîndeşte, apoi, cu un rînjet, se-ntoarce spre Genica) Gata! Tot găsesc eu ac de cojocul lui… Hai Genica, una scurtă, la muchia biroului, că azi am treabă multă. (şi scoate rapid, din buzunarul pantalonilor, un prezervativ)

Genica: (îşi ţuguie iar buzele, apoi zîmbeşte larg) Nţţ! Aş vrea eu, Mitruţul mamii, da-s la ciclu. (văzînd dezamăgirea de pe faţa Primarului, se dă jos de pe birou)… Dar aşa… o limbuţă, tot mai găsesc pentru tine.

(Primarul dă din mînă, iritat.)

Genica: (se pune în patru labe în faţa lui. Ironic.) Ce, nu-ţi mai place? Te-ai făcut sfinţişor? Te-a adus pe calea cea dreaptă Pafnutie? Că popa Mozaic ştiu că nu se dă-n lături…

Primarul: (face un pas înapoi) De unde ştii?

Genica: (înaintează-n patru labe) Ei, mai ştim şi noi, oiţele păcătoase, cîte ceva… Hai, Mitruţ, nu fă pe niznaiul… (Genica începe să cînte o colindă) „Deschide uşa, străine/ C-am venit şi noi la tine.”

Primarul: (începe să se descheie la pantaloni. Deodată, începe să sune mobilul de pe birou. Primarul o ocoleşte pe Genica şi, precipitat, deschide mobilul.) Da, domnu’ preşedinte, eu sînt… Mitruţ, Mitruţ Gogoş din Bonca de Sus. (îi face lui Genica semn să iasă. Aceasta se ridică, se aranjează şi, lent, dînd din şolduri, se duce la uşă, o descuie şi traversează scena. Primarul se repede şi, cu stînga, închide uşa şi învîrte cheia-n broască.) Da, să trăiţi!… În legătură cu problema… ştiţi dumneavoastră… Ah, cu cînepa?… Păi, i-o prostie de-a lui Bostan, şeful de post de-aici… Da, da… Ştiu c-am greşit… Trebuia să vă anunţ întîi şi apoi… Da… Vă rog să mă iertaţi, alt dată nu mai fac, dar… Sigur, nu ne-aude nimeni. Dosarul părea beton, vorbise şi c-un băiat de la droguri… Ştiu, ştiu… e o prostie… Sigur, sigur… mă descurc cum pot, numai că…. Vedeţi, or început să răscolească şi treaba cu drumul judeţean, cu expropri… Da, aveţi dreptate, trebuia s-o las moartă, da’ am crezut că dac-o speriem puţin se potoleşte… Nu ştiu, zău, nu ştiu ce-a fost în capul meu, că m-am luat după boul de Bostan, fire-ar bostanul lui al dreacului să fie! (cu stînga, îşi face cruce) Da, sigur… sigur… Nicio legătură cu dumneavoastră, dar… (brusc, mieros, plîngăcios) M-am gîndit că postul dumneavoastră m-ar putea cumva ajuta să… Nu, nu să muşamalizeze, ci să contracareze, să-abată atenţia… (brusc înveselit) Da, da, bine ziceţi!… Diversiune mediatică… Se poate?… Vă rog eu mult!… Da, ştiu c-au fost şi acum două luni, dar acuma arde, arde tare… Ştiţi că-s devotat, ştiţi, nu-i aşa? (iar plîngăcios şi mieros)… În dumneavoastră mi-e toată speranţa, zău! (iar vesel) Vă mulţumesc, vă mulţumesc! Sînt dator vîndut… Staţi liniştit, la alegeri, Bonca de Sus va raporta 100% pentru dumneavoastră… Să n-am parte de… (îşi face cruce cu stînga) Da… da… Sînt la Perinari? Nicio problemă: trimit eu o maşină după ei şi convoc aici pe toată lumea… 6-7, e bine, oricînd… Aşteptăm cît trebuie… Să trăiţi, am înţeles! Vă mulţumesc încă o dată!

(închide mobilul, îl pune pe birou şi-ncepe să joace pe loc, cu braţele-n sus, pocnind din degete)

*

Arhitectul: Am găsit două artefacte foarte interesante: un fel de seceră şi un cuţit. Precis sînt din Evul Mediu. (le scoate şi le pune pe biroul Primarului)

Primarul: (se uită la ele, apoi ia unul, se uită mai atent la el) Da’ asta seamănă mai degrabă a briceag. Şi nici nu e prea ruginit.

Arhitectul: Hm, nu! Cum să vă spun… Pare el briceag, dar e un cuţit, unul mai special, folosit de meşterii populari din zona asta pentru… Pentru tot felul de lucruri minunate. Că nu-i ruginit? Păi meşterii valahi din vremea aceea aveau nişte secrete transmise din moşi-strămoşi, încă de pe vremea geto-dacilor, fabricau un oţel special, care, practic, nu ruginea… Din păcate, secretul s-a pierdut.

Primarul: Sigur nu e briceag? Că seamănă cu ăla pe care l-am pierdut într-a III-a… Trei zile am plîns după el şi l-am bătut pe Grivei, dulăul lui bunul, de de-abia se mai tîra prin curte… Unde zici că l-ai găsit?

Arhitectul: În zona numită de localnici Boarie,pe valea Sărăturii, spre izvoare.

Primarul: În poiana lui Ciocan?

Arhitectul: Da… Sau nu? Era o poiană, dar nu ştiu exact cum îi spune. (şi se întoarce spre studente) Paula, tu mai ştii cum îi ziceau?

Paula: Nu, sinceră să fiu, nu! Nu-mi aduc aminte. Ştii… ştiţi că m-am cam speriat cînd au dat peste noi şi au început să…

Arhitectul: OK, OK! (întorcîndu-se spre Primar) În niciun caz poiana lui… Ciocan.

Primarul: Oricum, pare încă bun şi seamănă cu al meu. Mulţam! (îl ia şi-l bagă-n buzunar)

Arhitectul: Dar de celălalt artefact ce părere aveţi? E sută la sută autentic.

Primarul: (ridică obiectul şi se uită la el) O seceră? Păi de-astea am vreo 5-6 în şură la bunica Iţa! Şi încă unele şi mai ruginite…

Arhitectul: Păi, v-am spus… Oţel special… meşterii valahi… procedeu secret… încă de la geto-daci. Sigur e ceva din Evul Mediu!

Primarul: Bine, bine! Şi cam cînd vine evul ăsta?

Arhitectul: Păi, acum 500-600 de ani…

Primarul: (dezamăgit) Numai atît?

Arhitectul: Chiar 1000… 1200 de ani.

Primarul: Aşa puţin?

Arhitectul: Cum puţin? La scara comunităţii, a istoriei universale o mie de ani înseamnă…

Primarul: O fi însemnînd. Dar nu la noi. Că ăia din Bonca de Jos au o mănăstire săpată-n stîncă veche de o mie şi cinci sute de ani…

Arhitectul: Dar e un fals arheologic şi istoric!

Primarul: (brusc influenţat) O fi! Aşa zice şi bunica Iţa, că ea ştie că l-au săpat nişte ciobani într-o peşteră, era un fel de adăpost de ploaie… Dar, şmecherii, au făcut şi-un film, a venit şi-un profesor, aşa, ca dumneata, care-a zis că hîr, că mîr, că-i monument creştin, alte prostii… Acum se duc buluc acolo la sărbători, îi iau din clientelă lu’ stareţu Pafnutie, nu mai ştie ce să facă să-i atragă la mănăstirea noastră… Cam slăbuţ, profesore, cam slăbuţ!

Arhitectul: Dacă stau să mă gîndesc bine, s-ar putea să fie de pe vremea romanilor… Dar, ca să fiu sigur, ar trebui să fac o datare cu carbon.

Primarul: Lasă carbonu’! Cîţi ani?

Arhitectul: Păi… 1700-1800.

Primarul: Prea puţin!

Arhitectul: Dar poate că-i de pe vremea geto-dacilor, lui Decebal, Deceneu, Burebista… V-am spus, procedee speciale, secretele lui Zalmoxis…

Primarul: Cît?

Arhitectul: 2500…

Primarul: Ei, aşa parcă mai merge… Deşi-i cam subţirel… Merge de-o ciorbiţă, o fripturică, dar de-aci pînă la o sponsorizare babană…

Arhitectul: (îşi freacă barba, gînditor, apoi, zîmbeşte larg.) De ce nu spuneţi aşa, domn primar?! Am ceva pentru dumneavoastră, clasa întîi. Neolitic, chiar paleolitic, dacă vreţi… Paula, poşeta!

(Paula deschide poşeta şi scoate un obiect învelit în hîrtie de pergament. Arhitectul îl ia cu grijă şi, cu gesturi solemne, îl desface pe biroul primarului, apoi ridică în aer obiectul: o piatră lunguiaţă din bazalt.)

Domnule primar, aveţi în faţa dumneavoastră un artefact neolitic, chiar paleolitic, care dovedeşte fără drept de apel prezenţa continuă pe teritoriul comunei Bonca de Sus, din cele mai vechi timpuri pînă astăzi!

Primarul: (ia obiectul, se uită la el, apoi se strîmbă) Chiatră! Păi de-astea am găsit cu sutele, cînd mă jucam cu pretenarii cînd eram mic.

Arhitectul: (entuziasmat) Vedeţi, vedeţi?! Asta dovedeşte cît de bogată a fost locuirea pe aceste meleaguri… Şi, fără să vreau să vă flatez, că aveaţi talent nativ de arheolog.

Primarul: Crezi? Şi zici că… (arată piatra)

Arhitectul: Garantat! Orice muzeu din lume s-ar mîndri cu un artefact atît de valoros… Păcat că cele găsite de dumneavoastră nu au fost, în lipsa unui specialist cu studii, valorificate adecvat… Dar, dacă aţi face un muzeu, cum aţi promis…

Primarul: (dă din mînă) Lasă… Cu muzeul ne mai gîndim. Trebuie să facem întîi mănăstirea, să gătăm drumul, dispensarul, parcul dendrologic… Toţi vin la mine cu idei, dar de unde atîţia bani?! Mă mai muşcă şi ăştia de… Doamne iartă-mă! (şi-şi face cruce. Arhitectul şi Paula îşi fac şi ei cruce.), cu tot soiul de reclamaţii, procese… Vin şi alegerile… Cetăţenii mă iubesc, că cîte am făcut eu n-a făcut nimeni… Dar aşa-i omul: trebuie să-i dai la fiecare cîte ceva, cît de puţin, măcar o găleată, o pereche de cizme, cîteva kile de zahăr, de făină, de ulei, he, he! Cu muzeul mai vedem, poate după alegeri!

Arhitectul: (dezamăgit) Dar cu artefactul?… Orice muzeu din lume ar fi mîndru să…

Primarul: La moment, îl punem la expoziţia folclorică… Îi facem, aşa, un postament aurit, îl punem în sticlă securit, să nu-l fure borfaşii… Cîţi ani ziceai că are?

Arhitectul: 5.000, poate chiar 10.000 de ani… Şi mai mult… Încă nu l-am datat cu carbon.

Primarul: Lasă carbonu’! 10.000 e bine. Nimeni din judeţ n-are aşa vechi. (devenind, brusc, foarte protocolar) Domnule profesor, vă mulţumesc pentru munca dumneavoastră. Puteţi să mai rămîneţi, împreună cu frumoasa dumneavoastră asistentă, să mai cercetaţi încă o săptămînă, chiar două, dacă vă face plăcere… Mergeţi la hotel la Helmut şi spuneţi că am zis să vă cazeze în continuare… Plătesc eu tot!

Arhitectul: (foarte afabil) Vă mulţumim, domnule primar! Sînt sigur că vom găsi noi şi noi artefacte. Comuna dumneavoastră e atît de bogată, de veche, de ospitalieră…

Primarul: (brusc plictisit, impacientat) Bine, bine… Vă salut, cu respect! Mergeţi… mergeţi şi cercetaţi…

(Cei doi ies. Primarul rînjeşte.)

Primarul: Mergeţi în pula mea… He, he! Că v-a prins Gică-al Marinii din deal cum vă futeaţi ca iepuroii în poiana lui Ciocan! Ce, credeaţi că nu ştiu? Mitruţ ştie tot ce mişcă-n Bonca de Sus, rîul, ramul… Auzi, artefacte?! He, he! Bin’ că mi-am găsit briceagul… Şi cu bolovanul ăsta… (ridică piatra ascuţită)… Dacă zice el că-i neolitic, aşa să fie! Că de-aia-i profesor la facultate şi-l ţin pe casă-masă, cu putoarea lui cu tot… Bizonul habar n-are. Dacă-mi dă şi patalama la mînă, cu semnătură şi ştampilă, că are 10.000 de ani, tîrg cinstit… I-am spart pe fudulii din Bonca de Jos. Cică ei au fost primii! Ete, na! Uite c-a venit profesorul Nemescu, de la Universitate, şi ne-a dat patalama că noi am fost primii!

*

 

Lelea Vetă: Da’ fiicele le ţine mă-sa mare, Iţa lu’ Veniamin de pe Părău… (îşi face cruce) Asta-i numa a dracilor, îl învaţă toate blestemăţiile. Că otravă ca ea nu s-o mai pomenit… În tinereţe, poamă bună, că s-o-ngăibărat cu tot satu’, numa cine n-o vrut n-o pus-o jos, pe urmă l-o luat de prost pe Ilie-al Albului, că avea moşie multă. Şi uite-aşa-l ducea de nas… Pînă l-o băgat în pămînt şi-o rămas ea cucoană mare, stăpînă pe tot… Şi fetele, tot aşa, curve fără acte, şi Genuţa, şi Anica, şi Tudora… dar s-o măritat ghine, numa cu mocălăi şi tăntălăi, da’ bogătani, cu ghite şi pămînt. Da’ tot a bătrînă-i şefa, c-o ajuns stăpînă pe patru gospodării… Şi pe dracul ăsta împieliţat, pe Mitruţ, l-o luat de mic pe lîngă ea, să-l înveţe toate blestemăţiile… Mitruţ încolo, Mitruţ încoa’… puişoru’ lu’ bunica… Nici acuma nu iese din vorba ei… Vai de capul nostru! Ce-am fost şi ce-am ajuns… C-or ajuns să ne conducă toate neamurile de traistă, toate jagardelele… Doamne iartă şi păzeşte (îşi face cruce), că lumea s-o-ntors cu fundu-n sus… Se-apropie sfîrşitul lumii, că prea s-o stricat toate.

 

*

Primarul: Alo, să trăiţi, cu respect, domnu’ vicepreşedinte. Mă scuzaţi că vă deranjez, ştiu că sînteţi ocu… Eu, Mitruţ Gogoş, nepotul dumneavoastră… Nu-s nepot?… Păi, cu respect vă raportez că bunica Iţa a fost vară de-a doua cu mama dumneavoastră şi… Da, să trăiţi, linia e sigură, am adus specialist de la Bucureşti… Da… 100%… Dar, oricum, cu tot respectul, măcar consăteanul dumneavoastră, din frumoasa comună Bonca de Sus, al cărui fiu de frunte sînteţi… Da, da… ştiu că sînteţi ocupat… Să trăiţi, am înţeles… Da, raportez, e groasă rău!… Cu dosaru’ cu nebuna aia de Florica lu’ Ogoranu, da, da, neam de bandiţi, rudă cu ăia de-or luptat în munţi împotriva comun… a regimului, ăăă… a statului de drept. Păi, ce să fie? Nu s-a lăsat şi nu s-a lăsat, sămînţă rea, ce vreţi, şi-mi aduce toţi ziariştii pe cap… televiziuni… Aţi văzut şi dumneavoastră? Or dat întîi pe ProTV şi p-ormă s-or pornit toţi, ca lupii… De la ce? Păi, mă iertaţi, nu v-am anunţat, de la un dosar… aşa… cu trafic de droguri… Păi, aşa am crezut că-i bine, c-o înfund, că prea mă-ncurca cu treaba aia, ştiţi dumneavoastră, cu drumul judeţean… Da, da, aia! Şi vă mulţumesc, procurorii de la Zăreştior înţeles şi-o s-o tot ducă în NOP-uri şi SUP-uri pînă la Paştele Cailor, pînă moare cotoroanţa… asta, Florica lu’ Ogoranu. Şi-am vorbit şi cu jude… Am înţeles, să trăiţi, fără nume… Dosaru’? Da, un dosar de cultivat droguri, aşa m-a sfătuit prostovanul de Bostan, Şerban… Nu-l ştiţi, unul nou, din Moldova… Da, şi mi-o zis: „Hai să-i facem dosar, că cultivă cînepă! Ce cînepă? Cînepă-cînepă, de-a noastră, românească, ştiţi şi dumneavoastră, din moşi-stră… Da, pe scurt, am înţeles!”. Şi mi-o zis, boul naibii, că are el un prieten la DIICOT, la droguri, şi-i face dosar, că-n lege nu face diferenţa între cînepa noastră şi aia… Aaa… Da, indiană, să trăiţi. Am zis că măcar s-o speriem pe cotoroanţă, că suferă cu inima, doar-doar… Şi procurorul?… Procuroarea, din păcate, n-a pus botul, scuzaţi, da’ nu pot s-o su… Da, fără nume, fără insulte, să trăiţi, am înţeles… Una de-asta nouă, tinerică, se vrea corectă, principială… Da, de la DIICOT… Da, aia, mînca-i-aş…! Am înţeles, fără insulte… Da, da… Bine aţi făcut că nu i-aţi aprobat transferul patapuf… Da, am înţeles… Cred că vă şi urăşte… N-am ştiut, că vă anunţam din timp. (se apleacă iar din şale) Am greşit, am înţeles… Trebuia să vă anunţ din timp… Dar acuma ce facem?… Sigur, sigur, nicio vorbă despre dumneavoastră, mormînt!… Cred c-o să-i dea NUP, dă-o-n Paştele ei de babă. Da, să trăiţi, fără insulte… Nu, nu, n-are cum să ne-audă, linia-i sigură, jur pe copiii mei. (îşi face o cruce mare) Da, da… am înţeles. (se luminează la faţă) Da… da… Sigur… Sigur… Îi las să vorbească cît vor… Da, he, he, apa trece, pietrele rămîn, aşa-i… Da, da… Cîinii latră, ursul trece, he, he… Ce deştept sînteţi, chiar înţelept, nu degeaba aţi ajuns aşa sus… Da, ştiu, ştiu că sînt şi probleme… Da… Da… Sînt la nivelul meu, darmite la al dumneavoastră… Da, da… Tot felul de javre care te muşcă de c… Am înţeles, fără insulte… Să trăiţi, aşa fac! Vorbesc frumos cu ei, spun că nu ştiu nimic… Îi zic şi lu’ boul ăla de Bostan să facă pe prostul… Totul e legal, da, cu drumul… Da, da… Nu le-arăt niciun act. He, he! Ce-s prost?! Măcar atît am învăţat de la dumneavoastră… Şi cu dosarul… Da, da… Nu ştiu, n-am auzit, nu e treaba mea… Da, ştiu că-i greu şi vă sînt recunoscător… V-aştept oricînd, cu drag, aşa… la o vînătoare, un grătărel pe Valea Frumoasei… Nu, nu… niciun peşcheş, ci aşa, ospeţie, fiul satului… mîndria comunei, cum să nu vă primim cu respect… Am primit noi tot felul de terchea-berchea, de şmecheraşi de la judeţ, de la Bucureşti, chiar şi de la Uniunea Europeană. Da, zău, de la Bruxelles… nu vă mint… Aşa să-mi ajute Dumnezeu. (şi iar îşi face o cruce mare) Da, da, o madam, una Catrin, he, he, numai că pe-ăia trebuie să ştii cum să-i iei, aşa, cu tradiţii, cu folcloru’, cu ospitalitatea românească… Am îmbrăcat 5-6 boncani în costume populare, am suit-o-n căruţă, caii împodobiţi cu tricolorul, şi biciul, tot cu tricolorul, şi-am dus-o la primărie, acolo ţiganii cu muzica… Da, să trăiţi, romii, lăutarii şi trage-i o învîrtită, două; pîine şi sare, ţuiculiţă, slăninuţă… La sfîrşit rîdea aia ca proasta şi numa zicea „Bien, bien, se bo, se bo”… Ah, nu, nu că sîntem boi, mi-a tradus şi mie nepoată-mea, că la-nceput mă-nervasem: bou în sus, bou în jos… Na, la ei, „bo” e „frumos”… Da, da, să trăiţi, ştiu că ştiţi… Da’ io nu ştiam… He, he! Aveţi dreptate, se dau mari, da-s proşti ca noaptea, îi duci de nas cum vrei… Da, să trăiţi! Am înţeles, fără insulte!… Şi, ce s-o mai lungesc, ne-o dat titlul de sat european şi sat ecologic dintr-una, aşa de mult i-o plăcut… Da, cu respect, vă raportez!… Am şi pus plăcuţele, şi-n sus şi-n jos, abia aştept ca să veniţi să le vedeţi şi… Da, am înţeles… Succes în alegeri! Nu se poate să nu ieşiţi iar, că sînteţi cel mai bun, mîndria Boncii de Sus, sprijinul nostru în toate… Da, am înţeles… Atunci, poate la toamnă, cînd se face pruna şi-ncepe sezonu’ la mistreţ, la căprior… Legal, legal! Cu inginerul silvic şi cu brigadieru-n frunte şi toţi pădurarii la raport, că toată lumea vă iubeşte şi vă respectă, vorba aia: fiul satului, mîndria comunei… Da, să trăiţi, am înţeles! Aşa am să fac. Mulţumesc de indicaţii! Vă sărut mîna, că pe dumneavoastră mă bazez… ah, nu pe pile, nu… sigur că nu. Nici ca nepot. Ziceţi? Nici măcar ca consătean, că nu-i principial, aveţi dreptate… Dar aşa, ca respect al legii, că nu degeaba v-au ales şeful procurorilor din România, şi-au să vă realeagă… Eu pentru asta mă rog în fiecare seară… Ştiu, dar nu strică nici puţin Dumnezeu, că, cine ştie… Şi l-am pus şi pe stareţul Pafnutie să facă slujbe pentru dumneavoastră şi pe popa Mozaic… Ce? Ha?… Ah, nu-l cheamă aşa, da’ aşa-i zice lumea, e unul nou, nu-l cunoaşteţi, dar cînd o să ve… Da, să trăiţi, am înţeles! Şi vă mulţumesc din ini… Na, ca-nchis! (bagă mobilul în buzunar, apoi, mulţumit, îşi freacă mîinile) Bine c-am vorbit cu el! Clar că nu mă lasă din braţe, l-am simţit după voce… Şi ce deştept… uns cu toate alifiile… Ăsta-i tatăl torţionarilor, sau aproape, îl întrece şi pe Jupînu’, poate doar Vaporeanu să fie mai al dracului ca el… Doamne iartă-mă! (şi-şi face o cruce mare)

 

*

 

Primarul: Mare lucru, profesori universitari! Cîţi ascultă de el? Cinci-şase amărîţi de asistenţi. Studenţii nu se pune, că ăia vin şi pleacă. Vin, află ce-i de aflat, învaţă ce-i de învăţat şi se duc în treaba lor. Aşa, cam ca la un ghişeu de informaţii.

Pe cînd primarul… Numa io am sub mînă, aici în primărie, 34 de angajaţi… Mai pune şi 268 de ţigani asistaţi social şi 56 de români. Şi-alte cîteva sute de moşi şi babe, la care le dau cîte-o pomană, de sărbători, de alegeri… Cînd e ziua mea… Dacă i-aş aduna aici, în faţa primăriei, şi i-aş alinia, aş face de o companie… Ce zic companie, de-un batalion! Şi la cîţi le dau să mînce-o pîine dulce: doctori, profesori, pădurari… Pînă şi şmecherii ăştia din poliţie… Fără primar nu se există! Ce, pe vremea geto-dacilor, pe vremea lui Ştefan, a lui Mihai Viteazu, se exista profesori?! Ciuciu! Da’ primari erau, că fără primari nu se poate. Primarii-s baza ţării, a poporului. Se existau şi pe vremea lui Burebista, a lui Decebal… Fiecare sat cu primarul lui. Că aşa-i la neamurile aşezate, cu civilizaţie; şi la nemţi şi la francezi şi la americani. Prin asta se deosebesc de… ăştia… popoarele migratoare. Că migratorii de-aia erau migratori, că n-auziseră de primari. Uită-te la unguri, or venit de nicăieri, cu carnea crudă sub şa, da’ cum s-o aşezat şi şi-o ales primari, gata! Or intrat în rînd cu lumea, ba chiar ne-o belit pe noi, românii, sute de ani. Că cine să facă drumuri, canalizări, să bage gaz şi curent şi cîte şi mai cîte, dacă nu primarul. El le face şi le desface pe toate. Că şi vodă sau regele era tot un fel de primar, numai că cu coroană. Parcă preşedintele ce-i? Un primar mai mare, primu’ dintre primarii din ţară. Iar primu’-ministru… e-un fel de vice, aşa ca tine.

Luţă: (mirat şi mîndru) Io-s prim-ministru?

Primarul: Aici, la noi în comună, da. Da’ numa dac-asculţi de mine, dacă nu-mi ieşi din vorbă… Că, dacă nu, te ia mama-dracului, te-am mătrăşit cît ai zice peşte!… Dau de pămînt cu tine de nu te vezi. Mintenaş te schimb, cum l-a schimbat Constantinescu pe Radu Vasile.

Luţă: (roşu, panicat) Se poate, unchiule? Io cu matale ştii că-s devotat, n-aş mişca nici…

Primarul: (rînjind) He, he! Aşa zici acum, da… Se poate, se poate… În politică totul se poate, bă, să bagi bine la cap… Sau mai bine nu. Oricum, am eu grijă să nu conspiri împotriva mea, ca Tăriceanu contra lu’ Băsescu… Îi fi tu nepotul meu, da’ să ştii că nu te scap din ochi nicio clipă, ştiu şi ce bagi în gură, şi ce visezi noaptea…

Luţă: (speriat) Şi noaptea?

Primarul: (cu satisfacţie) Mai ales noaptea! C-atunci îţi vin ideile… Am microfoane peste tot…

Luţă: (terifiat) Microfoane?… Şi-n şură?

Primarul: Şi-n şură, şi-n grajd, şi-n coteţul găinilor… Da, bă Luţă, şi-n coteţul găinilor… Mă ştii, nu-s om rău, da’ aşa se poartă-acum, îi pui microfoane omului şi-n cur… Tre’ să ştii tot, aşa-i politica azi, ai înţeles?

Luţă: (dă din cap, mirat) Da, unchiule…

Primarul: Şi unde nu bate microfonul, am oameni, oameni peste tot, care-mi raportează tot ce faci.

Luţă: (aproape plîngînd) Unchiuleee!… Da’ io nu fac nimic rău… Cu trup şi suflet… Numai pentru dumneata…

Primarul: (satisfăcut) Bine. Pe moment! Dar ţine minte: eşti supravegheat 24 din 24… Ai înţeles?

Luţă: (mai liniştit) Am înţeles! Ştii că te iubesc şi…

Primarul: Las-o p-aia cu dragostea, că dragostea nu ţine de foame. Şi pe Ceauşescu ziceau că-l iubesc, toată ziua numai aplauze şi limbi în cur şi p-ormă l-au împuşcat ca pe-un cîine!

***

[dosar – Mușina: inedite]

Vatra, nr. 3/2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.