Ușa deschisă. Tineri poeți la debut

Roxana COTRUŞ

 10379732_1581431672080212_1102572124205470352_o

Roxana Cotruş s-a născut la 8 iulie 1990, în Tîrgu-Mureş. A urmat cursurile Liceului de artă din Tîrgu-Mureş (e şi pictoriţă). Absolventă a Facultăţii de litere din cadrul Universităţii ”Petru Maior” din Tîrgu-Mureş şi al masterului de critică şi istorie literară din cadrul aceleiaşi facultăţi. În prezent, profesoară de limba şi literatura română.

 

RRR

Tu uiţi c-ai tras un paravan

Un Stop

Între tine

şi tine.

Şi-umblai desculţ

Pe sloiuri de gheaţă

întrebând

de ce-ai primit drept moştenire păcatul,

furia şi uitarea.

Să nu te mai privească

Să te dorească

Să o atingi

Să o priveşti

S-o modelezi

Cu trupul

şi

Sufletul.

şi-apoi ai ştiut

că trebuie s-o joci

şi s-o înfrângi

Că eşti sortit s-o ţii

Departe de tine

 

Warm-up

De câte ori mă-ntorc spre noi

eu ştiu

c-ai fost victima limbajului scăpat de sub control –

al meu control.

Degete-ncleştate, pupile supradimensionate, conştiinţă-mpovărată –

Toate-au fost

martori

Lezaţi.

De câte ori mă-ntorc spre tine

eu ştiu că numai tu mi-ai rămas

până încerc să m-ajung

din urmă

şi iau

umbrele

iau

lumina

căderea

înălţarea

şi le bag într-o şosetă, fac un nod

apoi le arunc pe toate

îndesate-n şoseta neagră

în cuvă

şi bag în priză maşina de spălat.

Nici apa prelinsă pe cablu

nu doreşte scurtcircuitarea

în timpul contorsionării tale.

privesc detaşată.

îmi spun că nu-i mare lucru

e warm-up

 

Iniţiere

M-am născut să fiu copila-ispită

privită

iubită

neatinsă.

Nu ajung la mine

dar vă ştiu pe toţi.

Pielea mea v-a absorbit veninul

Ochii-mi sunt suspin.

Şi vă ştiu pe toţi.

Joaca de-a ilarul.

dorinţele-mi sunt

precum un trăsnet ce

pe mine m-atinge,

pe mine m-agaţă

şi mă poartă,

mă-ntoarnă,

mă schimbă

mi-arată de unde-am venit.

Illo tempore.

se-aud paşii lui intrând,

legănându-se

prelung.

iubind.

îndurând.

– stopul

cearşaful alb

scările

betonul

sicriul

drumul

de ţară

livada

prunii, merii

păreau nişte pitici

în

toposul nedumeririi mele.

A fost pământul

Rust tempore.

Am cunoscut moartea încă de pe-atunci.

o gazelă în lumea tuturor

şi-a nimănui.

le ascultam respiraţia în fiecare seară

şi dimineaţă.

teama îmi acapara fiinţa

şi

aluneca-n mister.

macabru

De-acolo vin.

 

Romanţă-n a treia dimensiune

Învesteşte-mă ca maestru al artei tale de disimulare ş-ai s-adulmeci fiecare moment pe care ţi-l voi reproşa.

Ai grijă la viteză. Să nu te-mpiedici!

Nu ştiai că fiecare clipă irosită în întunericul disimulării noastre va deveni granat.

Îmi întorc spatele. te las în ceaţa din faţa blocului. acolo ai rămas.

Prezenţa ta s-a prelins pe bucata de trotuar pe care stăteai.

Urlai şi-mi zâmbeai. acum îl calc – şi-mi dă o mare satisfacţie.

Haosul, păsarea faţă de nepăsare, identitatea fără identitate, nebunia puerilă,

culoarea pastelată a pielii de pe claviculă – totul e o respiraţie.

Difuzorul şi-a revenit, margaretele au murit. Respiraţia-mi ţi-a rămas.

Şi ştii ceva!? Femeia de serviciu a spălat şi trotuarul.

Deci zici că suntem chit?!

 

Maria

ţin ceasul de pe noptieră

între arătător şi degetul mare.

Măsor distanţele de la minutul 15 la 45

Au trecut 30 de paşi,de apropieri, de atingeri.

în tot acest timp îmi târăsc picioarele prin bălţile tulburi din faţa blocului,

în care te văd mai limpede decât ai fost văzut vreodată.

Şi aflu că, de fapt, tu n-ai fost niciodată,

că mâlul pe care l-am înghiţit până mi s-au oprit bătăile disperate

Mi-a retezat dorul de libertate.

Vreau să fiu resuscitată de-un val de frig năprasnic

Care să subjuge scânteia ce pârghia sufletului mi-a încins-o.

S-o străpungă atât de adânc

încât

Să pornească potopul, cerul să fie străfulgerat de nesiguranţa

pe care mi-ai cultivat-o treptat,

S-ajungă la tine preschimbată-n mângâiere caldă,

maternă

erotică

angelică

Şi să transforme totul în ce n-a fost niciodată.

Să renasc din durere,

Din unghii-ncleştate,

Din clei,

Din oasele cărnii devorate timpuriu.

Atunci voi redeveni eu.

şi-am sa mă-ncurajez:

‘aruncă un centimetru cleios din ancora ta,

agaţă-i pe toţi în veşnicie, în cuierul nemuririi tale

să-şi amintească la fiecare împotmolire

de ce-au fost prin tine.’

O,tu,copil naiv,

Mario!

In zadar ţi-ai măsurat paşii

ti-au luat-o înainte.

şi-au fost pecetluiţi cu mare iscusinţă bărbătească.

A fost mimesis încă de la început.

 

Cădere

ai călcat pragul

curiozităţii

Ai încălcat regula simţirii

şi te-ai pierdut între arome îmbătătoare

pe care le-ai savurat pe nerespirate

şi-aşa

te-ai auto-devorat.

Acum te-ntrebi de nu cumva eşti blestemat,

de El nu te-a ales întâmplător

şi pe nedrept

şi dacă nu cumva

din tot ce ţi-a fost preconizat

s-a ivit impasul, nimicul şi suprimarea timpurie.

Erai în impas.

Ştiai că noi toţi am complotat

nu poţi trece de

femei, bărbaţi, alcool, fumat.

de nimicul ce ţi-a fost preconizat

Tu ştii că nu e vina ta.

E vina lor

A tuturor.

Şi mai ales a mea.

 

Legătura

Prin ce păstrezi ascuns

Mă ţii aproape, aproape de ce nu eşti

Şi nu vrei să fii vreodată –

Eşti umbră, lumină şi ploaie.

Eşti gheaţă şi soare, şi gaura din tavan

spre care arunc mereu, fără succes,

frânghia prin care sufletul meu se-adapă cu

Ignoranţă, nesimţire.

Eşti stâlpul de-naltă tensiune ce mă conectează constant la aceeaşi greşeală, la părere de rău.

Mă vânezi, îmi ocheşti toracele,

şi-apoi mă prinzi, mă ţintuieşti, mă sufoci.

Ochii-ţi devin tentacule, din care fac eforturi supraomeneşti

să ies

să scap

să plec departe de tine.

 

Am hotărât săţi spăl păcatul

M-am ridicat pe vârfuri,

Am făcut o piruetă,

Mâinile fluturau zvelte deasupra capului.

Zâmbeam. Te-am apropiat.

Te-ai speriat

de tine

De neputinţa de a simţi

De a te iubi

De a te împlini.

m-am minţit. M-am minţit că potopul a trecut

că există remediu. Că rana s-a transformat într-o zgârietură

cât mai învăţ?!

Mai învăţ?

Sunteţi nişte căpuşe

Ce veşnic s-agaţă de mine.

Dar ştiu că totul,

până şi naivitatea mea,

se va preface în prihană,

în atins

în amintire clocotindă-n lavă, apoi va fumega,

Iar griul dârelor ce vor pluti deasupra ta

Îţi vor aminti c-am fost aici

Te-am primit.

braţele mi-au rămas deschise

Căci ştiu că vei veni

şi vreau.

Dar nu te mai întoarce niciodată…

urmele ţi le calc în picioare,

bătătoresc pământul şi

le ascund sub flori de anemone.

Vor crede toţi c-ai fost om bun.

 

 ***

Amalia CERNAT

 ???????????????????????????????

Amalia Cernat s-a născut la 29 martie 1996, în Bucureşti. Absolventă a Colegiului Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti. Studentă – anul I – la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. În prezent locuieşte în Ciorogârla, unde ţine două pisici şi câteva premii literare.

 

 

vankila

 

ploaia s-a aruncat peste noapte ca o herghelie într-un ibric

de răşină. port şase bucăţi de pământ în spinare ca să am sprijin

dindărăt se aud luptele firului de iarbă la intrarea în talpă

soldaţii mei stau rotunzi la gratii îşi fumează degetele

în grabă se deschid porţile ca două femei goale.

tot aici mi-am deschis o temniţă. merge bine

băncile de piatră recunosc gustul

coapselor fără urmaş. din când în când mai trec din capul locului

prieteni care vin să aducă sinceritatea

în porţii mici.

 

akeldama

gravitatea faptelor se opreşte în pragul memoriei : dincolo sunt

Cuvintele Cu Adevărat Mari

valabile în fiecare limbă – le mestec

cu peruani & frunze de coca în aşteptarea ta

am lărgit camera cu insomnii

/ cu un compas /

am apreciat inexact paşii : la întoarcere

cel mai bine ar fi să-ţi schimbi locul la masă – foamea

şi otrava se plimbă în şotron.

din săgeţi de os am ridicat biserici pentru liniştea

anatomiilor nobile. la scurt timp epidemia

turna var peste ţarina sângelui / microbul

persistă în pleoapa omenirii ca o tandră

precisă lobotomie. ocrotesc laolaltă

viciosul şi virtuosul bineveniţi în viziuna mea

cu trupuri calde & minţi plate. incapabili de conservare

ei au vegheat iuţimea drakkarelor

cu sentimente opuse : fără să simtă de fapt

vântul piperat izbindu-i. în pragul uitării

am răbdare

câteva arme

o geantă

& o linişte îndoielnică.

 

 

asetelma

:: tânără era lumea dar nu ştiam eu. plăpândă

mi se vâra în minte ca o spaimă

peste care torni cositor & trece

/

netezit

koudelka adoarme victimele sub tanc

.bezna

li se varsă în contururi – precum – ape însărate intră în fiorduri

un drum neşters ne leagă mâinile în rugăciune

:: când nu o privesc lumea

îşi coace munţii din piele de elefant

pregăteşte imperii fără putere le dă

glas scoicilor şi unde mai devreme

pândeam moartea ca pe un animal surd

iată

ghearele mi se vâră în carne ca o mângâiere

peste care torni toată blândeţea & trece.

 

brianboru

 

raiduri diurne – fără ruşine

un gard turnat din fontă care-mi locuieşte :în apropiere:

alţi doi copaci despicaţi în frunte copita TA

BUza apei

brâul râului

mă mişc în braţele gazdei resimt împuţinarea

ploilor de la an la an mai scurte mai repezi ca un sărut dimineaţa

devreme a înflorit polenul pe cerul gurii & //cum să nu

sigur că o să funcţioneze indiferent de situaţie

dacă e oricum aveţi garanţia// că dovlecii

cresc moi şi rotunzi :în frigidere: roşiile

se înverzesc de durere. tu poţi să ai organele învelite în sticlă

nu se observă ba pe deasupra rezistă la şocuri

nimeni nu o să se prindă ce simţi nu e treaba

degeaba

degerate degetele umblă pe vârfuri : în casa pământie a lucrurilor:

schimbările au loc abia când descopăr

urme de viaţă în sânge vărsat / mers apăsat

pielea podelei suportă greutăţi de neimaginat/

m-am jucat cu primele mele cuvinte până am găsit numele tău

şi când am făcut-o nu am mai vorbit câteva zile

şi mama şi tata şi grivei-pe-care-îl-inventez-acum mi te-au căutat în gură

s-au întors cu un liliac crezând că eşti tu şi nu m-au auzit

şoptind

 

:arcana XIX sol invictus

 

trebuie să tragi un cadru gol ca să poţi ucide pe deplin. cu podul palmei:

anulezi orice mecanism al uitării & degetul trecut peste punte rămâne

un gest steril. imediat ce apare soarele

trupurile li se înalţă ca un scut peste boltă. iartă

tot ce nu-ţi cuprinde atingerea

rămâi

p u r i t a t e a n e î n t r e r u p t ă

ţi s-a dat voie să surprinzi bruscheţea gloanţelor – bunăvoinţa jupelor

dojana zeului faţă cu coşmarul probabil

ţi s-a dat voie să te revolţi acolo unde

dragostea apare ca furtul unei coaste/ timp în care

lumea îşi expune rigoarea ca pe o altă

proaspătă încântare.

 

***

Ioana ŞERBAN

 ioanaserban2

 

La vie en rose

 

Dintre toţi monştrii lui Goya

unul singur – rozul lui

acela înspăimântă –

nu cei ucişi şi spânzuraţi în copac precum talismanele

nici chiar Saturn devorându-şi copiii

(muşcau şi dezveleau de pe trupurile lor

carnea rozalie

gingiile lui roase şi gălbejite)

ci culoarea asta – peticită îngălată

aproape sacră –

rozul lui Goya

camuflează-mi ochiul

să-l pot vântura prin praf!

 

Sferă IV 

Apare o miză între tine şi celălalt

dintr-odată vă conectaţi – cablu după cablu –

şi aşteptaţi vânaţi fiecare circuit fiecare electrizare

(e a lui? deci îmi aparţine?) – verifici verifici

până ce oboseşti

şi atunci încerci să-ţi închipui un moment

când celălalt nu era Celălalt – când era doar printre ceilalţi –

nu exista nici o miză

electrizarea era un cameleon

îşi împrumuta culoarea şi colţurilor şi marginilor le crea umbra

întâmplător – ineluctabil

încerci să-ţi închipui

dar asta s-a rupt

pielea cameleonului a fost sterilizată

şi el murat în formol

acum temător te mai apropii de celălalt – să-i smulgi din fiinţă un cablu?

să-l deconectezi – de-acolo ar ţâşni vreun

gând

şi înainte să-l poţi prinde

s-ar înalţă peste turnuri

ar trece prin atmosferă

satelit în vid.

 

 

Dar întotdeauna e copilul cel în starea de lehuzie –

iată trădarea din apele limpezi:

seninătatea lor a strangulat umbre şi imagini.

Iar acum copilul trebuie să educe din nou

umbra

ce stă să cadă deasupra tatălui –

şi umbra

lucrurilor pe care mama încearcă s-o rezolve –

şi pe aceşti bulgări grunjoşi să-i aşeze în găvanele ochilor săi.

În aceste ocne să trudească.

Trebuie încă de câteva ori să-şi nască părinţii

căci:

v-am conceput pe o bandă Moebius

  nu are nici o faţă – doar un chip!     

şi o vină.

The Crowdly Crowd

O numeam mulţimea. Atât.

Ceea ce nu-i acelaşi lucru a numi mulţimea mulţime. Căci nu mulţimea de oameni –

nu mulţimea de capete – nici mulţimea de buzunare în ritm cu buricele degetelor.

Nu era asta. Poate Mersul lor? – Nici. Ci

acel abur vâlvoi – disecat – nesecat – ce fojgăia deasupra

tuturor acelor capete. Fără direcţie. Încâlcit în părul tuturor acelor oameni.

Şi nu era al lor (adică nu ei îl deţineau). Şi deci nu era nimic

în spatele acelui nume: nu tu casă sau priviri sau suflet – ce să mai vorbim de

fărâmitura pe care altul ţi-o şterge de pe buză sau doar o observă

acolo: fărâmibuza (ştearsă sau observată). Nu.

Mulţimea şi gata!

şi de fapt nici măcar nu puteam spune că acel abur este ea. Fiindcă atunci

ceva totuşi ar fi susţinut-o

dar ea – fără cleşti fără coaste şi fără direcţie –

mişuna şi se năclăia deasupra noastră

ne cuprindea pe toţi în propriul ei câmp de magnetism

şi jos pe asfalt proiecta o umbră. Confirmarea! –

că sunt singur.

Destul.

Limită V

 

Nevoia mea de-a proba gesturile celorlalţi

de-a le rula peste haine

peste capătul meu – capătul lor

(şi acolo la capăt

tot rămâne o nostalgie cu muchiile rotunjite

încât poţi să aluneci şi să-ţi urmăreşti amprenta

alunecând odată cu ceva

ce-ai fost)

şi-n gesturile lor – îmbrăcat – eu le caut punctele de ardere

din acele zile când ar fi fost gata

să-şi întindă braţul fără să ştie prea bine ce-ar fi

cuprins – dacă era ceva acolo – şi atunci

(ezitând) să-l întindă înăuntru răsucit

în ei înşişi –

fără să ştie prea bine dacă ce-au cuprins era acolo –

iar mie-mi place să întârzii în aceste entorse ale lor

deşi eu ştiu că

dintr-o clipă într-alta vreo întâmplare ar pătrunde

ar reordona totul

şi aceste gesturi s-ar exfolia de pe mine

doar o mână ar scrie pe zid.

 

 

 ***

Sorin SUCIU

??????????????????????????????? 

Sorin Suciu, doctor în litere (cu o teză despre Vasile Voiculescu) e lector la Universitatea „Sapientia” din Tîrgu-Mureş. S-a născut la Braşov, în 1972. A absolvit cursurile Liceului „Puskas Tivadar” din Sfîntu-Gheorghe şi a studiat apoi literele la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş. Eseist mai degrabă, ca poet e o prezenţă discretă şi rară.

 

 

zâmbet

ies

mic

s’ alung norii din calea ’ţi

zâmbesc

şi chiar de din ‘nalt arogant mă privesc

şi ’mi dau cu tifla

şi ’mi udă cojocul

aştept cea copilă din tine să iasă

să bată nervoasă botina ’i de prag

să râdă apoi cu lacrimi de ştrumfă

de-a lor smiorcăială

de tot circul lor

verzi tăuri

minunato

e seară e mai şi e ploaie

e aur

şi ’n poala’ţi e sade

şi doar roşu…

din adânci verzii

nu noaptea se răsfrânge

peste… şi peste … şi peste

ci’nşir’se mărgărite

şi smaragde

ce sarea’şi lasă pe cale

durere

să ardă

şi’n colţ de gură

e rai

de lăcrămioare

venin

dezamăgit mag

iar te-amăgeşti

ş’ amăgeşti

oare

au părelnic’ amăgire-i

bun strop de venin

ce vine-a vindeca

a mierii otrăvire

pornit’ a dedulci la nemurire

pe cel ce uită de măsură

 

 

 

rodia

din rodier rodit

de Tatăl

o rodie ’mi fură vederea

prea mult pe gânduri nu stătui

şi coaptă bine-o culesei

cu mintea ’mi prinsă de fantasma

deliciului ce va să fie

şi gura ’mi de salivă plină

cu dinţi de lup aş fi muşcat

pe loc

din carnea ’i

de roşu plin să ’mi umplu trupul

da’ mă oprii

un alcalin fior

pornit din gândul de departe

mă străbătu prin inima ’mi de piatră

ce piatr’ ar naşte

retraversat

văzui delicatesa ’n sfinte ape

şi se ’mplini

adânc albastrul

pe drum

cât eşti de lung pe vârf te ’ntinzi

din ochii’ţi

larg deschişi

sărate lacrimi curg

să spele dâra ce-o lăsaşi în urmă

că te-ai pierdut de tine

tu

ce ai crezut c’odată fi-vei

cu umbra ’ţi unu

adică

făr’ de umbră

capu’l ridici

şi vârfuri sute vezi în juru’ţi

toate

cu de-ai tăi semeni pline

ce ’şi cată fericirea ’n van

luptându-se ’ntre ei s’ atingă alte piscuri

din neştiinţa faptului

că drumu-i miezul

tu’n tine prăvălindu-te te’ntorni

pe drumul ce ’l trecuşi cu trudă

şi nestematele desferecate

din neagra gangă de lacrima curată

culegi cu bucurie

şi dărui…

 

 

[Vatra, nr. 8-9/2014]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s