Poveste cu pendul

Traian ŞTEF

traian stef

De peste un an i-am dus domnului Csas pendula pentru reparat. O cumpărasem de la piaţa cu vechituri a oraşului. Din copilărie mi-am dorit să am un raft de bibliotecă şi o pendulă. După ce am ajns la casa mea am umplut casa cu rafturi de bibliotecă şi cărţi, dar o pendulă nu mi-am permis decît după moartea lui Ceauşescu. Admiram una la un preot reformat vecin de apartament. Avea acelaşi nume şi era unchiul episcopului Tőkés. O auzeam prin peretele de beton al blocului bătînd ora, avea peste o sută de ani, mă tot gîndeam să-i propun preotului vînzarea-cumpărarea ei, mai ales că îl împrumutam lunar cu bani, suna, se arăta în faţa uşii, înalt, într-un halat vechi şi rănţuit, cu nelipsita cravată la gît, spunea acelaşi text, gîjîit pentru că fusese operat de cancer la gît şi era prima operaţie de acest fel reuşită în România, doctorul plecase după aceea în Germania de Vest, de aceea am venit să vă rog să mă împrumutaţi cu o sută de lei, o să vi-i restitui la data cutare, nota în carneţel numele şi data, se ţinea întotdeauna de cuvînt, avea o biografie fabuloasă, pe soţia lui o vedeam rar, o femeie care fusese foarte frumoasă în tinereţe, el un bărbat atletic, care schiase şi cutreierase munţii, apoi comuniştii l-au închis, a rezistat la torturile securităţii, la frigul, foamea şi bătăile din închisoare, a supravieţuit cancerului, iar acuma îşi făcuse un cerc de unde împrumuta pînă la pensie cîte o sută de lei şi-i restituia la termen, îmi era jenă pentru gîndul de a-i propune acel comerţ imediat ce-mi răsărea în minte îl şi retrăgeam în ascunzişul creierului, doamna care fusese cu siguranţă foarte frumoasă, nu mai ştiu dacă de Paşti sau de Crăciun ne-a invitat la ei, ne-a servit cu cornuleţe şi ceai, cumpărasem deci o pendulă de la o femeie frumoasă, îmbrăcată cu rochii colorate în cîteva straturi, o bluză albă, decoltată, sîni mari, i-am oferit jumătate din preţul cerut, a refuzat, m-am îndepărtat, m-a urmărit, îmi făcea noi oferte, eu refuzam, mă şi răzgîndisem, numai de pendulă nu aveam noi nevoie parcă auzeam comentariul de acasă al soţiei, luaţi-l auzeam în ceafă, e un ceas de marcă, funcţionează numai îl puneţi pe perete, pînă la urmă, haideţi că vi-l dau cu cît aţi zis, dar daţi-mi repede banii să nu vadă soţul că vi l-am dat aşa ieftin, bineînţeles că pendula nu funcţiona, ba avea piese diferite care nu se potriveau, aşa am ajuns la domnul Csas, singurul din oraş care se pricepea la ele, ba era în stare să le construiască el însuşi, făcea acest negoţ în Ungaria, cumpăra mecanismul iar restul confecţiona el după ce model voiai, cadrane, cutia din lemn cu tot felul de modele, i-am dus-o vara, prin iulie, nu pot aşa repede, îmi zice, poate înainte de Crăciun, dar mai daţi din cînd în cînd un telefon, îl mai caut cînd am drum prin zonă, uneori răspunde, deschide, nu e gata, alteori nu.

Las Crăciunul să treacă, oricum parcă nu voiam să fac alte cheltuieli, destul curcanul pe care l-am pregătit după reţeta Petronelei şi nu i-am făcut faţă toată familia, prietenii care abia ciuguleau şi se plîngeau de preaplin, trec iar venind dinspre gară pe la domnul Csas, sun, se aude un lătrat de cîine, am speranţe, e acasă, dar nu deschide nimeni, privesc atent prin vizor să percep vreo luminitţă dar nu observ nici o schimbare de luminozitate înăuntru, mă întorc dezamăgit şi un pic ruşinat în sinea mea, îl sun pe prietenul Mihoc, măi, zice, eu de cîte ori i-am dus cîte ceva la reparat am stat lîngă el pînă a terminat, dacă vrei vin cu tine, lasă, zic, mai trec să văd şi dacă mă tot amînă o să te rog să mă însoţeşti.

De obicei trec pe la domnul Csas cînd mă întorc dinspre gară sau din cartierul Rogerius, de la Magda şi Sile, de la Doru şi Florica, de la Dorina şi Nicu – ei sînt chiar vecini cu domnul Csas, acuma se apropiau Paştile, hai să intru, iar nu răspunde nimeni, îmi amintesc cum am mai vrut să cumpăr o pendulă de la cineva care vindea calorifere din fontă, nu o vindea, părea a fi fost activist al partidului comunist, numai ei stăteau şi în casă cu o bască neagră pe cap, cămaşă şi cravată, o vestă din lînă, îl întreb dacă nu e de vînzare şi pendula, nu, zice, dar dacă vă găsiţi una chiar defectă cunosc pe cineva care e foarte priceput, şi a noastră merge perfect, doar că durează cam mult, ocolesc blocul, merg prin spate şi încerc să detectez care ar fi geamul, să văd dacă într-adevăr nu e nimeni acasă, şi surpriză, domnul Csas sapă în părculeţul din spate, plantează ceva arbuşti, cu asta m-am ocupat, vreau să fie frumos şi aici la noi, nu roşii şi castraveţi ca la alţii, cam aşa era în jur, straturi cu zarzavat şi legume dacă nu bălării, dar mai treceţi, mai sunaţi, dar am mai trecut, v-am căutat la telefon şi nu a răspuns nimeni, se poate, zice, mi-am luat încă un apartament, pe acesta îl folosesc mai mult ca atelier şi am făcut lucrări acolo, am zugrăvit, mai piscăliţi, nu mă supăr, am început să uit.

Şi se apropie iar Crăciunul, s-a căsătorit Simina şi aş vrea să-i dau ei pendula, opresc iar la domnul Csas, de data asta au interfon la bloc, e chiar la apartamentul 1, sun, insist, nu dă nici un semn, iese un alt locatar, îl întreb dacă mai locuieşte acolo domnul Csas, dacă nu e cumva bolnav, mă invită să intru, e acasă, sun la uşă, au şi bec cu celulă, cînd mă apropii se aprinde becul de deasupra uşii, trece o umbră în dreptul vizorului, bat şi iese domnul Csas, răvăşit, are o pată mare pe faţă, am venit degeaba îmi zic, sigur e bolnav, am fost în spital, îmi zice, am probleme cu inima, nici nu stau aici iarna, m-aţi găsit întîmplător, acuma va trebui să mai aşteptaţi, mă invită înăuntru, aglomeraţie mare de ceasuri, alte obiecte, bucătăria e plină, parcă sînt şi piese de la o motoretă, aşa par, e colecţionar, îmi arată un ceas foarte frumos de masă pe un suport de porţelan pictat, o altă pendulă mult mai mare decît a mea şi în sfîrşit, după un pat, sub alte trei, pendula mea, îi mulţumesc, nu a dispărut, am multe obligaţii, îmi spune, trebuie să merg în Ungaria la un colecţionar de pendule, am de stat acolo vreo lună, ăla are vreo două sute, dar cînd mă întorc promit că o termin pe a dumneavoastră, pe Paşti va fi gata, încerc o ironie, precis, dar mai piscăliţi, începe să-mi placă expresia, mai piscălesc doar-doar se va excita domnul Csas şi va rezolva problema, sînt totuşi cam multe în apartamentul de două camere, unele peste altele ca la un amic cărţile care nu mai încăpeau pe rafturi, poate îi place să le vadă acolo claie peste grămadă, să aibă impresia că sînt toate ale lui, nu-i a bună cu domnul Csas, sînt pline de praf, înseamnă că nu le-a mişcat din loc, începe să lucreze, îşi pune o lupă, strînge în menghină o piesă mică, pe asta trebuie s-o găuresc foarte precis, zice, iar eu o iau spre ieşire cam cu coada între picioare.

Mai trecusem să dau un semn, dar înainte de Paşti cu o săptămînă, insist, poatre îi fac Siminei cadoul, deschide după ce se asigură cine e la uşă, e o problemă, zice, am comandat mai multe cadrane la o fabrică şi nu le-au făcut încă, e problemă cu fabrica, a dat faliment, într-adevăr, fabrica din apropiere unde se făceau oale şi aragaze dăduse faliment, era vorba de smălţuit acele cadrane pentru că domnul Csas recondiţiona ceasuri de toate felurile, trebuie să găsesc ceva atelier sau să cumpăr material să le fac eu, dar, zic, nu mai schimbaţi cadranul, lăsaţi-l aşa, nu, nu arată bine, vă fac eu ceasul cum trebuie, găsesc eu o soluţie pentru că am o comandă mai mare de cadrane, ce era să zic, nu era el vinovat că Metalica a dat faliment, cînd le-o face pentru alţii îl face şi pe-al meu, ies cu capul plecat, învins dar optimist, nici nu-i mai spun Mihaelei care la început se enerva, să iau pendula şi s-o atîrn aşa cum e, mă conduce domnul Csas, parcă e mai vioi decît ultima oară, îi întind mîna şi parcă mă priveşte fără nici o expresie, are ochii tulburi, îngălbeniţi ca degetele fumătorilor de ţigări fără filtru.

Sîntem la un nou Crăciun, nu găsise atelierul pentru smălţuit, rămîne atunci cadranul lui, nu m-am apucat pînă să vorbesc cu dumneavoastră, dar în două săptămîni va fi gata, am plecat repede, nici nu aveam chef de pendulă, în presă apăruseră şopîrle că voi fi schimbat din funcţia de director al bibliotecii, mi se părea totul absurd, tocmai dădusem în folosinţă o instituţie nouă, modernă, mă abat, totuşi, înainte de cele două săptămîni, la întoarcerea de la un avocat, nu am reuşit, zice, trebuie să rectific ceva la mecanism, nu merge cum îmi place mie, îl mai las, nici nu am bani de cheltuit pentru pendulă, am eu destule pendule în cap după toată tevatura cu domnul Ţurle, cum, adică, să mă cheme hodoronc tronc să-mi dau demisia, îl privesc lung, pe el şi pe cei patru băieţi de la masă, un şmecheraş pe care îl cunoşteam de mult, fost consilier şi al lui Bolojan cînd era prefect, un fost ofiţer de securitate adus de la Satu Mare să-l servească, un alt şmecher adus de la Timişoara, cică jurist, dar nu arată, şi un altul care se mira, nu, zic sec, nu-mi dau nici o demisie, e nervos, negricios, cu părul perie pieptănat peste cap, lins, cu mustaţa perfect tunsă, ăştia care îşi dau părul peste cap mi se par mai orgolioşi, au păreri bune despre ei, alţii îşi fac cărare pe mijloc, şi cu ei e ceva, iar cei mai mulţi, un fel de cărare pe stînga, alţii o fac pe dreapta, poate sînt stîngaci, dar domnul Ţurle e un tip cum nu am mai văzut, nu are nici o expresie, nu i se mişcă ochii, nu face nici o grimasă, mă întreb dacă a zîmbit vreodată, dacă a rîs, dacă a plîns, e tipic omul unei singure cărţi despre care se spune să te fereşti, nu că ar fi citit vreo carte, nu se arată, e omul încremenit în proiect, prost adică, ştie una şi gata.

Trece şi anul acesta, îl mai vizitez cu Mihoc care stă lîngă el pînă-i rectifică la un strung mic ataşat de masa de la bucătărie ceva mîner din aramă, am fost iar bolnav şi în plus m-au chemat la fabrică, la Tipografie, pentru că nu au găsit pe nimeni în locul meu şi vin în fiecare zi după ora patru acasă, obosit, pare într-adevăr bolnav, are faţa pătată cu nişte pistrui uriaşi, mai treceţi, ocupaţi-vă, domnu Csas şi de prietenul meu, îi zice Mihoc la plecare, mai trec peste o lună, nu am reuşit, zice, aşteptaţi că nu mai durează mult, vă sun eu, aştept, încep să uit că am acea pendulă, posesia ei devine o inceritudine, o am, o voi folosi cîndva, mai trec într-o seară în drumul de la gară spre casă, am avut ceva foarte urgent de făcut unui ştab de la poliţie, mai treceţi vreau să scap, mai am cîteva, e una de vreo doi ani la mine, de fapt mai am trei restanţe, a dumneavoastră e între ele, mi le arată într-o cameră alăturată, precis, îmi zic, a folosit mecanismul pentru o afacere de-a lui, o lungă perioadă nu mai trec pe la el, a început procesul, doamna Sultănel îl apără pe domnul Ţurle, o cunoscusem de mulţi ani dar abia acum îi văd genunchii, ridicîndu-se în faţa judecătorului, vorbeşte tare, sacadat, repezit, avocatul meu o ironizează, e vulcanică doamna Sultănel, ce spune ea acolo nu are nici o legătură cu realitatea, oare un judecător se lasă înşelat aşa uşor, Doamna Sultănel vizează postul de secretar al Judeţului, se pare că procesul meu e o probă, începuse bine doamna Sultănel, cu rezilierea contractului meu de management, semnătura ei ca şef al Juridicului e însemnată, cu ticluirea motivelor, pe culoarele tribunalului întîlnesc multă lume cunoscută, mi se par tot felul de procese absurde, al meu trebuia să se încheie din prima, dar după trei şedinţe se schimbă judecătorul, mă sună cineva de la juridic, vino să-ţi dau ceva, merg, îmi dă o copie cu atribuţiile preşedintelui, domnul Ţurle nu avea voie să-mi rezilieze contractul, nu era în atribuţiile lui, aşa că şi dacă ar fi avut dreptate în fond decizia lui e nulă, procesul tău e ca şi cîştigat, îmi zice, procesul va trece la secţia civilă, de la contencios administrativ, peste două săptămîni va fi gata, îmi zice domnul Csas, cînd deja era de doi ani la el pendula, de ce nu o iei de acolo, mă întreabă soţia, îşi bate joc de tine, începusem să mă obişnuiesc să-l vizitez, îmi arată şi alte piese din colecţia lui de ceasuri şi tot felul de antichităţi mărunte, mă amînă cu atîta seninătate, ce să fac, nu-l pot brusca, stă pendula şi acolo, mi-o va da el vreodată, dar îmbătrîneşte domnul Csas.

Tocmai murise o cunoştinţă care se ocupa cu comerţul de tablouri vechi şi copiii lui s-au trezit că tot felul de persoane vin să ceară tablouri plătite, sau banii, trec şi eu pe la domnul Csas, din casă iese fiul lui cu cîinele, întreb dacă e acasă meseriaşul, nu e acasă, am venit eu să-i dau de mîncare cîinelui, e în spital, ştiţi, zic, i-am adus o pendulă pentru reparat, vreţi s-o luaţi, mă întreabă, nu, nu vreau, sper s-o repare cînd se va face bine, tipul se uită mirat la mine, cu siguranţă el ar fi luat-o, plec cu gîndul la doamna Sultănel, e deja în funcţia dorită, dar tot îl reprezintă pe domnul Ţurle, o salut respectuos pe coridor, cu o anume superioritate, ştiu că nu am cum pierde acest proces, dacă îl pierd, le zic prietenilor, trebuie să ne luăm apele noastre să ne mutăm în altă ţară, vorba lui Goga, doamna Sultănel îmi răspunde clătinînd ciudat capul, poate face mişcarea asta din cauza ochilor, are dioptrii multe, îi seamănă ochelarii, vorba cuiva, cu o sticlă de sifon, mă gîndesc pe coridoarele Tribunalului că numai doamna Sultănel a mai rămas în funcţie dintre toţi aceia care au semnat demiterea mea, sînt supărat pe dumneavoastră, zice, eu credeam că există între noi un anumit respect, rămîn perplex, aţi scris acolo că eu nici nu am fost pe la bibliotecă în acea comisie de control, nu e aşa? întreb şi eu mirat, dar nu trebuia să scrieţi, de acuma şi eu o să fiu altfel, de fapt n-a fost nimeni, din acea comisie, ştiţi foarte bine, a făcut procesul verbal domnul Baltin, a scris bazaconii acolo şi l-aţi semnat toţi de frică, era pe saitul consiliului judeţean cu două săptămîni înainte de a fi trimisă comisia, încă la membrii comisiei e trecută şi colega mea Murga, adică o subalternă, în control…

Traversez de la Nicu şi Dorina la domnul Csas după ce le spusesem ce am de gînd şi suportasem cu umor ironiile lor, sun, soneria nu se mai opreşte şi mă bucur, dacă e acasă domnul Csas nu va avea ce să facă, va trebui să vină să oprească de la tablou alarma gălăgioasă, vine într-adevăr, nu reuşeşte, intră în apartament, se urcă pe un scaun, face acolo ceva printre fire, se enervează şi smulge unul, alarma se opreşte, domnul Csas pare buimac, în bucătărie aceeaşi vraişte, tot felul de scule mai mari, mai mici, minuscule, pe masă tot felul de rotiţe care nu par a fi de ceas, trebuie să vă torn, îmi zice, greutăţile din aramă, astea sînt prea mari, am făcut deja formele, nu am găsit altele potrivite, ale dumneavoastră sînt de la o pendulă mai mare, o să le folosesc la o alta, acuma observ că domnul Csas nu are accent unguresc, deşi la atelierul de la poligrafie majoritatea sînt unguri şi precis vorbesc în maghiară între ei, atunci cînd să mai trec, întreb din obişnuinţă şi fără speranţă, mai bine sunaţi, zice, o să vă spun dacă e gata, deci data trecută mi-a spus că l-a montat dar nu-i place cum merge, iar acum o dăm înapoi, la greutăţi, poate va fi vorba şi despre cadran, e fixul lui, ies, parcă nu l-am mai salutat, şi o văd pe doamna Sultănel lîngă piaţa Decebal, în zona asta toate sînt Decebal, strada, piaţa, şcoala, înainte strada se numea Karl Marx, e bine îmbrăcată, ca la tribunal, dar parcă a slăbit foarte mult, e coafată cu şuviţe, observ iar că doamna Sultănel poartă fuste destul de scurte, o fi îndrăgostită, umblă cu capul sus, parcă fluturîndu-l, e foarte înţepată şi la piaţă, oare cu ce ton va întreba nu daţi trei legături la doi lei şi-mi umblă prin cap moara cu procesul şi acel control, cum domnul Baltin a mers la doamna Leat şi a întrebat-o aveţi ceva ce putem folosi împotriva domnului Ştef şi doamna Leat şi-a ridicat cei doi sîni voluminoşi de pe birou, el a privit admirativ, sînteţi director şi veţi fi mai departe, am putea face ceva, dumneavoastră nu veţi avea nici o problemă, a mers apoi la cealaltă directoare, tot unguroaică, i-a spus acelaşi text, noi nu avem nimic cu dumneavoastră, rămîneţi în funcţie, dar daţi-mi ceva împotriva lui Ştef, s-a uitat la el cu aerul ei lipsit de umor, domnule, Ştef a făcut tot ce vedeţi aici, dacă a greşit el am greşit toţi, a mers apoi la doamna Murga, o fostă secretară înainte de a ajunge eu acolo, ea nota tot, îşi copia inclusiv fişele cititorilor, pe mine m-a schimbat din funcţia de şef serviciu, nu o schimbasem numai pe ea, fuseseră tot un şef la trei angajaţi, a făcut un inventar la cartea veche, îi şopteşte doamna Murga, aşa vorbea, în şoaptă, şi au reieşit şapte sute de cărţi lipsă, dar nu e adevărat, sînt la alt fond, fostul director era un specialist şi un iubitor de carte veche, nu pot fi lipsă, ba erau, erau şi copii xerox în loc de manuscrise, erau şi timbrele tăiate de pe publicaţii de pe la 1700, şi a notat tot domnul Baltin, tot ce i-a şoptit doamna Murga, o salut pe doamna Sultănel şi priveşte pe deasupra mea mişcînd uşor capul de jos în sus ca domnul Antonescu.

Anul acesta, căci aşa vorbesc de aici înainte despre pendulă, Mihaela face nişte proceduri pentru artroza ei, clinica e chiar lîngă blocul domnului Csas, am zece zile la dispoziţie să-l bat la cap şi o voi face, am şi o oră de aşteptare, pot suna îndelung, pot sta cu el dacă mă invită, ne putem împrieteni, să-l întreb despre viaţa lui dar nu-mi iese din cap domnul Ţurle tocmai apăruse în presă că de aia am fost dat afară pentru că am organizat acţiuni iredentiste maghiare, îmi place, mă pot victimiza un pic, îi scriu coordonatorului publicaţiei din partea firmei austrice, nu-mi răspunde, dar mă sună disperat redactorul şef, că a primit informaţia de la acel şmecheraş Ţuplea, un tip cum rar am mai văzut, parcă se mişcă în toate părţile în acelaşi timp, mai ales ochii, sau poate mişcarea ochilor dă senzaţia asta, că acela văzuse o notă a sereiului, se mai scuză Tavi Burda că nu o poate spune public, nu-i nimic, o voi spune eu, într-adevăr găzduisem mai multe întîlniri cu scriitori unguri, dintre cei mai mari astăzi, traduşi în toată Europa şi dincolo de ea, îi adusese prietenul meu Joska, poet orădean în anii şaptezeci, stabilit apoi la Budapesta, mai român decât mulţi de la instituţiile noastre oficiale, mă felicit că am făcut-o, Joska i-a publicat la editura lui pe Cărtărescu, Dan Lungu, Florina Ilis, Gabriela Adameşteanu şi alţi prozatori încă, ba o antologie făcută de mine şi Virgil Podoabă cu zece prozatori optzecişti, rezulta deci că trebuie să fiu exclus din sistem din motive de trădare de ţară, aşa au şi interpretat comentatorii duium pe saiturile ziarelor pentru că după aceea ştirea a zburat peste tot, Manifestarile antiromanesti ale lui Stef la care se face trimitere sunt legate de promovarea repetata a unor scriitori iredentisti maghiari, culminând cu conferinţa despre lirica sublima a criminalului de război, Wass Adalbert. Preotul care a scos cu mana lui din case familii de romani din zona Valea lui Mihai pentru a le aduce in fata plutonului de executie, a fost prezentat, la un simpozion la Biblioteca Judeteana, ca un poet plin de sensibilitate. Bleah! comentatorul ştie chiar amănunte, cu Wass Albert, numai că aşa ceva nu a fost la bibliotecă, ci în altă parte, organizat de acei tineri care l-au huiduit pe primarul Budapestei la prezentarea romanului cu bărbaţii familiei sale, el se consideră polonez iar ceilalţi fraţi, mi se pare că sînt şapte, fiecare de altă naţie, înseamnă ori că sereiul are informatori proşti, ori că ofiţerul a încurcat notiţele, de ce atîta desfăşurare de forţe, era suficient să-mi spună, domnule, am vrea pe altcineva, dar nu să spună că am furat, că am risipit, că am trădat naţiunea, astea sînt peste orgoliul meu, de neacceptat, în fond înaintaşi de-ai mei au murit în război şi eu n-oi fi în stare să-mi apăr onoarea, dar parcă sînt tras undeva jos, într-o lume măruntă, redus la dimensiunile lor, îmi umblă prin minte tot felul de gînduri, dialoguri cu ei, cu cei de acasă, cu prietenii, cu acei cunoscuti care îmi spun nu te lăsa cu o umbră care lasă un pic de îndoială, poate ceva o fi şi adevărat, apoi frica unora care stau mai puţin de vorbă cînd ne întîlnim, să nu cumva să se molipsească, eu aş reacţiona zice un prieten vechi dar mă tem că mă dă afară, unul dintre prieteni e la munte, mă întreabă ce mai e cu mine, cum mă simt, rău, zic, vin să te văd sîmbătă, dar nu vine, Vasile mă sună în fiecare zi el a păţit ceva asemănător la Arad, s-a îmbolnăvit, i-au ieşit pete roşii pe tot corpul s-a şi internat în spital cîteva zile, e o frică interesantă, altfel decît în timpul regimului comunist, una liberă, paradoxal, ştii că nimeni nu-ţi face nimic, dar parcă te complaci în a nu reacţiona, în a sta deoparte, scriu un mic eseu despre laureata Nobel şi despre această frică, sun la domnul Csas, nu răspunde, mai sun, ce să fac o oră, văd o jumătate de cap iţindu-se după colţ, mă arăt mai bine după un joc în care şi eu mă ascund un pic parcă am fi doi trăgători într-un film poliţist, vine, dar domnul Csas se clatină, băuse, nu ştiam că bea, nu văzusem să aibă la îndemînă vreo sticlă ori de cîte ori mersesem la el, nu-l mai întreb nimic, voi veni mîine.

Şi am mers a doua zi, sun cu oarecare jenă, de data asta sînt hotărît să rezolv în vreun fel problema, să-i dau termen cele zece zile, iese greu după acelaşi joc de-a v-aţi ascunselea, nu ştiu de cine se teme domnul Csas, ieri nu am insistat, zic, cum staţi cu pendula mea, nu dă nici un semn să-l urmez, dimpotrivă, iese în stradă oarecum împingîndu-mă, acuma trebuie să încheiem socoteala, zic, da, acuma şi eu vreau să termin, nu mai am chef de lucru, am îmbătrînit şi eu, a dumneavoastră şi gata, daţi un semn peste două zile, e pe masă, dăm mîna ca nişte cunoştinţe vechi ce sîntem, mai stau în maşină, îl sun pe Daniel, îi povestesc despre înlăturarea mea din directorat şi chestiunea cu ungurii, nu-i nimic, zice, i-o tragem şi noi, Daniel lansează pe internet o scrisoare de protest, merg acasă şi urmăresc cum curg semnăturile, îmi face bine, prieteni, personalităţi din ţară, din Franţa, SUA, Anglia, Polonia, Italia, scriitori, artişti, regizori, universitari, scrisoarea este preluată de presa locală, mi-l închipui pe Ţurle care sigur nu înţelege nimic şi se enervează mai rău, se enervează într-adevăr, îl cheamă pe Ion şi îi cere să mă dea afară din redacţie, refuză, nu mai apar totuşi cu titulatura de redactor şef adjunct în caseta redacţională, numai bine că seara este întîlnirea cu scriitorul şi dizidentul maghiar Konrad Gyorgy, de data asta în sala mare a Primăriei, adus tot de Joska, îi povestesc, ne cunoscuserăm la tîrgul de carte de la Budapesta, el fiind acela care prezentase antologia mea, mergi în justiţie, mă sfătuieşte, nu la presă, o să ţină mai mult procesul, dar numai justiţia te poate absolvi, avea dreptate.

A treia zi mă înfăţişez iar la domnul Csas, dar îl sun înainte să văd dacă răspunde, las să sune şi soneria şi telefonul, vine mai grăbit ca altădată, mă înseninez şi eu de speranţă, intraţi zice, bucătăria unde are atelierul e drept înainte, intru gîndindu-mă că ceasul e pe masă, aproape gata, dar domnul Csas mă îndeamnă să intrăm ân cameră, acolo plin de pendule noi, mai mari şi mai mici, şi pe pat, pe pat e întins un covor mai subţire, domnul Csak se întinde, nu vorbeşte, mie îmi face semn să stau pe un scaun de birou din lemn masiv, uzat rău, ce o mai fi însemnînd asta, ştiu, zice, de dumneavoastră, îl cunosc pe domnul Ţurle, i-am făcut cadou o pendulă s-o angajeze pe nora mea, tresar, doar nu i-o fi făcut cadou tocmai pendula mea, ar fi curată ficţiune, de fapt nici eu nu mai ştiu dacă totul e realitate sau ficţiune, întorc privirea şi îmi văd pendula zăcînd sub o masă lîngă perete cu tot felul de alte obiecte din lemn, sticle colorate, ceramice, merg uneori la biserica unde predică el şi m-a prezentat un prieten, şi prietenul meu vă cunoaşte, el mi-a vorbit despre dumneavoastră, a zis să nu vă lăsaţi că dreptatea e de partea dumneavoastră, nici ai lui nu-l iubesc, dar mi-a spus că are ceva foarte puternic în spate, în America, se cunoaşte cu preşedintele, nu cred, domnu Csas, astea-s baliverne, poveşti, ştiţi că e mare vînător, mă mai întreabă, am auzit, răspund, mi-a spus prietenul meu că a fost o dată cu el la o vînătoare de mistreţi, au stat într-un foişor, au venit doi, a tras, dar mistreţul nu murea, se mai zbătea, şi a coborît, s-a apropiat de el şi i-a înfipt baioneta în gît, i-a tăiat apoi gîtul că nu curgea sîngele şi mistreţul se zvîrcolea mai tare, şi s-a ridicat plin de sînge pe piept şi pe mîini, ăsta e un criminal, pe nora mea nici nu a mai angajat-o, degeaba a insistat prietenul meu, îl ascult pe domnul Csas şi nu ştiu unde vrea să ajungă, să mă atenţioneze că domnul Ţurle are o mare putere, că e un om periculos, fără milă, crud chiar, ştiam că a încercat influenţarea judecătorului, că doamna Sultănel a făcut apel la toate cunoştinţele, prietenii, consilierii consiliului judeţean să facă presiuni asupra judecătorului, avocatul meu îi chiar atrage atenţia în plină şedinţă să nu mai facă astfel de presiuni că va cere nu ştiu ce, doamnei Sultănel începe să-i tremure vocea, se enervează şi trece de la termenii juridici la cei de gospodină, că adică domnul avocat e obraznic, vorbisem şi eu cu primarul Bolojan, pe care îl consideram prieten, voiam să-i spun doar că nu e adevărat ce spune Domnul Ţurle prin presă, că am furat zece mii de euro, mie mi-a spus, zice, că ai luat din casă patru mii de euro şi ai plecat în Franţa într-o excursie, rămîn crucit, aşa ceva nu e posibil, banii stau în trezoreria judeţului şi o astfel de sumă nu se dă în numerar, ştiu că nu ai făcut asta, o să cîştigi procesul, dar las-o şi tu mai moale cu ungurii îmi spune după ce dăm mîna la despărţire, aş fi vrut să mă întorc să mai discutăm despre asta dar e prea tîrziu, intră altcineva, el ştie dar nu vrea să spună, însă mă deranjează că în locul meu au dus un fost ofiţer de securitate de peste şaizeci de ani, ăsta e un dispreţ total faţă de o instituţie de cultură, îl privesc ca trezit din somn pe domnul Csas după ce-mi trecuseră prin minte gîndurile astea, probabil că fusese un moment de tăcere iar eu priveam undeva absent, totuşi, scopul vizitei mele, domnule Csas, daţi-mi totuşi un termen ferm, veniţi atunci şi va fi gata, uitaţi, nu vă pot spune că mîine va fi gata, dar o s-o pun pe masa de lucru şi atunci sigur o să lucrez la ea, ştiţi, am început să uit, dar mai piscăliţi că nu mă supăr, poate într-adevăr domnul Csas uită că am fost la el şi ieri şi alaltăieri, să vedem ce va spune mîine.

A patra zi domnul Csak mă aşteaptă ca pe un prieten căruia are să-i povestească ceva interesant, e vesel, mai vioi, mă împinge uşor în camera cu scaunul de birou, arunc repede privirea sub masa unde văzusem pendula, era tot acolo, tot prăfuită, înseamnă că de aici înainte lupta va fi să-l determin s-o scoată de acolo şi s-o pună pe masa de lucru, la îndemînă, rămîn iar dezarmat, nu vreţi să beţi o cafea, mă întreabă, e prima oară cînd îmi oferă ceva, o cafea, ba da, zic, tot trebuia să treacă o oră, o face într-un ibric vechi de aramă, ceva mai deschisă culoarea decît arămiul aramei, iar în interior parcă era argintiu, dar înnegrit de cafeaua arsă pe margini, asta, zice, e cea mai bună cafea, turcească, pune ibricul pe o măsuţă alăturată cu placa din marmură şi îmi aduce o ceaşcă din vitrina dulapului, el bea dintr-o cană militară de tablă, mai are în cană, dar şi-o împrospătează, dumneavoastră sînteţi scriitor, zice, aş vrea să vă povestesc ceva ce o să vă intereseze, eu acuma construiesc un perpetuum mobile, adică un ceas cu un mecanism perfect, care o dată pornit, nu se mai opreşte, fără arc, fără greutăţi, fără baterii, sper că nu vreţi să fie ăla tocmai ceasul meu, am eu umor, nu, răspunde domnul Csas, dar acuma lucrez la mecanism şi am luat şi de la dumneavoastră o piesă, înseamnă că sînt şi eu părtaş la o mare descoperire, şi procesul meu e tot un fel de perpetuum mobile descoperit de doamna Sultănel, care tot găseşte motive de amînare, ba că mai aduce un act pe care apoi nu-l mai aduce, ba că mai aduce un martor care nu mai vine, ba nu vine ea însăşi pe motive de boală, lasă, îmi zice domnul Seremi, hîrşit prin funcţii, cu atîta primeşti mai mult că pînă la urmă îţi vor da toate salariile plus rata inflaţiei, ba amînaţi voi cît puteţi, mă sună Daniel şi mă salvează că nu mai ştiu ce să-i spun domnului Csas, sînt peste o sută de semnături, îi fac o scrisoare şi i le trimit, dar în numele cui, îi facem în numele Uniunii Scriitorilor găseşte tot el răspunsul, se aliază cu Vasile, care e secretarul pe partea de vest, şi-i trimite oficial protestul, în plic, cu recomandare de primire, domnul Csas vorbeşte mai departe despre perpetuum mobile, nu înţeleg nimic, dar îmi explică avîntat şi mă face mai atent, pare să aibă un dram de adevăr ce spune el, mă uit la ceas, trecuse ora, mă anunţ pe mîine, dăm mîna şi ies repede.

[Vatra, nr. 8-9/2014]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s