Etichetă / proza scurta

de VATRA

Senida Poenariu – Mici sfârșituri de lume

Pe coperta a patra a volumului de debut semnat de Iulia Gherasim, Ce văd păsările*, volum foarte bine primit și premiat, Bogdan-Alexandru Stănescu afirma că Iulia Gherasim „pare făcută pentru proza scurtă. Personajele ei evoluează rapid, luminate doar pe jumătate, în scene care sunt de fapt mici puneri în abis ale unor drame intuite”. Aș zice că deja este evident din această colecție de proze scurte că Iulia Gherasim are deja ce-i trebuie pentru a se extinde pe spații mult mai generoase, mă refer, desigur, la roman. Și aceasta deoarece universul ei, fie el unul fragmentat prin cele paisprezece povești, este unul extrem de unitar și de coerent. De altfel, ca observație generală, se poate afirma că pe plan local, în momentul de față, proza scurtă este bine reprezentată, mai ales după Nobelul acordat scriitoarei de proză scurtă Alice Munro în 2013. Au apărut tot mai multe volume individuale și antologii diverse ca tematică (de la Pandemicon până la seriile Kiwi sau Retroversiuni)și să nu uităm de revista Iocan. Cu siguranță, cursurile de scriere creativă au jucat un rol important în acest reviriment. Fără a mai insista pe această extrem de scurtă contextualizare, cu mențiunea că o mică istorie a genului oferă Alex Goldiș în dosarul tematic al Vetrei, Proza scurtă în tranziție (coord. Cristina Timar, nr 8-9/ 2014, pp. 57-59), revin la Ce văd păsările,  cu mențiunea că, așa cum era cumva de așteptat, și Iulia Gherasim și-a exersat mâna în câteva dintre antologiile menționate (Kiwi / Retroversiuni).

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Proză scurtă oldschool

O foarte frumoasă carte de proză scurtă*, cum puține au apărut în ultimii ani, a scris Iulian Bocai. Conform unei precizări de la finalul volumului, majoritatea bucăților au fost concepute în timpul unei rezidențe și burse oferite de revista „Familia” în august 2024. Bocai e un filolog pur sânge, cu formație umanistă solidă, evidentă atât în eseurile ocazionale, cât și în lucrările cu bătaie mai lungă, precum Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa (2020). E și un neînregimentat, un lup singuratic în cel mai bun sens al cuvântului: nu pactizează cu ideologii sau politici de grup, nu are în spate instituții, nu se lasă pradă diverselor mode, fapt care face ca vocea lui să-și păstreze onestitatea. Dacă greșește în analize sau diagnostice, n-o face decât pe propria barbă, nu în virtutea unor calcule sau idiosincrazii de moment. De adăugat că e și un scriitor ale cărui cărți n-au trecut neobservate: romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) sau Constantin (2019) au fost premiate și salutate de critică drept construcții care anunță un prozator cu bătaie lungă.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Real și miraculos în proza scurtă a lui Juan Rulfo

Cu toate că numeroși critici literari au insistat asupra importanței prozei lui Juan Rulfo pentru impunerea definitivă a esteticii realismului magic în America Latină, există și suficiente opinii care accentuează legătura profundă dintre scriitura rulfiană și istoria socială și politică a Mexicului de început de secol XX.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Când Kiwi își ia zborul…

Preocuparea lui Marius Chivu pentru proza scurtă și pentru modulațiile acesteia este una susținută, pe termen lung, atât din calitatea de autor, cât și din cea de editor. Amintesc Best of proză scurtă a anilor 2000 (2013), Sfârșit de sezon (2014), cele două antologii Kiwi (2021/2022) și, desigur, activitatea din cadrul revistei de proză scurtă Iocan, alături de Florin Iaru și Cristian Teodorescu. Pentru Marius Chivu, proza scurtă nu este un simplu exercițiu de formare a flerului de prozator, un „antrenament înaintea marii curse”, ci este „o cursă de viteză dificilă și spectaculoasă”, observație probabil justă, acuitatea și penetranța necesare concentrării în spațiile limitate fiind mai degrabă o probă/dovadă a experienței decât a începuturilor.

Citește în continuare →
de VATRA

Otto Kruch – Amintire

(12 iunie 2022)

În acea dimineață de toamnă care sosise din senin m-am trezit pe holul auster al unei clădiri igrasioase. Eram picat din lună. Construcția veche ca duhorile ce le emana adăpostea un liceu care fusese botezat de o minte cu siguranță răvășită, cu numele: Ungro-Valahul.

Era neprietenoasă și oarecum alunecoasă. În ea aveam să poposesc o perioadă bună de timp, iremediabil pierdută.

Citește în continuare →
de VATRA

Sergiu Someșan – Veriga lipsă sunt eu

Pentru creaționiști, problema Omului este simplă. Într-o bună zi, Dumnezeu a văzut că Pământul este pustiu și a hotărât să creeze Omul. A luat niște lut de pe jos, l-a modelat în formă de om, a suflat Duh Sfânt peste el și a însuflețit omul. Primul om s-a numit Adam și din coasta lui a făcut-o pe Eva, apoi celor doi le-a dat drumul în lume să populeze Pământul. Problemă rezolvată. Și fiindcă în religie funcționează preceptul „crede și nu cerceta”, creaționiștii nu trebuiau să demonstreze nimănui, nimic.

Citește în continuare →
de VATRA

Savu Popa – Cealaltă umbră

Nu îşi revenise. Îşi simţea în continuare corpul înţepenit, pielea şifonată. Senzaţia asta nu îl părăsea de vreo câteva dimineţi. Când alarma ceasului devenise deja un ţipăt prelung, Radu se trezise de câteva minute bune. Îl aştepta o zi lungă la job. Trebuia să rămână peste program, căci urma una dintre acele şedinţe lungi, după atâtea săptămâni de stat în casă și de lucrat online.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Alte note pentru același viitor roman

care nu va fi scris niciodată, pentru că nu merită efortul. Toată lumea scrie și nimeni nu mai citește. Îți storci creierii de pomană. Subtitlu: Transmisiune directă din viitor.  Ipoteza simulării a lui Nick Bostrom susține că nu suntem decât un joc pe computer. Realitatea augmentată a unui copil autist din viitor, lăsat singur acasă. Aluzie fină la ministrul ăla care zicea că ne tragem nu din maimuță, ci din viitor. Hurduc?

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Ce aud pisicile

Toată lumea s-a săturat de pandemie și de guvernarea liberală. Ți-e frică să mai ieși în stradă, nu știi ce surprize te pot aștepta dincolo de pragul casei. Un jandarm sau un nene de la poliția locală stă cu pixul și chitanțierul pregătite să te amendeze, fiindcă ai uitat să-ți pui masca.

Ferească Dumnezeu de vreo boală care să necesite internarea în spital. Mă refer la spitalele publice, pline de nosocomiale. Sau cele unde trebuie să dai șpagă. Nu chiar toate. Unele mai iau și foc. Mai bine te duci la privat. Acolo nu dai șpagă, plătești cinstit și cam mult, dar merită – dacă îți poți permite. Te întorci acasă cu conștiința curată, ai luptat pe cont propriu împotriva corupției și ai învins, ești cetățean european. Nu oricine își poate permite luxul de a fi cetățean european, trebuie să ai un salariu de măcar cinci mii pe lună.   

Citește în continuare →