Alexandru MUŞINA – Jurnal (continuare)

???????????????????????????????

15.II.1989

Ora 3, poate 2,30 după-amiaza. Singur acasă, liber. Un fel de rege. Peste cîteva minute, ore, ce va fi, însă? Dureri în genunchi, deja. Reumatism. Pe marginea mizeriei toţi, scufundîndu-ne încet. Soarele arde, ţara se descompune, scene groaznice – pe care le credem numai din filme sau cărţi – au fost şi vor fi. Noi ne purtăm ca şi cum nimic…Nu am fost educaţi astfel, minţiţi din copilărie, cîntece şi vorbe mari şi uniforme, şi iar cîntece şi vorbe mari, mereu aceleaşi vorbe despre paradisul terestru, aici, acum, iată-l! ce, nu-l vedeţi? ăsta-i! iată-l! bucuraţi-vă de el! Şi noi? Ar trebui să scriu în primul rînd despre asta, despre asta să scriu. Despre Utopia şi, în acelaşi timp, „dictatura gestionarilor”, despre satisfacţiile şi mîndria de „a te fi descurcat”. Despre fazani şi despre „şmecheri”, tot fazani în fond. Şi despre disperarea troglodiţilor că sînt semianalfabeţi şi goana lor după titluri şi foncţii şi „putere”, adică dreptul de a ţipa la cei „mai mici”, care vine după obligaţia de a te căciuli, de a lua, zîmbind, şuturi în cur de la „cei mai mari”. Despre cum mi-a penetrat sufletul şi l-a descompus fascinaţia şi spaima birocratică faţă de/pentru birocraţie, faţă de/pentru această „ierarhie” absurdă şi degradantă. Sînt un om liber? Nu, nu, nu! Nici măcar interior, pentru că – deşi par (şi sînt) un „colţos” – nu o fac cu nepăsare, cu naturaleţe. Libertatea – minimă – e ceva ce, am senzaţia – nu mi se cuvine (?!), ceva „ilegal”, pentru care mă lupt şi pe care mi-l doresc, dar ca pe un „viciu”, ca pe o plăcere ruşinoasă. Pentru că – în fond – sînt foarte sensibil la ce şi cum simt şi gîndesc cei din jur, iar pentru majoritatea libertatea e ceva „anormal”, nu doar că nu există şi nu şi-o doresc, dar nici nu o înţeleg, nu înţeleg la ce-i bună, la ce serveşte. Care libertate? Nu mă-ncurc în definiţii, să zicem cea pe care (şi cum) o înţeleg occidentalii, sau o înţelegeau romanii şi grecii din democraţii. Vorbim limba română, dar „sufletul” ni s-a orientalizat.

*

Imnul homosexualilor: „Foaie verde duru-duru/Cea mai bună pizdă-i curu’”

*

Oboseală şi iritare permanentă. Simplu: sindromul sclavului laş.

Nici măcar nu scriu literatură. Doar eseuri, din ce în ce mai ridicole prin distanţa faţă de „viaţa reală”. Sigur, poate pentru asta trăim, să „avanseze” poezia, deşi noi ne degradăm, dar…Prea mulţi de dar. Devin redundant. Previzibil. Il est plicticos. Nu am curajul s-o neg. În fond, femeile simt mai bine: nu mai sînt un bărbat adevărat. Inteligenţa mea nu face decît să amplifice penibilul. O naţie e terminată cînd toţi nu mai vor decît să supravieţuiască fizic, cum o fi, dar numai să mai trăiască, să mai prindă o zi şi încă o zi…Să nu se mai bucure de nimic, dar să aştepte. Ce? Să moară dictatorul? Nici măcar. Să se tîrască pînă mîine şi atît.

22.II

Există, desigur, o minciună „socialmente necesară”. Dar eu, îmbolnăvit de atmosfera din jur (exces de empatie!), am ajuns să mă mint şi să mint şi-n chestii în care nu-i necesar. De exemplu: nu mai sînt în stare (n-am chef) să scriu decît poezii pentru copii. Dar, eu îmi spun (şi spun) că o fac şi pentru bani (dacă nu-n primul rînd pentru bani) care bani, odată, o să-mi permită să scriu opera „mare”. Rahat! O prejudecată atît de comună – lit. pentru copii e „minoră” – pe care o şi preiau, dar nici nu vreau să recunosc că-s atît de comun în prejudecăţi (Ca şi cum ar exista prejudecăţi „de excepţie”, „geniale”).

Nici nu mai ştiu cum s-o-ntorc. Îmi doresc glorie, dar drumurile pînă la ea mă scîrbesc şi, dacă e să fiu sincer, nici gloria nu mă prea atrage. Nu mă atrage ca scop, pentru mine ar fi un mijloc (pentru a ajunge la ce?  să fiu iubit cu naturaleţe, de exemplu, dar gloria tocmai acest tip de afecţiune nu îl presupune, ca tot ce e excesiv intermediat social); dar e evident şi că va veni prea tîrziu, pentru a o mai putea „folosi” la ceva. Egoism excesiv, recunosc. Sau doar umana disperare că îmbătrînesc, că nu-s aşa de important pe cît mă imaginam, că mor…că n-am făcut mai nimic din ce îmi doream, din ce visam. Deşi, iată, am scris poezii mai bune decît aş fi putut visa la 19 ani că voi scrie.

A doua slăbiciune: prea marea importanţă acordată nulităţilor locale şi naţionale, faptelor, textelor şi „succeselor” lor. O lume care se va scufunda, care se va fărîmiţa, fiindcă nu există. Şi-atunci? Nu mai citesc revistele cam de 1 an, dar tot mai sînt sensibil la zvonuri, opinii, etc. Am nevoie de „mediu” şi asta-i lumea (inclusiv literară) în care-am crescut, în care m-am format. Toţi căcaţii, gen Itu, Drăgan, Brumaru, Lăncrănjan, Dumbrăveanu etc. încă mă mai (deşi discret) ating, încă mă mai descurajează cumva noile lor „isprăvi”, „succese” etc. Nici nu ştiu de ce, cînd e evident că tinerii sînt incapabili (sau dezinteresaţi) de o minimă solidaritate combatantă, care să modifice puţin climatul literar, „regulile jocului”. Cu cine, în fond: Buduca, Pecie, Ţăposu etc.? Hai să vorbim să n-adormim. Mai bine treci şi scrie ceva cît de cît viabil pentru copii!

23.II

O joi, în care sînt tot bolnav. O viroză, probabil. Nici nu mai ştii ce să crezi despre lumea asta, orice poziţie e excesivă şi/sau relativă. Pot să scriu despre mizeria zilnică, dar şi despre zîmbetul fetiţei mele, despre iarba care iese de sub zăpadă, despre corpul minunat al femeii, dar şi despre infernul fiziologiei sau cel casnic. Uneori mă simt Tolstoi, alteori Byron, uneori Camus, alteori T.S. Eliot, uneori Shelley, alteori Dostoievski şi, rareori, Kavafis sau Tournier. Îmi plac autori atît de diferiţi, sînt atît de empatic în relaţiile inter-umane încît mă întreb dacă am vreun „centru”, dacă „biografia” mea înseamnă altceva decît o înaintare năucă, cu dese schimbări de macaz, un consum de energie psihică şi inteligenţă risipit în stînga şi-n dreapta, aiurea adică; o înaintare care e, în fond, o împrăştiere. Rămîn poeziile: dar ele reprezintă oare ceva? Le sînt, realmente, de vreun folos celorlalţi? De obicei aş răspunde, fără ezitări, da. Azi însă sînt discret bolnav, afară e senin şi soare, sînt singur, azi, acum, într-o clipă suspendată îmi pot permite să fiu detaşat; şi răspunsul e: nu ştiu, e foarte problematic.

Mai grav e că mă simt blocat, că am fost cuprins de entropia din jur (iată c-am ajuns şi la Pynchon! Apropo: încerc, cu turbare, să-i citesc pe americani, limba n-o prea înţeleg, dar îi dau înainte, cu senzaţia că – acolo – e unul din spaţiile care mă mai pot, spiritual, excita, pot să-mi dea senzaţia participării la o aventură a spiritului. Iluzie, poate, dar nu prea mai am alta de care să mă agăţ, literatura noastră-i blocată şi – sincer să fiu – colegii mei „de generaţie” au început să mă dezamăgească: produc, totuşi, lucruri de mîna a doua sau se repetă, dar se comportă ca şi cînd ar scrie chestii de vîrf. Îşi fac curaj unul altuia, şi ca să nu „vadă” – deşi văd – condiţia lor umilitoare, dispreţul cu care sînt trataţi de „oficiali”, milogeala sau linguşeala pentru publicare, statutul socio-intelectual jalnic etc.).

Dar, e un soare de primăvară! (Efectul de seră, aşa tot repet, am ajuns un papagal înfiorător, repet aceleaşi fraze, propoziţii, sintagme la nesfîrşit, Tania are dreptate să fie exasperată, dar ăsta-i modul meu de a mă răzbuna. Pe cine? Pe lumea din jur, pe mine însumi, cel devenit un fel de ciupercă intelectuală. Un fel de regele-ciupearcă, poetul-ciupearcă, cu mintea bearcă, care geaba încearcă, să se caţere-n barcă. Barca lui Li-Tai-pe, desigur. Barca vieţii de-adevăratelea, nu a celei ca-şi-cum.

*

Am tot citit la un imbecil roman american „The Man from Riondo”. Problema-i: imbecil, imbecil, dar nu m-am putut dezlipi de el, deşi personajele n-aveau nici un chichirez, intriga peticită şi previzibilă, cît despre „filozofia de viaţă”…Totuşi, l-am recitit pe Jane Grey de 3 ori, cu al său asemeni „Nevada” – un dram de stupizenie zace adînc în mine. Ce meditaţie! Ce probleme profunde! Ce atenţie la lumea din jur, ce luptă cu cuvîntul! Un nesăţios cetitor de romane cretinizante, aiăsta-i poetul!! Halal!

  De fapt, degeaba mă agit aici, nici nu prea mă simt vinovat şi, oricum, viciul ăsta mă domină. În loc să stau să lucrez la roman, să citesc ceva ca lumea…Desigur, nu-s un „academic”, dar atunci să scriu şi eu, pe bani, prostioare deastea. Vezi, de asta n-am chef, chiar mă plictiseşte. Numai să citesc. Atît.

  Pe cine interesează acest „Registru”? Exceptînd nenorociţii de funcţionari, preocupaţi să nu gîndească şi să trăiască nimeni cu adevărat…Cumva, ironie a vieţii, în sistemul ăsta ţi se dă mai multă importanţă, chiar dacă numai pentru a te aduce la un numitor comun. Moştenim, degradînd-o, grija „comunitară” a actului faţă de calitatea vieţii şi comportamentului fiecăruia. Un reflex – şi o mentalitate – constructiv „educativ” e întors în cale de deformare, de degradare a individului. Totul, desigur, în numele unor „înalte idealuri”, între care inclusiv libertatea. Banal proces, nu mai puţin stupefiant. Problema e: ce mai ţine-n picioare o lume în care nimeni nu se mai simte cu adevărat bine, nu mai trăieşte cu adevărat? Un coşmar continuu, început cu primul război mondial, continuat cu o revoluţie şi-un nesfîrşit război civil (victime cam 20 milioane), întins şi la noi, rozînd cel puţin trei generaţii, întreţinînd conflicte aiurea de mult rezolvate şi acumulîndu-le şi pe cele din afară…Oh, nu, nu e cea mai rea dintre lumile posibile, se poate (se putea pînă acum 3-4 ani) trăi şi aici, dar după ce-ai dat cu nasul în Europa, cum să te simţi în Asia? Oh, e lejer să stai la Paris şi Chicago şi să demonstrezi valoarea (în ultimă instanţă) fiecărui „model cultural”, dar tare n-aş fi vrut să-l văd pe Eliade trăind într-un trib din Papua – Noua Guinee, sau în Iran, sau chiar la noi!? Vulcănescu a murit cum a murit, Noica ce-a ajuns?!? Mai bine să nu mă gîndesc, că mi se face rău. Pentru că nu vreau să emigrez! Naiba ştie de ce, în fond.

 

 

 

[Vatra, nr. 10/2014]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.