Emanuel MODOC – Exercițiul moderației

eschiva

În condițiile în care debutul în poezie al lui Vlad Drăgoi a fost marcat de existența unui precedent liric în spațiul românesc, cel puțin la nivel de formulă, rapid semnalat de critica de întâmpinare (Jucăriile mortului al lui Constantin Acosmei), aproape că nici nu e de mirare ca recenzenții volumului Metode s-au arătat ușor sceptici în a-l clasa pe tânărul poet brașovean în rândul autorilor cu o poetică originală. Deloc surprinzător, deci, faptul că critici precum Alex Goldiș sau Adina Dinițoiu nu au preferat, în privința Metodelor, varza la a doua fiertură, chiar dacă e puțin bizar faptul că, dintre toți autorii debutați în 2013, Vlad Drăgoi a fost singurul luat în colimator și „acuzat” de epigonism. Altfel stau lucrurile cu cel de-al doilea volum, Eschiva*, apărut la Cartea Românească, în care Drăgoi pare să-și fi lepădat câteva zeci de straturi teribiliste din discursul poetic, luând calea unei distanțări evidente față de schemele poetice din volumul de debut. Și asta cu toate că prima treime a Eschivei e formată aproape în totalitate din același tip de poezii pentru care poetul și-a atras oprobriul criticii de întâmpinare. O mișcare, aș zice, binevenită, deoarece, – în ciuda faptului că i s-a reproșat acest lucru –, exercițiul moderației l-a ajutat pe tânărul brașovean să își fluidizeze discursul poetic.

Trecând rapid, în chiar parcursul volumului, de la cinism la indeterminare, Vlad Drăgoi își probează o nou-găsită sinceritate și o provoacă la o privire necruțătoare înspre interiorul ei, de unde o subminează și o supune în permanență dubitației: „cred așadar/ că o singură clipă/ de bucurie naivă/ afișată de un copil/ ferit, în mare,/ de părțile urâte ale vieții,/ face mai mult/ decât orice satisfacție/ venită de regulă/ după/ prima depresie pe bune// faza e că starea/ rămâne atâta de puțin/ că nici nu știu/ cum & când se/ reinstalează/ convingerea/ că în mine/ de fapt/ nimic/ umanitar” (p. 15).  În același timp, nu lipsesc nici schemele, devenite deja loc comun, prin care se produce detensionarea discursului erotic prin dezacord evident: „cânt:/ fată frumoasă cu păr negru,/ vezi-mă când stau întins în cadă/ și linia apei limpezi/ fix la inimă e// undele făcute de bătaia cu ritm/ pentru tine sunt/ către tine vin;// și ca niște semilune subțiri de elastic/ tot mai mult lungite/ către tine/ către tine ele/ se transmite” (p. 23). Însă forța volumului Eschiva nu stă în pariul (post)ironic, nici în tehnica, pe alocuri abuzivă, a poantei („și în autobus/ dacă mă țin cu mâna de bara de jos/ și tu ești aproape și grasă/ apăi nu te legăna/ că-ți ating sânu/ și mor de rușine” – p. 33), nu în convenția detașării asumate și nici în metodele, oricum facile, de detensionare întru evitarea pateticului. Adevărata putere a acestui volum vine din recalibrarea desuetei oralități discursive (mă refer, aici, la amplele poeme narative din volum) pe un suport pop-culture ale cărui convenții – acceptarea sau nu a acestora în actul lecturii nu reprezintă o judecată valoare validă – lasă loc de respirație execuției: „băiatul care vine pe pietonală de la kfc cu sandviș dublu booster picant în mână/ – cum vine el așa el are cumva/ eleganța protosului vătămat în luptă – și este oprit de către cuplu ca să facă/ poze la fericire lângă fântână/ el cu bucurie face/ că să mănânce senvișul nu trebuie neapărat acuma/ că după ce toată noaptea a ținut în brațe/ pe fata deosebit de frumoasă/ a mai mâncat o ciorbă de dimineața de la 9/ și ce poate să te trezească la ochișori mai bine/ decât cum treci prin parc și vine spre tine/ superba și albastra și tomnatica rouă.// și cât de pe bune e superba și albastra și tomnatica rouă/ și cât de mult aș vrea să-ți fie asta culoarea/ cât de limpede e cerul/ ce frumos se vede marea” (p. 26).

În același timp, discursul lui Vlad Drăgoi se bazează aproape în exclusivitate pe suportul banalului cotidian pentru a exprima intensități lăuntrice. De pildă în poemul 2., o întâmplare mundană declanșează o întreagă re-sensibilizare interioară: „deci în general suntem foarte răi și odată am crezut și eu/ (deși e mult zis am crezut, era un fel de teorie excentrică/ aplicată forțat receptorilor […])/ am crezut că manifestările de acest tip sunt necesare,/ că pun sângele în mișcare/ și că nu are cum să nu facă bine fizic, la organism/ și la fel credeam că se pune sângele în mișcare/ și dacă faci judecată/ și vb foarte serios că mie mi-e greu și acum/ să nu fac judecată/ pentru că unii parcă chiar și-o cer și nici nu știu săracii/ cât de aproape pulsează inima făcută rea/ cât de neagră poate ca să fie furia ce crește în piept/ ca un pui de alien” (p. 32).

În puține momente din volum, eschiva e de fapt abolită și trădează un intimism autentic și sincer, fără urme de bovarism, prin care stările minore sunt transfigurate, fluid, în trăiri substanțiale: „despre aproape toate punctele/ de decizie majoră din viața mea/ pot să spun că au fost defazate/ sau oricum consumate/ într-o amară neorânduială/ cu feelingul acela de cauzalitate benignă/ pe care eu sincer nu l-am trăit niciodată ca lumea/ și doar l-am intuit/ ca pe-un reziduu al traseului corect” (p. 42). Expansive fără a deveni anoste, emoționante fără a deveni patetice, poemele fluviale din ultima parte a volumului se configurează pe un contrast destul de evident între desuetudinea formulei (citește oralitate) și temele pe care le abordează. Dar în același timp, poziția safe adoptată de personajul central din ele face ca întregul discurs să redea nu stridență, ci organicitate, construind fluvii vaste, cu ramificații miscibile. Motivele ce țin de banalul cotidian reprezintă pretexte deosebit de productive pentru redarea unui sentimentalism ce emerge din scurtele momente de respiro inserate între pornirile de frondă ale mai vechiului Drăgoi. Astfel de momente, deosebit de frumoase, pot fi regăsite în poeme precum cu viteza cobrei în atac („și dacă n-ar fi momente/ cum a fost faza cu apropierea de mama/ în fața blocului/ eu cred că sigur și rapid aș ajunge la un prag/ în care m-aș întreba foarte serios/ de câte momente de ratare e nevoie, Doamne,/ ca să ți se pună definitiv/ neagră lespede pe suflet?”), superbul poem Elsa („dar ăsta sunt, elsa, adică ăștia trebe să fim, în momente de genul? nu e oare eschivă când terminăm cu plângerea față de cel dispărut și drag, nu e menirea noastră veche și complet neegoistă ca să trebuiască să ne consumăm de durere până facem gaură în stern?”) sau în emoționantul poem ocazional, dedicat prieteniei, witchfinder general. Sunt texte puternice, ce îi consolidează lui Drăgoi o poziție favorabilă în rândul autorilor care reușesc, la al doilea volum de poezie, să își construiască o voce originală, profund individualizată și, sper eu, impermeabilă la judecățile date asupra lor privind potențialul liric survenit din schimbarea registrelor.

Prilej de a vorbi despre autotelismul poeziei lui Vlad Drăgoi. La sfârșitul anului 2014, studioul indie Hello Games a anunțat lansarea unui joc video inedit, No man’s sky, care va funcționa pe principiul generării procedurale. Studioul promite un univers care, literalmente, se autogenerează, fractalic, pe baza unor ecuații prestabilite, din care se speculează ca vor fi create puțin peste 18 cvintilioane de planete unice. Această cifră, inutil de mare, garantează că un jucător nu va putea întâlni niciodată două planete care să arate la fel. Rețeta, pe cât de neobișnuită, rămâne totuși o rețetă, iar variațiile pe aceeași temă nu pot garanta nici unicitatea, nici perenitatea unei astfel de formule, dar în același timp oferă suficient balast încât e imposibil ca materialul să fie epuizat în câteva vieți de om, datorită imensei varietăți în ce privește diferențele specifice. Tot așa, formula lui Vlad Drăgoi rezistă tocmai pentru că poemele din Eschiva își depășesc condiția de creație supusă rețetarului și induc un carusel generos de trăiri și intensități care se bazează pe potențialități ce nu pot fi realmente epuizate.

___________

* Vlad Drăgoi, Eschiva, Editura Cartea Românească, București, 2015, 52 p.

 

 

 

[Vatra, nr. 12/2015]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s