Vatra-dialog cu Ioan Es. POP – ”E o cunoaștere înfricoșată”

ioan es pop

  • Cum ar fi fost viața poetului Ioan Es. Pop fără poezie?

  • Probabil, ar fi fost mai simplă, dar, luându-mă după datele firii mele, n-ar fi fost nici mai lejeră, nici mai relaxată. N-aş fi fost mai bogat şi aş fi ratat tot ce se putea rata. Ratarea nu e un fapt pe care-l dobândeşti, ci unul cu care te naşti.

  • Ați spus, la un moment dat, că lumea – așa cum arată ea astăzi – este o lume care devorează. În acest context, este poezia o formă de armistiţiu?

 

  • Cât timp crezi în poezie, nimic nu te poate face să nu crezi în puterea ei de a sublima, ba chiar de a schimba şi a mântui. Este, până la momentul despărţirii de ea, religia ta. Aşadar, e şi o formă de armistiţiu. Asta până când vezi golul de dincolo de ea. Acel gol pe care nu-l vezi înainte de, ci numai după ea.

  • Mulți spun că scrisul e o formă de introspecție, pe dumneavoastră v-a ajutat poezia să vă cunoașteți mai bine?

 

  • Mai degrabă, m-a împins înspre nişte prăpăstii cu care omul nu vine prea des în atingere şi bine face. Cunoaşterea de felul acesta numai cunoaştere nu se poate numi. E o cunoaştere înfricoşată. Sau ceva şi mai rău.

  • Să înțeleg că poezia v-a schimbat?

  • Da, m-a schimbat. Dar, sub cosmetizările de tot felul, se află doar cicatrici.

  • Vă memorați poemele?

  • Nu cred că e nevoie şi n-o fac. Dar am memorat poeme sau versuri ale unor autori pe care i-am iubit şi îi iubesc.

  • Care e cea mai frumoasă amintire legată de scris?

  • Este o seară de primăvară sau de toamnă a anului 1990 sau 1991. Stau într-o mansardă de 2 metri pe 1,70 dintr-un bloc din Piaţa Lahovary în care locuieşte poetul Lucian Vasilescu. Sunt singur şi deodată mă trăznesc următoarele versuri: „aici nu stau decât doar cei ca noi/ aici viaţa se bea şi moartea se uită”.

  • Poetul lucrează cu o avalanșă de emoții. Vă consumă scrisul?

 

  • M-a consumat deja. Sunt un cimitir de lucruri trăite, imaginate şi puse pe hârtie.

  • Cum vă relaxați?

  • Beau cam mult.

 

 

  • Dacă v-aș ruga să vă descrieți într-un singur cuvânt, ce cuvânt ați alege?

  • Eşuat.

  • De ce eșuat, când vorbim de un poet cu notorietatea dumneavoastră?

  • Tot ce mi s-a părut cândva cert, compact, de neschimbat, de nezdruncinat, azi e o grămăjoară de praf pe care o răscoleşte vântul.

  • Dar soția dumneavoastră cum v-ar caracteriza într-un singur cuvânt?

  • Pierdut.

  • Ați spus, în repetate rânduri, că vă considerați un inadaptat. Este scrisul o încercare de adaptare?

 

  • Aşa am crezut pe vremuri şi cu această speranţă am trăit până în dimineaţa în care am găsit speranţa moartă.

  • A fi poet este un avantaj sau un dezavantaj?

  • Pentru cei care cred încă în poezie, a fi poet este un avantaj.

  • Ați spus că în tinerețe îi priveați pe scriitori ca pe niște zei. S-a modificat în timp această percepție?

  • Nu-i mai divinizez, dar continuu să îi admir.

  • Cum poate fi adusă cartea de poezie în atenția cititorului?

  • Multe cărţi de poezie se află deja în atenţia cititorilor, dar puţini poeţi îşi cunosc cititorii. Nu mă hazardez să vorbesc despre statistici acolo unde ele nu există, nici să dau scoruri iluzorii, dar m-aş putea opri asupra unui fenomen de dată recentă care dovedeşte şi că se scrie multă poezie, şi că se citeşte poezie multă, şi că poeţii şi cititorii interacţionează în chip aproape măsurabil. De câteva luni, poetul Călin Vlasie creşte şi animă pe internet un cenaclu intitulat Qpoem, a cărui activitate poate fi urmărită pe http://www.qpoem.com. Ce se întâmplă acolo este viaţă pur şi simplu, viaţă a autorului, viaţă a poeziei, viaţă a cititorului. Din (i)realitatea virtuală a acestui cenaclu sunt selectate cele mai puternice voci pentru a fi aduse în realitatea palpabilă sub formă de cărţi tipărite. Editura Paralela 45, pe care o conduce Călin Vlasie, va lansa, la Târgul de Carte Bookfest 2016, nu mai puţin de 12 volume reunite în colecţia QPoem. O altă formulă de descindere în realitate, de lectură şi de comunicare o reprezintă cele două lansări ale proiectului Qpoem la Târgu Mureş şi Bârlad.

  • Cei mai mulți vă cunosc în calitate de autor al volumului „Ieudul fără ieșire”. Cum ați descrie Ieudul cuiva care nu a fost niciodată acolo?

 

  • În vara anului 2015, am dat o fugă în Ieudul geografic împreună cu tânărul critic literar Cezar Gheorghe, pentru scurte filmări care, poate, într-o zi se vor regăsi într-un documentar. Am revăzut şcoala, fusese renovată, aproape că nu mi-a venit să cred că e cea în care am predat eu până în urmă cu 26 de ani, arăta ca o instituţie de învăţământ de secol XXI. Am recunoscut sediul primăriei, acelaşi de odinioară, dar adus pe dinăuntru la standardele de azi. În peisajul din centrul comunei apăruse între timp o biserică pe care n-aş fi avut cum s-o văd în urmă cu mai bine de un sfert de veac. I-am revăzut însă pe câţiva dintre oamenii cu care am interacţionat pe vremuri şi ne-am felicitat unii pe alţii pentru cât de tineri arătam, deşi nu era aşa. Pe bunul meu prieten şi coleg Viorel Hruşcă l-am vizitat la cimitir, unde doarme dus, deşi eu îl aud vorbind şi cântând şi astăzi. Când am ajuns în faţa birtului în care ne strângeam seara, am văzut că nu mai fusese deschis de ani buni: lacătul de pe uşa lui ruginise, iar buruienile din faţă astupaseră cărările. M-am aşezat pe una dintre cele două trepte care îţi arătau pe vremuri drumul cel mai scurt până la uşă şi am zis cu amar: „Aceasta e Cârciuma fără intrare din Ieudul fără ieşire.”

  • Anul acesta urmează să vă apară două cărți: o integrală de poezie și un nou volum de poezii, „Arta fricii”. Ce ne puteți spune despre aceste cărți?

 

  • Cea dintâi, botezată de editor Opera poetică, va apărea la Editura Paralela 45, ca parte a unei serii care, în acest moment, îi cuprinde pe Aurel Pantea, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe şi subsemnatul, dar acesta e doar începutul. Pe a doua, Arta fricii, am făgăduit-o Editurii Charmides şi, alături de poeme proprii de dată mai recentă, va include câteva desene „la temă” ale marelui artist vizual Aurel Vlad.

  • De ce acest titlu, „Arta fricii”?

  • Iată un răspuns care s-ar putea să nu satisfacă şi pe care l-am extras dintr-un poem din această viitoare carte: „ştiu de ce nu mai bate aproape nimeni/ la geamul revelaţiei: îndărătul lui,/ timpul se înjumătăţeşte, iar cutremurarea/ se dublează. de asta m-am străduit să deprind/ aspra artă a fricii, la care, cu totul,/ am lucrat cincizeci de ani.”

  • “Nefericirea/ la mine se-ntăreşte ca cimentul”, spuneț Credeți că prin scris v-ați programat pentru nefericire? A devenit astfel nefericirea o profeție autoîmplinită?

  • Mă tem că da, însă eu nu lucrez cu adevăruri, ci cu iluzii de adevăr. Atâta mi s-a dat mie să pot face.

  • Spuneți-ne un loc inedit unde v-ar plăcea să aveți o lectură de poezie.

 

  • Într-o sticlă din care să nu mai simt nevoia de a bea.

Dialog realizat de Laura DAN

[Vatra, nr. 3-4/2016]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s