Mihaela VANCEA – Zonă de confort

Razboiul-Mondial-al-Fumatorilor

După succesul pe care l-a avut Lunetistul (Polirom, 2013), ne așteptam de la Marin Mălaicu Hondrari să revină dacă nu cu un roman mai bun, măcar cu unul la fel de incitant. Războiul Mondial al Fumătorilor* aduce pe scena literaturii contemporane un subiect cu potențial pe care Hondrari nu-l exploatează însă suficient, lăsându-l să se piardă într-o proză de atmosferă în care se mișcă incert Constantin, un bărbat care pune egal între viața sa erotică și nicotină.

Punctul forte al romanului este titlul. Acesta atrage și păcălește, totodată. De altfel, conținutul este inconsistent pentru subiectul în discuție. În fapt, Războiul Mondial al Fumătorilor lansează o serie de teme fără a le problematiza sau a le conduce într-o direcție anume. Nu e o carte despre fumători, despre ,,orfanii cu părinți”, despre prietenie, despre politica sau despre Loja Mondială a Fumătorilor. E o carte în care nu se concretizează nimic pentru că autorul alege să rămână într-o zonă de confort, preferând o poziție neutră în care nu e nici pro, nici contra fumătorilor. El scoate în față un personaj care cade în patima propriului discurs, evocând episoade amoroase ce relevă istoricul mărcilor tabagice din viața sa. Tonul evocărilor rămâne constant indiferent de momentul amintit, astfel încât, în cele două tandreți ale sale, țigările și femeile, Constantin este lipsit de pasiune. Renunță cu ușurință la tabac în momentul relației cu o nefumătoare, relație în care el încearcă să-și anexeze fără succes un limbaj și un comportament specific nefumătorilor. ,,N-am visat. De atunci pur și simplu m-am lăsat”, spune el asumându-și ulterior 300 de zile fără tabac, fără a fi măcinat în vreun fel de dorul țigărilor. Asta după ce toate experiențele amoroase de până atunci îl legaseră tot mai puternic de acest viciu.

Astfel, zborul femeii pe deasupra bărbatului, după cum se numește și romanul lui Hondrari din 2004, devine motor al narațiunii pe care autorul alege să o livreze.  În ciuda acestui lucru, Războiul Mondial al Fumătorilor ratează în a concretiza un eu și un tu, deși îl sugerează obsesiv odată cu Doina, cea care i-a oferit primul fum: ,,De-a lungul vieții aveam să fumez aceeași marcă de țigări pe care o prefera femeia cu care trăiam la momentul respectiv”. Din acest motiv, toate prezențele feminine sunt asociate unor denumiri tabagice precum Vogue, Lady Chester sau Virginia Slim, însă acestea au o existență mai degrabă fantomatică – singura cu adevărat importantă în destinul său ca fumător este Ada Rivas Ponti, fiica celui care se află la conducerea statului Camarille.

Adeptul al salturilor cronologice, Hondrari se ferește să scrie o narațiune lineară. Își plimbă protagonistul prin propriul trecut, de la copilărila în România, în Spania, apoi din nou pe tărâmuri românești, pentru a-i justifica cumva prezența în Camarille, acest dreamland al fumătorilor. Statul este introdus ca un loc incitant, a cărui economie are la bază strict promovarea tutunului căci ,,în Camarille se practică turismul tabagic. Avem trenuri pentru fumători, avioane pentru fumători, hoteluri, restaurante, baruri, librării și biblioteci pentru fumători. Și cinematografie pentru fumptori, desigur”. Iată, un proiect de guvernare bazat pe tutun, o idee îndrăzneață pe care Hondrari nu o duce mai departe, nu o dezvoltă, întrucât singura imagine care se deslușește în raport cu acest stat e cea a rulotei lui Constantin, a șezlongului în care stă și a porcilor tolăniți în praf. În afara acestei imagini, spațiul reprezintă o nebuloasă în care personajul rememorează foste relații și, implicit, mărcile tabagice pe care le-a experimentat. Identitatea protagonistului este zdruncinată sistematic cu fiecare încheiere a unei relații deopotrivă amoroase și tabagice. Cuțitaș și Accidentu’, cei doi prieteni din copilările reapar însă de fiecare dată ca punct de echilibru în viața lui Constantin. Odată cu revenirea în satul Între-Văi se reapropie de aceștia și tot aici o cunoaște și pe Ada.

Osatura literară este foarte pronunțată, marcată fiind în special de ,,arhivele de fum”, mici pasaje care cuprind mărturii ale unor actuali sau foști fumători așezate la finalul fiecărui capitol, fără a avea vreo legătură cu povestea lui Constantin. Comprimate, acestea iau forma unui studiu antropologic care amintesc de antologia ,,Primul meu fum” din colecția ,,Prima dată” a editurii Art. Aceste mărturisiri nu au nimic spectaculos, ele vin mai mult ca un moment de respiro în fluxul amintirilor lui Constantin.

A nu se înțelege că Hondrari dă dovadă de sterilitate sufletească, ci că nu există compatibilitate între tema petru care optează și stilul său inconfundabil de a crea proză de atmosferă. Și-a asumat un personaj marginal, fără a-l exploata. A optat pentru un viciu foarte puțin evidențiat în literatura autohtonă, dar face o celebrare piezișă a acestuia, ceea ce reduce din autenticitatea lui Constantin, care a devenit peste noapte un soi de reprezentant al fumătorilor din România. ,,Apreciază faptul că ai făcut ceva relevant pentru toți fumătorii din România. I-ai făcut sau cel puțin i-ai ajutat să-și reafirme calitatea de fumători, după ce de ani de zile legile Uniunii Europene i-au pus la zid, i-au făcut să se simtă infami”, îi spune Ada. Până la urmă, destinul mesianic a lui Constantin este pus în legătură cu traducerea cărții Solo para fumadores, traducere care-l popularizează în rândul fumătorilor și care-l aduce în mijlocul Lojei lor.

Cu toate acestea, găselnița lui Hondrari este exagerată. Într-un timp foarte scurt, Constantin o cunoaște pe Ada care vine dramatic prin ploaie în satul Între-Văi pentru a-l invita pe acesta la o petrecere de fumători în cinstea lui. Ea este și motivul pentru care se mută în Camarille, unde tot ceea ce face protagonistul, dincolo de a vinde țigări și de a cădea pradă unui daydreaming constant, este să o aștepte pe această femeie enigmatică: ,,Stau întins pe șezlong și mi-e dor de Ada, mă gândesc la genele ei lungi din care bătea repede, ca o pasăre din aripi când aterizează”. Ada Rivas Ponti este introdusă ca o superfemeie, fumătoarea care are cunoștințe absolute în domeniu, care vine și pleacă când vrea, fără a da prea multe explicații, toate acțiunile ei fiind legate strict de tutun. Romanul avea nevoie de personajul Adei pentru a-l iniția pe Constantin în universul tabagic. Ea reprezintă, de altfel, un personaj-pretext prin care romanul oferă un inside al Lojei Fumătorilor. Însă autorul nu reușește să ofere legitimitate nici măcar protagonistului, cu atât mai mult unei comunități întregi de fumători.

Dacă ne raportăm la regimul politic al statului Camarile, stat laic și fumător, romanul are și tente de umor, însă acestea nu-i reușesc autorului de fiecare dată. Încercarea de a fixa pilonii unei comunități a fumătorilor la un regulament general al oricărei societăți este ușor stângace. De pildă, Constantin, aflat la petrecerea pentru fumători dată în cinstea lui, citește la recepție următorul avertisment: ,,Vă rugăm să vă lăsați țigările electronice la intrare. Dacă sunteți prost, nu mai fiți și fudul. Vă promitem distrugerea lor imediată și sigură”. Asemenea titlului cărții, acest avertisment este unul puternic, chiar agresiv, cu toate că societatea misterioasă pe care o anunță este aproape inexistentă. Constantin mărturisește că aude strategii și planuri de afaceri legate de industria tutunului, însă nu oferă niciun detaliu, nu manifestă un interes real față de această comunitate misterioasă, dar nici nu pare surprins de existența ei. De altfel, imaginea generală a acestei Loje, rămâne la nivel de schiță, este menționată în treacăt cu toate că ar fi putut reprezenta o sursă inepuizabilă de personaje, de situații, de dialoguri incitante, ceea ce dă impresia că autorului i-a fost frică de propriul subiect. Hondrari a ales să rămână în paradigma propriului stil fără a-și depăși limitele.

De asemenea, dezamăgitor este și finalul romanului, unde capitolul ,,Viitor superlung, cartonat…” oferă un soi de happy ending care acoperă un gol narativ uriaș. De la o pagina la alta autorul cărții pare că e cuprins de o lehamite grozavă care se concretizează odată cu acest ultim capitol. Ada revine în viața lui Constantin cu aceeași forța cu care a intrat. Pentru un autor deja consacrat replica finală referitoare la viitorul celor doi este mai mult decât stângace: ,,Îţi spun eu ce facem. Nu facem nimic. Trăim fericiţi şi fumăm până murim, e simplu”.

Acestea fiind spuse, Războiul mondial al fumătorilor e o cărțulie scoasă prea devreme, scrisă dintr-o suflare. Titlul promite un film și livrează un trailer. Din păcate, Constantin este doar un personaj care se întâmplă să fie fumător, destinul său nu e cu nimic mai extraordinar prin asta cu toate că se încearcă sistematic crearea acestei iluzii. Fie că este vorba de satul Între-Văi, de București, Cluj, Spania sau Camarille, tonul vocii lui Constantin rămâne neschimbat în evocările sale. Nu transpare nicio fluctuație interioară, cu toate că decorul pe care-l rememorează se schimbă sistematic. Marginalul pe care mizează atât de mult proza douămiistă rămâne într-o zonă neutră. Romanul prezintă o ipostază eșuată a perifericului, un personaj fără o structură interioară complexă,  pe care autorul cărții s-a ferit, parcă, să-l dezvolte mai mult. E o carte cu idei bune, dar insuficient dezvoltate, are personaje cu potențial, a căror evoluție se oprește brusc. Astfel, cu toate că vorbim, totuși, de imaginarul unui stat în care fumatul este parte a Constituției, acesta rămâne doar la nivel de idee. Nu impresionează cu nimic. Hondrari își alege un subiect minunat, dar ratează în a-l exploata.

_________

* Marin Mălaicu-Hondrari, Războiul mondial al fumătorilor, colecția Ego Proză, Polirom, 2015, 200 p.

 

 

 

[Vatra, nr. 5/2016]

Un comentariu

  1. […] Mihaela Vancea: E o carte cu idei bune, dar insuficient dezvoltate, are personaje cu potențial, a căror evoluție se oprește brusc. Astfel, cu toate că vorbim, totuși, de imaginarul unui stat în care fumatul este parte a Constituției, acesta rămâne doar la nivel de idee. Nu impresionează cu nimic. Hondrari își alege un subiect minunat, dar ratează în a-l exploata.  Vatra […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s