Andrei Dósa se află la primul său roman*, după publicarea a patru volume de poezie. Constant în preferințele pentru formule noi, era de așteptat într-un fel ca Andrei Dósa să o ia la un moment dat și în direcția prozei. Dar acest debut suscită interesul nu doar datorită noului gen spre care se îndreaptă, ci și tematicii pe care o abordează. Ierbar este un roman mai degrabă conceptual, uneori poetic, alteori cu valențele unui reportaj de atmosferă în care se mișcă fantomatic cinci personaje: regizorul (naratorul), hackerul, filozoful, scriitorul și o fată, Gabi. Volumul se construiește în jurul experiențelor acestor protagoniști, în spațiul apartamentului unde organizează partyuri și fumează iarbă. Romanul împrumută ceva din experiențele fiecărui volum de poezie, cu predominanță atmosfera adevăratului băiat de aur (2017). Cultura cluburilor, spațiul urban, pendularea între senzații de extaz și anxietate, reprezintă constante ale volumului concretizate pe baza platformei ideologice reprezentate de ipostaza junkerului. Promiscuitatea devine un principiu de bază asumat și totodată un instrument estetic. Citește în continuare →
,,După cum te-ai prins până acum, eu nu știu prea multe despre personajele mele și motivațiile lor din pagină. Au o minte și un destin independent de ce aș vrea eu să se întâmple”, spunea la un moment dat Cosmin Leucuța despre romanul său de debut într-un interviu acordat pe platforma Hyperliteratura. Chiar cu prima sa carte, Laptele negru al mamei, care câștigă Concursul de Debut al Editurii Adenium în anul 2013, autorul propune cititorilor romane imprevizibile. Dar vorbim despre o imprevizibilitate pusă pe seama prea multor idei – și a unei minime capacități de selecție –, ceea ce face ca lucrurile să-i scape prozatorului de sub control, după cum se întâmplă în Hoodoo*. Citește în continuare →
Să vorbim puțin despre bani./ Să vorbim puțin despre muncă./ Să vorbim puțin despre timp. O invitație la șuetă ar părea de la prima pagină noul volum de poezii* apărut în colecția Vorpal. Dar lucrurile sunt mai serioase de atât, căci, așa cum și-a obișnuit cititorii, Elena Vlădăreanu rămâne o ,,autoare cu program”, după cum o numea Octavian Soviany în Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală, Volumul II. Bani. muncă. timp liber rămâne în aceleași grafice ale stilului autoarei: nu lipsește factorul biografic, nici spiritul feminist, de frondă, manifestat în poeme de tip monolog și mai ales, nu lipsește atenția la detalii care denunță nedreptăți și incompatibilități de zi cu zi. Estetica sa distinctă vine la pachet cu un discurs mai direct decât cel utilizat în volumele precedente.
După trei ani de locuit în Ferentari, de studiu despre manele și viața de șmecher, n-ai cum să nu furi meserie și să nu aplici ceea ce înveți și în munca de zi cu zi. Adică, n-ai cum să scrii despre șmecherie decât aplicându-i principiile. Ceea ce face ca Adrian Schiop să devină încet, dar sigur, un trendsetter. Lui îi plac subiectele tabu, rușinoase, alea pe care lumea se ferește să le discute în amănunt. El vine cu,,subversiunea, problemele, scandalul”, așa cum declară într-un interviu pentru Scena9. Astfel, la patru ani de la apariția romanului Soldații. Poveste din Ferentari (2013), roman care surprinde iubirea dintre Adrian, un jurnalist homosexual și Alberto, un fost pușcăriaș, Schiop publică și o teză de doctorat despre manele. Citește în continuare →
Odată cu proxima B, Ovio Olaru* își păstrează stigmatul de „băiat rău” pe care i-l atribuie Claudiu Komartin în analiza volumului său de debut din 2014. De data aceasta, poetul vine cu noi experimente în sfera propriei poetici. Niciun poem nu este scris fără a releva un conținut interior sub asediu. Resursele lingvistice pe care Ovio Olaru le folosește provin în special din mediul astrofizicii și al tehnologiei. Cu ajutorul lor creează un limbaj comun, o punte de legătură între științele raționale și sentiment.
De altfel, miza lui este aceea de a deschide mai multe uși deodată pentru a lucra simultan cu informația pe care o preia din fiecare sferă: „caut un punct de convergență, ceva să unifice/ informațiile disparate care mă bombardează”. Matricea în care Ovio Olaru își creează poemele surprinde un schimb constant între materia externă și cea internă, o continuă cauzalitate între acestea. În poemele sale experiențele individuale fuzionează cu cele la scară largă, cele din realitatea concomitentă, dar îndepărtată: „oamenii au ajuns pe lună și eu n-am ajuns decât la baie/ îngrețoșat și extraterestru, singur ca tine, singur ca mama,/ singur ca ecoul împușcăturii tăind fiordul în două”. Citește în continuare →
Anul literar trecut a oferit câteva romane valoroase de proză printre care se numără și Pascal desenează corăbii al lui Radu Niciporuc. Volumul* reprezintă debutul literar al unui scriitor mai neobișnuit, un scriitor care vine din mediul marinăresc fiind inginer electrician pe navă – și care reușește astfel să îmbine cu succes lumea rigidă a șuruburilor, cum el însuși o numește, cu finețurile literaturii. Citește în continuare →
Ultimul roman al lui Radu Pavel Gheo, Disco Titanic*, este cu siguranță o carte care se citește cu sufletul la gură. Rețeta pe care o livrează scriitorul implică o poveste complexă, creată pe mai multe etaje temporale, personaje nuanțate și finețe stilistică la care se adaugă ingredientul secret: o doză moderată de mister. Toate acestea, pe un fundal al discuțiilor despre războiul civil din fosta Iugoslavie și al manifestărilor separatiste din Banat. Citește în continuare →
