Te visez lucios şi cafeniu
În vis eşti mai viu
decât mine
Mai bine
nu mai visez, decât să fiu
doar miere de albine
Nimeni nu mă sună, alo!
Nimeni nu mă cunoaşte în burg.
Trece vineri. Mişto!
Stelele-s plânse ca apele
în amurg
Griji simple şi nesfârşite
îmi amintesc doar fostele amintiri
ca nişte reclame pe clădiri
nemaizidite
Îmi adun lucruşoarele
Le pun în sac şi ies
Revin, golesc sacul, împrăştii tot
Aici nu e de stat şi nu mai pot găsi sarcina de aur
Plus că mă dor picioarele
de viersuit netot
Mă duc unde mă duce acest plaur
înconjurat de trestii nepieritoare
Mă mai uit împrejur
să văd soarele omnivor
care mâine-i alt soare
la fel de impur
Să mă întorc acasă e inutil
prin bălţi în care tot altă lună sticleşte
Sunt doar un gospodar îngrijorat că din creier îi ies scântei
ca dintr-un polizor
pe care un copil orfan ascute brişca-peşte
[Vatra, nr. 6/2016]
