Vatra-dialog cu Nora IUGA: „nu aş putea iubi un bărbat care mi-ar spune te iubesc”

nora 1

– Cititorii ştiu cine este Nora Iuga. Spuneţi-ne ceva ce majoritatea nu știe despre dumneavoastră.

Nu ştie nimeni că la Sibiu, la 11 ani, mă dădeam în vânt după locotenenţii germani, dar eram hotărâtă să ajung călugăriţă în ordinul ursulinelor şi să devin logodnica lui Hristos.

 

– Dacă nu aţi fi devenit scriitoare, ce v-ar fi plăcut să deveniţi şi de ce?

Eu cred că nu ne putem dori ceva ce n-am mai fost sau ce nu vom fi. Oricum, gena mea principală este una artistică şi casa mea e scena. Tot universul dansează: şi quasarii, şi uriaşele roşii, şi piticele albe, până şi calea laptelui când dă în foc; şi eu de ce nu aş putea să realizez cândva o piruetă uriaşă ca mişcarea de rotaţie a unei planete albastre?!

Mi-ar fi plăcut să fiu Maja Plisetzkaja şi Bolero-ul lui Ravel să fie chiar muzica trupului meu.

– Care este cel mai important sfat legat de scris pe care l-aţi primit?

Nu am cerut niciodată sfaturi de viaţă, cu atât mai puţin legate de scris. Cred în creierul meu mai mult decât în toate lecţiile de creative writing predate în marile universităţi ale occidentului chiar de recenţii premianţi Nobel.

Dar ca să nu mă consideri un mizantrop absolut, recunosc că ador poezia populară, de la cea ţigănească până la cea vikingă. Cine te mai poate azi învăţa să scrii aşa ceva: „şi umbla aşa frumos/ parcă pieptăna pe jos” sau „cum poate o femeie atât de mare, în ochiul meu atât de mic, să intre?”

Dacă a existat un om care mi-a inoculat poezie, acela a fost profesorul meu George Călinescu care ne vorbea despre sexul îngerilor şi despre empireu şi despre regatul corbilor care se află în epopei.

 

– Care este cel mai plăcut aspect legat de scris?

La început înmulţirea unicelularelor s-a făcut prin diviziune. Când scriu, mă divid. De asta, în romanele mele apar mereu Nora A şi Nora B într-un conflict fără sfârşit pentru că dialectica face deliciul lumii. Ce, parcă dragostea e altceva decât lupta contrariilor? Asta îmi place la scris „gâlceava înţeleptului cu lumea”…fireşte în joacă, numai în joacă!

– Dar aspectul mai puţin plăcut care este?

Când trebuie să scrii la comandă. Când îţi chemi inspiraţia: „cuţu, cuţu, cuţu” şi ea mârâie şi te pomeneşti că scrii în cor după aceleaşi note cu toţi confraţii şi unde mai pui că abia atunci şi numai atunci îţi apar puzderie de cronici încât îţi vine să le arunci pe toate pe foc şi să arzi şi tu odată cu ele.

– Există o carte care v-a plăcut atât de mult încât v-aţi dorit să o fi scris dumneavoastră?

„Micul Prinț” de Antoine de SaintExupery.

– În afară de poezie, ce fel de arte vă atrag?

În general artele care nu folosesc instrumente: dansul, pantomima, vocea umană: monologurile rostite de actor seamănă cu adagio-ul balerinului când vocea şi trupul sunt unul şi acelaşi lucru şi îşi pierd materia devenind pure ca respiraţia gazelor nobile.

– Citindu-vă poemele simt că percepeţi foarte intens senzorialul, lumea înconjurătoare. Este acest mod de a percepe lumea ceva cu care poetul se naşte sau este ceva dobândit în urma experienţei de viaţă?

Da, simţurile. Dacă ele nu ar exista, nimic nu ar exista. Nu mi-am imaginat vreodată că aş putea trăi doar fiindcă respir. Fără simţuri m-aş afla în moarte clinică; nu aş afla lumea nici în gând, fiindcă şi gândul e condiţionat de simţ.

Ce a fost întâi – gândul sau simţul? Fără îndoială simţul. Am scris odată, într-o carte, propoziţia: “pământul s-a născut din experienţă…” Repetiţia însuşirii unei deprinderi noi, unei aptitudini noi, chiar şi a unui organ nou, se face prin simţuri: funcţia naşte organul! Un gând fără simţ e mort. Aşadar, simţurile ne dăruiesc lumea, simţurile ne învaţă binele şi răul trupului. Simţurile ne duc de multe ori la ce ne este pregătit dinainte…la iubire…la moarte?

Îmi ador simţurile, busola mea perfectă; ţine-mi-le, Doamne!

– Am senzaţia că scrisul dumneavoastră denotă o anume vulnerabilitate pe care lirismul ludic o face mai ușor de gestionat. În acest context, este poezia un ritual prin care se face (re)adaptarea la cotidian?

Sunt uimită, Laura, că ai descoperit în scrisul meu o trăsătură pe care mi-o ascund cât pot. Uneori afişez o îngâmfare nesuferită. Parcă aş fi ‘ăl mai tare om din lume’, dar am, cum bine ai observat, o vulnerabilitate pe care mi-o îngrop ca pisicile în nisip. Eu zic că sunt tare, fiindcă renunţ când trebuie la ce iubesc cel mai mult, findcă nu reproşez nimic, niciodată, fiindcă lecţia indiferenţei mi-a intrat în sânge, fiindcă nu spun niciodată ‘te iubesc’ omului pe care îl iubesc cu adevărat, fiindcă nu aş putea iubi un bărbat care mi-ar spune ’te iubesc’.

Vulnerabilitate mea constă în frica de a fi ştearsă complet din agenda de telefon a celor care şi-au luat din mine calupuri întregi de personalitate şi acum se duc spre alte zări mai calde.

Sunt ridicolă, ştiu, uneori îmi place la nebunie rolul de bătrână ridicolă. De asta cultiv exaltarea în exces. Optez pentru ridicol fiindcă nu urăsc nimic mai mult decât clamarea suferinţei şi patetismul folosit ca machiaj tragic, mai ales în poezie. Patosul e cucută pentru artă. Şi la noi se consumă încă în exces; se urlă, se defilează cu răni supurânde la vedere, se mai expun viscere. Dar ce bine că ultimul eşalon de poeţi vine, în fine, cu altceva!

Hai să ne mai şi jucăm, să dăm cu tifla, să facem tumbe, ce dacă ne lipseşte un picior? Să fim vulnerabili, dar să lăsăm pe cititor să ne ghicească ascunzătorile, noi să-l facem să râdă cu mersul nostru de raţă. Şi dacă o fi să ne ducă la ghilotină şi unul mai şugubăţ din public o să ne întrebe: “cum te simţi, bă?”, să răspundem nobil: “mersi, bine”.

Vezi, aşa mă readaptez eu, de fiecare dată, la cotidian.

– Multe dintre fotografiile dumneavoastră sunt poeme vizuale. Îmi pare că sunteți o poezie în sine. Este adevărat sau există și o parte a Norei Iuga care nu este atât de poetică?

Fotografiile mele, hologramele mele, ectoplasmele mele, umbra trupului meu întinsă pe asfalt are graţie. Graţia e poezie. Ţi se dă fără să stai la coadă. Sunt conștientă de acest lucru.

Angela M. mi-a spus: “Ei nu te plac fiindcă ești afectată. Ei nu sunt aleși, sunt chemați.” Catrinel Pleșu m-a întrebat: “De ce dansezi tu când mergi? Numai Joachim W. mai dansează când merge.” Toate astea nu depind de mine. Dacă mi le-aș provoca, aș semăna cu Coana Chirița.

De asta ai observat tu, foarte bine, că există în mine și o parte complet apoetică, dar eu nu-mi refuz poezia, refuz ticurile poetice, fiindcă astea mă fac să vomit. Aș vrea să fiu ca toți oamenii, dar din ce trec anii îmi dau seama că nu pot să fiu ca toți oamenii fiindcă vorbesc altă limbă. Mă refer la limba dansatorului. Oricum, imaginează-ți că îmi place teribil că sunt așa cum sunt.

– Ce proiecte aveți în prezent?

Așa cum nu cer niciodată sfaturi, nu am niciodată proiecte. Nu cred în nimic programat. Nu-mi programez nici drumurile. Sunt convinsă că drumurile au intenția, așa că orice impuls, mai ales creator, este la mine provocat de o intenție care nu-mi aparține. Cred orbește într-o forță pe care nu am să o văd niciodată.

Dacă vrei un răspuns mai ancorat în realitate, cred că moartea mă va găsi la masa de scris.

– Care e cel mai important lucru învățat până la această vârstă?

Să primești lucrurile cum ți se dau. Când te opui, suferi și chiar dacă ar fi să câștigi, niciun câștig nu ține mult.

Am citit undeva că cei cuminți, care înțeleg să se supună morții fără zbateri inutile, mor mai ușor. O să mă străduiesc să mă supun. În definitiv, toți au dat acest examen și au reusit. Eu de ce nu aș reuși?!

 

– Cum vă simţiţi, acum, cu dumneavoastră? 

Pe Everest.

 

 

                                                                       Dialog realizat de Laura DAN

 

 

 

[Vatra, nr. 6/2016]

 

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s