Oana-Meda PĂLOȘANU – Construcția unei identități feminine japoneze scindate în context canadian

canadian art 12

Weltanshauung-ul femeilor issei, nisei și sansei1 din Canada se constituie sub incidența secesionismului cultural și a conflictului dintre generații. Coroborarea perspectivelor dominante alteritar-minimizante cu aspirațiile limitativ-ierarhice ale imigranților japonezi a condus, indirect, la suprimarea independenței femeii nipono-canadiene care se adaptează la ostracizarea duală, și, involuntar colaborativă, a uchi2 și soto3 prin hibridizări comportamentale care extind sfera fragmentată și proteică a identităţii sale. Astfel, femeia nipono-canadiană refuză să se supună tendințelor de minimizare și omogenizare care permit patriarhatului să fagociteze sau să dicteze un tipar singular pentru feminitatea japoneză.

În acest eseu răspund acestui discurs al constructului monolitic fragmentându-i argumentele de omogenitate cu ajutorul unui corpus reprezentativ de texte ale scriitoarelor din diaspora nipono-canadiană. Nu am pornit de la ideea de exhaustivitate în selectarea acestuia, ci de la capacitatea acestor texte de a semnala constrângerile de ordin social care problematizează asumarea unei ipseități multiculturale. Astfel, mă bazez pe opera a trei scriitoare nipono-canadiene pentru a-mi construi argumentele. Eterogenitatea identitară a autoarelor rezultă în urma unui interogatoriu al moștenirii culturale și rasiale, identificabil în discursul personajelor feminine. Acestea deviază de la expectanțele patriarhale, relevând schimbări de raportare și de ierarhizare în nucleul familiei japoneze din diasporă.

De exemplu, Shizuye Takashima prezintă, în A Child in Prison Camp [Un Copil în Lagăr (1972)], perspectiva inhibată a naratoarei-copil Shichan asupra Internării4 și a rolului în schimbare al femeii japoneze în contextul diasporei. Joy Nozomi Kogawa descrie, în Obasan [Bunica] (1983), trei generații de femei japoneze: bunica Ayako, o issei învinsă de limitările comportamentale auto-asumate, Kato, mama yasashii (blândă) și Naomi, fiica tăcută. În Naomi’s Road [Calea lui Naomi] (1986) naratoarea eponimă descrie dificultățile adaptativeale unui copil la un mediu ostil, iar în Itsuka [Cândva] (1992), personajul principal, Emily, deviază de la normele feminității prin situația conjugală și extrovertism. Hiromi Goto urmărește de asemenea trei generații de femei japoneze în Chorus of Mushrooms [Corul Ciuperci] (1997): Naoe, „imigranta cu o poveste cu final fericit” (159), Keiko, fiica dependentă de conformism până la artificialitate, și nepoata Muriel/ Murasaki, o sansei adaptată la mediul multicultural5. În The Kappa Child [Copilul Kappa] (2001), Goto explorează intervenția fantasticului în integrarea socială a unei femei japoneze neadaptate. În fine, romanul Odori [Dans] (2007) al lui Darcy Tamayoseo prezintă pe kataribe (povestitoarea) Chiru care se confruntă cu dificultăți în transmiterea inter-generațională a tradiției datorită dislocării geografice (imigrarea). Experiențele contrastive de re-includere în mediul social japonez ale surorilor gemene Emiko și Miyako conturează alte fațete ale feminității japoneze în contextul diasporei.

Dialogismul alocentric transplantat de prima generație de imigranți japonezi este hibridizat în noul mediu social-cultural. Pe măsura avansării generațiilor, se relevă contra-argumente la minimizarea Celuilalt. În cazul scriitoarelor nipono-canadiene, problema apartenenței la o minoritate vizibil asiatică este agravată de conflictul istoric, de caracterul național și de rigoarea patriarhală. În ciuda acestora, ele participă activ la dialogul social prin discursuri care fie iau forma unor laminări ale stereotipiilor (Obasan de Joy Nozomi Kogawa), fie sunt renegocieri ale statutului social care extind orizontul de așteptare al cititorului de literatură etnică (Chorus of Mushrooms și The Kappa Child de Hiromi Goto). Femeile nipono-americane atrag atenția, fără a fi subversive, asupra prezenței alterității în cadrul discursului cultural omogenizator dominant și a aspirațiilor eterogene ale fiecărei generații de japonezi-canadieni.

Mediul din diasporă a facilitat apariția unor idiosincrazii cu transmitere verticală în specificul japonez de modulare a formelor lingvistice și comportamentale în funcție de statutul și relația cu interlocutorul, ducând la accentuarea diferențelor în sfera performativității interculturale. Aceste forme subliniază conflictul intergenerațional generat de mediul poliglosic canadian. Personajele create de autoarele nipono-canadiene sunt simptome ale investigațiilor asupra feminității contextual-adecvate; ele indică repoziționarea ideatică în raport cu prescripțiile asupra comportamentului femeilor și redefinirea convențiilor de interacțiune adecvate în mediul multicultural. Strategiile de împuternicire ale feminității japoneze se realizează recurent prin referințe intertextuale și transculturale, prin rescrierea peisajului fizic și al celui cultural și prin utilizarea elementului nonverbal.

Un alt mecanism de semnalare a identității alteritare constă în utilizarea programatică a limbilor japoneză și engleză. Referințele metatextuale sunt manifestul autenticității culturale care contracarează prejudecățile cu privire la caracterul imigranților japonezi. Comunicarea în limba japoneză „împachează” discursul în formulaic, impersonalitate și ambiguitate. Rezultă un model de interacțiune care coroborează tăcerea și principiile comunicării non-verbale drept elemente de bază ale unei sinergii alocentrice. Cuvintele din limba japoneză, pauzele în discurs și expresiile impersonale urmăresc să nuanțeze discursul în limba engleză. „Despachetarea” discursului permite receptarea autentică a intenției autoarelor, ambiguizată de rigurozitatea caracteristică comunicării deferente.

Operele literare amintite urmăresc etapele evolutive ale scindării identității femeilor japoneze din Canada. Ele subliniază punctele de divergență faţă de stereotipii și rezistența la strategiile de decodare eurocentrice. Tehnicile textuale de relaționare la mediul cultural, la identitate, precum și la amintire, istorie și memorie, pe fundalul escaladării tensiunilor rasiale, evidențiază geneza unei identități geopolitice proprii. Scriitoarele nipono-canadiene se rescriu unele pe altele printr-un proces de mimesis selectiv. Analiza tiparelor recurente de selecție și reinterpretare a signifianților culturali relevă un efort participativ conștient și programatic (e.g. Naoe, Keiko și Murasaki/ Muriel în Chorus of Mushrooms). Ele au fost antrenate de politicile ostracizante ale vremii, nu să tatoneze submisivitatea specifică segmentului lor social, ci să surmonteze ceea ce Jameson consideră că marchează „limitele unei conștiințe ideologice specifice [definind] punctele conceptuale dincolo de care acea conștiință nu poate să transgreseze și în limitele căreia este condamnată să oscileze”6 (47). Ignorând necesitatea tăcerii, ele au contribuit activ la constituirea agregatului social eterogen al Canadei.

Eterogeneitatea atitudinilor s-a materializat cu precădere la nisei care opun rezistență la normele culturale ale părinților din pricina barierei lingvistice și a lipsei de congruență a acestora cu expectanțele interacționare ale masei. Rezultă un „dublu efect de dezidentificare” (Pécheux 112) atât față de uchi, cât și față de soto. În producția literară, căutarea identitară rezultantă este identificabilă în rescrierile discursului hegemonic prin includerea marginalului care-și contrapune alteritatea eterogenă tendințelor monologice. Hibriditatea culturală oferă scriitoarelor din diaspora japoneză „un punct strategic, o perspectivă și o foarte specifică poziție de a se afla. Acel spațiu metaforic este în același timp înăuntrul și în afara culturilor în care au fost crescute, în care trăiesc, de care aparțin și care reprezintă elementele lor constitutive” (Krygier 22). Ele se substrag de la practicile rasiale și patriarhale care urmăresc să le eclipseze în muțenie prin refuzul adeziunii la o ipseitate stereotipică și prin respingerea pasivității. Melanjul de atitudini față de propriile identități scindate și faţă de evoluțiile multiculturale este concretizat în interogații ale limitărilor arbitrare aplicate structurilor de naționalitate, rasă și gen.

Contextul social-cultural și restricțiile politico-economice impuse minorităților asiatice au rescris idealurile feminine în constructe independente faţă de discursul patriarhal imperativ pre-imigrare. Disoluția acestei mentalități subjugante este identificabilă în reprezentările literare plurale ale feminității japoneze. Tiparele comportamentale asumate activ suferă hibridizări succesive, generând schimbări de atitudine cu propagare verticală. Diversitatea strategiilor de raportare inter și intra-generațională în nucleul familial japonez trasează distanțările succesive faţă de cultura importată de issei. „Eterogeneitatea, hibriditatea și multiplicitatea” (Lowe 67) formelor identitare circumscriu răspunsurile adaptative ale exclusului-inclus. Acestea urmăresc nu doar să contracareze alienarea față de grupul extern (soto), ci și să conserve funcționalitatea nucleului familial minoritar.

Interacțiunile femeii japoneze se sprijină în mod egal pe comunicarea fatică și pe elementul semantic. Complexitatea strategiilor de eficientizare ale acestui stil comunicativ sugerează profilul unui vorbitor atent la stringențele uchi-soto și la incompatibilitățile acestora. La nivel textual, influențele evidente între limbile engleză și japoneză sunt rezultatul interpenetrării mentalităților. Ele descriu diferitele grade de asimilare ale autoarelor în cultura dominantă. Permutarea elementelor de niponism și de eurocentrism încorporate în discursurile personajelor nisei și sansei reprezintă una din strategiile prin care scriitoarele nipono-canadiene semnalează dezidentificarea de monolitul identitar impus. Dialogul dintre culturi determină o semiotică integratoare, manifestă în cuvintele native neexplicate și în transplanturile culturale adaptate contextului social. Literatura femeilor nipono-canadiene urmărește o incluziune, nu neapărat sub forma asimilării în canonul literar, ci în mentalitatea dominantă, ca element alteritar. Ele cuantifică, astfel, independența față de practicile dependente de limitări arbitrare (gen, vârstă sau proveniență etnică/ națională). Emily (Itsuka), Naoe (Chorus of Mushrooms) și naratoarea anonimă din The Kappa Child sunt exemple concludente ale distanțării de aceste prescripții. Personajele reflectă modurile în care autoarele se adaptează constrângerilor antitetice ale mediului social multicultural și „învață” să aparțină utilizând strategii de modulare comportamentală.

Restrângerea permisibilului interactiv al femeii nipono-canadiene la șablonul anterior imigrării neagă valențele hibridității culturale și nuanțele eterogeneității social-reactive ale acesteia. În contextul isomorfismului inter-generațional din diasporă, autoritatea, anterior rigid consacrată în familia tradițională japoneză, este redistribuită, determinând multiplicarea rolurilor sociale ale femeii. Idiosincraziile rezultante sunt indicii ale identității multiculturale rezultate din fricțiunile între noul peisaj social (soto) și cultura moștenită (uchi). Refuzul autoarelor de a crea un produs literar fidel limitărilor impuse transcrie asumarea conștientă a pioneratului alteritar.

În nucleul familial, diferitele forme ale interacțiunilor intergeneraționale feminine indică divergența volitivă faţă de constructul de soție bună și mamă înțeleaptă, fragmentându-se în maternități diverse. Noile strategii în îndeplinirea rolului maternal influențează variabilitatea culturală a generațiilor viitoare. Relațiile mame-fiice se supun modelelor pre-existente (Obasan) sau se substrag de la impuneri obiective legate de gen (Chorus of Mushrooms) și descriu subiectivități contextualizate multicultural.

Narațiunile axate pe îmbătrânirea femeii japoneze surprind raportarea cu demnitate atât la eroziunea temporală, cât și la schimbările inerente naturii dinamice a comunicării inter-generaționale care au condus la reconfigurarea tiparelor interacționale cu uchi și soto. Diversele forme de stereotipism au dus la dezvoltarea de strategii adaptive contextualizate. Deși issei au păstrat legături strânse cu moștenirea culturală japoneză, în cadrul familiilor pluri-generaționale, femeile issei exhibă atitudini diferite, chiar divergente, în raport cu diverse limbaje și culturi, în comparaţie cu fiicele și nepoatele lor și față de rolul lor în context multicultural. Ele fie se supun limitelor patriarhiale și tradiției (Ayako Nakane în Obasan), fie aleg să sublinieze discontinuitatea din identitățile asumate (Naoe în Chorus of Mushrooms).

Mediul social-politic și cultural dominant a contribuit la emergența idiosincraziilor și în elementele de bază ale dialogismului japoneze care hibridizează în tipare interacționare aflate la granița dintre asertivitate și (aparentă) pasivitate. Coroborarea lor duce la emergența unor noi tipare comportamentale, prin redefinirea contextual-adaptată a exigențelor dictate de datoria față de familie, obligațiile față de comunitate și supunerea impusă de patriarhie. Noua fluiditate a strategiilor adaptive urmărește să contracareze atât limitările culturale intrinseci, cât și stereotipiile derivate extrinseci și atribuite în mod abuziv diasporei. Manifestată atât tematic, cât și lingvistic, ea servește la emulaţia dintre cerințele moștenirii rasiale și dezvoltarea mecanismelor de adaptare la trauma derivată din aceasta. Personajele feminine sunt rescrise fie conform standardul comportamental dictat de patriarhalitate (vezi Ayako Nakane, în Obasan, o issei măcinată de rigurozitatea cu care se supune obligațiilor impuse femeilor japoneze), fie în tipologii autonome, deviante. Exemplare din acest punct de vedere sunt naratoarea din The Kappa Child, personaj deviant care se adaptează mediului multicultural prin intervenția fantasticului și concepția imaculată a unui kappa – o creatură mitică japoneză – sau Emily din Itsuka, personaj ce refuză căsătoria și rolul tradițional al femeii în familia japoneză.

Elementele particularizante inter-textual și trans-cultural semnalează emergența unei perspective distincte în producția literară a diasporei japoneze, strâns legată de idiosincraziile identitare specifice pentru nisei și sansei. Sinteza acestor particularități într-un cadru teoretic aplicabil la un corpus mai amplu de texte ale diasporei japoneze din America de Nord defineşte perimetrul construcției identitare scindate atât de interferențele prescrierilor comportamentale uchi, cât și de inhibițiile generate de imixtiunea stereotipară a exteriorului (soto). Discursurile autoarelor amintite reflectă rolul peisajului cultural și al celui fizic în construirea unei identități multiculturale de tip disjunctiv.

Faticul, eronat perceput drept lipsa de participare în actul comunicațional, este de fapt un liant al comunității alocentrice și răspunsul la prejudecățile hegemoniei prin gaman (răbdare) care semnalează dorința empiric măsurabilă de păstrare a statutului de minoritate model. Variațiile acesteia în transmiterea verticală indică, totuși, progresia unei mentalități divergente față de expectanțele grupului dominant, precum și devieri de la modelele culturale ale issei. Pluri-perspectivismul autoarelor în discuţie rezultă din refuzul de a se supune indiscriminativ normativității patriarhale și din poliglosia status-quo-ului nord-american care a deschis calea experimentării unor forme alternative de relaționare, reducând interferențele obligației gaman (de a îndura cu stoicism).

Discursurile despre femeile nipono-canadiene sau ale acestor femei nu sunt tatonări cu rol terapeutic ale traumei cauzate de ostracizare și internarea din timpul celui de-al doilea război mondial. Despachetarea corectă a textului relevă diferite grade de rezistență activă față de această premisă. Mărturiile femeilor japoneze și strategiile lor pentru a-şi rescrie trauma oferă dovada empirică a auto-suficienței și a adaptării la suferinţă.

Operele scriitoarelor nipono-canadiene sunt de mare actualitate în studiile despre integrarea multiculturală. Constructul feminității japoneze a fost supus unui proces gradual de aculturație divergent tendințelor cristalizate spre conformism ale grupului alocentric și propensiunilor individuale. Idiosincraziile rezultante din simbioza forțată dintre culturi a diluat virulența stereotipiilor impuse feminității japoneze. Asumarea programatică, prin transmitere generațională, a hibridizărilor paradigmelor comportamentale derivate din intersecția diasporei japoneze cu situl cultural hegemonic a destabilizat discursul dominant și a plasat discursul diasporei japoneze dincolo de hermeneutica inerentă marginalității.

Scriitoarele nipono-canadiane trasează în evoluția personajelor feminine din opera lor, nu o substituire, ci o hibridizare a elementului moștenit. Comportamentul acestora e un flux de prefaceri ale conformismului osificat și noi direcții de dezvoltare individuală ce disonează cu universul conceptual al comunității alocentrice. Tipologiile ambiguității culturii japoneze sunt rescrise de scriitoarele nisei și de sansei, identitatea lor fiind produsul efortului experimentativ de a glisa între culturi extrem de diferite și fricțiunile inerente dezvoltării organice a unui discurs literar între două sisteme lingvistice.

 

Note:
[1]Issei este termenul atribuit primei generații de imigranți japonezi în America de Nord. Nisei și sansei, în traducere, a doua, respectiv, a treia generație sunt descendenții acestora, născuți în diasporă.
2 Grupul interior reprezentat de familie și apropiați, și prin extensie în diasporă, minoritatea japoneză.
3 Grupul exterior reprezentat de cunoștințe și necunoscuți și prin extensie în diasporă, de elementul majoritar din America de Nord.
4În timpul celui de-al doilea război mondial, după atacul japonez asupra Pearl Harbor (7 decembrie 1941), minoritatea niponăde pe coasta de vest a Canadei şi Statelor Unite a fost obligată să se mute în centre monorasial, de muncă sau încarcerare, în interiorul continentului, ca măsură de prevenire a unor eventuale acte de trădare ori sabotaj.
5După cum sugerează dubla nominalizare, prin Muriel, nume întâlnit frecvent în țările vorbitoare de limba engleză, și Murasaki, nume care, tradus, definește culoarea imperială a Japoniei.
6Traducerile din acest text aparțin autoarei.
Bibliografie: Jameson, Fredric. The Political Unconscious: Narrative as a Social Symbolic Act.Ithaca: Cornell UP, 1981; Goto, Hiromi.Chorus of Mushrooms. London: Women’s Press Ltd, 1997; The Kappa Child. Canada: Red Deer Press, 2001; Kogawa, Joy.Itsuka. New York: Anchor Books, 1992; Obasan. Toronto: Penguin, 1983; Naomi’s Road. Markham: Fitzhenry and Whiteside, 2005; Krygier, Martin. Civil Passions: Selected Writings. Melbourne: Black Inc., 2005; Lowe, Lisa. Immigrant Acts: On Asian American Cultural Politics. Durham: Duke UP, 1996; Pécheux, Michel. Languages, Semantics, and Ideology. Harbans Nagpal (trad.). New York: St. Martin’s, 1982; Takashima, Shizuye. A Child in Prison Camp. Toronto: Tundra Books, 1971; Tamayose, Darcy. Odori. Toronto: Cormorant Books, 2007.
 

 

[Vatra, nr. 6/2016]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s