de bine

 

M-am limpezit şi, prin urmare,

în picuratul bun al apei m-am trezit –

îl ascult ca pe un dor de ducă pe mare

şi şi pe mic infinit

Să ne-nţelegem: tu eşti o Doamnă

care pe mine m-ai fericit –

aici  nu-ncape glumă

Poate că mama, cât m-a vorbit,

a fost bine. Acum e toamnă

în plină lună aprilie.

Acum e doar o ciripitoare

copilăroasă care îmi umple de  plâns

timpanele, cu miile.

viaţa proprie

Încă de dimineaţă îmi pui în vedere

ca nu cumva să ies

să chiulesc

Totuşi am ieşit cu învoire de sus

Am luat un singur cozonac – cu stafide

Am mai cumpătat pâine

dar nu am stat la coada lungită până mâine

A fost un exod în lume

Apoi am ajuns tot în bucătărie

Şi abia la urmă am consultat ghidul tibetan să văd şi eu

ce reiese din toate acestea

A reieşit că am o personalitate de slugă

că prietenul mi-e ipocrit

că duşmanii sunt şmecheri

că în privinţa sexului sunt pentru energie

şi că, în fine, viaţa proprie

e obositoare

Precum marea fără ieșire

mediatori

Într-o dimineaţă m-am trezit bătrân şi fără nicio autoritate, zice Corneluş.

Magnolia însă a înflorit cărnos în praf şi lumină

Mierle de-acum un secol şi mai bine fluieră sub norii noi

Mă plimb cu flexul printre  gravidele cu obrajii verzui-gri-gălbui

Schimbăm politeţuri, ca nişte mediatori de morminte

Trântim portiere, risipim bonuri fiscale şi

Corneluş mormăie: timpul doar aiurează, taică, se umple

de sânge rău, cel bun înnegrindu-se. E apă-n sistem, trebuie

să trag, să fac ceva, iute se mai face seară

Peste lumina de cenuşă lumina de păpădie

Ne dăm de-a berbeleacul prin ea

doar o singură dată – aşa, ca să fie:

o urmă de praf din ultima stea

doar două incinte:

Când eşti într-una, vrei să treci în cealaltă

şi invers, mereu –

timp în care plouă cu apă, cu sare

cu sare şi minereu,

într-o măsură înaltă

Maimarii Academiei Regale la Zi aşteaptă

să te întorci din călătoria de la noul pol nord

să-ţi prezinţi raportul şi să te ungă de-ndată „cuceritor” şi

chiar să dea numele tău unui fiord

Numai Doamna Domniei mele ştie că de fapt eu trec dintr-o odaie în altă

odaie ca să o îmbrăţişez încă o dată şi încă o dată

acolo, pe harta unde nu încetez

să mă pierd cu apa, cu sarea, cu toată lumea cealaltă.

destul am șters

 

După ce-mi pun ochelarii de citit, apare şi formidabila femeie tânără

cu o bonetă de staniol roşu

aduce lapte proaspăt, îl varsă pe duşumea

Şi-a lăsat la intrare logodnicul viguros într-un hummer nou-nouţ

clipind din capacele argintii

Repede o însărcinez cu alte minuni, repede o las în pace

Abia spre dimineaţă în aburul de sarmale şi-n ceaţa de vin

se va întoarce la mine

cu pungile de sub ochi mustind de venin

Dar destul am şters eu din viaţa mea şi din viaţa sfinţilor pe care ea

mi-i prezintă ca pe nişte amici

Mult n-o să mai stăm – nici

ea nici eu pe aici

În negru amândoi vom coborî solemn prin gârlici în Minereu.

 

 

Dragă,

 

Sunt sănătos, tocmai îmi văd chipul în termopanul de la bucătărie. E foarte târziu, deci e foarte devreme. Te rog să-mi trimiţi un top de hârtie din cea bună să-mpachetez nisipul care se cerne.

Să ştii că-s bine, deşi mai pierd şi eu ceea ce de fapt n-am avut şi astfel încă de viu adorm şi eu cu tine-n gând pe scândurile ude.

Şi ce!? Printre mainimicurile eterne cine ne-aude?

 

 

Dragă,

 

Ştiu că eşti mort, că eşti fratele meu, că ai fost. Ziua de astăzi voi începe s-o port ca pe o glugă de minereu. Că mă clatin, că sunt flămând, că tot sângele tău obosit vine spre mine – e zadarnic a repeta. Lasă, e bine.

Stai liniştit, voi adormi aici în zăpadă şi tot ce-a fost şi se cuvine să ardă va arde.

Cenuşa spulberată va trece plutind peste ape în cealaltă parte. Abia apoi toate din nou vor răsări

ca la carte.

 

 

 

[Vatra, nr. 7-8/2016]