Al. CISTELECAN – Ut pictura poesis (Cuvînt înainte)

alcistelecan

Deși nu face aici, în Imaginaria*, lucruri nemaifăcute pînă acum (de alții și chiar de ea însăși), pariul riscat de Cora Botezatu nu e mai puțin temerar și nici lipsit de valențele unei anume unicități. De pe vremea sincretismelor artistico-religioase, poezia și pictura au fost mereu arte care s-au străduit să trăiască în simbioză (iar uneori chiar au făcut-o); poate nu o simbioză atît de profundă precum cea dintre poezie și muzică, dar una vitală – cel puțin într-o măsură – pentru fiecare din ele. În orice caz, dimensiunea picturală și descriptivă a poeziei e una decisivă și de fundament (fie acesta de tip imaginar/vizionar, fie de tip realist). Iar libertatea imaginativă a fiecăreia, cel puțin de la edictul lui Horațiu încoace (care le dă, în egală măsură, poeților și pictorilor – în primă instanță, deși apoi le pune cîteva îngrădiri – ”putere” ”orice să-ndrăzneasă de-a pururi”), a fost nu doar nemărginită, ci și entuziasmată de necunoscut și de traversarea oricărei limite, făcînd vizibil și dicibil invizibilul și indicibilul și aventurîndu-se cu același elan în himerice. Consanguinitatea imaginativă a celor două a și creat nostalgia contopirii lor totale într-o nouă artă – la noi, bunăoară, prin ”pictopoezia” lui Voronca și Victor Brauner, la alții prin alte inițiative și mai reușite (de la caligrame la mandale ș.a.). În fine, ce să mai pomenesc de lunga istorie în care au servit fiecare de sursă de inspirație pentru cealaltă! Ultimul caz notabil de acest gen l-a reprezentat, în poezia noastră, eleganta plachetă cu Rugăciunile pictorilor a lui Dan Damaschin (Editura Palimpsest, București, 2005), o suită de revelații și imnuri picturale transpuse în cuvînt. Dar cazul Corei Botezatu e mai special – și aici se concentrează (pe cît știu eu, dar nu știu atîtea cît să garantez că n-o mai fi existat vreun precedent) unicitatea lui: Imaginaria e transpunerea în cuvinte a unui ciclu pictural realizat de Petru Botezatu, soțul Corei Botezatu, pictor prea bine cunoscut spre a mai fi nevoie de spus ceva despre el (și oricum, n-am eu calificarea cuvenită). Avem, așadar, de-a face cu un parteneriat imaginativ și spiritual care întregește – ca să zic așa – parteneriatul existențial al celor doi; o probă de maximă empatie, dusă pînă la o virtuală identificare în sublimarea artistică.

Nu numai orice poezie e – cum s-a spus de poeți cu credit – o invitație într-o călătorie, dar și orice pictură reprezintă o invitație într-o expediție. Dacă nu și altceva, cel puțin privirea noastră călătorește prin orice tablou, își conturează trasee și-și fixează popasuri. Călătorește și atunci cînd n-are cum și unde, cînd, de pildă, tabloul reprezintă un pătrat alb pe fond tot atît de alb; chiar și în situații atît de disperate va căuta limita dintre pătrat și fond, trăind în stupoarea sublimării totale a limitei. Cu atît mai mult călătorește ea prin picturile figurative; iar prin tablourile lui Petru Botezatu, călătoriile se multiplică aproape la nesfîrșit. Asta pentru că (iertat să-mi fie diletantismul de ocazie) picturile lui Botezatu au o frenezie figurativă de-a dreptul bruegheliană, o vivacitate simbolică efervescentă și o debordanță alegorică de neastîmpărat. În același timp, e o pictură dialogică, erudită în felul ei, trimițînd la fiecare pas spre un reper simbolic și pictural consacrat, făcînd aluzii și dînd, în felul ei, citate din canonul suprem al artei. Elocința ei simbolică își asumă o funcție de reinterpretare a simbolurilor, pînă într-atît de activă încît actul pictural e deopotrivă unul hermeneutic. E, pe scurt, o pictură narativizabilă în cel puțin două sensuri: ca explozie imaginativă și efervescență a metamorfozelor, pe de o parte, și ca expediție calificată printre simboluri; e o pictură-explorare, dar și o pictură-inițiere. Așadar, ofertantă numaidecît pentru o imersiune poetică în universul ei himeric fabulos.

Iar Cora Botezatu o astfel de imersiune își propune. Dar o imersiune care să rămînă, în același timp, contemplație. Căci impulsul decisiv al poemelor e unul dublu: de identificare, pe de o parte, și de interpretare, pe de alta. Echivalentul verbal al tablourilor e, deopotrivă, comentariu și viziune. Nu totdeauna echilibrate, nu totdeauna mergînd în același pas, ba nici măcar mergînd împreună. Sunt destule poeme pe care primatul pictural și le subordonează, poeme care-și asumă o anumită subsidiaritate în relație, devenind un fel de poeme-exegeză. Ar fi greu de pătruns în țesătura lor descriptivă și explicativă fără o acreditare din partea tablourilor care le-au suscitat, fără a avea la îndemînă referința picturală. Poeme, deci, cu autonomia afectată, dependente de sursă și legate de ea printr-un fel de jurămînt de fidelitate. Sunt poeme-scolii, poeme de interpretare și descriere, de inventariere a luxurianței picturale și, totodată, poeme hermeneutice, legînd și dezlegînd nodurile simbolice ascunse – sau relevate – în tablou, cum e, bunăoară, În puterea avatarului: ”…// Se consumă virtualități fără număr în această pictură;/ existența se coagulează în formațiuni imprevizibile,/ lucidități temporare, acaparate de avataruri,/ devenind mici lumi provizorii și paralele,/ în vârful catargului unei nave amiral,/ acolo, unde s-au reunit mai marii lumii să discute,/ și seducătoarele cu trupuri albe, cristalizate, ca niște flori de mină,/ Stonehenge, structuri megalitice, artefacte,/ și alte vestigii arheologice, învârtind istoria pe degete,/ în reliefuri minuscule, trecând genealogii în revistă,/ devenind leitmotiv într-un arhipelag cu insule, lagune, estuare,/ în stăpânirea celor de-o ființă cu oceanul” etc. Echivalentul poetic devine, în astfel de cazuri, un fel de lirism explicativ iar imaginația funcționează ca exegeză, chiar dacă poeta se ferește (cît poate, nu totdeauna prea mult) de limbajul abstract și se ține aproape de cel materializant. Acest tip de poeme-exegeză reprezintă o categorie semnificativă în Imaginaria.

La celălalt capăt stau poemele în care identificarea e atît de armonioasă încît pictura care stă de cauză poemului e, parcă, asimilată complet unei secvențe biografico-himerice sau unei proiecții pasionale. Sunt poeme care și-au asigurat independența, poeme care s-au contopit într-atît cu tabloul încît pot face ”abstracție” de el (pentru că și l-au însușit cu totul). Funcția exegetică e copleșită de spontaneitatea vizionară, comentariul se transformă în confesiune iar imaginația – în notație de extatice:  ”Te arcuiai în jurul meu ca un ram mlădios/ și împreună ne înscriam într-o planetă roșie, echivocă./ Ne simțeam enigmatici, frecventând împreună/ o școală a misterelor astrale,/ identificându-ne aproape, concrescuți,/ dintr-o rădăcină comună unde mai stăruia încă/ amintirea hermafrodită a Marelui Cristal lăuntric.” (Emanuel, Anabela și tot neamul). În astfel de poeme și suflul vizionar al Corei Botezatu pare a bate în ritmul lui (că suflul imaginativ al Corei Botezatu e unul de rafale înlănțuite s-a văzut în primul său volum – Colecționarul de sunete, Editura Tracus Arte, 2015 – dar în Imaginaria el pare obligat să urmeze scenariul de epică simbolică al tablourilor și avîntul lui e relansat de fiecare nod simbolico-pictural; e mai degrabă un suflu interpretativ și imaginativ tractat de elanul metamorfotic al picturii). În această categorie de poeme viziunea Corei Botezatu nu mai pare translația viziunii lui Petru Botezatu, cum ar impune, de altfel, pariul asumat de poetă; sunt viziuni congenere, egale în iradianță simbolică. Descriptivul își transcende uneori obiectul și se lansează parcă singur în viziuni de inefabile, ca și cum ar surprinde pe viu starea de grație a lumii:  ”Cine ne-ar mai fi putut surprinde/ între grația efemeră a unei flori de castan/ și zvâcnirea ploii dintre petale,/ în jubilația cristalelor incitate de reflexele lunii/ pe calea picăturilor de apă/ transformate în prisme, prin care lumea/ era traversată în culorile curcubeului de lumină?” (Holograma unor imagini seducătoare). E drept că și pictura lui Petru Botezatu e auriferă, solară, vitală în coloristică, dar în asemenea cazuri imaginația poetică o echivalează cu spontaneitate. Stimmung-ul indus de evenimentul pictural devine o revelație a propriei viziuni, iar descrierea sare în condiție pur imaginativă, folosind punctul de pornire doar ca pretext. Între această condiție pre-textuală și cea de dependență exegetică sunt folosite tablourile din suita de viziuni a lui Petru Botezatu. Firește, puține poeme, din fiecare categorie, sînt de găsit în stare pură; de regulă, cum ziceam, viziunea și comentariul merg laolaltă, stimulîndu-se reciproc.

Fie că așa sunt orînduite tablourile, fie că așa le orînduiește poeta, putem identifica un scenariu structurant, o călătorie inițiatică pornită din No man’s land și dusă pînă în Va veni o vreme. E un fel de intrare și ieșire din Imaginaria, după străbaterea unui labirint de stări și viziuni în erupție (sunt și tablouri convertite în notații biografice directe, unele aduse chiar în cotidian, după cum sunt și tablouri procesate ca meditații cu orizont în metafizic). Drumul duce, într-un fel, spre apocalipsă, desfășurînd așadar un scenariu existențial complex, dacă nu complet. Pe dedesubt, cu discreție, în reveniri de motiv și de temă, se poate discerne și un scenariu pasional, de nu chiar o biografie a pasiunii. Există și un traseu idilic, presărat cu madrigaluri, imne amoroase, extaze și devoțiuni (nici nu foarte ascuns de vreme ce expediția prin galerie e și o expediție prin biografie). Dar asta nu e de mirare într-o construcție poetică a cărei ambiție e să traducă o lume de vervă simbolică; și cu atît mai puțin într-un volum de dialog creativ în care contemplația și descripția sunt, în permanență, și o reflecție asupra lumii, nu doar o viziune-confesiune.

Un experiment temerar, așadar, un pariu între arte; unul pe care l-au cîștigat amîndouă.

________

* Volum în curs de apariție.

 

 

[Vatra, nr. 7-8/2016, pp. 45-46]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s