Floarea ȚUȚUIANU – Poeme

floarea-tutuianu-poza

Corp de literă

Și dumneavoastră veți ajunge din iubit –

un bărbat din hârtie de scris și citit. Astfel că

după moarte veți avea mult timp. De trăit.

Veți fi răscolit.

Veți simți o anume plăcere la răsfoit

 

 

Levitație

Dacă îl privesc pe el

parcă mă văd pe mine

Dacă mă gândesc la el

parcă mă gândesc la mine

Mâna mea se oprește

la un centimetru de pieptul lui

Gura lui se oprește

foarte aproape de gura mea

cât să-i simt respirația.

Sticla se aburește

Corpul lui deasupra corpului meu.

L e v i t e a z ă

la un centimetru distanță.

Și această lipsă de atingere păstrează vie.

Dorința

Patul de scris

Mă întrebi ce fac. L e n e v e s c

Cât e ziua de mare și noaptea de lungă

cu o ceașcă de cafea și cu poza ta în pat

(mă duce cu gândul la portretul lui Dorian Gray)

Acoperită toată de hârtii șifonate

scrise/ nescrise/ rescrise/ adnotate/ sfâșiate/

b u c ă ț i

Scriu adevărat despre ceea ce nu este

Cu ochii fixați pe peretele alb. Aștept și.

Refuz să se întâmple

Visul

30 de ani 360 de luni 10 800 de zile

Mai ales de nopți – numărate pe degete

în care am dormit pe jumătate de pat.

Cealaltă jumătate fiind rezervată unui bărbat.

Dorm cu spatele la el. Nu mă-ntorc niciodată

de teamă că nu-l mai zăresc.

Și atunci nu mai pot să: v i s e z

Întâlnirea

Am venit la întâlnire

toată numai femeie

Udă până la piele și cu rujul

tremurând pe buze

(deși e iunie plouă și e frig ca-n martie)

Tu mă aștepți la o masă

cu o carafă de vin roze

(de atunci masa ta a rămas rezervată)

Sărbătorim 100 de ani

de singurătate sau

un an de dezînstrăinare

(cum îți place să-i spui)

Ești tot numai tristețe și

la mii de ani lumină. Distanță

(deși dacă aș întinde mâna te-aș putea atinge)

Tristețea ta mă sfâșie.

Sunt o femeie sfâșiată

vorbesc râd gesticulez

până când (brusc) îmi cade fața.

La miezul nopții ne despărțim

parcă nu ne-am fi întâlnit.

N i c i o d a t ă

 

 

 

Așteptarea

Într-o zi (cât un secol) te-am așteptat

până când. N-ai venit

 

 

 

Cafe Martinho da Arcada

 

Stăm la masa celor patru mari cuvinte

life # death # love # sex

Eu iau viața și moartea de partea mea.

Tu iei iubirea și sexul de partea ta

(din greșeală piciorul meu se atinge

de piciorul tău. De frică îl retrag)

Tu pui sexul înaintea vieții.

Eu pun iubirea înaintea morții

și bem o cafea

(acum piciorul tău se apropie de

piciorul meu )

Dăm apoi viața pe iubire.

Și mai bem o cafea

(genunchiul meu între genunchii tăi)

Sexul stă la originea vieții. Spui

( Retrag ușor genunchiul )

Sexul stă la originea morții. Spun

Și de-aici ne certăm

P.S. Între 28 ianuarie și 28 februarie niciun semn

Să nu uit

De curând

m-am retras într-o cameră

pe care o împart cu mine

nu beau nu fumez nu pierd nopţile

Îmi pun bileţele pe toate obiectele

Să nu uit: să îmbătrânesc frumos

Tot timpul stau la pândă să prind cuvintele

care-mi trec prin minte şi se duc.

Şi duse sunt.

Citesc bileţelele de pe obiecte

Să nu uit: să am grijă de mine

Dacă uit eu nimeni nu o să ştie

Important e să nu mă distrug

Să nu uit

 

Ultimul poem

19 iunie 1914, Lisabona

Tocmai când voiam să renunț

în ziua aceea de 19 iunie am început să scriu

treizeci și ceva de poeme.

Pe nerăsuflate

Aceea a fost cea mai minunată zi din viața mea

Pot să spun cu mâna pe inimă

că mă recunosc în fiecare vers.

Și sunt singurul

Sunt cel pe care l-ai căutat întotdeauna

Al dumneavoastră,

Ricardo

( Din volumul într-o continuă pregătire Poeme platonice)

 

[Vatra, nr. 9-10/2016, pp. 20-21]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s