Nicoleta CLIVEȚ – Politropii amoroase, dar nu numai

traian-stef-poemul-de-dragoste

Poet cumpătat în relațiile cu viața, chiar ușor speriat de tușele ei groase, de concretețea prea agresivă și de stările sufletești inflamate, Traian Ștef rămâne un retractil șarmant și atunci când, refugiat în versatilul regat al minții și al cărții, se încumetă să atace teme grele, așa cum se întâmplă în Poemul de dragoste (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Scrise la o vârstă de relativă calmare a simțurilor, poemele sale testează cu succes conductibilitatea iubirii, capacitatea acesteia de a (te) trece peste diverse praguri, dar mai ales peste ultimul. Pe un fundal cotidian estompat, voit blurat tocmai pentru a ascunde privirii  „crăpăturile din fundal“, și într-o sintaxă îndelung decantată și esențializată, Traian Ștef se joacă de-a amantul în cel mai serios mod cu putință, reușind să evite orice catastrofă ar putea rezulta de-aici. Cum? Simplu: daimonul lui iubăreț (destul de temperat, de altfel) îl poartă, disciplinat, doar spre posibilitățile scripturale ale iubirii, nu și spre realitățile ei „catastrofale“. Electrizat de ideea iubirii, îndrăgostitul devine lesne candidat la visare, dar unul profesionist și deprins cu mizele mari; chiar dacă o doză de histrionism există, ea nu copleșește discursul îndrăgostit sau, oricum, nu apucă să-i pună în pericol nucleul dur, respectiv trinomul imanență – scriptural – transcendență: „Lasă-mă să scriu un poem/ direct pe pielea ta/ Bine întinsă/ Cu o pană de struț voi scrie/ Să zgârie puțin/ Să iasă sânge/ Să văd dacă are gust de rășină/ De scorțișoară/ De tămâie“ (Joc). Textele nu sunt despre iubirea de-aici, nici despre fizica ei, ci despre iubirea care te poate purta dincolo. Politropiile amoroase fin caligrafiate de Traian Ștef își propun, de fapt, să înșele clipa aceea „ca un sâmbure de caisă“ și să tragă cu ochiul dincolo de ea, spre alt fel de limpezimi, transparențe, certitudini: „Și abia atunci îi vorbesc/ Îi spun/ Uite am venit până aici/ Să luăm lumină/ Și parcă se sperie strigă/ Ca într-un vis din care nu poți ieși/ Se agață de mine cu toată puterea/ Să nu o scap/ Să nu cadă în gol/ Și apoi își lasă capul/ Pe pieptul meu/ În care se aud bătăile de liniștire/ Ale tobei“ (Sublimă).

Firește că nu se fac cine știe ce vitejii sau isprăvi în numele iubirii, ci – în stilul old school – se scriu poeme: de iubire și despre iubire. Și unele, și altele exploatează polifonia sentimentului cu scopul unic de reîntregire a ființei. Într-un astfel de modus operandi nici nu putea exista aliat mai de nădejde decât scrisul. Poetul și poezia alcătuiesc, în ultimă instanță, singurul cuplu indestructibil al volumului; ei sunt cu adevărat Orfeu și Euridice, cei în carne și oase venind abia pe locul doi: „Se îndepărtează/ Și corpul ei/ E o vâltoare mătăsoasă/ De parfum liliachiu/ Și nu-i văd decât gropița/ De deasupra genunchiului/ Printr-o fulgerare molatecă/ Nu-i văd chipul/ Doar doi ochi mari/ Care mă absorb/ Cînd întoarce capul// Și sînt atras pe urmele ei/ Tot mai aproape/ Pînă ajung să se suprapună/ Corpurile noastre/ Pînă corpul meu ia forma/ Corpului ei/ Și dispare/ Și nu mai pot privi înapoi/ Nici înainte/ Și nu mai știu nimic/ Nimic/Și nu se arată nimeni/ Să mă trimită înapoi/ În peisajul inaugural// Și nici cum aș putea scăpa/ Din această vălătuceală/ A minții/ Din acest luciu/ Al conștiinței/ Din această liniștită/ Abandonare/ Nu știu/ Și încep să cînt/ Fără mine“ (Euridice). Celelate femei/iubite sunt mai degrabă „femei din vis“, uneori căutate de-a dreptul „în gaura de șarpe a minții“; prin ele devin posibile iubirile râvnite de un spirit timid, dar de o galanterie exemplară; sunt iubiri care ard domol, tihnit, somnolent, îndrăgostiții fiind confiscați adesea de câte un scenariu livresc, ce-i extrage din concret, pentru a-i trece prin bibliotecă, înainte de a avea imaginea victorioasă a „două corpuri rostogolindu-se vertical“ sau făcând pasul spre un luminos necunoscut: „Și umbra care se micșorează/ Între noi/ Și urcă în tăcerea noastră/ Parcă ne strînge de mînă/ Parcă ne îndeamnă/ S-a făcut lumină/ Puteți vorbi/ Vă puteți ridica/ Puteți călca pe desenul din covor“ (Cum e posibilă a opta zi).

Chiar dacă nu e exclusivă, relația Orfeului nostru cu Euridicea sa e de o încredere totală; trădările sunt posibile, dar improbabile, poetul fiind sigur de rodul „investiției“ sale „În cuvîntul ca o zeiță/ Născută din creierul meu/ Într-o dimensiune/ A fatalității plăcute“ (Să nu lași sfîrșitul lumii). Și încrederea merge mai departe, foarte departe, pînă la posibilitățile restitutive și reconfigurante ale lirismului orfic: „Și mi se pare că pot face asta/ Să nu las adică sfîrșitul lumii/ Să se apropie/ Să dau timpul înapoi/Pentru o supremă plăcere a sărbătorii/ Corpului tău/ Să ai puterea asta/ S-o ții într-un cuvînt/ Care umblă/ Prinntre moleculele poemului/ Ca o epifanie/Asta este supremația dragostei/ Poete“ (Să nu lași sfîrșitul lumii)

Deși mare parte din volum este dedicată Poemului de dragoste, care-i dă și titlul, secțiuna finală aparține Poemului de familie, alcătuit din unsprezece secvențe în care cotidianul e mai dens și disperarea mai vibrantă. Aici se regăsește și cea mai vie figură feminină – „maica bună“: femeia care se vrea (și te vrea) aici, nu dincolo; e, de altfel, și singura care-și declară dragostea, și încă în cel mai frisonant mod cu putință: „Te iubesc așa/ de mult/ Îmi spune/Că aș vrea/ Să te iau/ Cu mine/ Atunci cînd/ Voi muri/ Eu nu/ Te iubesc/ Așa de mult/ Îmi spun/Doar mie/ Pentru că este/Mama/Aceea care/ Mă iubește/ Așa mult“ (Poemul de familie).

Dacă, în Poemul de dragoste, poemul face posibilă dragostea, chiar o în-ființează (uneori o și devansează), în Poemul de familie viața și moartea scapă pe contrasens și își fac de cap, conducând la confruntări dureroase și la versuri cel puțin la fel de pregnante. Poate că volumul ar merita și o lectură inversă, dinspre Poemul de familie înspre Poemul de dragoste, dinspre suferința concretă, biografic înrădăcinată în evenimente ireversibile, spre aerul tare, rarefiat al politropiilor amoroase.

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2017, pp. 30-31]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s