Andreea POP – Anduranțe

coperta_Despot_preBT

Prozopoemele cu care debutează Ciprian Popescu în Mile End au aerul unui bilanț identitar operat pe fondul unei radiografii intime negative. Experiența emigrării, pe care poetul și-o „exorcizează” sub forma unei mitologii personale decadente, devine aici pretextul principal al unui spectacol alienant de primă mână, a cărui expresie n-are cum să fie altfel decât convulsivă.

Asta pentru că survolarea cartografiei transatlantice, surprinsă în câteva episoade existențiale pe fundal tensionat-isteric, ia forma unor mici schițe vizionare; cu furie și elan demolator, simultan, e pusă în scenă de către poet toată această fanfaronadă vestică, în care „denunțul” prinde inflexiuni de manifest: „O, Canada, hélicoptère de mes aïeux/ survolând peste menoniți scientologi și ucigași plătiți/ călătorind cu Greyhound// superbe manii suflet sucit și orb tăiat sub limbă scuip/ sânge și înjur și iarăși cânt ziua când te-ai întors la mine din/ prerii s-anunți cu voce vie în Toronto:// Boy, I got an Onterrible news!// ție care mi-ai arătat campusul virtual din Teritoriile de// Nord unde stăpânesc urșii grizzly// they live on untitled land// ție care mi-ai dat aurora boreală pădurile în flăcări/ și funicularul din Vancouver// îți mărturisesc:// resping orice truc mistic orice voodoo/ căci nimic nu e mai real decât să înghiți bolțari/ mi-au zis irlandezii din Newfoundland constructori/ în nordul Albertei unde un twelve pack de Molson e/ cincizeci de dolari”, Ziua 73. Artificialitatea, clișeele culturale și decorativismul convențional al Occidentului pe care îl „reclamă” poemele traduc o gesticulație lirică plină de nerv, crispată, pe ale cărei cadențe zigurate mecanica geopolitică defilează zgomotos. Ceva mai temperate ca emisie lirică vor fi grupajele biografice alternate poemelor belicoase de mai sus, în care poetul își revizitează, retrospectiv, „odiseea”. Ceea ce nu înseamnă că tot acest exercițiu de recuperare e articulat într-o cheie mai optimistă, însă. Intens și dureros, scurtcircuitul afectiv se derulează, la Ciprian Popescu, într-o sincopă de imagini care aglomerează precipitat cruzimea puerilă, eforturile risipite în „goana după coolness/ a oribilei adolescențe” și nomadismul estic din prima tinerețe într-un scenariu poetic foarte reușit, ce trasează un soi de mea culpa alert, intercalat din când în când pe fast-forward între scenele „vestice”: „ce slab erai ce zile roase/ de-ntuneric”/ „nimic din serile cu ortodoxie blândă/ când clopotele vesteau vecernia”, Ziua 10.  Poemele din final, organizate după o logică de tip „întoarcerea fiului risipitor”, irizează melancolic în câteva cadre de pioșenie filială. Oricum, dozată în contrapunct cu tonul inflamat de mai înainte, probarea realității de acasă din astfel de versuri se face mai degrabă cu un soi de surescitare autistă și cu revoltă reținută.

Dincolo de tot acest proces eșuat de aclimatizare, dacă nu rezumă înstrăinarea și reconfigurarea identitară, poemele lui Ciprian Popescu sfârșesc cel mai adesea în „reportaj” contemporan negativ. Unul mult mai „sictirit” decât acela care consemnează experiența canadiană, articulat într-un ritm vizibil mai precipitat, și care aruncă în aer cam toate metehnele sociale de azi: like-uri, comment-uri, junk food și mâncare bio, tinder, IKEA, „păcatele” și terminologia corporateprep work, stakeholderi, lunch, influenceri, payroll etc. –, rețele de socializare, amendamentul „clasei de mij”, „zgomotul de fond etern”, și schimbul cultural – sukkah, challah, zerkalo & co. –, toate trimit spre o tectonică a semnificațiilor în care degradarea generală strălucește în plină erupție. Foarte concret, tot acest „raport” ideologizat plin de vervă funcționează cel mai bine prin demontarea „fișei” personale sub forma depoziției ritualurilor zilnice (de uzură). E de găsit aici și înzestrarea cerebrală a poetului, pentru că în jonglarea între perspectivele ce rezultă de mai sus, suprasolicitarea granițelor existențiale se face cu un amestec de „nostalgie corozivă” și luciditate. Alături de secvențele decantate livresc, ea lasă impresia că, indiferent de atitudinea pe care o arborează, poetul stăpânește pe deplin toate registrele în care se exersează și că, dincolo de câteva efecte căutate de tip „badass”, poemele și-au atins „targetul”: „(Intenții pe termen lung)/ Să scriu o poveste actuală”, Ziua 34. Inaugurat printr-o formulă lirică în care converg toate modele și ofurile poetice actuale (cu reminiscențe de tip Immigrant song – Ginsberg – Trainspotting), debutul lui Ciprian Popescu din Mile End se individualizează prin curajul „autodenunțului” și focalizarea intimă pe care acesta o intermediază. Pesimiste și animate de o predispoziție acidă sunt, deopotrivă, aceste texte „din care picură urină sângerie”.

__________
* Ciprian Popescu, Mile End, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2016

 

***

alina-purcaru-rezistenta

Rezistența din poemele Alinei Purcaru trimite mai mult spre examen „intimist”, decât spre o retorică focalizată extern. Raționalizată și aproape inhibată prin proiectul său auster, combustia internă echivalează aici desenul (clinic) al proceselor zilnice de uzură. Schițate la scară restrânsă, ele funcționează mai degrabă prin procesarea în serie a fulgurațiilor abstracte.

Sunt câteva războaie personale, adică, pe care poeta le pune la bătaie fără consum inutil de energie sau patos exhibiționist. Ba chiar dimpotrivă, aș zice că le supune unui „tratament” evazionist ce merge până în zona neasumării directe: „îmi petrec orele de siestă cu foșnetul plopilor între tâmple,/ fac talismane din sâmburi de cireșe,/ estimez, mă încurc,/ pierd șirul.// trăiesc cu impresia că totul se petrece la nivelul copacilor.// recunosc mâinile scormonind prin frunziș,/ degetele care caută/ fructele noi,/ retina atacată de lumină.”, tulburări emoționale sezoniere. Sau, în altă parte, asumate prin medierea imploziei, care declanșează mici mutații de adâncime: „în orele de atunci țesuturile se rupeau/ într-o liniște de vechi cariere”, contratimp. Discretă, rețeaua de semnificații are forma unui menuet tensionat. Asta pentru că, deși ajung uneori în proximitatea meditației teoretice și a notației vagi, pe care le mediază cu prudență, poemele Alinei Purcaru nu exclud psihologia abrazivă. Exercițiul confesiv nu e străin de recuzita belicoasă, iar atunci când vrea, poeta scoate din „dotare” și instrumentarul sumbru: „apoi au apărut primele/ semne/ totul a început într-o dimineață de decembrie/ când un stol/ de păsări numai pene/ și funingine/ s-a ridicat brusc/ și în jurul lor lumea/ a tresărit irizată”, cum s-a întâmplat. Strategia acesta a descrierii tacticoase aplicate unui filament încordat dă rețeta cea mai fidelă a Rezistenței Alinei Purcaru.

Drept dovadă stă repertoriul tematic în care sunt înregimentate poemele, care o revendică aproape majoritar, indiferent de filiera pe care o dezvoltă. Chiar cu pretextul celor trei secvențe poetice sub care e organizat discursul – salonul cu străini, fetele între ele, non sequitur –, poemele coabitează sub forma unor intrări diaristice de eroziune, în care concură, alternativ, observarea precarității din jur (aleșii), faptul divers (oamenii din bărci), apologia feminină și reminiscențele biografice (fetițele), sau reconfigurarea unor spații afective mai vechi (coordonate). Rezumate, ele toate converg spre o coregrafie lirică de anduranță care se desfășoară în ritmul unor piruete grațioase, și pe care poeta o recuperează, pe alocuri, nu doar din biografia imediată, așa cum rezultă de mai sus, ci uneori și printr-o procesiune abstractă a scenariilor. E cazul în care versurile „deraiază” cel mai mult de la proiectul lor general, acesta din urmă, căci altfel, ele înregistrează o traiectorie fără stridențe prea mari, cu o rezervă de angoase suficientă pentru supraviețuire.

Căci, având convingerea că „în filigran/ e o linie care nu mai ține de cuvinte –/ o linie a epuizării”, poemele Alinei Purcaru din Rezistență își derulează ceremonialul de frici și neputințe cu un elan inepuizabil.

________
* Alina Purcaru, Rezistență, Editura Cartea Românească, București, 2016

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2017, pp. 45-46]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s