Anamaria MIHĂILĂ – O interioritate afectată și un update narativ

interior zero

Romanul Laviniei Braniște* vine după experimentele reușite de proză scurtă care consacră naturalețea stilului, tranzitivitatea limbajului dusă până la schematisme și fracturi semnificative. Interior zero dublează conținutul la nivelul scriiturii prin accelerarea dinamicii textului, prin lejeritatea construcției narative care produce presiuni asupra oricărei forme de lectură. Remarcabil este modul în care romanul rezistă în absența intrigii, a conflictului, pe care îl reiterează constant prin integrarea unor stări limită recognoscibile. Or, substituirea motorului narativ cu succesiuni de realități mizerabiliste e, de departe, miza de sens a romanului. A scrie un text din narațiuni fragmentate depășite în intensitate de trăirile descrise în tonalitate minoră, a despărți, așadar, romanul de dependența poveștii, a narativului, păstrând neafectat ritmul lecturii dau forță prozei autoarei.

Surprinzătoare este, totodată, modalitatea în care Braniște alege să selecteze experiențele tragice ale personajelor tratate într-un registru al banalului. Supusă tratamentelor corporatiste, Cristina, o tânără mutată din pricina jobului în București cu chirie, trăiește aparent lejer, la distanță, o realitate deformatoare. Fiecare traumă existențială e compensată prin salturi în logica evenimentelor, prin suspendarea ritmului scriiturii ce scoate din schemă, la propriu, un potențial nucleu de tensiune. De fapt, mutate în interior, aceste construcții de sens se retrag din prim-planul poveștii. Dispariția bruscă a unor personaje relevante și închegate perfect în structura textuală, fragmentarea istorisirilor laterale, ce vin să suplinească deficitul de biografie al eroinei sunt semne ale unei întoarceri la intimitatea autentică, ale unei revolte a împărtășirii, a trăirii într-o comuniune disfuncțională.

În dependența unor relații, fie ele și la distanță, Cristina ratează constant împlinirea iubirii. Raporturile erotice se întrerup întotdeauna în proximitatea concretizării, când comunicarea cu celălalt nu mai este decât carnalitate goală: „La coadă încep să mă apuce niște dureri abdominale oribile. Ies din magazin și aproape că-mi vine să mă pun pe jos. Simt că mi-a venit ciclu brusc și trebuie s-ajung urgent acasă, să văd ce se întâmplă. Noroc că universul și oamenii s-au învrednicit să-mi pună patru Mega Image pe o rază de trei sute de metri în jurul casei, așa că ajung repede și deja sunt mânjită de sânge pe pantaloni, și văd ce se întâmplă […] Nu-mi face asta, copil, îi zic. M-am învățat cu tine”. Or, vizitele periodice ale lui Mihai și jocurile online deloc cuminți sunt înlocuite în cele din urmă cu iubirea mamei.

Scindată între îndeplinirea sarcinilor de serviciu și golirea balconului de borcanele cu murături ale unui proprietar obsedat de control, între așteptarea pachetului de la o mamă plecată în Spania să scoată „sărăcia din ADN” la munca peste program în încercarea de independență, Cristina trăiește sub presiunea alterității. Vizitele permanente ale lui Ursu în spațiul închiriat care ține loc de univers intim, mișcările urmărite de la birou, chiar și vizitele surpriză ale mamei fac ca personajul Laviniei Braniște să renunțe la posibilitățile de retragere altfel decât în spațiul lăuntric. De fapt, roman al targeturilor de fiecare zi, el marchează ultimele trenduri în materie de supraviețuire – iubiri rezumate virtual, abandonuri justificate de nevoia de bani, părinți vinovați ce își răscumpără absența prin ceștile de cafea cu spumă de lapte reușite: „se repede să soarbă din ceașca ei, ca să fie începută și să aibă motiv să nu mai facă schimb. Să rămân eu cu cafeaua frumoasă. Așa a înțeles ea să fie mamă. Să mănânce repede ce e mai prost, ca să-mi rămână mie ce e bun. Și i-a intrat în sânge, acum nici nu-și mai dă seama”.

Apoi, în această înșiruire de comunicări potențiale, legătura cu Otilia depășește banalitatea cotidiană. De la Electric Castle la escapadele de weekend pentru militantisme oarecare, într-o relație glossy de BFF, cele două își suplinesc reciproc lipsa de iubire: „Ce se întâmplă cu noi, Cristina? Ce iau cu ele celulele alea care năpârlesc? Straturile alea de piele care cad de pe tine de-a lungul vieții și intră în covor și nu le mai scoți în veci vecilor nici cu mama aspiratorului? De ce nu mai suport să recitesc Corecții? Tot ce vreau să păstrez intact trebuie să îngrop adânc. Trebuie să nu deranjez ce s-a așezat în mintea și-n sufletul meu și probabil că e la fel și cu oamenii. Nu mai zgândări oamenii”. Conștientă de falsitatea realității și de imposibilitatea desprinderii de colectivitate, tot ceea ce se conservă e tradus în tăcere. Plecarea Otiliei, despărțirea definitivă de Mihai și avortul spontan ca ultima dislocare a construcției alterității, cu atât mai puternice cu cât se integrează în propria corporalitate, sunt dublate ca traume în scriitură. Episoade redate în ritm accelerat, ele se mută în nespusul ficțiunii.

După ce renunță la toate prezențele pasagere, singura apropiere compensatorie este cea a mamei. Roman al disfuncționalităților paterne, al agresivităților ascunse, al abuzurilor de putere și al mizerabilismului existențial, Interior zero selectează zonele tari din mulțimile de nimicuri: „Abia aștept Crăciunul, să vină mama acasă. Uneori, când dormim amândouă în camera noastră de la Brăila, am impresia că nu mai respiră și atunci îmi țin și eu respirația ca să fie iniște completă și să pot auzi. Și asta e iubirea, e liniștea asta în care-ți ții respirația, ușor îngrozit, ca să auzi dacă îngerul tău păzitor mai e acolo”. O radiografie a trăirilor puse sub lupă de privirile celorlalți, un experiment al iubirii autentice în cele mai puternice expresii ale ei, un jurnal al detaliilor mărunte, dar integrate încercărilor de definire identitară, textul mizează pe o lectură participativă. Fără prea multe particularități, cu o poveste mai degrabă comună, personajul își construiește realitatea din mers – un job suportabil mai cu seamă în minutele de pauză, o șefă sexistă, cu complexe depășite, un proprietar care ia bani pe chirie cu dobândă din intimitățile pe care le observă, o familie decompusă, o societate defectă: „Cred că așa e cu oamenii, în general, te îndepărtează viața de ei, oricât ar fi de aproape… Îl mânii pe Dumnezeu dacă zici că nu ți-e bine, și azi așa, mâine așa și ești într-un avion, te întorci din Ankara, cu un turcalete mustăcos lângă tine și șefa ta, și te gândești că pe viitor ar fi bine să te țină bateria măcar o zi de Candy Crush, ar trebui să faci un update la telefon”.

Semnătura Laviniei Braniște e notabilă încă din primele rânduri. De o lejeritate aparte, cu o retorică remarcabilă în posibilitatea de a scrie în ritmul vorbirii, Interior zero cartografiază tensiunile la prima vedere minore, care modifică radical expresia individualității. Fără să evite banalul, ci, dimpotrivă, reformulând cotidianul și experiența în colectivitate, ea descrie noile variabile ale realității: erotica rezumată în imagini, prietenia în parteneriatele de la concerte, maternitatea la distanță, intermediată de conturile de economii. În continuarea minimalismului douămiist, romanul demonstrează, cu o superficialitate voită, alterarea oricărei ierarhizări a evenimentelor. Cu toate că incită lectura și forțează interpretarea în încercarea de selectare a conținuturilor puternice, textul nu reușește să depășească decât rareori grilele direcției cu care se asociază. O lectură mai degrabă facilă, acesta ilustrează încă o dată faptul că noile coordonate ale prozatorilor nu mai sunt monumentalitatea scriiturii și supraviețuirea prin scris, cât impactul imediat și șocul identificării. Important prin absența intrigii, prin fragmentarea poveștii în pasaje descriptive și prin dublarea formală a update-urilor din universul ficțional (dispariția personajelor, deficitul biografic, suspendarea unor potențiale nuclee de tensiune), Interior zero e un titlu bun în raftul (ce-i drept, puțin supralicitat) de Ego Proză.

___________

*Lavinia Braniște, Interior zero, Editura Polirom, Iași, 2016.

 

 

[Vatra nr. 3-4/2017, pp. 25-26]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s