Andra Gălan – Un Bildungsroman regresiv

Păstrând direcția micro narațiunilor personale și volatilitatea intrinsecă a personajelor (Mihai Iovănel), dar resetând mecanismele întrebuințate anterior, Lavinia Braniște propune în cel de-al treilea roman al său* un discurs al unui eu ultragiat, însă hiperlucid. Prin radiografierea unei relații disfuncționale în care incompatibilitatea dintre personaje e vizibilă încă din primele pagini sunt rescrise de fapt granițele universului interior: traumele relațiilor amoroase ale Mariei rezonează cu o copilărie afectată de eșecul relației părinților.

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (II)

Ancheta revistei Vatra – Starea literaturii pentru copii

1) Credeți că piața cărții pentru copii s-a dezvoltat/diversificat în ultimii ani în plan autohton sau editurile optează preponderent pentru traduceri?

2) Literatura pentru copii a fost considerată un gen minor și nu s-a bucurat de prea multă receptare din partea criticii noastre literare, de-a lungul timpului. S-a schimbat statutul ei în ultima decadă?

3) Dacă ar fi să faceți un „top 10” al cărților pentru copii, ce titluri/autori n-ar trebui să lipsească?

4) Cum ar putea fi încurajată lectura în rândul micilor cititori pentru a ne desprinde eticheta „analfabetismului funcțional”, care se ține scai de noi odată cu fiecare nouă testare PISA?

Citește în continuare →

Sociologia romanului românesc contemporan (III)

(continuare anchetă scriitori)

Lavinia BRANIȘTE

Din păcate, nu am o imagine atât de amplă (pe cât aș vrea sau pe cât ar fi necesar pentru această anchetă) a literaturii de după ’89. Am devenit un cititor cu discernământ abia pe la începutul anilor 2000 și, chiar și într-o cultură mică precum a noastră, se scrie foarte mult. E deja foarte greu să fii la zi cu proza contemporanilor tăi, iar cei care reușesc să facă asta cred că sunt cei pe care-i obligă meseria: critici sau cercetători.

Mărturisesc, așadar, că întrebările dumneavoastră minuțioase mă copleșesc, fie că se referă la literatura română recentă, fie la romanele mele în particular. Voi încerca să formulez un răspuns onest și simplu cu privire la temă în general.

Citește în continuare →

Anamaria MIHĂILĂ – O interioritate afectată și un update narativ

interior zero

Romanul Laviniei Braniște* vine după experimentele reușite de proză scurtă care consacră naturalețea stilului, tranzitivitatea limbajului dusă până la schematisme și fracturi semnificative. Interior zero dublează conținutul la nivelul scriiturii prin accelerarea dinamicii textului, prin lejeritatea construcției narative care produce presiuni asupra oricărei forme de lectură. Remarcabil este modul în care romanul rezistă în absența intrigii, a conflictului, pe care îl reiterează constant prin integrarea unor stări limită recognoscibile. Or, substituirea motorului narativ cu succesiuni de realități mizerabiliste e, de departe, miza de sens a romanului. A scrie un text din narațiuni fragmentate depășite în intensitate de trăirile descrise în tonalitate minoră, a despărți, așadar, romanul de dependența poveștii, a narativului, păstrând neafectat ritmul lecturii dau forță prozei autoarei. Citește în continuare →