Norbert Petrovici – Florin Poenaru, „Locuri comune. Clasă, anticomunism, stânga”

norbert

Analiza de clasă și blocuri ideologice hegemonice

Cartea lui Florin Poenaru „Locuri comune. Clasă, anticomunism, stânga” este o contribuție excepțională la sociologia postsocialismului. Structurată în trei părți, cartea analizează dinamica de clasă din România ultimilor 40 de ani prin intermediul a trei puncte diferite de intrare: biografiile oamenilor politici cheie de după 1990, fundalul ideologic anticomunist și formarea câmpului stângii independente. Fiecare secțiune are o altă metodologie.

 

Prima secțiune pornește de la observarea alegerilor și a dinamicii votului începând cu 1990. Schema de analiză este următoarea: facțiunile dominante sunt cele ale care au câștigat alegerile prezidențiale sau au format coalițiile aflate la putere în parlament. Pornind de la presupoziția (corectă empiric) că alegerile din România au fost libere, autorul deduce din voturile exprimate categorii sociale care au propulsat oamenii politici în vârful piramidei puterii statale. Categoriile sociale sunt conturate din perspectiva ocupației, inferând astfel structura de clasă mai largă a societății. Mesajul politic al facțiunii câștigătoare politic și al actorului politic cheie al facțiunii oferă o șansă analitică suplimentară: aceea de a înțelege interesele de clasă ale votanților. Pierderea puterii unui actor politic este o situație relevantă analitic, la rândul său. Este un simptom pentru trei feluri de situații: destructurarea clasei care a propulsat o figură politică, mesajul și acțiunea politică a unui candidat nu mai sunt consonante cu interesele de clasă ale votanților, alte clase au reușit să propulseze un contracandidat.

Analiza este predicată atât ca metodă, cât și ca teorie pe tezele lui Nicos Poulantzas, o decizie inspirată având în vedere temele abordate și modalitatea de interpretare. Poulantzas argumentează că statul este arena în care clasele se înfruntă între ele și, deseori, burghezia iese învingătoare, având în vedere dependența statului, ca aparat, de resurse generate de capital. Florin Poenaru descrie cu atenție și extrem de viu reconfigurările multiple ale relațiilor de clasă la nivel de stat, fiind atent la votul popular, dar și la momentele în care democrația este suspendată în favoarea autoritarismului de stat. Această ultimă situație apare atunci când birocrațiile care administrează aparatele de stat sunt capabile să diminueze influența acelor aparate de stat a căror compoziție este asigurată prin intermediul votului popular, de exemplu parlamentul. Adesea birocrații de stat au interesele lor distincte și caută să se autonomizeze de corpurile alese politic. Mai mult, interesele birocrației de stat sunt deseori consonante cu interesele capitalului, pe care este predicată însăși existența statului modern.

 

A doua secțiune schimbă logica de articulare metodologică a argumentului. Anticomunismul este descris ca o narațiune difuză cu rădăcini populare rearticulată în diferite câmpuri profesionale extrapolitice, ca discursuri coerente ulterior preluate în luptele politice pentru a construi blocuri hegemonice. Avem de a face în această parte a cărții cu o analiză ideologică în cheie gramsciană, așa cum a fost articulată ea de către de autori ca Stuart Hall și Raymond Williams. Poenaru pornește de la câteva texte-cheie ale anticomunismului (Raportul Tismăneanu, Dorin Tudoran și Herta Müller) și analizează infrastructura instituțională pe care se bazează producția acestora. Avem o întreagă rețea conceptuală, extrem de precisă și originală care surprinde un peisaj ideologic complex. Cu riscul de a lungi textul voi schița o parte din rețeaua conceptuală propusă.

Poenaru observă centralitatea conceptului de „memorie” într-o dublă ipostază: memoria victimelor și a suferințelor cauzate unor persoane precise și memoria sistemului ca sumă a brutalităților și ororilor realizate de către sistem. Circulația memoriei face din „anticomunism” o activitate continuă, scopul fiind prevenirea pe viitor a altor atrocități. Anticomunismul devine o suma de povești dramatice cu scopul asumat de a emoționa și de a spune o poveste moralizatoare despre trecut. Acest fapt blochează posibilitatea solidarității, a iertării şi a reconcilierii. În plus, blochează și o analiză argumentată a trecutului. Trauma este conservată, memoria devine un mod de a pedepsi.

Florin Poenaru indică modul în care este construit un alter-ego al persoanei urmărite în dosarele securității. Prin tehnici de colectare a datelor gestionate de un aparat birocratic modern, la fiecare nivel producerea de cunoaștere se realiza prin medierea unor tehnici de notare, simplificare și mnemonice. Dosarul devenea inteligibil doar superiorilor, care împărțeau pe jurisdicții producerea informațiilor. Dosarele ca atare nu spun în sine o poveste, e nevoie de un punct de vedere plasat instituțional pentru a putea reconstrui distribuția muncii și codificării pe birouri. Alter-egoul creat de Securitate nu este al unui subiect integrat și nu este concordant cu propriile narațiuni biografice ale subiectului. În plus, dosarele aveau și un rol performativ. De îndată ce Securitatea te lua în supraveghere pentru acte de subversiune, cel mai probabil prin însăși modalitatea de construcție a dosarului, prin interpelările ulterioare, te transformau în dizident, oponent, figură problematică. Exact acest rol este prelungit în prezent. Confruntarea dintre egoul biografic și alter-egoul din dosare produce efecte de pierdere a vocii auctoriale. Deseori subiecții acestei confruntări raportează că regăsirea vocii auctoriale o fac prin reconfigurarea relațiilor de atașament față de apropiați acum descoperiți ca delatori. Memoria nu recompune socialul, ci este înscenată pentru a perpetua efectele Securității de construcție a inamicului. Memoria, paradoxal, face ca trecutul să fie impredictibil prin efectele de reconfigurare socială contemporane.

Acest rol de pedeapsă a memoriei poate fi folosit instrumental, ceea ce a făcut din anticomunism o armă de luptă politică și, în cele din urmă, ideologie de stat. Mai precis, a oferit instrumente de atac tehnocrației socialiste împotriva capitaliștilor emergenți autohtoni. Și, mai larg, a permis recodarea culturală a luptelor de clasă sau dintre facțiunile claselor dominante. Prezentul este injust datorită interferențelor retributive ale trecutului, în care securiștii, secretele lor și rețelele tenebroase ale comunismului încă împânzesc prezentul. Capitaliștii actuali sunt vechii securiști. Iar aici Poenaru propune două alte concepte-cheie. Primul este cel de nostalgie. Populațiile actuale pot suferi de nostalgie atunci când amintirile lor nu sunt cele ale anticomunismului victimologic. Răul actual în continuare se datorează unei imperfecte instaurări ale memoriei anticomuniste. Corectarea e posibilă doar printr-o pedagogie națională care să se asigure că memoriile sunt infuzate cu povești pedeapsă victimologice. Evident, acest aspect opacizează logica capitalistă actuală injustă. Al doilea este cel al anticorupției, care în această descendență ideologică devine parte a justificării câmpului birocratic a necesității autonomiei sale în raport cu politicul, încă dominat de vechi relații tenebroase. Iar această parte justifică întărirea părții represive a statului în raport cu latura socială a sa.

 

A treia secțiune este construită pe baza resurselor de cunoaștere autobiografice ale autorului pentru a analiza apariția câmpului stângii independente partinic și transformările sale. Lipsa stângii independente este legată de forța hegemonică a anticomunismului. Apariția stângii independente e legată de efectele șocului crizei din 2008 care a precarizat o întreagă zonă de muncă intelectuală și care a creat structural o serie de poziții, care au obligat persoanele care le ocupă să analizeze critic propriile ocupații. Dar mai ales au pus în discuție ideologia anticomunistă și justificările acesteia pentru precarizarea economică. Secțiunea este mică în economia volumului și are rolul de a plasa narațiunea primelor două părți în peisajul pe care tocmai l-a descris. E un act de reflexie asupra poziției autorului în câmpul social și a analizei pe care tocmai a realizat-o. De aceea rolul acestei părți este limitat, nu avem de a face cu o analiză completă a câmpului stângii independente, cu evenimente, actori, puncte de cotitură, puncte de articulare și linii de fractură majore. Mai degrabă avem de a face cu o plasare a stângii în fracturile mari de clasă descrise până acum și o plasare a lui Florin Poenaru în relație cu genul și clasa.

Conceptul de clasă

Prima parte a analizei lui Florin Poenaru deschide o serie de întrebări legate de opțiunile metodologice pe care le-a făcut în descrierea și analiza claselor. Iar aceste opțiuni sunt conectate de poziționările implicite teoretice operate. Aș dori să mă opresc asupra a cinci aspecte: falsificabilitate, arbitrarul conexiunilor, sursa schimbărilor de clasă, opacizarea relațiilor latente de clasă, deciziile stilistice legate de date și referințe bibliografice.

Falsificabilitate. Relațiile de clasă sunt deduse aposteriori din evaluarea învingătorilor politici. Clasele însele sunt deduse din formele în care se confruntă la nivel de stat prin medierea lor politică. Observațiile și analizele făcute de către Florin Poenaru sunt extrem de valoroase, însă rămâne întrebarea legată de când anume ele ar putea fi imprecise sau chiar incorecte. Într-un fel, analiza nu poate fi infirmată, metoda însă nu lasă loc de eroare, pentru că operează cu retro-adecvarea datelor. O clasă este dominantă sau dominată pentru că este reprezentată într-un anumit fel politic. În acest tip de metodologie nu lasă prea mult loc de medieri incomplete. Dinamica socială nu se transformă întotdeauna în reprezentare politică, cel puțin din patru motive. Primul este cel al reprezentărilor inadecvate, marketingului politic, formelor de captare fără reprezentare. Al doilea este cel al constituirii de blocuri sociale ad-hoc bazate pe interese instabile. Al treilea, cel al conștiinței false, în care grupuri întregi de alegători pot vota împotriva propriului interes de clasă. Și al patrulea e cel al formelor de dominație politică care nu au bază socială în categorii de clasă. În analiza propusă, o clasă este constituită pentru că este reprezentată politic și se află în anumite relații cu alte clase pentru că oamenii politici care le reprezintă întrețin relații de opoziție sau de alianță prin intermediul narațiunilor lor sau a politicilor pe care le promovează. Poate aceste asumpții sunt corecte și pot fi justificate în contextul de analiză, însă nu avem momente de justificare a acestor opțiuni.

Arbitrariul conexiunilor. Suntem conduși de analiză prin diferitele regimuri de alianțe politice postdecembriste și revizităm învingătorii succesivi. Însă tranzițiile între diferitele momente ale carierelor învingătorilor și tranzițiile de la un învingător la altul sunt deseori, pentru cititor, arbitrare. Iar arbitrariul rezultă din metoda însăși. Autorul ne invită să ne uităm la arena statului și a rețelei de instituții care o compune pentru a se întreba ce forțe sociale și, mai ales, ce forțe de clasă propulsează diferiții actori politici în poziții de conducere. Statul joacă un rol central în consolidarea diferitelor clase și a privilegiilor lor, iar politicile modelează structura de clasă. Totuși, schimbarea compozițiilor de clasă și a relațiilor sociale excede politicul. De aceea unele treceri între regimurile politice sunt inexplicabile. Probabil exemplul cel mai clar în acest sens este lipsa unei explicații a tranziției de la caracterul dominant al forțelor care l-au propulsat pe prim-ministrul tehnocrat Dacian Cioloș și caracterul dominant al forțelor care l-au propulsat pe președintele PSD-ului Liviu Dragnea. Poziția lui Dacian Cioloș este explicată prin autonomizarea corpurilor birocratice executive de corpurile politice. Explicația face recurs în mod fericit la Nicos Poulantzas, denumind această configurație „autoritarism de stat”. Apoi în capitolul următor apariția lui Liviu Dragnea este legată de resurgența capitalului local, reprezentat prin baronii locali din provincie, care au o voce prin acest nou președinte al PSD-ului. Însă rămâne întrebarea ce s-a întâmplat, de ce această din urmă facțiune a devenit dominantă? A câștigat prin mijloace politice puterea? Este vorba de o schimbare structurală care are origini în mediul economic? De unde vine această rearanjare majoră de forțe?

Sursa schimbărilor de clasă. Aceste tipuri de întrebări deschid, mai precis, întrebarea-cheie, care este sursa transformărilor de clasă. Analiza ne indică explicit că analiza câmpului politic are la bază transformările de clasă și constituie o hârtie de turnesol care relevă aceste transformări. Însă transformările de clasă se întâmplă și pe la spatele politicii. Politica este extrem de importantă, totuși unele schimbări se pot întâmpla la nivel de alianțe de afaceri, lanțuri de furnizori și clienți, rețele transnaționale care trec de granițele naționale. Sau se pot întâmpla în fabrici sau birouri, în care angajații devin frustrați de noile relații sociale care se stabilesc în procesul muncii. Aceste frustrări pot să fie exprimate direct, ca atare, sau pot să fie lateralizate, cum deseori se întâmplă, în justificări problematice (rasiste, etniciste, sexiste, auto-colonizatoare). Însă, și aceste aspecte joacă un rol central în modul în care funcționează acumularea de capital și tipurile de relații sociale complexe care se sustrag confruntării la nivel de arenă politică națională. Florin Poenaru, în alte analize, a făcut exact acest tip de observații: despre relațiile la nivel de sistem capitalist și poziția periferială a României, sau despre naționalismul muncitorilor din Cluj sau al celor din București. Cu toate acestea, opțiunea sa metodologică și caracterul circumscris al analizei nu îi permit astfel de considerații. Însă nici nu semnalizează aceste limite ca atare și nu le integrează în explicațiile date.

Opacizarea relațiilor latente de clasă. Relațiile de clasă au și un caracter latent. Unele structuri de clasă nu ajung să aibă interese manifeste, care să aibă o exprimare politică. Una din sursele de critică a metodei lui Nicos Pulantzas este tocmai faptul că acumularea pare să creeze în textele sale clase clare și delimitate, care apoi ajung să se înfrunte politic. Însă antropologia clasei ne atrage atenție că istoria relațiilor de clasă este una și a subalternilor, a celor care nu pot să aibă o voce. Unele structuri de clasă, cu interese clar formulate, nu ajung să aibă o voce politică, dar pot avea un impact important în reconfigurarea relațiilor de clasă. Sau, subalternii pot să aibă o voce politică care le distorsionează interesele de clasă. De exemplu, Florin Poenaru arată împreună cu Gergo Pulay (Poenaru, F., & Pulay, G. (2010). Why Ethnicity? Everyday Nationalism în a Transylvanian Town. East Central Europe, 36(1), 130–137) că demantelarea industrială din orașul Cluj, prin politicile neoliberale ale anilor 1990, a produs o clasă muncitoare pauperă ale cărei frustrări au fost capturate de retorica naționalistă a primarului Gheorghe Funar. În nici un caz nu era în interesul acestei clase muncitoare să voteze un primar cu o agendă care a transferat în sfera luptelor culturale lupta care se ducea legat de transformarea fabricilor socialiste, și care, în ultimă instanță, nu a putut contribui cu nimic la ameliorarea statutului lor. Așadar, acest tip de dinamică Florin Poenaru îl analizează explicit în alte lucrări. Însă nu și aici.

Deciziile stilistice. Probabil aceste tipuri de decizii luate de autor sunt legate de o decizie mai largă, stilistică. Textul este suplu, fără prea multe citări sau referințe la dezbaterile teoretice complexe din jurul temelor abordate. Forma pe care a luat-o cartea este cea a eseului. Însă exact această decizie face ca prima parte să fie greu de urmărit analitic. Deseori lipsesc datele care să sprijine afirmațiile. Date care ar fi putut să fie mobilizate. Avem o analiză a numărului de voturi primite de PSD în diferitele cicluri electorale sau o referință legată de cine sunt votanții PSD. Însă, în ciuda faptului că în această carte avem multe referințe la votanți, nu avem prezentate sau mobilizate date care să certifice compoziția socială a votanților diferitelor partide. Sau nu sunt citate mai multe studii în acest sens. De asemenea, nu avem o discuție despre diferitele opțiuni legate de identificarea marilor clase. De exemplu, pentru socialism, atunci când este analizată cariera lui Ion Iliescu, nu avem o referință la literatura anterioară legată de împărțirea claselor în țărani, muncitori, tehnocrație și birocrație. Pentru credibilitatea argumentului ar fi fost nevoie de o astfel de discuție, chiar și într-o notă de subsol pentru că aceasta este și diviziunea operată de școlile weberiene care clasifică exact aceste categorii ca straturi sociale, de exemplu, cum face Iván Szelényi.

Concluzii

Stilistica de eseu luată de această carte poate să opacizeze faptul că ne aflăm în fața unei cărți de cercetare și în care avem prezentate analize extrem de sofisticate, care au în spate o literatură voluminoasă și o serie de dezbateri teoretice pe care autorul le stăpânește cu mare ușurință. Prima secțiune este o investigație extrem de elaborată și sofisticată a câmpului politic pornind de la structura de clasă a României. Secțiunea a doua sintetizează tema de doctorat a lui Florin Poenaru și distilează întreaga munca de cercetare în trei capitole extrem de dense și valoroase. Secțiunea a treia leagă experiența sa, precum și experiența unui întreg câmp de stânga, de transformările de clasă. Suntem în fața unei cercetări sociologice în cheie marxistă de excepție. Limitările stilistice autoimpuse și selecțiile metodologice operate sunt puncte bune de pornire pentru investigații similare. Florin Poenaru deschide în acest fel noi spații de investigare.

 

 

[Vatra, nr. 5-6/2017]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s