Comunitatea artistică
E o casă plină de poeme.
Tata poem, mama poem, copilul poem.
Pe pereţi sunt atîrnate poeme.
Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă
satîrul poem să-l împartă în bucăţi de poem
care vor fi puse pe o tavă poem
care va fi împinsă brutal pe fundul
cuptorului poem.
Tata poem stă înfipt într-un scaun poem
şi citeşte poeme dintr-un ziar.
Are ochelarii poem pe nas
parcă e o paiaţă scoasă din uz.
Copilul poem a spart un poem şi acum
adună cioburile:
vai, nu arunca poezia la chiuvetă
că se înfundă canalul poem,
strigă mama poem.
Bătăi în uşa poem:
copilul vecinilor a venit
să împrumute două poeme
(„numai pînă marţi, a spus tata!”)
Mama poem îi împachetează două poeme
îl mîngîie pe creştet
(ce mare te-ai făcut!)
şi brusc înduioşată de tentaţia artei
în mica noastră comunitate
îi spune cu voce domoală:
unul dintre poeme puteţi să-l păstraţi
e mica noastră contribuţie la
sentimentul de zădărnicie care ne leagă.
Made in China
De la prima carte semnată de mo yan
pe care am citit-o
am spus că va lua premiul nobel
lucru de care academia suedeză a ţinut cont
(mulţumesc, academia suedeză, sper
să colaborăm mai departe
mai am cîteva propuneri
o să revin cu amănunte de asta
nu vă faceţi planuri pentru mult timp);
deşi cu mult timp înainte de a citi
obosit de viaţă, obosit de moarte
mîncam conserve made in china
îmbrăcam haina made in china
mă scăldam în parfumuri made in china;
da, guvernul meu e unul made in china
am citit asta pe marginea fotografiei de grup,
pînă şi limba română pe care o vorbesc
politicienii din fotografie este made in china;
pe sînul tău azi am citit made in china
sărutul tău de dimineaţă a fost made in china
vin şi trec anotimpuri made in china
le petrec cu o tristeţe made in china;
seara chiar m-am gîndit la bucătăreasa
lui confucius şi i-am dat dreptate:
omul nu e decît holograma unui univers
proiectată într-un bob de orez
preparat după o reţetă secretă.
Relativitate
Motto:
„Pe măsură ce un corp accelerează, timpul trece mai încet pentru acesta, iar masa sa creşte …(…) Timpul şi spaţiul nu sunt constante, unica valoare constantă fiind viteza luminii – aceasta înseamnă că timpul poate trece mai repede sau mai încet, în funcţie de înălţimea la care te afli şi de viteza cu care călătoreşti”
Einstein
musculiţa de oţet trăieşte o sută de ani într-o zi.
corbul trăieşte patru sute de ani în patru sute de ani.
elefantul trăieşte unsprezece ani într-un an.
fantoma din moară trăieşte pînă se dărîmă moara.
privighetoarea trăieşte pînă se întîlneşte cu pisica.
pisica trăieşte şapte ani într-un an.
numai omul trăieşte cîţi ani vrea într-o zi,
după cît poate să îşi imagineze;
da, numai el e capabil să trăiască o sută de ani
într-o secundă.
Blues
De ce nu ar fi carnea mea bună de mîncat?
Adică o privighetoare vă lasă gura apă,
şi o ciosvîrtă de om vă face greaţă?
– Ce ne deosebeşte decisiv de fratele nostru, porcul?
– Cuvîntul.
Chiar atîta rău poate face cuvîntul cărnii,
că o spurcă iremediabil?
Dacă poeţii ar trebui să facă zi de zi
tot ce spun în poeziile lor
Dacă poeţii ar trebui să facă zi de zi
tot ce spun în poeziile lor
ar fi destul de comică realitatea
călăresc nourii sau păsările
dresează viermii din măr
învaţă alfabetul morse peştii din acvariu
umblă la axa planetei
să vadă cum de nu se uzează de atîta folosinţă
ciocănesc cu o cheie boantă
în lanţul sistemului bielă-manivelă
care ţine polii legaţi unul de altul
şi apoi ung cu miere angrenajul
să nu mai scîrţîie
contorsionişti pe-o frunză de brusture
echilibrişti pe dîra lăsată de fulger
respiră pe nas cuvinte şi scot
curcubee de ceară
din metafora încălzită
la foc cu foc
îşi dau întîlniri
pe planete date la retopit
şi apoi rîd ca proştii
de încurcătură …
Dumnezeu face destule lucruri trăsnite
la care ei vin cu camera ascunsă
ba unii dintre ei ar fi în stare
să depună mărturie că trupurile se împrumută
ca bicicletele
dintr-un cer depozit
da, sufletele îşi aleg (acolo, sus) trupul preferat
cu care dau o tură pe lumea asta
vor să ajungă timpul din urmă
– e, de altfel, distracţia preferată a oricărui muritor.
Dacă poeţii ar trebui să facă zi de zi
tot ce spun în poeziile lor
atunci la subpreţul seminţelor care
nu s-au ostenit să rodească,
ar trebui adăugată valoarea
corcoduşului care a continuat să facă floare şi fructe
la mulţi ani după ce a fost tăiat.
(Şi acum între noi –
eu care scriu,
dumneata care citeşti:
chiar că nu ar trebui să răspundem
la toate scrisorile de adio ale sinucigaşilor…!)
Bazar
Dacă ar şti cititorul
cîtă izmeneală filosofardă
se ascunde
sub ceea ce se numeşte
îndeobşte poezie
pe care el ar trebui să o
cinstească precum o religie
a unui trib
ales;
dacă ar şti cititorul
că surogatele i se vînd ca marfă
poetică,
că este păcălit la metru, la kilogram,
la imagine, la profunzime,
că literatura a ajuns un bazar
în care toată lumea
vrea să păcălească pe toată lumea;
dacă ar şti cititorul cît de chinuiţi de cuvinte,
cît de neinspiraţi,
cît de plicticoşi sînt prea adesea poeţii,
ar pune mîna pe par.
(Dintr-un volum în pregătire)
[Vatra, nr. 7/2017]
revistavatra.org 
A republicat asta pe Poetaria Journal.
Excepțional!