Comunitatea artistică

E o casă plină de poeme.

Tata poem, mama poem, copilul poem.

Pe pereţi sunt atîrnate poeme.

Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă

satîrul poem să-l împartă în bucăţi de poem

care vor fi puse pe o tavă poem

care va fi împinsă brutal pe fundul

cuptorului poem.

Tata poem stă înfipt într-un scaun poem

şi citeşte poeme dintr-un ziar.

Are ochelarii poem pe nas

parcă e o paiaţă scoasă din uz.

Copilul poem a spart un poem şi acum

adună cioburile:

vai, nu arunca poezia la chiuvetă

că se înfundă canalul poem,

strigă mama poem.

Bătăi în uşa poem:

copilul vecinilor a venit

să împrumute două poeme

(„numai pînă marţi, a spus tata!”)

Mama poem îi împachetează două poeme

îl mîngîie pe creştet

(ce mare te-ai făcut!)

şi brusc înduioşată de tentaţia artei

în mica noastră comunitate

îi spune cu voce domoală:

unul dintre poeme puteţi să-l păstraţi

e mica noastră contribuţie la

sentimentul de zădărnicie care ne leagă.

 

 

Made in China

De la prima carte semnată de mo yan

pe care am citit-o

am spus că va lua premiul nobel

lucru de care academia suedeză a ţinut cont

(mulţumesc, academia suedeză, sper

să colaborăm mai departe

mai am cîteva propuneri

o să revin cu amănunte de asta

nu vă faceţi planuri pentru mult timp);

deşi cu mult timp înainte de a citi

obosit de viaţă, obosit de moarte

mîncam conserve made in china

îmbrăcam haina made in china

mă scăldam în parfumuri made in china;

da, guvernul meu e unul made in china

am citit asta pe marginea fotografiei de grup,

pînă şi limba română pe care o vorbesc

politicienii din fotografie este made in china;

pe sînul tău azi am citit made in china
sărutul tău de dimineaţă a fost made in china

vin şi trec anotimpuri made in china

le petrec cu o tristeţe made in china;

seara chiar m-am gîndit la bucătăreasa

lui confucius şi i-am dat dreptate:

omul nu e decît holograma unui univers

proiectată într-un bob de orez

preparat după o reţetă secretă.

 

 

Relativitate

Motto:

„Pe măsură ce un corp accelerează, timpul trece mai încet pentru acesta, iar masa sa creşte …(…) Timpul şi spaţiul nu sunt constante, unica valoare constantă fiind viteza luminii – aceasta înseamnă că timpul poate trece mai repede sau mai încet, în funcţie de înălţimea la care te afli şi de viteza cu care călătoreşti”

Einstein

musculiţa de oţet trăieşte o sută de ani într-o zi.

corbul trăieşte patru sute de ani în patru sute de ani.

elefantul trăieşte unsprezece ani într-un an.

fantoma din moară trăieşte pînă se dărîmă moara.

privighetoarea trăieşte pînă se întîlneşte cu pisica.

pisica trăieşte şapte ani într-un an.

numai omul trăieşte cîţi ani vrea într-o zi,

după cît poate să îşi imagineze;

da, numai el e capabil să trăiască o sută de ani

într-o secundă.

Blues

De ce nu ar fi carnea mea bună de mîncat?

Adică o privighetoare vă lasă gura apă,

şi o ciosvîrtă de om vă face greaţă?

– Ce ne deosebeşte decisiv de fratele nostru, porcul?

– Cuvîntul.

Chiar atîta rău poate face cuvîntul cărnii,

că o spurcă iremediabil?

Dacă poeţii ar trebui să facă zi de zi

tot ce spun în poeziile lor

Dacă poeţii ar trebui să facă zi de zi

tot ce spun în poeziile lor

ar fi destul de comică realitatea

călăresc nourii sau păsările

dresează viermii din măr

învaţă alfabetul morse peştii din acvariu

umblă la axa planetei

să vadă cum de nu se uzează de atîta folosinţă

ciocănesc cu o cheie boantă

în lanţul sistemului bielă-manivelă

care ţine polii legaţi unul de altul

şi apoi ung cu miere angrenajul

să nu mai scîrţîie

contorsionişti pe-o frunză de brusture

echilibrişti pe dîra lăsată de fulger

respiră pe nas cuvinte şi scot

curcubee de ceară

din metafora încălzită

la foc cu foc

îşi dau întîlniri

pe planete date la retopit

şi apoi rîd ca proştii

de încurcătură …

Dumnezeu face destule lucruri trăsnite

la care ei vin cu camera ascunsă

ba unii dintre ei ar fi în stare

să depună mărturie că trupurile se împrumută

ca bicicletele

dintr-un cer depozit

da, sufletele îşi aleg (acolo, sus) trupul preferat

cu care dau o tură pe lumea asta

vor să ajungă timpul din urmă

– e, de altfel, distracţia preferată a oricărui muritor.

Dacă poeţii ar trebui să facă zi de zi

tot ce spun în poeziile lor

atunci la subpreţul seminţelor care

nu s-au ostenit să rodească,

ar trebui adăugată valoarea

corcoduşului care a continuat să facă floare şi fructe

la mulţi ani după ce a fost tăiat.

(Şi acum între noi –

eu care scriu,

dumneata care citeşti:

chiar că nu ar trebui să răspundem

la toate scrisorile de adio ale sinucigaşilor…!)

Bazar

Dacă ar şti cititorul

cîtă izmeneală filosofardă

se ascunde

sub ceea ce se numeşte

îndeobşte poezie

pe care el ar trebui să o

cinstească precum o religie

a unui trib

ales;

dacă ar şti cititorul

că surogatele i se vînd ca marfă

poetică,

că este păcălit la metru, la kilogram,

la imagine, la profunzime,

că literatura a ajuns un bazar

în care toată lumea

vrea să păcălească pe toată lumea;

dacă ar şti cititorul cît de chinuiţi de cuvinte,

cît de neinspiraţi,

cît de plicticoşi sînt prea adesea poeţii,

ar pune mîna pe par.

(Dintr-un volum în pregătire)

 

 

[Vatra, nr. 7/2017]