Petru CIMPOEȘU – Către Șoseluța nemților

foto cimp-page-001

„Nu mi-e clădită casa de șiță peste Trotuș,

În pajiștea cu crânguri? De ce-aș fi trist? Şi totuș…”

(Tudor Arghezi, De ce-aș fi trist?)

Aceasta este o mică poveste pentru cei care pleacă de acasă cu rucsacul în spate.

Valea Trotușului, puțin cunoscută pasionaților de drumeție, ar putea deveni o zonă turistică deosebit de atractivă, dacă s-ar găsi cine să-i pună în valoare potențialul natural și istoric. De la impozanta gară din Ghimeș-Făget, până la Palanca, unde se găsesc ruinele fostei cetăți Rákoczi (a servit secole la rând ca punct vamal între Ardeal și Moldova), apoi colea, la o aruncătură de băț, Pădurea spânzuraților, azi doborâtă de drujbe (pentru cine nu știe: în limba rusă, drujba înseamnă prietenie), cu mormântul lui Emil Rebreanu chiar la marginea drumului, iar mai la vale, pe partea dreaptă, mănăstirea Cotumba, cu cea mai mică biserică de schit din Moldova, construită pe la 1763 – aproape că ar încăpea într-o căruță! -, sate din care ospitalitatea moldovenească încă nu a plecat de tot de acasă se înșiră de o parte și de alta pe Trotuș ca ornamentele unui colier de apă. Palatul Ghica de la Comănești, proiectat de Albert Galeron, își așteaptă cumpărătorii pe OLX. Mai sunt de văzut și castelul Ghica de la Dofteana, Palatul Știrbei, de la Dărmănești, devenit între timp hotel de lux, salina din Târgu Ocna sau, aproape de intersecția ce duce către Slănic Moldova, prima sondă realizată prin foraj mecanic în România – și încă multe altele.

Dar de data asta v-aș propune ca, părăsind șoseaua națională, să o luați spre Valea Uzului și, la vreo opt kilometri de la coada lacului, să cârmiți la stânga, pe cursul pârâului ce se cheamă Bărzăuța. După mai puțin de o oră de mers, veți ajunge la cantonul silvic, unde, dacă aveți un pic de noroc, îl întâlniți pe domnul Dorel, șeful districtului. Știind dinainte că norocul și-l face omul cu mâna lui, noi am dat mai întâi un telefon la ocolul silvic din Dărmănești, așa că, atunci când am ajuns la canton, domnul Dorel ne aștepta gata echipat și înarmat cu pușca lui de pădurar! Nu e lipsit de importanță să menționez asta, fiindcă în zonă poți întâlni nu doar cocoșul de munte, cerbul, râsul sau jderul de scorbură, ci și ursul brun, care s-ar putea să se supere pentru deranj. Mă rog, poți întâlni sau poți, de asemenea, să nu întâlnești.

Noi nu am întâlnit decât o turmă de oi care pășteau cât se poate de pașnic pe un pripor, când a fost să părăsim drumul de pe marginea apei, luând-o abrupt la stânga, către Nemira Mare. Aflaserăm că putem urca pe partea asta de munte – și de fapt, chiar pentru asta veniserăm, ca să ajungem pe acel vârf (cei mai mulți preferă traseul mai scurt, care pornește din stațiunea Slănic Moldova). Câinii, așezați strategic, păreau că dormitează, dar când au simțit miros străin, s-au ridicat și au luat-o domol la deal, dispărând apoi îndărătul unui brădet tânăr. Nu știam că stâna e dincolo de brădetul acela, însă mi-am zis că, pentru orice eventualitate, ar fi potrivit să am un băț în mână. Când am părăsit cărarea și, trecând printre niște jnepeni, m-am apropiat de marginea brădetului, hopa! – dintre copaci au sărit lătrând vreo cinci sau șase câini. Alți câțiva au apărut îndată de la stână, parcă fuseseră vorbiți. Pentru a nu agrava situația, am socotit că e cazul să mă retrag pas cu pas, transmițându-le în acest fel o propunere de armistițiu, pe care ei însă, fie că nu au înțeles-o, fie că nu au acceptat-o. Întrucât situația risca să devină de-a dreptul primejdioasă, domnul Dorel a tras cu pușca lui un foc în aer. Ca prin minune, câinii s-au potolit, iar un băietan de la stână, care pesemne că până atunci dormise, și-a făcut apariția, ceea ce a calmat definitiv lucrurile. Îndemnați de băietanul acela, câinii s-au întors la treburile lor, unii dintre ei au plecat către turma de oi, iar noi ne-am putut continua urcușul promițând că la întoarcere ne vom opri la stână, poate cumpărăm ceva caș și urdă.

Urcarea muntelui poate să fie ceva pitoresc sau cu conotații simbolice, atunci când o vezi la televizor sau citești despre ea în vreun ghid turistic. În realitatea de pe teren lucrurile stau nițel diferit, mai ales când panta ajunge la patruzeci și cinci de grade și trebuie să urci ducând în spate un rucsac care devine parcă din ce în ce mai greu, pe un făgaș plin de pietre sau printre jnepeni și tot felul de spini, iar domnul Dorel te mai și avertizează să fii atent la vipere, ai zice că o face dinadins! Ajunseserăm în golul alpin. Cerul complet senin era de un albastru întunecat, iar soarele ca un reflector imens ne încinsese hanoracele. După mai bine de o oră de urcuș, când ne-am oprit să ne tragem nițel sufletul și am privit în urmă, nu ne-a venit să credem cât de puțin reușiserăm să urcăm. Socotind după ce ne spunea domnul Dorel, parcurseserăm mai puțin de jumătate din traseu, însă tot el căuta să ne încurajeze asigurându-ne că, atunci când vom ajunge sus de tot, pe coamă, efortul ne va fi răsplătit cu asupra de măsură. În cele din urmă, am găsit o cărare care urma întrucâtva curba de nivel, dar în așa fel încât mai degrabă părea că ne îndepărtează de ținta curajoasei noastre expediții. Și iată că, după încă aproape o oră de urcuș, sfântul Pintilie sau alt sfânt ocrotitor al drumeților ne-a scos în cale un izvor sau mai degrabă o mică fântână improvizată din pietre. La momentul potrivit, fiindcă apa din plosca noastră artizanală era pe terminate. De aici până la crucea modestă care marchează propriu-zis Nemira Mare nu mai era mult. A trebuit mai întâi să străbatem încâlciturile unui afiniș – pe Nemira sunt zeci de hectare de afin, ne-am promis să revenim peste câteva săptămâni, când va fi timpul culesului, dar nu am mai revenit… – iar când am ieșit din nou pe pajiște, am putut să o vedem, la numai câteva zeci de metri. De acolo, toată valea Trotușului și cea a Uzului, până la Comănești într-o parte și până dincolo de Dofteana în cealaltă, și până în zare, către Berzunț, se ofereau privirii ca pe o hartă Google-satelit.

Cam asta ar fi fost povestea, dacă n-aș fi observat, la oarecare distanță de noi, în buza pădurii, o dungă de iarbă de o culoare ușor mai deschisă. L-am întrebat pe domnul Dorel ce fel de iarbă o fi aia și de ce are altă culoare. Trăgând aer  în piept, cu oarecare importanță, dânsul îmi răspunse:

– Păi pe acolo trece Șoseluța nemților! Din cauza asta, iarba e mai rară.

– Cum adică, Șoseluța nemților? ne-am mirat aproape într-un glas.

– Aha, înseamnă că nu știți!… Pe aici a fost Războiul cel Mare. Nemții au venit pe Valea Oituzului, au urcat pe la Poiana Sărată și după aceea s-au îndreptat încoace pe coama muntelui, ca să-și pună tunurile, să tragă în ai noștri. Dar mai întâi au făcut Șoseluța. Iaca, are acuși o sută de ani și se poate umbla și acum pe ea. Urcă unii cu atv-urile și cu motocicletele…

– Ei, dați dracului, nemții ăștia, când fac o treabă, apoi o fac ca lumea! am exclamat admirativ, gândindu-mă la șoselele făcute de noi și care trebuie reparate la doi, trei ani după ce-s date în folosință.

Domnul Dorel se întoarse numai pe jumătate spre mine, ca să mă poată privi pieziș. Nu cumva trecusem de partea inamicului?

– Mda, o fi cum zici, dar până la urmă tot i-am bătut! Cu Șoseluța lor cu tot!

Pe urmă am aflat că toate coamele munților Nemira și ale Oituzului păstrează urme ale Marelui Război, tranșee, fortificații, cuiburi de mitralieră, păcat că nu sunt marcate și puse în valoare, ar merita, iar la întoarcere, chiar lângă stâna în apropierea căreia ne atacaseră câinii, domnul Dorel ne-a arătat un adăpost subteran, ceva ce folosise poate drept comandament local, în care însă nu am intrat, de frica șerpilor…

Și poate că ar trebui să vă povestesc și ce s-a mai întâmplat după aceea, la coborâre, dar nimeni nu a reușit să spună vreodată ceva interesant despre osteneala de a coborî un munte.

 

 

[Vatra, nr. 9-10/2017, pp. 13-14]

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s