Ion MUREȘAN – Recuperatorul

ion muresan

E genul acela de om care parcă are leduri în jurul capului. Nu tot timpul, ci doar atunci când se bucură. Ceea ce îl individualizează în gen este că el se bucură tot timpul. Are faţa luminiscentă ca o lună plină. Ledurile îi pâlpâie. Asta mă face să cred că sunt conectate şi la creier: gândire intensă, lumină multă, gândire potolită, lumină mai puţină.

Azi e luminos nevoie mare. Îmi spune conspirativ că el e „recuperator”. Adică, mă lămureşte tot el, văzând câ îl măsor din ochi şi că, probabil, gândesc în sinea mea că înălţimea nu-l recomandă pentru o astfel de periculoasă ocupaţie, lucrează la Spitalul de Recuperare. După părerea mea, nu ar fi bun nici de brancardier. Parcă mi-a citit gândul, așa că vine cu o nouă lămurire: „Eu stau la poartă și îl trimit pe fiecare om la doctorul potrivit”, zice. Cert este că „a recupera” este un verb care revine foarte des în vorbirea lui. La fel cum în limbajul şoferilor vom găsi cu mare frecvenţă verbe de genul „a vira”, „a băga în viteză” sau „a da prioritate”.

Astăzi, domnul Irimieş e preocupat să ne „recupereze” demnitatea naţională. (Dacă ar fi sudor, ar fi dorit să ne sudeze mândria de „fiinţă națională”? Dacă ar fi fost contabil, ar fi vrut să numere ocaziile în care am fost demni? Nu ştiu.) Şi iată ce proiect salvator a găsit el:

„Cu autostrăzile am dat-o în bară. Nu avem noi talent la făcutul de autostrăzi. Nu suntem dotaţi naţional, etnic, pentru autostrăzi. Nu avem suflu: le începem şi le lăsăm baltă. Poate că e din pricina lăţimii lor. Nu ştim face lucruri late. Eu, dacă aş fi într-un partid, iar partidul meu ar fi la putere, aş propune un singur lucru: să facem din Ungaria până în Bulgaria, de la Borş până la Ruse o pistă pentru biciclete. Nu cu două benzi, ci cu o singură bandă. Dar aceea făcută după toate normele moderne: cu marcaje, cu stopuri, cu semnalizări. Să n-aibă nimeni ce să-i reproşeze. Când ar fi gata, ne-am «recupera» toată mândria pierdută. Ne-am putea bate cu pumnul în piept şi să zicem: «Domnilor, la autostrăzi guvernul nostru nu se pricepe. Dar la ceea ce ne pricepem, facem dumnezeieşte. Uitaţi-vă ce pistă internaţională pentru biciclete ne-am tras!» Şi iar ne-am bate cu pumnul în piept. Imediat  am câştiga respectul tuturor naţiunilor!”

Amicul meu are şi alte idei, pe care oamenii obişnuiţi le-ar putea considera cel puţin ciudate. Dar el le explică cu răbdare. Cu atâta răbdare, încât îți pierzi răbdarea și îţi vine să-i dai dreptate. De exemplu, el crede că în societatea noastră este prea multă lumină. „De la prea multă lumină ne vin toate bolile şi toate relele”. Şi îmi explică cum el a umblat într-o noapte prin pădure şi a văzut pe unde să meargă, deși era o noapte fără lună. Mai mult, a doua zi, la televizor, a constatat că vede până şi literele cele mai mici, litere pe care cu o zi înainte nu le vedea nici cu ochelarii, căci întunericul nopții „i-a recuperat” vederea pierdută din cauza luminii. Oricum, întunericul e mai sănătos decât lumina. În rest, desigur, şi oamenii prea luminaţi care ne conduc sunt nişte bieți orbi care din cauză că se orientează după lumina din exterior și nu după întunericul din interior nu văd pe unde merg.

Despre recuperarea relaţiei cu pământul, cu glia, cu cosmosul are ideile lui care nu pot fi contrazise: „ Eu, la ţară, umblu numai desculţ. Se miră tot satul şi oamenii mă cred foarte sărac, căci umblu desculţ. Cel mai mult îmi place să umblu desculţ pe bicaşeii încălziţi de soare. Ce-s bicașeii? Asta urmează să mă întrebi. Îți răspund imediat: bicașeii sunt niște pietricele care pot fi mici cât bilele de rulment sau cât oul de porumbel. Aşa „recuperez” un pic din energia pierdută datorită pantofilor”… De frică să nu aflu ce este un rulment, ce este porumbelul, sau ce este pantoful îi spun că atunci când eram mic la grădiniţă eram pus adesea ca pedeapsă în genunchi pe bicaşei, grăunţe, coji de nucă, fasole etc. „Mi-am dat seama mai demult că și tu ai o legătură specială cu pământul! zice. Ca și mine. Eu, datorită acestei legături cu glia, am devenit  clarvăzător. Și tu ești clarvăzător, dar încă nu ți-ai dat seama”. Își pune coatele pe masă, își ia capul în palme și închide ochii. După câteva secunde îi deschide. „Uite, chiar acum am văzut în viitor. Te-am văzut cum mergi la bar și-mi plătești o vodkă. Și, cum ești la rândul tău clarvăzător, fără să faci vreun efort, o să mă vezi cum o beau”.

 

 

[Vatra, nr. 9-10/2017, p. 15]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s