Florina Lircă-Moldovan – A citi și a scrie. Bărbații sau femeile…

cum citesc barbatii

„Cum citesc bărbații cărțile femeilor”? Iată întrebarea… și totodată cartea… publicată la editura Polirom, în 2017, din – cel puțin – curiozitatea Liei Faur și a lui Șerban Axinte. Care nu s-au lăsat până nu și-au convins colegii de condei (destul de mulți, se vede din cele câteva zeci de răspunsuri) că literatura merită o dată în plus dezbătută, chiar dacă, în cazul de față, mai mult din perspectiva lectorului decât a scriitorului. Și, mai concret, dinspre bărbați înspre femei.

De ce așa și nu invers, (cum și cât) citesc femeile cărțile bărbaților, spre exemplu, e cumva de la sine înțeles. Sau, dacă nu e, în prezenta dezbatere nu se precizează. Nu se știe de ce, poate pentru că femeile, în unele cazuri, scriitoare, „nu se simt egale cu bărbații”. Iar acelea se și comportă de parcă nu ar fi. Dovadă că au îndrăznit „să scoată nasul sau, mă rog, creștetul capului pe deasupra apei abia de vreo sută și ceva de ani”. Nu e clar pe cine se dă vina, un lucru e – pentru unele dintre ele – cert. Bărbații („convenționali” i-a numit scurt Angela Marinescu), sunt, dacă nu conduși de prejudecăți, privilegiați. Ca număr și ca sex. De aici, și necazul: „literatura scrisă de femei nu este privită cu încredere și nici cu seriozitate” (Medeea Iancu).

O afirmă una dintre susținătoarele feminismului și o confirmă, zice-se, statisticile internaționale. Nu însă și colaboratorii prezentului volum. Care, deși unii mai sceptici, recunosc că „în poezia românească a ultimului deceniu și jumătate, vocile feminine sunt nu doar numeroase, ci puternice și foarte personale; proza și eseistica sunt, la rândul lor, genuri luate cu asalt, în ultimii ani, de autoare; iar în revistele culturale/literare semnăturile feminine sunt, de mai multă vreme, o constantă” (Bianca Burța-Cernat). Cum a fost posibilă emanciparea – mai ales în țara noastră, cu o mentalitate, zice Ruxandra Cesereanu, „masculină” și, deci, „misogină” –, lasă să se înțeleagă Doina Ruști. Prin deschiderea acelorași (sau a altor) huliți bărbați, care, dincolo de opiniile de exegeți, rămân „bărbați inteligenți și iubitori de literatură”. Dacă ei citesc mai bine sau mai rău, depinde, este de părere Nina Corcinschi, de „propriul cod al lecturii, dictat de educația, cultura și sensibilitatea proprii”.

Unde e atunci dilema? În statistici, unde schimbarea de atitudine nu se face încă vizibilă. „Nu se poate trece cu vederea, scrie Dana Pîrvan, numărul redus al femeilor aflate la conducerea unor instituții, în jurii sau în alte colective de decizie din viața literară. Și, dacă ne uităm la premiile Nobel pentru literatură, vedem că din 113 laureați, doar 14 sunt femei. Am putea trage concluzia că nici azi luptele nu sunt încheiate pe deplin. Că și azi există mai mult albastru decât roz, că încă este dificil să vorbim despre o normalitate a receptării, despre un echilibru”. Privită astfel situația, s-a comis, nici vorbă, o nedreptate. Una la fel de mare ca explicarea atitudinii sexiste a bărbatului în fața literaturii prin gradul de legitimare a femeii în societate. Pe ultima Iulian Boldea o califică tot „un act de relativă discriminare” ca și acela de „includere a operelor scriitoarelor în categoria «literatură feminină»”. Căci se știe bine – iar cui a uitat, îi amintește Angela Furtună –, „creația este elaborarea unui univers singular și personal, prin care artistul își exprimă viziunea asupra lumii, iar această operațiune nu este condiționată de gen”. Și nici de firea mai mult sau mai puțin conservatoare a bărbatului.

 Incontestabil, unghiurile discuției sunt, nu numai în carte, mai multe și mai largi de atât. Altfel – admit prefațatorii –, „mulți ar răspunde scurt: nu mă interesează această distincție, lucrurile sunt lămurite de mult sau există literatură proastă și literatură bună, nu literatură scrisă de femei și literatură scrisă de bărbați”. În loc de replici concise însă, cei mai mulți întrebați, bărbați, femei, creatori și cititori, critici ori scriitoare, majoritatea cu notorietate, mărturisesc elaborat și dezbat argumentat. Din poziții (și genuri) diverse și cu puncte de vedere, firește, diferite. Toți însă pe tema și în interesul literaturii scrise de femei, mai mult sau mai puțin citite de bărbați.

Împărțit în trei secțiuni – À la recherche de la femme perdue, Noi, scriitoarele și Un bărbat citește o femeie –, volumul câștigă în simpatie, încă de la început, prin seducătoarea introducere în versuri a lui Șerban Foarță, pe cât de plină de umor, pe atât de grav-problematizantă. Dar și în autenticitate, nu numai prin spontaneitatea și firescul cu care se leagă o convorbire telefonică între Lia Faur și Angela Marinescu, așezată contrapunctic, „în loc de postfață”, ci și prin inspiratele și cuprinzătoarele relatări. Ale unor bărbați (Dan. C. Mihăilescu,  Bogdan Crețu, Adrian Cioroianu, Iulian Boldea, Emil Hurezeanu, Radu Vancu,  Al. Cistelecan, Adrian G. Romila, Dumitru Crudu, Felix Nicolau, Robert Șerban, Raul Pavel, Dan-Liviu Boieriu, Liviu Antonesei) și ale unor femei, de data aceasta – ironie sau pură întâmplare? –, superioare numeric respondenților masculini: Bianca-Burța Cernat, Alina Purcaru, Doris Mironescu, Simona Preda, Dana Pîrvan, Nina Corcinschi, Raisa Beicu, Ruxandra Cesereanu, Doina Ruști, Ioana Bot, Angela Furtună, Maria Pilchin, Aliona Grati, Cristina Hermeziu, Teodora Coman, Melinda Crăciun, Medeea Iancu.

Conceput de coordonatori ca un roman de partea emancipării și împotriva discriminării femeii, realizat premeditat „cu anticipări, cu reveniri, cu idei lăsate înadins în suspensie într-o anumită zonă a volumului, pentru a-și afla clarificarea și împlinirea în altă parte”, demersul de față se comportă în fapt ca un serios documentar. Despre (demodatele, au zis unii) prejudecăți de gen și evoluția ori, mai bine, involuția lor istorică, despre marginalizarea femeii și a literaturii scrise de ea, despre sexism, misoginism – poate chiar exacerbatul feminism? – și alte asemenea realități înconjurătoare. Dincolo însă de invocatul egalitarism de gen, volumul scoate la iveală cel puțin un complex, de data aceasta nu al literaturii, ci al personajelor care o frecventează. Curajul demascării lui și-l asumă Maria Pilchin care îl încondeiază, metaforic, astfel: „este vorba despre înălțimea tocurilor unei doamne, cu cât mai înalte, cu atât mai multă disperare”. Exagerarea, căci despre ea aduce vorba scriitoarea, „poate fi o formă de artă” și atunci e, nici vorbă, binevenită. Când se transformă însă în „prefăcătorie”, în „machiaj literar”, singurul câștig pe care și-l atrage, atenționează ea, ajunge să fie deformarea. „Nu mai vrem, chiar și pe «tocuri», nu mai vrem să fim femeia-gonflabilă a lecturilor și scriiturilor masculine”. Desigur, e însăși schimbarea pentru care pledează, de generații, literatura. Și critica literară. O dată în plus, mai-sus-vorbitoarea: „Să coborâm de pe tocurile incomode ale scrisului!”. Or, „misiunea unui text scris de o femeie este să fie în primul rând literatură, apoi ceva care să transmită mesaje de gen”.

Cred, asemenea Teodorei Coman, că „orice scriitoare trebuie să fie în primul rând ea însăși, să facă abstracție de percepția masculină […]. Cum vremea manifestelor și protestelor a trecut, cred în feminism în primul rând ca respect activ (mai degrabă decât activist) de sine, ca libertate de a cerceta și a scrie mai mult decât ca discurs public. În trecut, chiar și în cel recent, a fost dificil să te afirmi, dar astăzi orice fată sau femeie își poate demonstra talentul, nimeni și nimic nu o mai împiedică în afară de ecuația psihică a neîncrederii sau a ezitării”. Ce gândesc însă bărbații despre toate acestea? Răspicat, ne-o spune Radu Vancu: „habar nu am. Nu pot vorbi în numele tuturor bărbaților, nici nu sunt sigur de altfel că există o percepție unificată a bărbaților în privința oricărei chestiuni, cu atât mai puțin în ceea ce privește literatura. […] Bărbaților nici măcar femeile nu le plac în același fel – darmite literatura scrisă de ele!”.

M-am întrebat și eu: să aibă ceva în comun percepția masculină cu felul în care își construiește și își menține o femeie identitatea literară? Dar pornirile sexuale, fiziologice ori paranormale ale autorului cu valoarea scriiturii? Nu m-am edificat, deși răspunsuri am găsit în majoritatea depozițiilor. Categorice, ca al lui Bogdan Crețu – „literatura, definită ca performanță estetică, nu are sex (sau are?), nu este democratică, nici corectă politic (ceea ce nu înseamnă că este antidemocratică sau incorectă politic). Sau, mai precis: nu există o legătură demonstrabilă între sexul autorului/autoarei și calitatea literară a textului” –, dar și nuanțate, ca, de exemplu, al Melindei Crăciun: „literatura, fie că e scrisă de femei sau de bărbați, e mai mult sau mai puțin valoroasă, citită, gustată indiferent dacă autorul e bărbat sau femeie. Putem vorbi totuși de o paradigmă a scrisului feminin […]. În literatură, putem opera cu ideea de masculinitate și feminitate doar dacă le eliberăm de conotații sexuale și acceptăm că ambele se pot manifesta în scris, indiferent dacă autorul e bărbat sau femeie”. Printre ele, unul ultimativ: „bărbați sau femei, homosexuali sau heterosexuali, ori scrieți bine, ori nu. Și punct.” (Adrian Cioroianu), altul cuceritor, prin stil și abordare: „Mi-ar prinde bine, la așa întrebare, un tratat asupra metodei. Dar adevărul este că și dacă aș dispune de un asemenea tratat, tot fără metodă aș rămâne. Sper însă că în lipsa tratatului (și mai ales a metodei) poate funcționa un fel de confesiune; o confesiune, ca să zic așa, fondatoare. Firește, una din categoria celor care n-ar trebui niciodată făcute, dar cine poate rezista prea mult anumitor persuasiuni?! Eu unul nu” (Al. Cistelecan).

Vina pentru atât-de-puțina clarificare, de care poate se vor plânge și alții, e, musai să se afle, a cititorului. Și a așteptării de a găsi în carte certitudini. Or, prefațatorii avertizează de la început: „certitudinea, un blocaj al gândirii”. De aceea, în loc de clasificări și concluzii definitive, cei interesați vor întâlni, mai degrabă, opinii divergente și perspective diverse. A scriitorilor-femei, a analiștilor-bărbați și a celor care militează, în general, pentru reconsiderarea statutului de femeie. Unele, am zice, previzibile – „literatura presupune o zonă evazionistă de visare, de proiecție către spații imaginare, către utopii. Bărbații plasează mai mult concret în scris, intuiesc mai ușor limitele până unde merge abstractizarea și nu o forțează. Poate că scriitoarele împing granițele visului puțin mai departe” (Simona Preda) – altele, provocatoare: „să fim cu toții feminiști, înspre beneficiul tuturor, într-o Românie care nu prea a cunoscut feminismul […]”. Cele mai multe demne de toată atenția. Printre ele, a Ioanei Bot, din punct de vedere al mărturisirii, surprinzătoare: „nici nu decisesem prea bine ce vreau să mă fac, dacă vreau – de pildă – să devin scriitoare sau (mai modestă în aspirații…) critic literar, că în jurul meu instanțele de validare au și început să îmi reproșeze că scriam «ca un băiat». […] Nu scriam «ca o fată», preferam critica literară poeziei, îmi lipseau vibrația, adjectivele, empatia pe care un cititor expert le aștepta de la o fată. Aveam în schimb idei, claritate conceptuală, chestii «de băieți»”.

Rămâne, deci, întrebarea. Cum citesc bărbații cărțile femeilor? Cu empatie, cu mefiență, ori, pur și simplu, nu le citesc? Ca pe o plăcere a sufletului (de ce nu, a trupului) lor sau, dimpotrivă, ca pe un dat literar? Aș zice, treaba lor, cât timp lectura, dacă există, e adăpostită de clișee. În caz că bărbatul e și critic literar, o va face, sperăm, profesionist. La fel de bine sau de stângaci cum ar judeca o femeie-interpret arta scrisă de bărbați: cu argumente și contraargumente neapărat estetice. După caz și talent. Cât despre feminism (despre masculinism nu s-a adus încă vorba), el există și chiar „e necesar astăzi în România”. Unul cumpătat și civilizat. Care să promoveze egalitatea respectând dreptul la diferențiere. Altfel, inițiativa de față nu va obține mai mult decât ce deja a fost: incriminarea într-o formă nouă a unei cutume mai vechi.

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2018, pp. 52-54]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.