Denisa Bud – Cultura românească între comunism și globalism

Angela-Martin-ascensiuni-coperta-208x300

Sistemul cultural românesc din ultimele decenii a fost pus adesea sub interogare tocmai din pricina schimbărilor istorico-politice. Cum bine se știe, în perioada comunistă, cultura a fost adesea utilizată ca instrument de propagandă, astfel încât nu s-a putut vorbi de o evoluție a acesteia. Începând cu 1990 și cu instalarea democrației, s-a sperat la o regândire a domeniului cultural, însă a devenit segmentul cel mai puțin favorizat la nivel economic și nu numai. Volumul Angelei Martin, Ascensiuni interioare*, cuprinde o serie de interviuri care subliniază tocmai această criză a culturii române. Autoarea reunește o serie de interviuri apărute, majoritatea dintre ele, în revista Cultura, a unor intelectuali români și a câtorva oameni de cultură străini. Selecția realizată contribuie la o perspectivă multiplă asupra culturii, cu toate segmentele care sunt implicite. Portretele prezente în a doua parte a cărții evocă notorietatea anumitor scriitori români, dar și experiențele pe care publicista le-a avut de-a lungul timpului cu autori internaționali renumiți precum Jean Rouset sau Jean Starobinski. Domeniile profesionale variază de asemenea: de la scriitori, critici literari sau istorici până la medici și muzicieni. Direcțiile urmărite în dialoguri au ca punct central tranziția sistemului românesc, la toate nivelele, de la un regim totalitar la procesul de mondializare, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, și efectele pe care le are asupra spațiului românesc. O parte dintre articole sunt realizate în perioada respectivă, iar autorii străini văd benefică etapa vizată, întrucât consideră că ar contribui la promovarea culturii românești, la o depășire a naționalismului excesiv prezent chiar și la începutul anilor 2000. Același interval e privit de intelectualii români cu un oarecare pesimism provocat de acțiunile clasei politice. O parte dintre interviuri sunt centrate pe contextul comunist și influența sa asupra societății românești. În dialogul cu Vintilă Horia, din 1991, se poate observa o atitudine negativă în raport cu intervalul de până la 1990. Alege varianta exilului și primește premiul Goncourt pentru volumul Dumnezeu s-a născut în exil, în 1960, fapt ce provoacă reacții în rândul comuniștilor români. Augustin Buzura evocă aspecte din viața sa trăită în comunism, rezistența de care a dat dovadă vizavi de organele politice, dar și lupta cu Securitatea, iar Dan Berindei prezintă o altă latură a vieții din comunism, condiția cercetătorului și opresiunile resimțite: demiterea din funcții în instituțiile de cultură, închisorile, soluțiile oferite de Partid, pentru un loc de muncă, precum cooperativa.

Alți intervievați subliniază importanța fenomenului mondializării și reorganizarea produsă. Thierry de Montbrial percepe revoluția tehnologică ca  un punct major care a dus la căderea URSS-ului și consideră că umanitatea ar trebui să aibă alte mize. Susține o anulare a conservatorismului și o deschidere la actualitate tocmai pentru că procesul globalizării oferă mediul propice pentru asta, iar România ar trebui să folosească acest prilej, știind ce înseamnă anularea oricărui contact cu internaționalul. O altă categorie dezvoltă o viziune negativă persistentă în mediul românesc, în ciuda democrației, în legătură cu finanțarea domeniilor culturale și a politicului care se implică într-un mod greșit. Augustin Buzura evocă, de pildă, o imagine a vieții literare românești dominate de politic, și nu de criteriul estetic, chiar și după 1990. Planurile de promovare ale culturii române nu au susținere financiară, proiectele de cercetare din domeniul istoriei, al literaturii nu au un buget alocat. Afirmația lui Eugen Simion rămâne simptomatică pentru situația culturală românească: „Când e vorba de tăiat bugetul, cultura e victimă predestinată”. În aceeași situație este văzut și sistemul medical care, din lipsa fondurilor, oferă condiții proaste medicilor, iar din această cauză, mulți aleg să părăsească țara.

Dincolo de situația românească de la începutul anilor 2000, un alt subiect abordat în interviurile cu scriitorii e, evident, literatura și receptarea pe plan internațional. Kjell Espmark discută despre oportunitățile pe care le oferă romanul spre deosebire de poezie, însă și despre poziția literaturii române în Suedia. Doi autori văzuți ca modele culturale românești în mediul suedez sunt Nichita Stănescu și Marin Sorescu, iar volumele acestora sunt potrivite, spune Espmark, pentru exportul literar. Jaap Lintvelt dezbate în dialogul său cu Angela Martin concepte din teoria naratologiei, însă și noile direcții internaționale de cercetare – interviul e realizat în 2008 – ca, de exemplu, raportul dintre geografia literară și gender studies. Strâns legate de sfera literară sunt și discuțiile despre traduceri, despre dominația lingvistică a limbii engleze la nivel global. În ciuda monopolizării  limbii engleze, traducătorii intervievați sunt de părere că trebuie promovată o deschidere lingvistică către culturile marginale.

Cu un stil direct în interogație, dar ce se pliază formației fiecărui interlocutor, Angela Martin trasează un fir comun al discuțiilor pentru ca întregul dosar de interviuri să ofere o imagine a societății românești cât mai complexă, atât din interiorul granițelor, cât și din afara lor. Retorica eseistică a publicistei se remarcă în a doua parte a volumului, Portrete, unde articolele prezente au mai degrabă un caracter memorialistic. Autoarea subliniază  importanța unor exegeți români precum Adrian Marino și Mircea Iorgulescu, având un rol semnificativ în critica postbelică, în procesul de rezistență față de presiunile regimului comunist, al lui Augustin Buzura, în romanele căruia se regăsește o atitudine contestară. Traducătoare a unor studii importante ale lui Jean Starobinski, Jean Rousset, Kjell Espmark sau a romanelor lui Manuel Scorza, autoarea evocă momente importante din întâlnirile cu acești scriitori. Amintește despre vizitele la familia Starobinski, în Paris, trăirile pe care le are odată cu aceste ocazii: „Dar cât era de pregătit un vizitator scăpat din Est în ianuarie 1990 să perceapă o asemenea realitate, altfel decât ca pe un spectacol despre normalitate desfășurat sub ochii lui într-o scenografie inspirată?”. Cum se poate observa, conștiința influenței comunismului e prezentă și în eseurile publicistei. În Portrete, se publică fragmente din scrisori care demonstrează preocuparea externă pentru situația României, a modului în care evoluează după căderea comunismului și odată intrată în procesul globalismului. Din seria interviurilor reiese interesul străinilor pentru perioada comunistă românească, tranziția spre democrație, maniera în care ficțiunea și memorialistica conturează imaginea unei națiuni ce încearcă să depășească impasul politic care a avut influențe puternice asupra societății.

Reprezentativă în sfera autorilor interesați de cercetările referitoare la cultura românească din ultimii ani, Angela Martin alege să prezinte o imagine veridică a sistemului național. Maniera în care își construiește întrebările demonstrează obiectivitatea sa în raport cu contextul românesc. Sintagma pe care o evocă în final, „Spune ce crezi și scrie cum simți”, e cea mai bună definiție a cărții de față. Un volum care dă de gândit.

_____

*Angela Martin, Ascensiuni interioare, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016.

 

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2018, pp. 54-55]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.