Ion Mureșan – De ce n-am în lume loc

ion muresan

„De ce n-am în lume loc,/ Gândeşti că i-am dat eu foc?” Aşa sună versurile unui cântec popular al Anei Ilca Mureşan.

Eu cred că „De ce n-am în lume loc?” e întrebarea potrivită pentru Postul Mare. Asta se întreabă cel care pleacă la cules de căpşuni în Spania, la plantat de roşii în Olanda, la văruit de case în Irlanda, la cerşit în metrou în Paris, la îngrijit de bătrâni în Italia. Mai precis, de ce nu am locul meu în România?

„De ce n-am în lume loc?” e întrebarea pe care şi-o pune cel care a rămas şomer, cel căruia i-a venit somaţia să plătească impozitele sau ratele la Bancă şi nu mai speră decât în minunea că va găsi o oală cu bani în grădină (ba uneori sapă după oală și în grădina vecinului!), cel care doarme în sala de aşteptare de la gară, sperând că va veni într-o bună zi şi trenul lui spre Paradisul din lumea aceasta, cel care, cu dreptatea în mână, umblă prin tribunale şi este nedreptăţit şi amânat zi după zi, cel care stă la coadă în faţa farmaciei cu inima bătând ca o tobă în piept când i se spune că medicamentul care-l ţine în viaţă s-a epuizat sau nu a fost încă importat, cel care stă în spital şi nu-i explică nimeni, dacă nu are bani, ce aşteaptă el acolo…

„De ce n-am în lume loc?” e întrebarea pe care şi-o pun mamele, bătrâne şi frumoase, mereu frumoase, şi pe care le dor mereu picioarele şi capul şi stomacul, şi le tremură mâinile, şi umblă prin curte rezemate într-o cârjă, rămase singure la ţară, pe când copiii lor îşi caută un loc în lume, departe, la oraş ori în țări străine şi pare că au uitat de ele.

„De ce n-am în lume loc?” e întrebarea pe care şi-o pune românul care se întoarce de la serviciu, trecând prin cartierul de vile luxoase apărute ca ciupercile după ploaie şi în faţa cărora sunt parcate maşini sclipitoare, cu mărci sclipitoare, ale oamenilor care „au dat lovitura”.

„De ce n-am în lume loc?” se întreabă cel care stă în faţa televizorului ascultând discursurile celor care merg zilnic cu avionul în capitală ca să schimbe guverne după guverne şi ţin discursuri în care este vorba despre orice, numai despre viaţa lui amărâtă şi despre speranţele lui nu este vorba. Numai el nu are loc în toată vorbăria politică.

 „De ce n-am în lume loc?” e întrebarea de la sfârşitul Săptămânii Patimilor. E întrebarea pe care şi Iisus Christos, venit în lume ca să ne salveze, şi-a pus-o de nenumărate ori. Eu sper să nu sune prea pompos, dar dacă, măcar acum, înainte de Paşti, îi vom face loc Mântuitorului în inimile noaste şi El ne va face loc în inima lui, atunci, poate, vom fi mai aproape de locul nostru în lume.

*

 

Urechi de manechine

 

Mă uitam la televizor la o prezentare de modă. Oricui i se poate întâmpla să fie interesat de noile colecţii primăvară-vară de la Paris. Intră fiică-mea, aruncă o privire spre ecran şi zice: „Vai, ce penibile sunt extraterestrele astea!” Iese. Degeaba am întors manechinele pe toate părţile: le-am dezbrăcat în gând, se înțelege, le-am schimbat rochiile mai lungi cu unele mai scurte, le-am modificat coafura, le-am dăruit, de la mine și gratis pantofi și botine noi etc. În afară de faptul că erau nepământean de frumoase şi că mergeau în stilul caracteristic, călcând cu piciorul drept în locul piciorului stâng şi invers, trăsături extraterestre nu am găsit la ele. Am chemat-o să-mi explice chestiunea cu extraterestrele. „Tu nu vezi ce urechi mari au?” – mi-a zis fata și m-a părăsit. M-a lăsat să rumeg în voie informația. Brusc, mi-au sărit urechile în ochi. În loc să văd, ca mai înainte, întregul armonios, privirea îmi era magnetic atrasă de urechi. E drept că stilistul avusese ideea să le prindă tuturor manechinelor părul în vârful capului. Şi cum ele sunt slăbuţe, le ieşea al naibii de tare în evidenţă trăsătura caracteristică omuleţilor verzi: nişte pavilioane auditive de toată mândreţea. Numai bune de pearcing.

Mi-a venit în minte întâmplarea de cum am aflat că parlamentarii noştri şi-au votat pensii mai mari. Le-au corelat, ni s-a explicat, cu pensiile magistraţilor. Şi-au mai votat şi o sumă de bani ca ajutor pentru perioada în care, dacă nu vor mai fi aleşi, o să fie şomeri. Nu ştiu cum se face că, periodic, aleşii se declară categorie defavorizată, aşa că legile prin care îşi plâng de milă, legi ce seamănă cu bocetele, trec prin vot ca unse cu ulei comestibil „Bunica”. A existat chiar o minunată unitate de vederi între Opoziţie şi Putere, între Ardeal şi Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Din păcate, Puterea şi Opoziţia încep să semene tot mai mult. La fel cum pensiile şi privilegiile sunt echitabil împărţite, la fel de echitabil sunt şi corupţii şi mătuşile, în toată clasa politică. Dacă acum câţiva ani puteai să-i distingi pe cei buni de cei răi, azi o astfel de distincţie e greu de argumentat.

La fel cu manechinele, unitar, politicienii păşesc, spre deruta națiunii, tot mai des cu dreptul la stânga şi cu stângul la dreapta. Nici măcar nu mai e nevoie să le prinzi părul în vârful capului ca să le vezi urechile de extratereştri. Din păcate urechile lor nu sunt atașate la cap pentru a auzi cu ele. Sunt nefuncționale. După cât de rău aud, politicienii ar trebui să fie dotați de la natură cu patru urechi și o jumătate de gură.

Patru urechi, chiar și dacă sunt surde, sunt numai bune de pearcing.

 

 

[Vatra, nr. 3/2018, p. 4]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.