E foarte simplu: prin inexplicabil se înţelege ceva ce nimeni nu-şi poate explica. Mai mult, inexplicabilul e ceva ca un fel de „scutire medicală” de explicaţii. Inexpicabilul este ceva ce toată lumea acceptă, după ce a făcut vizibile încercări de dezlegare a nodului, cum să-i zic, „cosmic” (broboane de transpiratie pe frunte, ochii închiși „a meditație”), că este… inexplicabil. Am constatat că omului (în cazul în care se nimererşte ca omul să fie român) îi place să lenevească în inexplicabil ca bivolului în tău. Ştie el din experienţa sa îndelungată că inexplicabilul cum vine aşa se şi termină: inexplicabil.
Reprezentarea mea plastică despre noțiunea de inexplicabil la români este următoarea: „Gânditorul de la Hamangia” își ridică capul din palme, își îndreaptă spatele, bineînțeles că se aud gemete și pârâituri de oase anchilozate de stat în aceeași poziție de opt mii de ani, privește spre cer (nu în zadar o comisie UNESCO l-a desemnat ca fiind unul din cele zece artefacte cu care ar trebui să ne prezentăm la o întâlnire cu extratereștrii) și rostește cu o voce gravă, limpede și oarecum îndurerată: INEXPLICABIL! Citește în continuare →
M-am îmbrăcat după televizor. Nu ascuns, pudic, în spatele televizorului, nu m-am lăsat influențat de vreo emisiune de la Fashion TV. M-am îmbrăcat după indicaţiile meteorologilor. M-aş fi supărat iremediabil pe breasla asta, dacă nu aş fi ajuns astfel să-mi lămuresc o expresie pe care o purtam în minte de ceva vreme, ca pe o nucă. M-am procopsit cu expresia asta din cartea Martei Bibescu, „Jurnal din 1915” (Editura Compania 2001): „Cutare şi-a făcut grajd în jurul calului”.
Iluminarea mea s-a produs în patru etape, fiecare fiind marcată de o aversă de ploaie. Ploaia e un fel de certificat pentru iluminări. Se înţelege că nu aveam umbrelă.
