Andreea Pop – „Evanghelia” după Thoreau

tiutiu

Pe coperta a IV-a a debutului lui Bogdan Tiutiu din sundial, Andrei Doboș, Andrei Dósa și Vlad Moldovan au observat la unison sensibilitatea de tip new-age a poemelor din acest volum, care caută fuziunea, ori măcar concilierea, dacă nu, a tehnologicului cu naturalul.

Aș zice că în spatele unei astfel de strategii evidente a poemelor stă o politică de criză pe care Bogdan Tiutiu și-o regizează cu o seninătate zen. Anxietatea difuză se citește în survolarea unor spații mentale și echivalează cu o căutare alimentată de un soi de communication breakdown pe care poetul îl depistează cu un maximum de luciditate. Cum la fel de lucid își decantează toată această meditație tehnologică pe care o desfășoară discret poemele sale fără efuziuni sau melancolii inutile, dar în care se citește, totuși, o nevoie urgentă a stabilirii unei conexiuni. Cu o tonalitate liniștită, aproape sub forma unor exerciții psihice de tip yoga, poezia aceasta reproduce prin câteva episoade cu tentă mindfulness un breviar al stărilor de tranziție, lost in translation, care antrenează în desfășurarea lor o serie de avataruri milenarist-adolescentine – „puștoaice de liceu intoxicate/ de micro-expresiile non-verbale/ ale serialelor”/ „bad trip-urile orașului/ cu fericirea hrănitoarelor din mall”/ „pixelii bucuriei/ din programele work & travel” etc.

Scenariile de acest gen, care alunecă înspre zonele cele mai difuze ale acestei poezii, semnalizează, treptat, în direcția unor viziuni pervertite de fulgurații tehnologice. Bogdan Tiutiu dă unul din cele mai recente „exemplare” ale discursului poetic postuman; doar bănuit în primele două poeme biografice de la început, niște radiografii fragmentare ale derizoriului – umilința, strategii de victimizare („Zile trecute din milă isihastă,/ advaita și mantre răsucite în cohlee” în primul, „războiul neamurilor”, în al doilea) –, acesta revine mult mai concret în poemele de dragoste care acoperă o bună parte din volum. Mai puțin erotice și mizând mai degrabă pe surprinderea unor momente de relaționări nedefinite ori a altora ratate, reactualizate, toate, cu mare detașare, ele scot în evidență ceea ce îmi pare a fi trăsătura definitorie a acestei poezii – o privire incisivă, de tip infraroșu, dar una „contaminată” definitiv de pixeli & un imaginar mașinizat, care filtrează datele din jur asemenea unui radar. Două astfel de poeme de dragoste surprind foarte reușit o asemenea mecanică; mai întâi, am forța să-i arăt cel mai frumos zâmbet, unde încordarea senzuală se citește în câteva frecvențe cinematografice tăiate scurt („picioarele tale/ la cei 18 ani, vibrația lor spumoasă/ când am trecut podul Saligny/ și rochița a ridicat valuri de frică// mult te-ai mai adâncit/ în lumina electrică a câmpiei/ și am făcut din povești/ corpul nostru comun”) și mai apoi (și mult mai senzorial) în mindfulness, ca o replică vagă HD la celebrul Aer cu diamante: „A venit cu părul ei roșcat/ atât de natural și de luminos/ în aerul condiționat din microbuz/ și toată oboseala mea s-a topit.// […] Cei care îmi blochează imaginea ta/ mă întunecă. Povestea lor îmi distruge centrul./ La ce sunt bune toate încercările/ dacă nu le pot sparge crusta cleioasă?/ Și am trecut prin ei./ Îmi doream să-i vorbesc,/ să-i electrizez părul.” Deznodământul poemului, care punctează futilitatea întâlnirii, deschide breșa esențială a volumului printr-un pact personal născut dintr-o reflecție care sugerează evoluția lui ulterioară: „Dar cu totul alte lucruri/ se întâmplau în mintea ei de adolescentă/ scăpată la Cluj/ și mi-am trimis suflarea spre verdele/ din aprilie, am oftat/ și m-am liniștit.” Deja din acest punct, în poemele lui Bogdan Tiutiu se infiltrează tot mai accentuat o intruziune a naturalului, una care până spre final va vibra prin câteva poze naturaliste de mare efect.

Explorarea spațiilor cotidiene urbane, fie ele fizice sau interioare, e abandonată treptat în favoarea unor imersiuni într-o geografie mentală și practică a recluziunii, din care poetul își face un trademark, s-a văzut. Exercițiul de retragere se face prin prelucrarea revelației și se vede foarte bine în poemul final, trezia, care strânge toate liniile de interes ale sundial-ului: „am lăsat muzica tăioasă a mesajelor/ să bucure terasa cu nevoi speciale/ și am urcat muntele/ spre liniștire// în satul meu cu două dimineți: soarele răsare de două ori,/ solomonarii aduc ploaia// cum am obiceiul și ating/ surplusul de rouă,/ vibrația mușchiului pe stâncă// […] ce am văzut și a ridicat nivelul/ cât să mă bucure// cât să am pe buze/ numele celui care a sfințit ziua// […] și am stat acolo/ cu setul meu de probleme/ urmărind extensiile filiforme ale orașului/ am băut privind ceața topită/ la soare// viața mea de-o săptămână/ în vuietul Hudei/ fără prea multe conexiuni,/ singur și compulsiv –”. Pe măsură ce explorează cartografia intimă a muntelui, Bogdan Tiutiu își decantează viziunile printr-o frazare ceva mai eliberată de rigorile artificialului, deși păstrează o notă de încordare și o tensiune difuză care vin din indefinitul imaginilor și suprapunerea lor pe o retină aclimatizată radical la civilizație. Oricum, e aici un melanj care, pe cât e de clasic – opoziția contrafăcut-natural –, pe atât individualizează această poezie și îi subliniază foarte concret psihologia cu inflexiuni etnografico-electrice de tip Subcarpați, care caută „oaze” de respirație dincolo de alienarea socială generală; tendința aceasta care prinde contur încet în volum sub forma unei „evanghelii” de tip Thoreau cu subtile nostalgii eco – pe care am văzut-o și în ultimul volum al lui Moni Stănilă, O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017), fără expunerea tehnologică din poemele de aici, însă – e o linie pe care poezia lui Bogdan Tiutiu are o cale liberă, încă puțin frecventată, pentru viitor.

New age, deci, și experimental, sundial e un volum reușit prin felul în care e deopotrivă receptiv la mișcările globale și cu antenele ridicate înspre semnale vegetale.

___________

* Bogdan Tiutiu, sundial, Editura frACTalia, București, 2017

 

 

 

[Vatra, nr. 4-5/2018, p. 41]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.