unei foste colege, actuală amazoană de carieră

(şi-n perspectivă… de colecţie)

cînd hărţile s-au destrămat sau au rămas demult în urmă

o amorţită turmă de haşuri şi curbe de drepte retezate pe nedrept

şi acele busolelor se răsucesc ca bete neîncetat bolborosesc

ceva despre senzaţia colectivă a Nordului în gît

şi adunat în oase

ceva despre nedumerirea la pîndă în buricele degetelor

care au citit doar crevase tăioase ca să-şi amintească linia orizontului

despre înţepăturile ce anunţă ispita

susurul ei într-o sintaxă tot mai clară

tocmai cînd a doua natură dă să treacă de prima

cum facem să pun piciorul pe insula ta

care creşte concentric ca o perlă în jurul inimii

piciorul meu de explorator fără gheara cuceritorului

de explorator fără echipaj

şi mîinile mele goale şi libere

aerul e întreaga lor intimitate

mîini de naufragiat

să-nceapă a şlefui lumina ce o scaldă în scădere

iar ochii mortului însoţitor să vadă

rugina pe distanţe depărtări cum stă să cadă

(octombrie 2017)

 

 

[Vatra, nr. 10-11/2018, p. 1]