Mihai Ignat – De hominum natura (cvartet similiepicopoetic biobliografic și biodegradabil)

Montmartre

Apollinaire nu e gras, ci poartă nenumărate straturi de rufe de corp.

În schimb, jurnalistul Jean de Bonnefon rămîne înţepenit în coridorul îngust care dă spre camera lui Maurice Delcourt.

Picasso şi frumoasa Fernande Olivier sînt salvaţi de la foame de pisica lor care fură un cîrnat de la un vecin.

Alfred Jarry îi oferă lui Picasso un revolver, pe care spaniolul îl pune cu un gest neglijent pe masa negustoresei Berthe Weill, astfel că ea îşi scoate de sub fustă o sută de franci şi i-o dă înspăimîntată.

Carlos Casagemas nu mai suportă să fie respins de Laure Gargallo, cunoscută în Montmartre drept Germaine, şi îşi trage un glonț în cap într-o cafenea de pe bulevardul Clichy.

Géricault cade de pe cal şi spargerea abcesului de la şold îi provoacă o agonie de unsprezece luni şi moartea.

Pictorii şi poeţii de la Bateau-Lavoir „fac pe Degas” aruncîndu-şi în faţă grosolănii îngrozitoare într-o manieră de mare curtoazie.

Pozîndu-i pentru un portret, Erik Satie devine amantul Suzannei Valadon, se îndrăgosteşte de ea şi, părăsit după şase luni, o iubeşte în continuare publicînd epigrame în care îi denunţă uşurătatea.

Elveţianul Steinlen citeşte Gervaise şi se răzvrăteşte decorînd cabaretul Chat-Noir cu o friză de pisici.

Willette reinventează procesiunea vacii famelice, numită Vachalcade, pictează fetişcanele uşuratice şi se face bigot.

Dezamăgit că e confundat cu „artiştii”, Picasso renunţă la barbă după cîteva săptămîni.

Vlamick poartă o cravată din lemn care devine fie vioară cu corzi din maţe de pisică, fie măciucă.

Tiret-Bognet soarbe dintr-un foc o halbă cu vin, ia trecătorii drept prusaci şi îi ocheşte cu o puşcă de copil de la fereastra camerei sale.

Jules Depaquit bîntuie piaţa Tertre în papuci şi ţinîndu-se de nas, apoi se preface că pleacă din Montmartre ca să primească de băut.

Farseurul Poulbot şi Léona îşi repetă anual nunta de carnaval din care nu lipseşte doica cu sîni uriaşi de carton.

Elysée Maclet, numit „Ţăranul din Montmartre”, o ceartă pe Pitica de la Sacré-Coeur pentru că îşi bate joc de pioşenia lui Max Jacob, Max Jacob îl ceartă pe Elysée Maclet pentru că a certat-o pe Pitica de la Sacré-Coeur.

Magnatul Henry Ford îl face pe Elysée Maclet să-şi piardă minţile pentru că îi oferă pentru cinci picturi 25.000 de franci în loc de 5.000.

La Moulin Rouge, Toulouse-Lautrec se distrează provocînd fetele să se bată între ele.

După 60 de ore de foame, Edmond Heuzé mănîncă terciul cîinilor portăresei.

Laskine se aruncă în Sena de pe Pont-Neuf, iar Heuzé face portretul lui Clémenceau, care spune: „în acest portret am aerul unei foci, probabil că asta e pictura modernă”.

Boronali pune un măgar să dea cu coada înmuiată în vopsea pe o pînză intitulată apoi „Apus de soare pe Adriatica” şi trimisă la galeria Independenţilor.

Utrillo devine un beţivan pentru că la opt ani bunica îi toarnă în fiecare seară un pahar de vin în supă ca să adoarmă cît mai repede.

Plin de alcool şi haşiş, Modigliani doarme pe băncile sălii de aşteptare a gării Laint-Lazare. Tot el sculptează busturi din traversele furate din staţia de metrou Barbès-Rochechouart.

Wigels se spînzură la Bateau-Lavoir, iar colocatarii îi organizează o înmormîntare burlescă însoţind dricul în haine colorate sau de carnaval.

Picasso pictează cu uşa deschisă şi purtînd doar un fular în jurul mijlocului.

În sertarul gheridonului Napoleon al III-lea, Picasso creşte un şoarece alb, iar prin preajmă mai sînt trei pisici, o maimuţă şi o broască ţestoasă.

Mac Orlan doarme pe un pat din pachete de ziare şi se acoperă cu ziare vechi.

Juan Gris îşi ţine copilul agăţat cu scutecele de geamul atelierului.

Furios, Léon Bloy bîntuie bistrourile după naufragiul Titanicului şi spune cu satisfacţie: „Eu sînt aisbergul!”.

Furios, Utrillo e cît pe ce să-l ucidă pe Demetrius Galanis cu un fier de călcat aruncat prin luminatorul atelierului.

Furios, Pierre Reverdy trage cu revolverul prin plafon, înnebunit de scandalul dintre Suzanne Valadon şi Utrilo, aşa că Suzanne îi azvîrle prin geam un fier de călcat.

Modigliani şi Utrillo beau vin roşu pe băncile din piaţa Saint-Pierre.

Gelosul Picasso o închide pe Fernande în atelierul său.

Sculptorul Manolo se plînge patroanei hotelului că n-a putut dormi din cauza actelor amoroase din camera vecină, iar patroana îi spune că au fos doar horcăielile bunicii muribunde şi decedate în zori.

Max Jacob o convinge pe Fernande Olivier să poarte în poşetă un lingou de cupru.

Apollinaire nu înţelege pictura, dar savurează povestirile picante şi concurează furios la campionatele de haleală.

Pe Braindinbourg îl doare în fund de viitor.

La Lapin Agile, Picasso scoate revolverul şi trage în aer ca să-şi alunge admiratorii.

Marinetti e numit de Gabriele d’Annunzio „cretinul fosforescent”.

La Goulue vinde caramele în ploaie în faţa noului Moulin Rouge.

Utrillo bea cinci litri de apă de colonie, la Casse-Croûte.

În loc de baston, orbul moş Angely se sprijină pe umărul unei fetiţe care-i descrie picturi avangardiste şi astfel cumpără tablouri foarte bune.

Fratele mai mic al colecţionarului rus Ivan Morosov vede în plină conversaţie un revolver pe o masă, spune „Ce-ar fi dacă m-aş sinucide?” şi îşi trage un glonț în cap.

Beată cui, Marie Laurencin cade peste prăjiturile cu creme şi-ncepe să-i îmbrăţişeze pe musafirii banchetului oferit lui Rousseau Vameşul. La acelaşi banchet, André Salmon, beat criţă, e închis în debara şi acolo mestecă penele pălăriei Alicei Toklas pînă adoarme.

Baroana d’Oettinger îl răpeşte şapte zile şi o zi pe Apollinaire.

Max Jacob imită genial şi priveşte lumea prin monoclu.

Duel

În 1547, Jarnac îi aplică lui Chîtaigneraie „lovitura lui Jarnac”, adică îşi înjunghie adversarul în scobitura genunchiului cu un pumnal ascuns în mîna stîngă.

În 1815, în duelul cu d’Ornano, generalul Bonet e salvat de o monedă de 5 franci rămasă în buzunarul pentru ceas al vestei.

Louis Andrieux scapă de glonţul baronului de Vaux pentru că martorii nu stabiliseră modul de tragere, astfel că 15 ani mai tîrziu poate deveni tatăl natural al lui Louis Aragon.

Generalul Boulanger e învins de avocatul burduhănos şi republican Charles Floquet înfingîndu-se cu gîtul în sabia adversarului, pe care şi-o smulge singur din rană.

În 1907 Paul Doumer, martor al liderului radical-socialist Maurice Berteaux, face paşi uriaşi ca să mărească distanţa dintre lider şi deputatul conservator Charles Benoist.

Gambetta îl face mincinos pe fostul ministru Fourtou, acesta îl provoacă la duel, duelul e astfel aranjat încît să nu se moară (dar nici măcar nu se rănesc), drept urmare Gambetta se apucă serios de tir, iar la patru ani după duel se răneşte în timp ce-şi curăţă pistolul, aşa că moare.

În 1870, ducele de Montpensier îl ucide pe prinţul Henri de Bourbon cu un glonț în cap.

Deşi foarte bun trăgător, Clemenceau nu-l nimereşte pe tribunul Paul Déroulède cu nici unul din cele şase gloanţe convenite.

Fiind prea slăbit, Benjamin Constant şi Forbin des Issarts se duelează stînd în fotolii şi nu reuşesc să se nimerească, deşi între ei nu sînt decît zece paşi.

Puşkin moare în 1837 de glonţul tras de baronul d’Anthès, care îi dădea tîrcoale soţiei sale. Patru ani mai tîrziu, Lermontov e ucis tot într-un duel.

Poetului Charles Dovalle i se publică postum un volum de versuri în care e reprodusă pagina cu poemul purtat la piept şi străpuns de glonţul care apoi îi opreşte inima, glonţ tras în timpul duelului cu Mira, directorul Teatrului de Varietăţi.

Ilustrul matematician Evariste Galois moare împuşcat într-un duel la Paris, înainte de-a împlini 22 de ani, din cauza unei intrig amoroase.

În 1837, la Paris, doi profesori de drept se duelează cu sabia, pentru că unul susţine utilizarea semnului punct şi virgulă, iar celălalt două puncte într-un fragment din Pandectele lui Iustinian.

Sainte-Beuve în duelul cu Paul-François Dulvis insistă să-şi ţină umbrela deschisă.

În 1808, la Paris, niște dueliști aleg să se împuşte din cîte un aerostat: un glonţ atinge balonul şi provoacă moartea duelistului şi a martorilor din nacelă.

Un îndrăgostit din Kentucky renunţă la pistoale şi spade în favoarea duelului prin mîncarea salatei de castraveţi în plină epidemie de holeră.

Maurice Berteaux, supravieţuitor în 1907 al unui duel cu Charles Benoist, rămîne fără cap în 1911, fiindu-i retezat de elicea unui aeroplan prăbuşit în timpul unei demonstraţii aeriene.

La 71 de ani, Leconte de Lisle acceptă cu greutate să nu se dueleze cu Anatole France.

Codul duelistului spune că „martorii unui chior pot refuza pistolul”, iar „martorii unui ciung de mîna dreaptă pot refuza spada sau sabia”.

Adversarul ziaristului, apoi diplomatului şi senatorului André-Justin Lavertujon se înfăşoară în cotidienele din Paris pentru a se proteja de glonţ.

În 1886, ca să scape de dezonoare, directorul ziarului Le Gaulois, Arthur Meyer, declară în gura mare că e nevoie de un război mondial.

În 1811, generalul Exelmans, aflat în serviciul mareşalului Murat, îl străpunge cu sabia dintr-o parte în alta pe contele de Beckendorf, dar acesta se încăpăţînează să nu moară.

Ofiţerii Fournier-Sarlovèze şi Dupont se duelează repetat vreme de 19 ani, din cauza lui Napoleon, împotriva poruncilor lui Napoleon.

Colonelul Barbier-Dufay se duelează cu un regalist cu mîna legată la spate şi cu o sabie ce aduce a satîr, într-o birjă ce se învîrte în piaţa Carrousel. Coboară ciopîrţit, dar învingător.

Distrat, ducele de Richelieu le dă întîlnire marchizei de Nesle şi contesei de Polignac la aceeaşi oră, astfel că cele două se duelează cu pistolul.

Libertina Gisèle d’Estoc, amanta en titre a lui Maupassant, şi trapezista Emma Rouër, fosta amantă a lui Maupassant, se duelează cu sabia pentru Maupassant.

Karl Marx discută frecvent cu Engels despre datoria de onoare a duelului, dar nu vorbeşte despre propriul duel de la Bonn.

Victor Hugo păstrează secretul duelului de la 19 ani faţă de viitorii socri pînă la 63 de ani, cînd îl evocă în poemul „Duel în iunie”.

Léon Blum e filmat pentru „jurnalul de actualităţi” al firmei Gaumont, în 1911, cînd se duelează cu Pierre Veber.

Bismarck se duelează de vreo 60 de ori în timpul studenţiei.

Cel mai faimos duel al Americii: Alexander Hamilton, unul din fondatorii Constituţiei americane, e ucis de colonelul Aaron Burr, vicepreşedinte al SUA, în 1804, pe malul fluviului Hudson.

Tot în America, viitorul preşedinte Andrew Jackson îşi ucide adversarul.

Proust se duelează cu Jean Lorrain, care îl ironizase ca invertit şi ca partener al lui Lucien Daudet, dar gloanţele se pierd în peisajul pădurii Meudon.

Lamartine e rănit într-un duel cu sabia la Florenţa de către colonelul Gabriel Pepe, fiindcă poetul atacase italienii în Pelerinajul lui Childe Harold.

Ultimul duel cunoscut are loc la 20 aprilie 1967, între Gaston Defferre, primar al Marsiliei, şi deputatul gaullist René Ribière, la Neuilly, şi se încheie cu două tăieturi pe faţa celui din urmă.

Scriitori celebri

Shakespeare a fost arestat pentru braconaj de căprioare. Cîteodată nu-şi plătea taxele, în schimb făcea cămătărie şi-şi tîra debitorii prin tribunale. Avar fără pereche, îi lasă prin testament văduvei sale „cel mai bun al doilea pat”. William Davenant, fiul lui Jane şi al cîrciumarului John, semăna foarte bine cu Shakespeare, care obişnuia să rămînă peste noapte la hanul din Oxford al soţilor Davenant.

Într-un singur an, la Veneţia, Lordul Byron ar fi posedat 250 de femei. Bea vin dintr-un craniu, poate al unei foste amante, şi păstrează în plicuri mostre din părul pubian al iubitelor. Face sex cu sora sa vitregă şi măritată, Augusta Leigh, iar ocazional, cu cîte un bărbat. Mare iubitor de animale, Byron ţine în casa lui cai, gîşte, maimuţe, un bursuc, o vulpe, un papagal, un vultur, o cioară, un bîtlan, un şoim, un crocodil, cinci păuni, două bibilici şi un cocor egiptean. În timpul studenţiei la Cambridge, ţine la cămin un pui de urs. În călătorii îşi ia cu el cinci pisici şi un cîine Terra Nova.

Foarte grasul Honoré de Balzac a mîncat într-un restaurant din Paris 12 cotlete de oaie, o raţă cu napi, un calcan, două potîrnichi şi peste 100 de scoici; plus 12 pere şi multe-multe dulciuri. Scrie într-o robă de călugăr şi bea 50 de ceşti de cafea pe zi. Frivol, grosolan, cheltuitor, nespălat, e confundat de Friedrich von Humboldt cu un nebun. Pe vremea cînd era tînăr şi sărac, Balzac scria pe pereţii cocioabei ceea ar fi dorit să fie: „Tapet cu oglindă veneţiană”, „Tablou de Rafael” ş. a. Evită să ejaculeze ca să nu-şi piardă energia creatoare, dar una din numeroasele iubite reuşeşte să-l facă să termine, astfel că scriitorul exclamă dezamăgit: „În dimineaţa asta am pierdut un roman”.

Lui Edgar Allan Poe îi e frică de întuneric, dat fiind că la şcoala din Anglia orele de matematică şi de sport se ţineau într-un cimitir, iar copii, dotaţi cu mici lopeţi de lemn, săpau gropile pentru morminte. El e singurul mare scriitor american care a studiat la Academia Militară West Poin şi singurul care a fost dat afară de acolo. Beţiv şi cartofor, fragil şi bolnăvicios, arată ca un bătrîn şi se însoară cu verişoara sa Virginia, în vîrstă de 13 ani. Sărac lipit, Poe vinde la New York Sun un text în care relatează cu totul imaginarul prim zbor transatlantic cu un balon.

Charles Dickens, obsedat de ordine, se piaptănă de sute de ori pe zi. Superstiţios, atinge totul de trei ori pentru noroc, doarme întotdeauna cu capul spre Polul Nord, pentru ca electricitatea cîmpurilor magnetice ale planetei să-i influenţeze pozitiv creativitatea. Obsedat de mesmerism, Dickens hipnotizează oamenii la petreceri. Aruncă la coş prietenia cu Hans Christian Andersen la 10 ani după ce se cunosc, fugind de acasă cînd scriitorul danez îi vine în vizită. Fascinat de Morga din Paris, Dickens stă zile întregi acolo, obsedat de trupurile vagabonzilor şi ale oamenilor nerevendicaţi. Urăşte monumentele, încît interzice prin testament ridicarea oricărei statui care să-l reprezinte. Căsătorit, cu 10 copii, scriitorul englez are relaţii foarte apropiate cu cele două surori mai mici ale soţiei, iar la moartea cumnatei Mary, la doar 17 ani, autorul păstrează o şuviţă din părul ei, un inel scos de pe deget şi toate hainele, pe care le scoate din dulap şi le priveşte.

Obsedat de moarte, Lev Tolstoi comite toate fărădelegile posibile: ucide în război şi în dueluri, îşi pierde averea la cărţi, minte, jefuieşte, comite adulter şi beţii, trăieşte cu femei uşoare, dezamăgeşte. Spune despre sine că are „muşchi de oţel şi nervi de femeie leşinată”, iar la mijlocul vieţii renunţă la sex, băutură, tutun şi carne şi se dedică „anarhismului creştin”. Va muri de frig într-o staţie de tren, dar până atunci, cu 48 de ani înainte, în noaptea nunţii, îşi obligă mireasa, Sonia, o tînără de 18 ani, să-i citească paginile din jurnalul în care descrisese aventurile lui amoroase, inclusiv cu servitoare. Susţinător al limbii esperanto, o învaţă în cîteva ore. Îl provoacă pe Turgheniev la duel, dar nu-şi mai vorbesc ani de-a rîndul. Pe patul de moarte spune: „Dar mujicii… cum mor mujicii?”

Emily Dickinson e atît de retrasă, că vizitatorilor le vorbeşte dintr-o altă cameră, din spatele unei uşi, iar medicilor nu le permite să o consulte decît din dosul aceleiaşi uşi. Se împrieteneşte cu copiii vecinilor, dar fuge de adulţi. Garderoba ei este complet albă.

Emily Brontë stă la fereastră cu orele, contemplînd în tăcere storurile albe. Branwell, fratele surorilor Brontë, intră în bucluc din cauza slăbiciunii pentru mamele elevilor şi, bolnav de tuberculoză, boala familiei, moare în picioare, sprijinit de sobă.

Urît şi grosolan, Henry David Thoreau mănîncă doar cu mîinile şi inventează pîinea cu stafide. Fabricant de creioane, nespălat şi în zdrenţe, Thoreau refuză să plătească taxa de 5 dolari pentru eliberarea diplomei de masterat a Facultăţii de Litere de la Harvard. Profesor la Concord Academy, refuză să aplice elevilor pedepse corporale, drept urmare e concediat pentru insubordonare.

Walt Whitman îşi petrece o mare pare a timpului în cada de baie împroşcînd cu apă şi cîntînd arii italiene şi cîntece americane. Ca să ascundă faptul că e gay, Whitman declară că ar fi tatăl a şase copii nelegitimi făcuţi cu iubita lui. Singura relaţie stabilă şi lungă o are cu vatmanul D. C. Doyle, dar e îndrăgostit şi de Abraham Lincoln şi-l sărută pe buze pe Oscar Wilde. Frenolog convins, Whitman îşi lasă capul „citit” de un frenolog.

Lewis Carroll îşi mustră nepoata pentru că a lăsat o carte deschisă cu faţa în jos pe un scaun. Într-o scurtă plimbare cu barca, o cunoaşte pe Alice Liddell, o fetiţă de zece ani cu care va avea o prietenie extrem de apropiată. Face sute de fotografii cu fetiţe, cîteodată chiar şi nud.

Mark Twain fumează de la 8 ani, între 20 şi 40 de trabucuri pe zi, de proastă calitate. Ţine un discurs intitulat „Cîteva remarci cu privire la ştiinţa onanismului”, dar şi un discurs despre pîrţuri, în faţa unui public în care se află şi regina Victoria. E primul scriitor care predă un manuscris bătut la maşina de scris, romanul Viaţa pe Mississipi. Adoră pisicile, ajungînd să închirieze pisoii vecinilor pentru a-i ţine companie în timpul sejururilor de vară din New Hampshire. Urăşte copiii şi la un moment dat îşi exprimă ideea de a-i ridica o statuie lui Irod. Născut în noiembrie 1835, cînd cometa Halley apre pe cer, Twain prevede că va muri cînd aceasta va reapărea; în aprilie 1910, Halley apare din nou, iar a doua zi scriitorul moare.

În săptămînile dinaintea morţii, Oscar Wilde îşi petrece un timp extrem de lung lucrînd la rochia miresei. Pe patul de moare, în camera de hotel din Paris, spune: „Eu şi tapetul ducem o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Unul din noi trebuie să dispară.”

Eşuînd ca medic generalist şi ca oftalmolog, Arthur Conan Doyle îl inventează pe Sherlock Holmes şi susţine cauza animalelor de companie. Spre bătrîneţe devine pasionat de spiritism, convins că poate comunica cu morţii şi că zînele există. Totodată, el crede că Houdini e vrăjitor, în timp ce Houdini demască şarlatania şedinţelor de spiritism.

Atras de supranatural şi de ocultism, W. B. Yeats participă la şedinţe de spiritism, iar la una dintre ele începe să se dea cu capul de masă şi să recite din Paradisul pierdut al lui Milton. Între 1914 şi 1917, Yeats e protejat de şi se întîlneşte cu spiritul lui Leo Africanus, aventurier din secolul al XVI-lea. Membru activ al ordinului ezoteric Golden Down, cult de magie albă, Yeats e fascinat de Mussolini şi scrie trei „cîntece de marş” pentru Cămăşile Albastre Irlandeze, mişcare fascistă. La o vîrstă înaintată, Yeats se supune unei operaţii prin care i se implantează glande de maimuţă în scrot, drept care susţine că i-au revenit puterea creatoare şi dorinţa sexuală; dovadă stă şi noua amantă, poeta mediocră şi actriţa de 27 de ani Margot Ruddock.

Scund, gras, cu mîini micuţe, cu chelie şi cu voce ascuţită, H. G. Wells e un mare crai şi nu are pic de conştiinţă: „Am făcut tot ce mi-a plăcut, mi-am exprimat orice impuls sexual”. Una din multele iubite crede că erotismul scriitorului se datorează faptului că tot corpul său emană o aromă de miere. După o petrecere la Cambridge, Wells se întoarce acasă cu pălăria altcuiva, dar fiindcă îi place foarte mult, o păstrează, scriindu-i fostului proprietar: „Ţi-am furat pălăria. Îmi place pălăria ta. Îţi voi păstra pălăria. Ori de cîte ori mă voi uita în interiorul ei, mă voi gîndi la tine. Îmi scot pălăria în faţa ta.” Toată viaţa se joacă cu soldăţeii, fiind considerat „părintele jocului de război în miniatură”.

Gertrude Stein şi iubita ei Alice Toklas îndrăgesc la nebunie animalele de companie, aşa că au o pisică pe nume Hitler şi cîinii Polype, Byron, Babette, Pepe, Basket. Gertrude o alintă pe Alice cu: lesbiană, pisicuţă, pisi, iubită, regină, înger, prăjitură, homar, nevăstuică, floricică, iar Alice pe Gertrude cu: rege, soţ, bărbăţel, Mount Fattie. Gertrude numeşte orgasmele „vaci”, spunînd că ea „poate oferi cele mai bune vaci din lume”. Îşi brodează aşternuturile şi îşi inscripţionează vesela cu faimoasele ei cuvinte: „Un trandafir este un trandafir este un trandafir”.

Jack London este cel mai mare beţiv dintre scriitori – cartea sa de povestiri despre amintirile unui alcoolic, John Barleycorn, se află pe lista de lectură obligatorie pentru participanţii la întîlnirile Alcoolicilor Anonimi. Acuzat că e „pirat de stridii” pentru că fura moluştele din rezervele golfului San Francisco, autodidact, cu un stil de viaţă aventuros, e primul autor american care a cîştigat un million de dolari din scris. Este rasist, îi urăşte pe asiatici şi spune: „Întîi de toate sînt un om alb şi abia apoi socialist”.

Maniaco-depresivă, Virginia Woolf, deşi are relaţii cu bărbaţi şi e căsătorită, preferă femeile. Deşi soţul ei este evreu, ea urăşte evreii şi relaţiile intime cu bărbaţii, aşa că nu fac sex niciodată. Adoră animalele şi le dă celor din jur nume de animale: sora ei, Vanessa, e „Delfin”, iar aceasta o numeşte „Capră”. Rodin îi trage o palmă pentru că Virginia, copilă fiind, pune mîna pe una din operele neterminate din atelierul sculptorului. Împreună cu 5 bărbaţi, Virginia participă la farsa prin care este umilită public marina britanică: se mînjeşe pe faţă cu vopsea neagră, îşi pune barbă falsă, turban şi robă şi se dă drept unul din delegaţii Abisiniei. Virginia scrie în picioare, între altele biografia unui cocker spaniol, intitulată Flush.

James Joyce se teme de cîini şi de tunete, în copilărie fiind muşcat de bărbie de un cîine vagabond, guvernanta, catolică ferventă, spunîndu-i că tunetele sînt o manifestare a mîniei lui Dumnezeu. Adoră să fie biciuit şi plesnit de iubita sa, Nora Barnacle, căreia îi scrie: „Mă transformi într-un animal.” Îi plac fundurile mari şi urăşte monumentele.

Ipohondru, Franz Kafka e posibil să fi inventat casca de protecţie pentru civili. Sfrijit, scriitorul îşi urăşte propriul aspect fizic și face exerciţii de gimnastică în faţa ferestrei deschise. Vegetarian, implicat în mişcarea împotriva vivisecţiei, face vizite la un spa pentru nudiști, dar nu renunţă la budigăi, aşa că devine „bărbatul în slip”.

În 1956, T. S. Eliot susţine o conferinţă la Universitatea din Minnesota, în faţa celei mai mari mulţimi care a participat vreodată la un eveniment literar: 14.000 de oameni. Ipohondru, bancher spilcuit şi pasionat de poker, face farse musafirilor punînd pe scaune perne fîsîitoare sau oferindu-le trabucuri care explodează.

Agatha Christie, cel mai bine vîndut autor al tuturor timpurilor, şi autoarea piesei după care se joacă (la Londra) cel mai longeviv spectacol de teatru din lume, Cursa de şoareci, nu-l suferă pe Hercule Poirot. Şi nu suportă aglomeraţia, gălăgia, petrecerile, fumul de ţigară, băuturile, marmelada, stridiile, norii întunecaţi, păsările şi mai ales picioarele lor şi, în mod special, gustul şi mirosul de lapte cald.

R. R. Tolkien se crede un hobbit şi urăşte bucătăria franţuzească. Poliglot, inventează 14 limbi noi, fiecare cu propriul alfabet. Şofer foarte prost, înainte de a renunţa la condus, merge de multe ori pe străzi cu sens unic în direcţia greşită, spunînd: „Atacă-i şi vor dispărea!”. Sforăie îngrozitor şi e cumplit de zgîrcit.

Scott Fitzgerald, împreună cu soţia sa, nebunatica Zelda, deschide drumul epocii jazz americane. Împreună se aruncă în fîntîna arteziană de la Hotel Plaza din New York, împreună merg pe capotele taxiurilor din Manhattan, împreună se aruncă în mare de la 10 metri, împreună, rupţi de beţi, intră la o petrecere a unui mogul de la Hollywood în patru labe şi lătrînd. Sau îşi fac apariţia în pijama – la care Zelda renunţă pentru a dansa goală. Tot ea, la o scrobită întîlnire literară, plictisită, îşi dă jos chiloţii şi îi aruncă în mulţime. Fitzgerald are fetişul picioarelor, evită să fie văzut desculţ, ori să înoate. Deşi în general sărac, îşi aprinde trabucul cu bancnote de 5 dolari. La petrecerea oferită de actriţa Lois Moran, Scott le cere invitaţilor ceasurile şi bijuteriile, iar apoi le fierbe într-o oală cu supă de roşii. La Paris, Scott îşi arată admiraţia pentru Joyce aruncîndu-se de la fereastră.

Se spune că William Faulkner şi-a ţinut discursul pentru ceremonia de acceptare a Premiului Nobel fiind beat, deşi acest discurs e considerat cea mai elocventă expresie a credinţei în umanitate susţinută vreodată. Ca diriginte de poştă, este nepoliticos, uituc, ignoră atribuţiile funcţiei, scrie sau joacă bridge şi aruncă la coşul de gunoi scrisorile oamenilor. După Primul Război Mondial, care se încheie înainte ca tînărul cadet să-şi termine pregătirea de pilot, Faulkner defilează prin Oxford în uniformă de locotenent de aviaţie (deşi nu are acest grad) şi povesteşte raidurile sale imaginare de deasupra Europei, pretinzînd că are o proteză de oţel la cap. De Crăciun acceptă un singur fel de cadouri: curăţitoare pentru pipă.

Criticul Max Easman îi scrie lui Ernest Hemingway o cronică negativă la Moartea după-amiază, iar acesta îi rupe cămaşa şi-l dă de pămînt.

Ayn Rand colecţionează mărci poştale, ia, timp de 40 de ani, pilule Dexedrine şi are o relaţie extraconjugală cu tînărul admirator Blumenthal, cu 25 de ani mai tînăr decît ea. Desface prieteniile cu cei despre care află că le place Beethoven şi e fan al serialului TV Îngerii lui Charlie.

Jean-Paul Sartre, aflat frecvent sub efectul mescalinei, crede că e urmărit de un homar uriaş şi vede un ceas cu faţă de bufniţă sau o casă care scrîşneşte din fălci. E îngrozit de crustacee şi de caracatiţe.

William Burroughs îşi taie vîrful degetului mic de la mîna stîngă pentru a-l impresiona pe un tip de care s-a îndrăgostit. Drept urmare, e dat afară din serviciul militar al S.U.A. Îşi vinde maşina de scris ca să-şi cumpere o doză de heroină. Nu-şi schimbă hainele de pe el timp de un an. „M-aş putea uita la vîrfurile pantofilor mei opt ore încontinuu”, spune Burroughs. La o petrecere din Mexic, se joacă de-a Wilhelm Tell şi ţinteşe cu un pistol de calibru 38 paharul cu picior de pe capul soţiei sale, Joan Vollmer, dar ratează şi îi zboară creierii. Le dă metadonă ratonilor din grădina sa de petunii, apoi trage asupra lor cu acelaşi pistol de 38.

Marguerite Waters Smithh, mama bisexualei Carson McCullers, pretinde că pe vremea în care fiica ei era fetiţă, viitoarea scriitoare plîngea pe note. Spre sfîrşitul vieţii, McCullers devine obsedată de alb şi poartă rochii albe închipuindu-şi că ar comunica cu spiritul lui Emily Dickinson. În plus, dă interviuri îmbrăcată doar într-o cămaşă de noapte, evident albă.

Charlie Chaplin îi suflă lui J. D. Salinger iubita, pe Oona O’Neill, fiica dramaturgului Eugen O’Neill. Evreu şi ofiţer de contraspionaj în Germania ocupată, Salinger se însoară cu Sylvia (căreia îi spune „Saliva”), antisemită şi nazistă. Margaret, fiica lui Salinger, pretinde că tatăl ei îşi bea propria urină în scop terapeutic. Homeopat dement, Salinger se bronzează într-un solar improvizat acasă, pînă cînd pielea îi devine maro închis, şi îşi chinuie copiii cu leacuri băbeşti. Încearcă zen budismul, hinduismul, creştinismul carismatic şi scientologia.

Jack Kerouac îşi petrece ultimii zece ani într-o continuă stare de ebrietate. Catolic practicant, Kerouac îi dispreţuieşte pe hipioţi şi sprijină războiul din Vietnam. Frecvent este văzut mergînd beat prin Northport, în picioarele goale şi trăgînd după el un cărucior pentru cumpărături. Uneori, dimineţile e găsit dormind pe şinele troleibuzelor.

Kurt Vonnegut jr., unul din primii dealeri de maşini Saab din S.U.A., îşi alungă clienţii făcînd antireclamă.

Toni Morrison crede în magie şi în fantome.

La prima întîlnire cu viitorul ei soţ, poetul Ted Hughes, Sylvia Plath, pasională, îl muşcă de faţă pînă la sînge. Apoi scrie o plachetă de poezii despre diferite tipuri de paturi, The Bed Book.

Thomas Pynchon refuză să acorde interviuri, să apară în lume şi să se lase fotografiat. Iubeşte trupa de rock alternativ Lotion, astfel că la unul din concertele lor apare în culise îmbrăcat cu un tricou cu Godzilla.

Montparnasse

Gauguin trăieşte în Strada Vercingetorix, la numărul 6, cu metisa indoneziană Annah Javaneza, decorîndu-şi apartamentul nou-nouţ asemenea unei colibe polineziene, pictînd pe sticla uşii de la intrare silueta unei tahitiene umbrită de frunzele unui palmier. Proprietarul casei vinde în 1910 uşa negustorului Paul Rosenberg, iar în timp ce o transportă, muncitorii sparg geamul.

Jean Cocteau povesteşte despre un Montparnasse în care iarba creşte printre pietrele străzilor.

În 1910, ziarele anunţă că o anume doamnă Coulon din strada Vercingetorix şi-a cules via şi a obţinut patru litri de must.

Moréas intră în La Closerie des lilas, priveşte sala şi iese zicînd „Azi nu-i nimeni”, deşi acolo erau mulţi, inclusiv Lenin şi Troţki.

Deşiratul Paul Fort, jovial şi afectuos, se îmbracă numai în negru şi are părul şi privirea negre.

Marele timid Alfred Jarry, cu buzunarele pline de pocnitoare, trage cu revolverul într-o oglindă din La Closerie des lilas şi îi spune tinerei doamne de lîngă el: „Acum, că gheaţa s-a spart, să stăm de vorbă”.

André Salmon, viitorul istoriograf al Monparnassse-ului, poet şi ziarist, devine cel mai mare martor mincinos al întîmplărilor celebrului cartier.

Bibi la Purée, pictat de Picasso, refuză să-şi schimbe cămaşa pentru că, spune el, înaintea lui a fost purtată de Verlaine.

Diriks, vikingul bărbos, şi soţia sa beau fără oprire şi fără să vorbească vreodată.

Riciotto Canudo, cel care a botezat cinematograful „cea de-a şaptea artă”, îl pune pe Chagall să facă figuraţie într-un film al lui Abel Gance; Chagall e cît pe ce să înece vedeta filmului în lacul din Bois de Boulogne, astfel că se întoarce la pictură.

Un uriaş înalt de doi metri şi doi centimetri şi de 105 kg, blond cu ochi albaştri, pe nume Fabian Lloyd, se prezintă drept „The mysterious sir Arthur Cravan, poetul cu cel mai scurt păr din lume, fireşte strănepot al cancelarului Reginei, nepot al lui Oscar Wilde şi, încă mai firesc, strănepot al Lordului Alfred Tennyson” şi pretinde că a fost şofer de taxi la Berlin, pugilist, culegător de portocale în California şi spărgătorul secolului prin jefuirea unui magazin de bijuterii din Lausanne; ţine conferinţe pre-dadaiste din care nu lipsesc zgomotele de claxon, împuşcăturile şi loviturile de cravaşă pe masă.

Soutine, la descinderea sa în Paris, e un adevărat sălbatic, astfel că Modigliani îl învaţă să folosească furculiţa şi batista, pentru că pînă atunci mînca doar cu cuţitul şi îşi ştergea nasul cu mîna.

Lenin nu prea merge în cafenele, aşa că se distrează jucînd şah cu soacra şi, cînd totuşi iese, nu bea decît bere şi sirop.

Esenin trăieşte cu Isadora Duncan, iar ea e întreţinută de Singer, „regele maşinilor de cusut”.

Bernard Dorival scrie despre Şcoala de la Paris: „Chiar şi zilele fericite sînt zile de tristeţe”.

Modigliani primeşte din partea familiei 200 de franci, dar 190 îi cheltuieşte pentru alcool şi cocaină, astfel că trăieşte în mizerie.

Cosmopolita colonie La Ruche are şi un ţicnit pe nume Granowsky, care deschide brusc fereastra atelierului său şi strigă obsesiv „Eu, geniu!”, „Eu, geniu!”, „Eu, geniu!”.

Soutine, pasionat de spargerea cu pietre a geamurilor, enervat de seriozitatea şi perseverenţa cu care lucra Chagall, face ţăndări ferestrele acestuia.

În cafeneaua La Rotonde, Modigliani declamă stanţe din Vita nuova, Ortiz de Zarate intră în picioarele goale, polonezul Granowski se deghizează în cowboy pentru a-şi vinde desenele, Foujita poartă hlamidă grecească, fiind convertit de fratele Isadorei Duncan la naturalism, iar Kisling se îmbracă în salopetă de mecanic şi se tunde à la Jeanne d’Arc.

În atelierele cu pereţi subţiri şi geamuri prost chituite, se moare de frig, aşa că artiştii îşi ard desenele: Fernande Barrey arde 7 desene mari ale lui Modigliani în timpul războiului; tot ea, în timpul iernii lui 1916, avîndu-l ca musafir pe Foujita, sparge un frumos scaun Louis XV pentru a face focul în sobă, drept care pictorul japonez se căsătoreşte cu apriga Fernande cîteva luni mai tîrziu.

La nunta lui Kisling cu urîta Renée-Jean, Modigliani, invidios pe succesul şansonetelor lui Max Jacob, joacă rolul fantomei lui Macbeth şi smulge cearceaful de pe patul nupţial pentru a se drapa în el, astfel că temperamentala Renée-Jean se aruncă asupra lui cu unghiile.

După Marele Război, în cămăruţa sa din Montmartre, Max Jacob scrie pe perete: „A nu se merge niciodată în Montparnasse!”

La The Jockey, primul bar de noapte din Montparnasse, care arată ca un saloon dintr-un western, se dansează pe muzica lui Lee Copland şi a doi ghitarişti havaieni într-o aglomeraţie atît de mare încît „a dansa” sună complet nepotrivit: Jean Oberlé pretinde că a văzut aici mișcîndu-se pe muzică o fată goală puşcă, fără ca nimeni s-o remarce.

Prinţesa localului The Jockey este Kiki, modelul nr. 1 al secolului, femeie veselă, aprigă, care ştie să spună „Jos labele!” şi trăieşte cu Man Ray o pasiune nebună din care nu lipsesc palmele şi focurile de revolver trase în aer.

În vremea „anilor nebuni” de după război, la unul din baluri, Foujita, cel poreclit Fou-Fou, apare complet gol, cu o centură în jurul şoldurilor şi purtînd în spate o cuşcă de nuiele în care este închisă „frumoasa Fernande” în costumul Evei; pe o pancartă prinsă de cuşcă scrie „femeie de vînzare”.

Nestăpînita Kiki, la Bullier coboară scara lăsînd pe fiecare treaptă cîte una din hainele ei; pe ultima treaptă nu mai purta decît o diademă din pene de struţ.

Jeanne Lohy pică de pe bicicleta primită ca dar de nuntă pe scaunul de lîngă Fernand Léger, care, încă în uniforma de după război, stătea cu nişte prieteni pe terasa cafenelei Closerie des lilas; lăsîndu-l baltă pe cel cu care trebuia să se căsătorească, fiul unui notar de la Pontoise, Jeanne îl acceptă de soţ pe Léger.

Cu ocazia banchetului Saint-Pol Roux, din iunie 1925, André Breton îi aruncă în faţă doamnei Rachilde cuvintele: „Iată, sînt 25 de ani de cînd ne plictiseşte şi nimeni n-are curajul să i-o spună!”. Scandalul care urmează aduce poliţia, dar pînă atunci Breton, încercînd să deschidă fereastra pentru ca trecătorii să audă tot, o smulge din ţîţîni şi-o aruncă în stradă.

André Masson trăieşte cu soţia şi fiica într-o mizerie de nedescris, înfundînd găurile şoarecilor cu capace de cutii de biscuiţi.

Robert Desnos compune în timpul somnului poeme adesea erotice, dar înainte de a muri de tifos în lagărul de la Theresienstadt ar fi mărturisit că semiletargia din care prietenii nu reuşeau să-l trezească era un simulacru.

James Joyce şi Mac Almon, într-o singură noapte, de la zece seara pînă la opt dimineaţa, sting fiecare cîte douăzeci de whisky-uri, după care irlandezul e dus în pat pe sus, pentru ca peste cîteva ore să-şi bea ceaiul – una din pasiunile sale.

Scott Fitzgerald îşi oferă portmoneul unui şofer de taxi, iar efervescenta lui soţie Zelda își dăruieşte colierul de perle unei dansatoare negrese.

Hemingway bîntuie stadioanele, hipodromurile, velodromurile şi ringurile, pedalează pe bulevardul Montparnasse într-un tricou de alergător, iar uneori e apucat în plină stradă de cîte o pasă bruscă de box.

Soutine, deşi plin de bani, rămîne murdar şi dezordonat, pe cînd Henry Miller, cumplit de sărac, face ordine şi curăţenie fără contenire, iar primul lucru pe care îl face după masă este să spele vasele.

La restauranul Lavenue, după publicarea lui Ulise, oamenii de litere vin să-l contemple pe James Joyce luîndu-şi dejunul.

În vara lui 1929, arestat fiind pentru că refuzase să plătească un teanc de farfurii sparte, poetul Hart Crane e bătut măr şi uitat în arest timp de trei săptămîni, pentru că lumea crede că se află la mare.

Grasa Gertrude Stein, fără intuiţie, talent şi idei, cu păr scurt şi chip de hermafrodit, patronează lumea scriitorilor americani din Montparnasse vreme de douăzeci de ani; expresia „generaţie pierdută” o preia de la garajistul care îi întreţine Fordul.

Ezra Pound are ca hobby tîmplăria şi arată ca un muschetar cu lavalieră şi bască.

Man Ray îşi aranjează camera de hotel din strada Delambre ca pe o cabină de pachebot şi spune despre sine că este „un pictor care face fotografii”.

Calder, uriaş flasc plin de whisky, sosit la Paris într-o salopetă, face bani dînd în atelierele pictorilor reprezentaţii cu un circ în miniatură făcut din fire de fier, tablă metalică şi bucăţi de cîrpă. El e ultimul american de la Paris.

Bibliografie

Jean-Paul Crespelle, Viaţa în Montmartre pe vremea lui Picasso. 1900 – 1910

Jean-Noël Jeanneney, Istoria duelului. Pasiunea francezilor

Robert Schnakenberg, Viaţa secretă a marilor scriitori

Jean-Paul Crespelle, Viaţa în Montparnasse în timpul marii epoci 1905 – 1930

 

 

[Vatra, nr. 10-11/2018, pp. 15-21]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.