Poeme de Ștefan Damian, Gellu Dorian, Ioan Radu Văcărescu, Zamfira Zamfirescu și Andrei Zanca

Ştefan Damian

Grădina cu îngeri

 

1

După o noapte încărcată de vise

ca un vagon cu fier vechi pe o linie moartă

dimineaţa trăgeau în îngeri cu praştia.

Nimeni nu mai avea nevoie de ei.

Iar martorii trebuiau sacrificaţi

pentru o nouă filă a vieţii.

Se deschidea spre a se scrie

singură.

Odată doborâţi

îngerii erau supţi de lumina zilei

ca apa de o baltă bâhlită.

Îi aninau de crengi ca la un concurs

de talere. Erau mult mai de folos

morţi. Chiar şi când mai rămâneau

doar câteva pene

care se vălureau rotat

şi deveneau iarbă aproape transparentă

strivită de roţile unui soare

tot mai sângeriu.

2

Îngerii mor al naibii de des

odată cu frunzele pe care le citeşte vântul

cu pofta de bălăcit a câte unui pescăruş

ajuns aici din greşeală.

Dar nu toţi deodată:

câte unul are în palmă o linie mai scurtă

e mai la suprafaţa pielii

şi lasă urme pe zăpadă

când face pe saltimbancul

când se îmbată

ori când se apucă să scrie cu ea

tot felul de semne greu de înţeles

de către muritori. Ori când li se termină

răbdarea.

Câte unuia i se spune

aproape pe şoptite

că deja este destul

degeaba se duce la prietenii cu halatele albe

ei îi pot da jos doar câteva kilograme de sânge

de oase sau nervi

mai bine şi-ar rezerva încă de pe acum

un loc mai în faţă în sania albastră

trasă de domnişoarele lebede.

3

La marginea joasă a digului

pe plaja artificială

se aude cum timpul îşi scormoneşte

culcuşul.

Nisipul îl absoarbe ca pe o bere

gura celui care a stat o zi întreagă

în faţa cuptorului.

Cu lopeţi şi găleţi de plastic

copii buimaci de cartier

îl cern

vor să îi dea formă

se ceartă ca pescăruşii când nu reuşesc

până când

şi ei sunt cernuţi

asemenea timpului.

4

Au nasul fin simt sărbătorile

apropierea lor

şi îi apucă o mare frenezie:

strigă

se caţără pe socluri

în copaci

aruncă unii în alţii cu castane

smulg pietre să ţintească ochii morţi ai statuilor.

Dar mult mai potrivite

sunt tablourile din geamurile de la barul

unde se vând amintiri pe etichete colorate

sticlele de pe rafturi

care cad ca soldaţii prea graşi

la instrucţie. Pe ei îi agită

tocmai moliciunea nefirească

a inanimatelor. Ar vrea să se mişte

să se împotrivească. Le-ar da chiar

o parte din viaţa lor de îngeri

fiindcă adversarii fără împotrivire

îşi pierd rolul de adversari

şi nu sunt cu nimic mai buni

decât o rugăciune în care nu mai cred.

5

Îngerul bătrân nu mai ia parte la jocurile

celor tineri şi năbădăioşi. Nu îi mai place

să se ridice în aer

transparent

să se lase străpuns de lumina

ce curge ca o ploaie pe burlane

în mai.

Se gândeşte

e încurcat că nu a ştiut niciodată

cât bacşiş să îi dea chelnerului

unde şi-a băut de o viaţă

porţia de bere locală.

Şi nici cât bacşiş

învelit în foiţă sclipitoare

o să îi mai dăruiască

timpul

să afle răspunsul.

6

Oameni făcuţi din amânări

păreau resturile unei oştiri de omizi.

Nu ştiau dacă să se atingă între ei

ori să îşi păstreze neutralitatea neputincioasă

ca două armate care se tem una de alta.

Anii le cădeau în cap

odată cu bucăţile de zahăr

în sânge

alunecau tot mai modest

pe gheaţa delicată a indiferenţei cotidiene

traşi într-o parte şi-ntr-alta

pe roata grea a destinului.

Auzeau printre copaci

când exploda primăvara

cântecul negru al unui bibelou

din care a fugit sufletul.

 

*

 

Gellu Dorian

Izgonirea din lume

Prea multe mere în prea multe mîini,

prea mulţi şerpi veninoşi prin livezi,

prea multă ispită,

prea multă fericire în prea mulţi ochi deodată,

prea multe alcovuri pline de prea multe trupuri,

atît de multe străzi în prea multe oraşe,

ape pustii şi peşti pe uscat,

prea multe zăpezi însîngerate în prea multe case,

prea multe războaie din cauza lor,

iar pacea se tînguie la uşa bordelurilor ca în faţa unor palate

prinţesele ale căror miri înverzesc pe cîmpii

sau cîntă în cîrciumi,

prea multe morminte în prea multe cimitire,

prea multe feţe acoperite şi prea multe funduri goale,

prea multe culte, prea multe temple, prea multe biserici

cînd era de ajuns doar una în inima fiecăruia,
prea multe sodome, prea multe gomore,

prea multe schisme, prea mulţi prelaţi,

prea mulţi farisei, prea puţine suflete curate,

prea multă mîndrie,

prea multă lăcomie,

prea puţini bogaţi, prea mulţi săraci,

prea multe coaste în prea mulţi adami

din care se nasc sute de eve pe secundă, prea multe, mult,

mult prea multe,

prea multă tristeţe, lume prea multă

şi oameni foarte puţini,

prea multă ignoranţă, prea multă nepăsare,

prea multă realitate şi nici un vis adevărat,

prea puţine însuşiri autentice, prea mulţi fără însuşiri,

prea mulţi preafericiţi, prea mulţi preaînalţi, prea mulţi preacucernici,

prea puţini smeriţi şi umili,

prea e duminică tot timpul,

prea mulţi aleşi dintr-un popor atît de mic,

doar zece porunci şi mult prea multe păcate,

nu, nu se mai poate şi raiul e gol,

înapoi în rai,

fără şerpi,

fără mere la voi,

doar cu trupurile şi sufletele la service!

 

*

 

Ioan Radu Văcărescu

Interogarea tatălui de către fiul său

-Voidokilia-

Ce bine că ai făcut focul, e răcoare, s-a pus și rouă.

Da, s-a înseninat spre dimineață, de fapt cred că pe la două,

două și jumătate, după trei când am ieșit eu din

cort abia se mai zărea un nor, încolo spre sud,

în lumina lunii, peste Puha.

De ce te-ai trezit așa de devreme?

Am auzit un zgomot de vase răsturnate, și deși, tu știi asta,

eu dorm de obicei buștean, m-am trezit brusc.

Și oricum, de o vreme încoace,

de când îmi amorțește piciorul drept,

cel cu circulația slabă, mă trezesc de câteva ori pe noapte.

Care vase răsturnate, acelea de-acolo, de sub masă?

Cred că da, cam ăsta a fost zgomotul pe care l-am auzit,

de vase de tablă răsturnate și împrăștiate.

Și doar le-ai spus celorlalți să nu lase vase murdare,

ba chiar i-ai speriat că vine ursul la resturi,

că de câini sau de pisici nu le pasă.

Iar pe de altă parte, în ultima vreme nu-mi dă pace deloc

lumina de lună, și vine așa o sfârșeală, un sentiment

al sfârșitului, nu știu cum să-ți zic, ca și cum luna

asta plină cu lumina ei de citrin ar fi ultima…

Nu vorbi prostii, va fi lună plină și în august, pe cinci,

și în septembrie, în ziua de șapte, și așa mai departe…

Poate că da, poate că ai dreptate…

Mai pune doi bușteni pe foc, din aceia groși, de fag.

Eu m-am trezit cu gândul la discuția de aseară,

la povestea despre Ulise și fiul lui,

mă și imaginez făcând focul cu lemn de măslin

pe țărmul mediteran și privind corabia legănându-se

la ancoră în golful Voidokilia…

Da, Voidokilia, marea transparentă și muntele încărcat

de oleandri, cerul albastru-trandafiriu, statuile

spălate de ceață, da, arcul de piatră al Voidokiliei,

zbaterile de aripi ale țesătoarelor…

Mi-ai mai povestit cum mugeau taurii regelui Nestor

acolo în munții Pylosului, la malul mării Ionice,

înjugați cu funii de aramă spre grota de calcar,

îndrumați de doisprezece messenieni tineri,

printre tufele de cimbru sălbatic și măslini.

Da, și cum regele stă așezat pe o ciotură de măslin,

și soarele-i pârjol sub înălțarea lui Seirios,

și umbră nu mai e pe pământ,

și chiar zeii își caută adăpost

în ascunzișurile sărace ale cerului,

cum privește spre largul vestic așteptând

corabia lui Telemah,

iar pe cărare în urma ciurdei de tauri urcă fiica sa

cu un buchet de salvie la piept,

jos în golf se-adună fecioarele Messeniei să se scalde

în apele sacre ale Vacii celei cu apa ca ametistul,

golf rotunjit între maluri înalte ca o carapace

de țestoasă umplută cu apă ca mătasea.

Și cum fiul lui Ulise a ancorat chiar acolo

în golful Voidokiliei

și a coborât de pe corabie pe țărmul Pylosului

să-și caute tatăl.

Căci regele Nestor l-a convins pe stăpânul din Itaca

să plece sub zidurile Troiei,

la cea mai mare luptă purtată vreodată,

chiar acolo unde regele Itacăi

ara câmpul de marmură verde

sub cerul de marmură albastră.

Și cum regele Nestor așteaptă acolo deasupra mării

după ce a fost sus în castel să lase porunci,

și iz de cimbru sălbatic şi sare urcă până sus pe ţancuri,

miros de măsline proaspăt zdrobite

coboară spre ţărm,

iar cântecul fetelor e-o lungă tânguire,

o geană roșiatică dinspre vestul întunecat,

şi zbaterea de aripă rănită a ţesătoarei

cântând așezată pe gura îngustă a amforei încărcată

de-o lumină groasă ca uleiul de măsline

proaspăt ieșit din teasc.

 

Dar să nu uiți, dragul meu, că Telemah

nu-și căuta doar tatăl pierdut pe insulele

și valurile înspumate ale Mediteranei,

ci se căuta pe sine…

Poate de asta a găsit-o, până la urmă,

pe Nausicaa, poate de asta și-a regăsit și recâștigat

insula de la soare-apune…

N-o să uit.

Chiar și într-un picior…

dar vroiam să-ți spun,

aici cu picioarele-n rouă și la căldura focului,

cu cănile acestea de tablă în mâini,

pline ochi cu ceai de mentă sălbatică și cimbrișor,

eu cred că vasele au fost răsturnate de vulpea aceea

pe care alaltăieri ai zis că ai văzut-o lingând farfuria

cu resturi de tocană pe care unul dintre băieți a lăsat-o

aiurea lângă cort, iar cam toată lumea a zis că nici vorbă,

că o fi fost vreun câine pripășit prin jur…

Dar eu te-am crezut.

Chiar m-ai crezut?

Da, te-am crezut, de ce să nu te cred?

De ce m-ai crezut, de ce n-ai spus și tu, ca alții,

că e o invenție de-a mea?

Și chiar dacă ar fi fost o invenție de-a ta,

eu tot te-aș fi crezut.

…?

Au râs cu toții, într-adevăr, numai că, iată,

după ce am ieșit din cort și m-am apucat

să răscolesc jarul să aprind focul, am zărit,

uite acolo, printre buruienile și izma și sânzâienile

de pe malul Porumbacului,

doi ochi rotunzi și strălucitori

și am zis, hai, hai încoace puiuț să-ți dau ceva de mâncare,

și am frânt o bucată de pâine din sac și m-am apropiat

de ochii aceia nemișcați și luminoși în noapte,

și încet, nesimțit, sfios, dintre ierburi,

cu ochii cât cepele,

a ieșit un pui de vulpe, nu mai mare decât

un cățelandru de câteva luni, și s-a apropiat

cu mare fereală și a înșfăcat colțul de pâine,

după care, din câteva salturi micuțe,

a dispărut înspre amonte, prin buruienile

de sub fagul spintecat de fulger…

Daci am avut dreptate!

Numai că eu am văzut o vulpe în toată firea,

mărișoară, cu o coadă portocalie uriașă…

Stai să vezi, că acolo sub fag, unde-a zbughit-o puiul,

ca-ntr-o străfulgerare am zărit

alți doi ochi strălucitori,

ficși, atenți, albaștri-trandafirii,

ca cele două stele care-l păzesc pe Vânător,

strălucind în păienjenișul de stele…

Câinele Mare și Câinele Mic…

…și duși au fost în susul apei,

am zărit, în prima geană de lumină a dimineții,

buruienile vălurind într-o idee de cărăruie,

în briza ușoară ce chiar atunci a-nceput să urce pe râu

spre creasta încă înzăpezită a muntelui tăcut,

și atunci am știut că o să apari curând

și am întețit focul să te încălzești așa cum se cuvine

și am adus apă din izvorul de sub pădure

în cana mare de tablă și am cules izmă și cimbrișor

de pe mal pentru sfântul ceai de dimineață.

*

Zamfira Zamfirescu

e-mail 53

mă așez la masă

beau apă plată

țin spatele cât pot de drept

mâinile cuminți

picioarele cuminți

ascult și tac și vă privesc pe rând

uneori vă străduiți prea mult și mi se face milă

fustele lungi ascund glezne groase

cuvintele sofisticate acoperă anxietăți

zâmbetul larg peticește orice complex

uneori aș vrea să fim prieteni dar voi nu vă așezați la masa mea

voi stați cu spatele

voi vorbiți între

voi ieșiți la țigară

voi râdeți și când nu aveți de ce râde

voi faceți troc cu etnobotanice şi poezie

împrăștiați praful microbii și cuvintele doar între voi

eu vin singură și plec singură eu îmi plătesc apa singură eu deschid și închid ușa singură eu cobor scările singură pe drumul spre casă sunt mai singură decât eram când am venit în fiecare vitrină reflexia mea singură poartă cercei și

fiecare baltă e singură cu bucata ei de cer

eu am văzut șoareci zbătându-se în cursă am văzut găini fără cap izbindu-se de garduri am văzut porci agonizând în zăpadă rațe mâncate de dihor pisici înecate miei cu beregata tăiată pui de vrabie căzuți pe trotuar

toți toate aveau gură și ochi

toți toate aveau puls dar inima

inima mea era atunci un cufăr ferecat

de curând am descoperit că mi-a crescut o cocoașă plină cu cadavre mici

la fiecare pas clipocește în ea sângele lor acum sunt

un dromader singuratic sunt un dromader urban sunt un dromader cu sandale și poșetă în poșetă am o gheară de găină neagră moartă noaptea pe lună în poșetă am un arici de mare uscat de bătrânețe am cristale de tămâie și praf de rădașcă o coadă de vulpe albastră chei buletin și chitanțe dacă suflu de trei ori vă pot face să mă iubiți sau vă pot transforma pe toți în stane de piatră cât ai clipi puf! puf! și puf! pot orice vreau

mă pierd doar când simt iepurele cum tremură cum se chircește

și plânge mocnit acoperindu-și cu lăbuțele gura x

hush hush baby îl liniștesc îi vorbesc îl mângâi

ambulanța nu e pentru tine tu ai fost cuminte tu ți-ai spus rugăciunea tu te-ai spălat pe dinți tu nu ai colesterolul crescut nu mirosi a transpirație tu ți-ai luat pastilele vitaminele energizantele tu ai gătit ai spălat ai călcat căptuşeala de mătase a jobenului e acum curat și roșu ca o globulă

ambulanța e albă-ca-zăpada ambulanța nu urlă ci cântă

șoferul e vesel bate ritmul cu degetele pe volan

ambulanța duce la spital o femeie fericită care se grăbește

să nască un copil fericit stai liniștit stai liniștit stai te rog liniștit

nu te mișca închide ochii

lasă tihna înserării

să coboare lin

2018

 

*

 

Andrei Zanca

variațiuni de transcendere

 

Într-adevăr, oprirea,

actul conștientizării e prima treaptă

către tine, după cum patima pare să fie

disperarea de-a nu putea atinge

iubirea genuină – într-un sărut

distanța deseori infinindu-se, deși

zeul pietrei negre va fi cândva fisurat

tot de femei

cântul e decantare de umbre, sporire de înger

și tot ce miroase a instituție, mai mult decât

malefic – mijloc de încolonare

profit și control

de când e lumea există bestia

și ființa, himera beznei și prințul

luminii – în numele cui venim

însă pe lume?

Buna mea obișnuia să-mi spună, când vezi

un prost spune-i de departe, jupâne, însă

cei ce conduc destinele ținuturilor

nu mai au meleag natal, nu mai au patrie:

bezna provoacă problema, și tot ea oferă

mai apoi soluția la implorarea, la cererea

celor mulți, celor copleșiți de spaimă și neputință

pe aceste, tot mai largi și mai severe autostrăzi

electronice, unde unii îndrăgesc teoria, ideologia

mai mult decât Viul

otrăvit lent sub cerul cernit

de cobalt, sub dârele

cernite ale morții

și mereu, când unul vrea să-i trezească, să-i scoată

din nepăsare și letargie, se aude doar, dă-mi pace –

totul învăluit într-un cor de copii. teama paralizând.

unde școlile-s pentru îndoctrinare, cu toții

culpabilizați într-o benefică apatie

de falsificatorii timpului,

de marșanții minciunii

sub oligarhiile satanice,

 

Întunecimea Voastră,

până și câinele visează

mișcă spasmodic din labe

și latră înăbușit – la cine oare?

să fie gradul de autoînșelare atât de mare

încât ne mințim mereu între noi și

pe noi înșine spre a evita durerea?

copil fiind, am deprins că printre arbori există

viața, mai târziu am aflat că mai există

și viața mea

 

și viața ta, și-am auzit spunându-se, dispari

 

din viața mea – deși niciodată n-am înțeles

cum se poate dispărea

dintr-o altă viață, însă

ei pesemne, știu.

eu încerc doar să insinuez ceea ce vine pe furiș

acest război invizibil, această lume satanizată

de mercenarii mediilor

pentru cei mulți

însă creduli, naivi

surzi și orbi, sceptici

și conformiști

în recluziunea asta planetară

în care curând vom cânta

cu toții la unison

să sporim așadar dumnezeirea din noi

singura întru care e posibilă o comuniune.

o picătură poate schimba marea întreagă

să ne rugăm așadar, mai ales

pentru mântuirea demonului.

 

[Vatra, nr. 5/2019, pp. 38-44]

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.