Ioana Boștenaru – Patru ani de gardă

Debutând în 1982 cu placheta „Scrisori din muzeul pendulelor”, apărută la Editura Albatros, Viorel Mureșan, singuraticul poet echinoxist, și-a conturat treptat o poziție aparte. Pauza editorială destul de mare înregistrată după momentul 1982, generată și de situația politică, după cum atestă într-unul dintre interviuri, nu s-a repetat, acesta fiind o prezență constantă pe scena poeziei române începând cu deceniul al nouălea. În acest sens, antologia publicată în 2015, Poștașul rural (Editura Școala Ardeleană), reunește o selecție de poeme din cele zece cărți ale autorului, care evidențiază diverse fațete ale poeziei sale.

Viorel Mureșan nu părăsește câmpul literar odată cu această antologie, ci alege să scrie în continuare poezie (Loc liber, Editura Caiete Silvane, 2018), dar și despre poezie și nu numai, analizând în articole apărute în reviste precum „Caiete Silvane”, „Familia” sau „Vatra” o serie de volume ale unor alți poeți sau exegeți. Interesant cum, urmând direcția deja profilată în rândul unor critici de a reuni într-o culegere cronicile publicate, Viorel Mureșan lansează în primăvara acestui an volumul „De gardă la Echinox”. Apărut la Editura Caiete Silvane, acesta este structurat în două mari secțiuni, intitulate sugestiv Scrisul de mână (poezie) și Camarazi de atelier (poezie), precedate de o Exergă, care face trimitere la titlul volumului.

Dacă prima secțiune vizează comentarea a 19 volume de poezie apărute în perioada 2015-2018 (Ștefan Manasia, Claudiu Komartin, Vasile Sav, Nicolae etc.), cea de-a doua secțiune se axează pe volumele de poezie sau despre literatură, publicate de camarazii săi de atelier (Al. Cistelecan, Ion Pop, Gheorghe Perian, Petru Poantă etc.).

În ceea ce privește prima secțiune, Viorel Mureșan se dovedește a fi un minuțios analist, reușind să surprindă direcțiile pe care le urmează poeziile celor 19 poeți spre care își îndreaptă atenția. Dacă în incipit optează pentru fixarea cadrului interpretativ, dezbătând experiența scriitoricească a fiecăruia dintre poeții supuși analizei, criticul se oprește mai apoi la structura volumelor, identificând temele predilecte valorificate. Totuși, analiza sa nu este doar formală, căci Viorel Mureșan nu insistă doar asupra aspectelor structurale, ci este interesat și de mijloacele expresive, care individualizează poezia fiecăruia. Sublinierea liniilor de demarcație dintre diversele volume, dar și a similitudinilor existente între stilurile poeților examinați și ale altor poeți consacrați din spațiul românesc și nu numai ilustrează bagajul informațional cu care se avântă în comentariu poetul-critic.

Formularea judecăților de valoare se bazează pe o evaluare amănunțită, la capătul căreia, dacă unii autori se bucură de elogii ceremonioase și ușor excesive, de pildă „cu gestica scripturală a unui singuratic, Silviu Gongonea e deja o voce lirică cu modulații recognoscibile” sau „Robert Șerban e unul dintre acei autori de la care, din când în când, mai putem aștepta cărți de versuri briliant scrise”, unii sunt mustrați și sfătuiți să renunțe la exagerări: „Poetă cu reale disponibilități creatoare, Emilia Poenaru Moldovan va trebui să coboare mai adânc, în viitoarele cărți, în propria sa arhitectură, unde nicio notă să nu sune fals.”

Oricum, comentariul său surprinde cel mai adesea aspectele pozitive, insistând asupra inovării și a autenticității stilurilor poetice. Evidențierea avântului experimental în cazul unora dintre poeți, a intruziunii în cotidian, valorificarea biograficului, a ludicului, a umorului negru sau a parodiei și exploatarea schemei narative, toate acestea reprezintă notele dominante ale volumelor analizate. Firește, exemplele extrase cu precizie vin să-i susțină afirmațiile și nu puține sunt acestea în economia cronicilor incluse în volum. Miza este interpretarea cât mai concludentă și sintetizarea elementelor stilistice specifice. Lucru care se și întâmplă, căci cronicile integrate dezbat in extenso volumele, reușind să evidențieze aspectele dominante ce definesc stilul fiecărui autor de versuri și să îi deslușească semnificațiile.

Cea de-a doua secțiune, Camarazi de atelier (poezie), include cronici ce au la bază volumele lui Vincenzo Cardarelli (trad. Ioan Milea), Ion Pop, Adrian Popescu, Carmen Ardelean, Al. Cistelecan, Cornel Cotuțiu, Andrei Moldovan, Gheorghe Perian, Petru Poantă, Otelia Țeposu sau Traian Vedinaș. Primele trei articole merg în aceeași direcție a comentariului de poezie atent structurat, paliere precum tema, structura sau mijloacele retorice la care Vincenzo Cardarelli, Ion Pop sau Adrian Popescu fac apel, volumele fiind luate în considerare și analizate în raport cu întregul operei.

Remarcabil faptul că în secțiunea de față Viorel Mureșan se îndreaptă și către o serie de volume despre literatură (poezie, proză, teorie literară). O critică a criticii realizează acesta, profilul cronicarului, inserat în deschiderea cronicii dedicate volumului Polifonii în wordissimo, semnat de Carmen Ardelean, fiind sugestiv: „Înainte să-și informeze publicul, să-l țină la curent, să-l educe și instruiască în legătură cu literatura nouă, el trece pragul unor redacții, schimbă opinii cu alți profesioniști ai discursului critic, primește și exprimă mesaje colaterale, care alcătuiesc un context, dobândește autoritate, încât apare credibil în fața propriilor cititori (…) Îi este necesară în primul rând acuitatea critică, care să-i permită intuirea semnificației integrale a unei opere, la analiza părților în relația cu întregul. Trebuie apoi să știe să facă pasul de la înțelegerea operei, la judecarea ei. Să știe bine demarcația dintre frumusețea fragilă și frumusețea dificilă, cea caracteristică valorilor literare autentice, complexă și tensionată. Abia după ce va întruni acest mănunchi de atribute specifice, urmează, poate că, pragul cel mai greu de trecut pentru el: să se știe apăra de asaltul veleitarilor, care întotdeauna sunt agasanți, agresivi pe toate căile.”

Cu alte cuvinte, nu e ușor să fii cronicar, căci dincolo de instruire și de consultare, stă simțul critic, care îi permite cronicarului să emită judecăți de valoare pertinente și obiective. Astfel, cunoscându-și bine rolul și strategiile de lucru, Viorel Mureșan urmărește aplicarea acestora în cazul criticilor pe care îi abordează, capacitatea acestora de a sintetiza și de a înțelege, predilecția pentru interpretarea unui anumit tip de text (proză sau poezie) sau felul în care își organizează discursul, plecând de la elemente stilistice sau arhitecturale. Prin urmare, dacă în Carmen Ardelean vede un critic credibil aparținând generației mai noi, în continuare, Viorel Mureșan își îndreaptă atenția asupra unui critic consacrat, Al. Cistelecan, două volume publicate de acesta, la un interval de trei ani, fiind aduse în discuție: Zece femei, Editura Cartier, Chișinău, 2015 și Fișe, schițe și portrete, apărută anul trecut la Editura Muzeul Literaturii Române din București. În ceea ce îl privește pe primul, Viorel Mureșan surprinde nota dominantă a discursului criticului, insistând asupra teatralismului, a ironiei, a metaforei critice sau a moralismului în conturarea decameronului poetic. Analiza structurală a volumului este urmată de una minuțioasă, ce vizează felul în care criticul creionează profilurile celor zece poete supuse analizei (Riria, Elena Farago, Alice Călugăru, Claudia Millian, Otilia Cazimir etc.), metodele sale critice fiind atent punctate.

Statutul de critic prevalent al poeziei atribuit lui Al. Cistelecan este completat de cel de-al doilea volum adus în discuție, în opinia lui Viorel Mureșan. Fișe, schițe și portrete vizează o serie de critici și istorici literari precum Paul Zarifopol, Eugen Lovinescu, Dragoș Varga, Andrei Terian etc. În creionarea portretelor de dicționar ale acestora, criticul le urmărește îndeaproape metodele și interesele în plan literar, nuanțând elementele stilistice care le definesc discursul. Totodată, Viorel Mureșan sesizează abolirea „spiritului polemic”, a „fervorilor ludice” sau a „metaforei critice” caracteristice scrierilor precedente. Prioritară este surprinderea strategiilor interpretative, a tipului de critică practicată. Rând pe rând, acesta face o trecere în revistă a criticilor aduși în discuție, evidențiind tipul de profil conturat și insistând asupra fundamentelor încadrării într-un anumit tipar. Desigur, documentația însemnată pentru acest demers complex de panoramare a unui secol de critică literară este la rându-i sesizată.

Aceeași acuitate în comentarea Studiilor de literatură română recentă (I, II), coordonate de Gheorghe Perian. Evocarea metodei folosite este urmată de prezentare succintă a studiilor din volum, stăruind asupra spiritului analitic al coautorilor în abordarea temelor și a motivelor identificabile în proza scurtă. De nelipsit, în cazul primului volum, aportul lui Alex Goldiș, al Adrianei Stan, al lui Marius Nenciulescu, Călin Crăciun, Cosmin Boza sau al Cristinei Timar în fructificarea acestui demers atât de necesar și în plan didactic, proza scurtă actuală nebucurându-se de exegeze multiple sau detaliate. Dacă proza scurtă este punctul de plecare al primului volum, cel de-al doilea vine să răspundă la un set de întrebări ce vizează vizitele unor scriitori comuniști în perioada 1945-1947, debutul realismului socialist în literatura română sau însemnătatea curentului botanist în douăsprezece eseuri semnate de alți tineri critici și istorici literari. Tocmai felul în care coautorii răspund întrebărilor enunțate este urmărit de Viorel Mureșan, care surprinde rolul volumului în deslușirea tainelor cu privire la o serie de fapte petrecute în perioada comunistă. Nici proza nu îi rămâne străină criticului, cronicile ce au la bază volumul lui Cornel Cotuțiu Ce nu se pierde sau Drușca Otiliei Țeposu aducând în prim-plan un cronicar interesat și de acest teren literar. De această dată, Viorel Mureșan insistă asupra strategiilor narative utilizate, dar și asupra temelor exploatate, prezentând succint acțiunea și analizând simbolistica și modul de construcție a personajelor.

Din această „culegere” nu putea lipsi, bineînțeles, cronica la Efectul „Echinox” sau despre echilibru, publicat de Petru Poantă la Editura Școala Ardeleană, în 2018. „Reveria eseistică și memorialistică” nu îi este străină poetului format în sânul cenaclului și al revistei „Echinox”, care îi alocă pagini însemnate în volumul ce abordează publicațiile din ultimii patru ani din plan literar. Viorel Mureșan își scoate critica din atelier, așadar, materializându-și statul de gardă și urmărirea debuturilor, a revenirilor, a reeditărilor sau a traducerilor, într-o serie de articole, care ne amintesc încă o dată de dubla sa ipostază de „poet” și „critic”.

__________

* Viorel Mureșan – „De gardă la Echinox”, 209 p., Editura Caiete Silvane, Zalău, 2019

 

 

[Vatra, nr. 6-7/2019, pp. 27-28]

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.