Teona Farmatu – Spații verzi telegrafiate

După debutul său din 2006 cu ochi roșii polaroid. acesta este un test și al doilea volum Nordul e o stare de spirit apărut în 2014, Gabi Eftimie publică anul acesta, la proaspăta editură clujeană OMG Publishing, Sputnik în grădină*. Fiind o colecție de poeme și de imagini complementare acestora, volumul mizează pe raporturile dintre om și spațiul natural, însă redimensionând influențele tehnologiei și ale industrialului, care, în fond, devin firești. În linii mari, poeta desprinde natura dintr-un spectru idealizat și o încorporează mișcărilor digitale, rezultând o poezie fragmentară, aproape telegrafică, însoțită de retorismul unor interogații sau a unor exclamații uneori cu o tonalitate sarcastică, alteori, mai degrabă melancolică. Departe de mizerabilismul anilor 2000, distanțată de un biografism excesiv și de violențele de limbaj, Gabi Eftimie își fundamentează recentul volum pe subtilități senzoriale.

Adunând trei grupaje de texte sub titluri care sugerează tendința principală a volumului de a readuce în scenă o nouă sensibilitate față de spațiile naturale (Spații verzi, Vară verde-albastră și Playlist de toamnă), Sputnik în grădină oscilează între sarcasmul față de clișeul liniștii din mijlocul naturii și o atitudine calmă, care își propune să observe nu numai detaliile din natură, ci și spațialități alternative, populate de aceleași sonorități și imagini. Fie că observația vine din interiorul fenomenelor, fie din poziția „din afară” a privitorului, rezultatul este unul reușit, pe alocuri ludic datorită coloraturii vii și a alternărilor cu expresii din engleză. Dincolo de acestea, problema identității capătă dimensiunea (im)posibilei regăsiri în cadrele naturii. Chiar și atunci când discursul poetic se realizează la persoana a doua, avem parte de o întoarcere programatică spre sine: „e ploaie în cafeaua ta/ într-o lume paralelă, altcineva, nu eu” (p. 44).

Deși, din punct de vedere stilistic, poemele ar mai putea fi epurate de excesul prepozițiilor, fie și în contextul unei telegrafieri asumate („De aici totul pare mai elegant. Ce, cariera/ de marmură de la Carrara nu-ți pare/ nemaipomenit de elegantă?”, p. 22), omogenitatea textelor provine din tematica sub care au fost așezate încă din titlu. Termenul Sputnik trimite la un cunoscut satelit artificial, grădina completând aluzia la controlul asupra spațiilor de care omul se înconjoară. Metafora din titlu anunță și distorsionarea peisajelor, astfel încât nu o dată poemele propun imaginea inversată a cadrelor („fotografia întoarsă cu capul în jos al unui/ mesteacăn din roua de sub acoperiș”, p. 36). Gabi Eftimie transcrie senzații, efecte, coloraturi excentrice fără a face pasul spre o poezie fantastică. Apelul constant la dimensiunea realității imediate, încadrată fie prin figuri stilistice (de pildă, „Contururile cărnoase de-a lungul șoselei se/ pliază”, p. 34), fie înglobată peisajului („Îmi/ aduc aminte de gluma noastră tâmpită cu/ degetele băgate în cuptorul cu microunde.”, p. 32),  provine din observația unei figuri umane care pare disipată în mediu. Așadar, principală axă a volumului o constituie relația dintre spațiul natural și prezența umană. Cu alte cuvinte, raportul dintre natură și cultură, anihilând importanța uneia în fața celeilalte. Indistincția dintre cele două creează o panoplie de imagini și de senzații, efect al asimilării ca atare a universului tehnologizat excesiv: „o altă imagine: piscinele părăsite seara,/ iluminate de geamurile camerelor de hotel/ cu apa respirând cald spre aerul rece/ spițele motorului din jacuzzi” (p. 57).

Ceea ce îi reușește lui Gabi Eftimie este, așa cum remarcă Andrei Doboș pe coperta a IV-a, insolitarea unui imaginar de pastel. Dacă în ultima perioadă poezia își găsește rădăcini cu precădere în spațiul urban, căruia i se adaugă consumerismul, aglomerația, relațiile interumane eșuate, autoarea recurge la grefarea acestora într-un peisaj sălbatic și, în aparență, străin noilor tehnologii. Pădurea, marea, vietățile celor două medii sunt laitmotivele cărții, deviate de la un parcurs obișnuit și reciclate spre a dobândi efecte noi. De exemplu, poemul dăm like la natură se regăsește sub influența neoromantismului, însă remarcabilă este precizia cu care imaginile decurg una din alta, astfel încât figurile umane intră în componența peisajului: „de aici din mare,/ umbrelele de soare date peste cap/ sînt maci turcoaz,/ încă nu-i sezonul meduzelor, algele se/ leagănă/ în apă fără vazele lor gelatinoase/ corpurile noastre fumegă/ după baia matinală/ ‘și geamăt înfioară firea, prelung și greu ca o/ furtună’/ marea e transparentă, vin alb” (p. 46). Digitalul pare să se mute în mijlocul naturii, fără a o violenta neapărat. De altfel, cvasi-sarcasmul din titlu echivalează cu visceralitatea temperată a poemului, în care figura umană nu mai este cea din fața unui ecran „dând like”, ci e tocmai receptaculul fenomenelor naturii. Gabi Eftimie rezolvă criza erei excesiv digitalizate prin control, de unde și limbajul forțat, dar cu o tăietură atentă a versului. Fără îndoială, reîntoarcerea la natura ca spațiu compensator înseamnă și refugiu, aspect arhicunoscut al acestei teme, dar observația robotizată tensionează legăturile dintre figura umană și mediul în care aceasta se poziționează: „întâlnirea dintre molie și păianjen de pe zidul/ cabanei/ e liniștitoare/ […]/ croncăniturile zgârcite ale corbului din vale,/ pe repeat/ sînt liniștitoare/ putreziciunea naturii înainte să ne întoarcem/ la ale noastre” (p. 36).

Astfel, starea de echilibru pe care ar trebui să o înlesnească retragerea în toposul natural nu e decât o pixelare de cadre, dar nu mai puțin ingenioase, fiindcă sunt compuse atât din efervescența unor imagini neoromantice („un soare dizolvat în aer,/ ceață purtată de vânt ca un voal”, „Am ales un loc în mijlocul soarelui”), cât și din inserții ale realității imediate („Adidași cu luminițe/ și pernuțe de aer/ […]/ La mare ne e superjenă să dansăm/ pe hiturile de la terasă.”, „fac praf bani pentru care n-am lucrat”, „Autocorrectul mă-sii, displayuri idioate.”).

De fapt, poeta supralicitează ideea de univers compensator și propune unul alternativ, o natură unde nu se așteaptă revelația și nici nu este căutată: „în lumea noastră cu susul în jos din iaz/ dunga dantelată a avionului se prăbușește în/ grădina noastră” (p. 39). Totodată, nu avem parte de artificializarea cauzată de undele mediului digital, ci, dimpotrivă, volumul mizează pe hibridare, pe melanjul estetic din care se naște o nouă configurație, un mingle în care umanul este pierdut ca „în mașinăria naturii” (p. 25).

Un alt aspect important al cărții este dimensiunea interumană strâns legată de curentul hedonist care traversează contemporaneitatea. Exploatată în câteva secvențe, este evidentă cel puțin printr-unul dintre pasajele recurente ale volumului, marcat grafic cu italice: „Toți să fie fericiți! Cu toții să fim scutiți de/ neputință! Fie ca toți să se îngrijească de/ binele celuilalt! Fie ca nimeni să nu aibă/ parte de întristare!” (p. 22). Ironia fragmentului citat poate fi dezlegată din finalul poemului: „o să las un mulaj în aer, un gol în formă/ umană”. Prin urmare, figura umană își pierde importanța și, implicit, controlul pe care credea că îl exercită asupra spațiilor din jur, însă și mai interesant este faptul că socialul și cotidianul sunt recompuse din absența relațiilor interumane: „Unde sînt cei pe care nu-i găsește Google și/ oare înseamnă asta ceva?/ […]/ Dar TU unde ești?/ Doar senzorii liftului îți mai simt prezența” (pp. 28-29). Deseori, vocea lirică pare dizolvată în materia pe care o imaginează și pe care o investește cu receptori, raporturile umane fiind și ele distorsionate până la intangibil. Absența este, așadar, una dintre supratemele volumului și, mai exact, „lipsa amprentei omenești” (p.49). Angrenat în transformările incandescente sau, din contră, monotone ale spațiului pe care îl locuiește, sinele uman pare să fie o entitate, deci nu o individualitate. Există în volum o situare central-periferică a umanului și a mecanismelor de care omul are nevoie pentru a supraviețui, ceea ce, evident, diminuează imaginea lui de axis mundi.

Ieșirea dintr-o perspectivă antropocentrică pare să fie soluționată, mai întâi, prin eterizarea umanului, iar, apoi prin hibridarea naturii cu digitalul și industrialul. Mașinile, radiografiile, inoxul, motorul jacuzziului, hidrobuzul, precum și jargonul la modă de care Gabi Eftimie uzează minimal („tristuc”, „superjenă”, „ultrarapid”) dau impresia rigidizării textelor până la un punct, când elementele mediului natural sunt metabolizate în mișcarea firească a lucrurilor. Un astfel de poem care radiografiază cu acuitate metamorfozele naturii și care dă impresia unei observații printr-un obiectiv fotografic este cel intitulat prin răzătoarea scoarței de brad. Începând cu imaginea brazilor care „s-au săturat să tremure pe/ repede-înainte” și încheind ludic cu momentul dimineții („tîntîn! iată și dimineața/ prin răzătoarea scoarței de brad s-a infiltrat/ primul firicel cald”, p. 58), poeta propune un pasaj eminamente estetic, o reciclare reușită de pastel, unde senzațiile umane se arborează în mediu. Altfel spus, Gabi Eftimie problematizează (im)posibilitatea de a crea o intimitate autentică cu natura, pariu pe care îl vede pierdut, atât timp cât tehnologizarea a pătruns definitiv în peisaj.

Odată cu Sputnik în grădină, Gabi Eftimie revine în forță, aducând împreună și poetizând două dimensiuni pe cât de cunoscute, pe atât de puțin exploatate în maniera unui pastel sarcastic ori melancolic: natura și tehnologia, cărora li se adaugă aspectul identității umane în raport cu noul mediu. Preocupată în principal de observarea transformărilor și de ceea ce perturbă așa-zisa armonie a naturii, poeta încearcă și o privire din viitor („Îți imaginezi complet cretin că te întorci/ în locul  numit cândva Pământ”, p. 28), amplificând, astfel, absența umană. Ferindu-se de visceralități, Gabi Eftimie practică o poezie a observației detaliate și a desprinderii de habitat.

______________

*Gabi Eftimie, Sputnik în grădină, Alba Iulia, Editura OMG, 2020.

[Vatra, nr. 8-9/2020, pp. 31-32]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.