Senida Poenariu – Din și despre spaime

La doi ani după transpunereafreneziei Centenarului din spațiul românesc pe ritmuri noir prin volumul CenteNOIR, la Crime Scene Press apare volumul colectiv care poartă sugestivul titlu Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii. Pandemicon1 nu este însă singurul volum care exploatează evenimentele curente. Aș mai menționa cartea Florinei Iliș, Pandemia veselă și tristă și antologia coordonată de Alexandra Rusu Izolare, în care semnează 20 de autori.

Coordonat de Alexandru Arion, volumul cuprinde 14 povestiri care oscilează ca gen între policier, thriller, mystery, fantastic și SF, genuri care nu se bucură prea mult de atenția criticilor din România.  De la crime violente, furturi de cadavre, otrăviri în spitalele „de covid”, haosul din secțiile de poliție, imagini suprarealiste, întâlniri cu societatea secretă extraterestră HiTech, dispariții și apariții cu iz supranatural, delir și teorii ale conspirației, la distopii și povești cu spioni și securiști sau povești de dragoste ratate, oferta este generoasă.

Poveștile sunt semnate de Stelian Țurlea (Paranghelia sau crimă în direct), George Arion (Mansarda), Michael Hăulică (Ea vine o dată, pleacă pe rând), Eugen Cristea (XAV), Ovidiu Pecican, Amalia Lumei (Pandemicon), Petre Crăciun (Curcănăria versus pandemia), Caius Dobrescu (În via noastră, fără sfârșit), Adrian Onciu (Un nou început), Gabriel Brănescu (Substituirea), Alexandru Arion (Moartea pe acoperișul fierbinte), Mircea Pricăjan (Când înfloresc narcisele), Oana Stoica-Mujea (Nevinovatul), George Arion Jr. (George e băiat cuminte), Mihnea Arion (Nebunie-n pandemie), în ordinea apariției din volum. Cum miza declarată a autorilor a fost eliberarea de spaimele resimțite în perioada de izolare prin intermediul scrisului – așadar o exorcizare și auto-terapie în același timp –, distribuirea întâmplărilor din și despre pandemie pe baza vârstei autorilor, de la seniori la cei mai tineri, pare a fi un criteriu excelent pentru a sistematiza tipurile de frici și ocurența lor. Cu riscul de a pica în păcatul biografismului, lectura acestei antologii a fost ghidată și de curiozitatea nu tocmai fructuoasă legată de posibilitatea unei corespondențe dintre vârsta autorilor și modul în care aceștia au perceput, și apoi au rescris sau imaginat realități, pornind de la evenimentele din anul 2020 cunoscute de noi toți. Plecând de la psihoza personajelor, reacțiile și acțiunile narate, se poate spune că, indiferent de vârsta autorilor, ca notă generală se remarcă o exacerbare a segregărilor sociale, fie ele diferențele de gen, vârstă sau etnie. Deși reacția umană în fața efectelor devastatoare ale pandemiei ar trebui să fie empatia și unitatea, de fapt reconfigurarea interacțiunilor umane este dată de individualismul și instinctele de supraviețuire cele mai primare. Principiul de bază este cât se poate de simplu și de pragmatic: Scapă cine poate, sau, tipic românesc, cine are mai multe pile.

Dacă titlul, dată fiind actualitatea inerentă, stârnește curiozitatea cititorului mai mult sau mai puțin familiarizat cu genurile de mai sus, și reversul este posibil. Lectorul se poate simți intimidat, sau, mai bine spus descurajat să facă saltul de la isteria generalizată din mass- media într-o lume ficțională în care faptele criminale ocupă avanscena pe timp de pandemie. Și de parcă Covid 19 nu ar fi suficient de eficient în stârnirea nevrozelor, pandemia se mai întâlnește și cu escatologia. Trebuie menționat din capul locului că valoarea cărții nu rezidă în suspansul și turnurile de situație, care există, atât cât este posibil pe spații mici, nici în ingeniozitatea cu care sunt comise și/ sau elucidate crimele, ori în ilustrarea situațiilor tipice cu care suntem atât de obișnuiți din filmele polițiste, sau, de ce nu, de la jurnalul de la ora 17. Ca să nu mai amintim și de opțiunea total nefericită a uneia dintre povești, de altfel scrisă cu vervă și destul de captivantă, de a se încheia cu un dezamăgitor „va urma”. Nici complexitatea psihologică a personajelor, care nu sunt ferite de clișee, nu impresionează. Aș  menționa aici două personaje care ies din șabloanele cunoscute – fie că vorbim despre polițiști incompetenți sau cei care pândesc oamenii pentru a-i amenda dacă nu au formularele / declarațiile pe propria răspundere, detectivi cu simțuri și simțiri paranormale,  spioni și securiști pe care-i miroase toată lumea etc., –  și anume, personajul-colectiv „mahalaua” dintr-una dintre cele mai reușite povestiri, cea care deschide de altfel și volumul, Paranghelia sau crimă în direct de Stelian Țurlea, respectiv criminalistul Iolanda Știreanu din Nevinovatul  de Oana Soica-Mujea care, e drept, ne trimite cu gândul la Capitaine Marleau.

Pe lângă evidentele tipare și scheme repetitive tipice genului, recognoscibile sunt și multe dintre evenimentele care fac subiectul acțiunilor, de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu sau celebra condamnare la moarte pentru trafic cu vin a lui Gheorghe „Bachus” Ștefănescu din timpul sistemului comunist, până la subiecte care au acaparat multă vreme atenția publică (cazul din Caracal, întoarcerea românilor speriați de Covid din străinătate, adoptarea stării de urgență, izolarea la domiciliu ș.a). De asemenea, nici personajele politice pe care le cunoaștem cu toții, și care nu suferă prea multe transformări în afara numelui rescris prin anagramare sau înlocuirea vreunei litere, nu lipsesc. 

Câștigul cărții este obținut prin ceea ce Caius Dobrescu, într-o anchetă din Dacia literară2, identifică a fi sursa și totodată finalitatea genurilor noir sau mystery, și anume „nevrozele escapiste” prin care aceste cărți „reușesc să distileze în formula misterului & investigației puternice incertitudini morale individuale și colective. Spaime, speranțe, fantasme din cele mai acute” (p. 24). Așa cum bine au menționat în prefață editorii, fără a avea pretenții psihanalitice, volumul reușește să surprindă  natura umană care își arată adevărata fața atunci când este pusă într-o situație-limită: „Covidul a funcționat ca un revelator pentru comportamentul uman, de la noi și din alte părți ale globului”.

Desigur, ne putem întreba dacă, cel puțin pornind de la situațiile reprezentate în aceste povestiri, instinctele mai mult sau mai puțin criminale ale personajelor și comportamentul aferent acestora ar fi prevalat în lipsa cadrului „stimulant” oferit de pandemie și de izolarea la domiciliu. Această întrebare este una mai degrabă retorică, cercetătorii au dedicat de altfel multe resurse pentru a determina cauzele comportamentului social anormal.

 În multe dintre întâmplările „înregistrate sau imaginate”, cum sunt ele numite de editorii volumului, adevăratul factor traumatizant în fața cărora oamenii cedează este izolarea și viscerala spaimă în fața posibilității morții în urma contaminării. Moartea survenită prin alte căi, induse sau naturale, este rizibilă. Atenția tuturor, de la autoritățile desemnate să gestioneze situația, până la cetățeni este îndreptată exclusiv înspre „ucigașul nevăzut COVID” care, dacă nu omoară, atunci singur smintește oamenii. Replica Președintelui-devenit-președinte- perpetuu-devenit-prim-acuzat din dictatura virală creionată în date distopice (din Nebunie-n pandemie de Mihnea Arion) judecat pentru abuzul de putere și crimele efectuate în numele bio-securității, cât și reacția juriului, sunt elocvente în acest sens: „-Dar spuneți-mi, domne, toții oamenii ăștia de care ziceți că ar fi murit… Ei bine, să admitem că au murit! Dar au murit sănătoși, sau nu? Asta e tot ce vreau să știu! Vă rog să-mi răspundeți! Neputând găsi vreun contraargument care să se ridice la nivelul corespunzător, detractorii și oponenții se găsiră în situația de a fi nevoiți să-l lase liber. Acesta umblă și astăzi din insulă în insulă pe un iaht impresionant, bând cocteiluri cu nume pretențioase și blestemându-și soarta de a fi condus un popor atât de nerecunoscător și nevrednic de el.” (p. 340)

______________________________

[1] Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii,  Alexandru Arion (ed.), Editura Crime Scene Press, București, 352 pp.

2https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/wp-content/uploads/2020/04/Dacia-literara-nr.-3-2015.pdf

[Vatra, nr. 10-11/2020, pp. 29-30]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.