Este suficient să fie citită sintagma Softboi mimosa pentru a putea recunoaște marca unei conștiințe poetice genuine, recognoscibilă chiar și luând formula izolat, ruptă total de orice altceva. Cu atât mai mult, raportată la contextul poetic românesc, ea esențializează combinatorica simbolică în care se regăsesc o mulțime de termeni, unii oximoronici, ca experimentalism lingvistic/formal, frondă, intimism, sexualitate, sensibilitate, cerebralitate sau introvertire. Cât timp această sintagmă este chiar titlul unui volum, și încă al unuia de debut, se configurează numaidecât expectanța pozitivă, speranța lecturii unui volum remarcabil. Și așa și este debutul lui Tudor Pop*.

Nu miră deci faptul că s-a bucurat numaidecât de laude. Au vorbit despre el măgulitor Andreea Pop sau Mihnea Bâlici, și, chiar dacă expeditiv, Vlad Moldovan, Cosmina Moroșan, Alex Văsieș și Mihai Iovănel (fără a garanta că am putut epuiza lista). E drept, nu a lipsit nici contestarea, de pildă din partea lui Claudiu Komartin. Un debut așadar remarcabil în primul rând prin capacitatea de a isca o controversă, de a pune în mișcare puternice energii spirituale interesate de poezie.

De departe, cea mai nuanțată opinie este cea a lui Mihnea Bâlici (Poezie de Instagram, în „Observator cultural”, nr. 1008/26.02.2020), care insistă asupra ideii că în creația lui Tudor Pop este vizibilă influența mișcării alternative literature, pe care o și metamorfozează, am putea spune, întrucât o grefează pe ceea ce constituie la noi deja o tradiție, fie ea și de dată recentă, de la Gabi Eftimie și val chimic, și anume pe limbajul tehnicist, neologizat până la exasperarea multora, depersonalizant ori reificant: „Formal, volumul lui Tudor Pop este tributar fenomenului alt lit. Conceptual, el provine dintr‑o tradiție autohtonă, ale cărei obsesii postumaniste sînt depersonalizarea și reificarea subiectului prin filtrul noii tehnologii. Acest aliaj îi permite lui Tudor Pop să combine artificiile (pa­ra)tex­tuale ale «poeților de pe internet» cu programul sofisticat al noilor scriitori din România. Rezultatul este fascinant. O carte care mulează o poetică pop-kitsch pe una conceptual-intelectualistă duce la o deconstruire dublă: o dată, a livrescului decorativ din programul postumanist; a doua oară, a biograficului exhibat pînă în pînzele albe de alt lit.”

Volumului liliputan al lui Tudor Pop i se atribuie, iată, un rol imens în „metamorfozele poeziei”. Cu atât mai surprinzătoare e încărcarea cu asemenea responsabilitate cu cât bună parte din cele vreo 50 de păginuțe cu poeme sunt aproape goale. Totuși, aș spune că și golul este aici cât se poate de plin de semnificație, precum tăcerile emoide.

Poezia lui Tudor Pop este eliptică și, cum s-a spus deja cu prisosință, inevitabilă însă repetarea, ermetică. Ea e alcătuită în mare măsură din reacții internautice din comunicări pe Instagram, preluate întocmai, ca imagine, în paginile volumului. Iar odată cu aceasta, limbajul poartă toate mărcile specifice comunicării pe net: emoticonul, eroarea gramaticală, abrevierea etc. Să fie oare aici vorba de avangardism, în sensul unei contestări a tradiției? N-aș zice neapărat. Îi lipsește înainte de toate manifestul, programul, cu tot cu strigătele și celelalte ingrediente din ritualistica luptei de curent. Să spunem însă că n-or mai fi nici căile avangardismului cele de altădată. Originalitatea se poate manifesta mai ales aici, nu? Dar apoi, să observăm, contextul e unul care permite fără aerul beligeranței încercarea de izolare în altceva și atitudinea tolerantă de o parte și de alta (uneori chiar ignorarea reciprocă). Trecerea deci la emoticon și print screen poate fi acum la fel de bine simplă manifestare intuitivă mai mult decât intenție de dărâmare a tradiției, cum e, de pildă, și impulsul de a citi altceva decât ceea ce „se cere la școală”. Firește că asemenea manifestare e specifică doar spiritelor superioare. Când până și școala e „altfel” doar pentru a transmite și realiza mai eficient cunoștințe și deziderate tradiționale, nu miră ca și limbajul poeziei să devină altfel pentru a vorbi mai pe înțeles despre aceleași lucruri vizate de „metodele” perimate. De pildă, de a vorbi despre identitate („imaginile creează realitatea/ Eu cred ca gen toate uneltele postproducției acum nu mai modelează realitatea ci chiar o creează/ Îmi e greu/ ne e greu/ și ție/ Îmi place ca pot sa îmi schimb fața/ Aici pe internet sunt eu”) sau despre corp și sexualitate, puncte de interes sesizate cu temei de Andreea Pop, legându-le de „o proiecție a vulnerabilității și a nevoii de regăsire, bine camuflate în spatele unor tehnici de închistare” (în „Vatra”, nr. nr. 3-4/2020, pp. 42-43). Cu toată camuflarea, subiectivitatea, emoția lucrează în interstițiile poemelor, atâta doar că în maniera emo, fapt pe care poetul îl exprimă repetat în volum. E vorba de varianta emoidă care își asumă introvertirea, își face din ea un fel de program. De ea este strâns legat ermetismul poeziei lui Tudor Pop. Relevantă în acest sens este și discuția despre biografism. El lipsește, dacă îl luăm strict ca rememorare a traumelor sau, de pildă ca  o consemnare, înșiruire a evenimentelor cu reverberație psihologică. Expunerea ființării în Instagram, fie ea și cu selectivitatea regimului emo, cu impulsul recluziv al mimosei, e întrucâtva similară. Atâta doar că evenimentul e în mare parte eludat, privilegiat fiind efectul, reflexia lui în conștiință, transformată uneori în reflecție: „obiecte masiv distribuite în timp/ doborând locația// : ( se spune că apariția în vis a unor haine/ urâte este un mood/ iar subconștientul transmite semnale ) :// haine noi : : )// a orienta obiecte potrivit/ orientate deja// considerând utilizarea documentelor/ importante/ după bunul plac// : ( utilă ) :// funcționează modelul transparent// subiecții includ:/ lucruri despre care e importantă discuția// «dus pantalonii la croitorie rupți an cur/ menționez/ asta pt că am fost întrebat/ dacă homosexualitatea este un moft/ cine ar tânji să-și rupă blugii în fund// din motive nesexuale/ nu// : ( blugii rupți din motive nesexuale ) :// hyperconceptul încercând deschidere pentru mulțimi tandre” (în îmbrățișarea grupului țintă).

Cred că acest sens, mai moale, care face posibil să stea poezia înaintea poeticii și intuiția înaintea ideologiei, i se potrivește reformei lui Tudor Pop. E înainte de toate o reformă ce constă în folosirea la o scară nemaiîntâlnită la noi a limbajului și a imagisticii internautice, astfel încât o parte dintre texte nu pot fi citate decât prin fotocopiere. Nu este Softboy mimosa o reformă radicală, avangardistă în sens tare, implicând și o poetică deplin articulată, raportată, bineînțeles, și la o ideologie extraliterară, dar e intuiția remarcabilă de a fora – sistematic de această dată, spre deosebire de destule alte tatonări – în zăcământul limbajului internautic.

___________

* Tudor Pop, Softboi mimosa, OMG Publishing, Alba Iulia, 2019

[Vatra, nr. 10-11/2020, pp. 35-6]